Ladies and Gentlemen, să încep politicos ca la o reprezentație artistică, eu sunt Hector și muncesc la Cirque du Soleil. Nu-i la îndemâna oricui să activeze aici, însă și efortul e pe măsură. Eu unul m-am cam săturat, dar pe cine interesează acest lucru? Am nevoie de un concediu. Cui să-i spun? Sunt convins că partenera mea simte același lucru, însă, de, ea e remunerată și pentru mine. Nu că mi-ar fi ciudă de acest aspect, dar... vreau o vacanță! Mă aude cineva?
Plaja este goală, iar nisipul parcă s-ar rupe sub potcoavele mele. Nici măcar soarele nu-mi poate fi spectator. E patru și jumătate dimineața. Doar eu și Silvia. Repetăm, repetăm și iar repetăm până când un gând rătăcit mă determină să-i fac o bucurie. Renunț la schemele noastre acrobatice pe care le-aș genera și în somn. Evadez cu ea într-o plimbare prin apa de la mal. Nu mă îndepărtez de țărm, ca să nu o tulbur. De ce am făcut asta? Simțeam în mine o luptă între nevoia furtunoasă de a înfrunta valurile sau a mă fixa pe nisip fără să mai execut nimic. A învins mișcarea. Nu-mi pare rău. Mâna dreaptă a fetei tremură de plăcere pe coama mea. Chiar primesc un pupic. Ieșim din mare mai proaspeți, mai dornici de a arăta lumii că un cal, dacă binevoiește poate dansa, dacă găsește de cuviință salută politicos. Până la prima reprezentație de la malul mării mai sunt câteva zile. Se evaporă ideile aiuristice despre vacanță, poate chiar... lâncezeala. Îmi îndoi picioarele din față, ridicându-mă pe cele dinapoi. Așa am fost instruit să întâmpin apariția cercului roșu aprins de pe cer. Silvia, puțin obosită, dormitează pe un șezlong și ia o înghițitură de cafea. Eu mă zbengui pe malul apei răvășind nisipul și admirând lumina care îmbrățișează valurile. Noaptea, ascunsă pe o cărare, aruncă o ultimă ocheadă spre partenera mea puțin bronzată, apoi se pierde în valurile înspumate.
Silvia, încărcată cu energie pozitivă generată de plăcerea de a admira răsăritul, revine la obligativitatea ei de a mă antrena. O simt calmă, degajată, cu chef de muncă. Răspund la comenzile ei fără să cârtesc. Ne iese elementul surpriză al spectacolului, chiar dacă locul unde ne antrenăm nu este prea drept. Primesc o bucățică de zahăr și prin asta înțeleg că antrenamentul a luat sfârșit. Pornim în galop spre tabără simțindu-i respirația dulce și trupul călduț.
Suntem anunțați că trebuie să intrăm în arenă. Silvia, cu o rochie gri-petrol sclipitoare și o trenă vaporoasă, ține o cravașă în mâna dreaptă. E drăguță cu părul prins în coc. Și buclele de lângă urechi, parcă scot mai mult în evidență sclipiciul. Eu, chiar dacă sunt un armăsar de culoarea abanosului, am coama împletită în codițe prinse cu fundițe roșii. Ce mai, ca la circ! În plan secund Fantasy și Diablo arată puțin mai... depersonalizați. După un semnal al elegantei mele coordonatoare pătrund în arenă în aplauzele spectatorilor. Nici nu apuc să salut, înclinându-mi capul și îndoindu-mi sub mine piciorul drept din față, că aplauzele izbucnesc din nou. Intră Silvia, ca o regină a balului. Îmi șoptește să fac o piruetă pe picioarele din spate și o ascult, ca un cățeluș cuminte, chiar depășesc numărul rotațiilor spre deliciul publicului. Orchestrațiilor muzicale le răspund mișcându-mi cu ritm masivul conglomerat de mușchi, etalându-i cu plăcere spre bucuria celor prezenți. Intră în arenă și colegii mei - Diablo și Fantasy. Intensitatea aplauzelor parcă scade. Să fi obosit publicul sau doar eu sunt atracția serii? Nu voi afla niciodată acest lucru, însă îl simt pe Fantasy puțin crispat. Chiar obstrucționează mișcările sale, însă nimeni nu își dă seama cu excepția Silviei. Diablo, pentru a arăta că el e mai cu moț, pur și simplu se întinde pe nisip. Nu se ridică până nu primește două cravașe pe spinare. Furtunos final...
În culise, Silvia răspunde grosolan calificativelor aruncate de directorul circului. O amenință cu desființarea numărului. Deci, totuși, vacanța la care tânjesc de ceva vreme e pe aproape, însă... nu așa mi-o doresc!
Tot personalul circului este agitat. Directorul executiv s-a retras în birou cu un domn misterios. Se zvonește că acesta vrea să cumpere un animal. Prin eliminare, încerc să depistez despre cine ar fi vorba, însă nu-mi dau seama. Aburii nopții și personalul auxiliar dirijează animalele mici spre cuștile lor. Noi, cei trei armăsari, împreună cu elefantul Maky suntem conduși pe o cărare lăturalnică spre tirul din spatele arenei.
În dimineața asta, Silvia n-a mai venit să îmi vorbească. O fi bolnavă? Antrenamentul matinal de la malul mării cred că l-am ratat. Primesc în schimb mâncare de la grăjdar. În spatele tăcerii lui simt o ușoară... apăsare. Mă apropii de el, apoi îl ling galeș pe obraz. Omul, inițial se sperie, apoi mă îmbrățișează, articulând un mesaj dur: „Adio, Hector!” și oftează ascunzându-și bobițele fierbinți care-i udaseră deja tricoul în palme. Îl las să plângă, însă se pare că nici lacrimile nu țin cu el. Mă îmbrățișează și... dispare. Diablo și Fantasy sunt luați pe rând de veterinar, dar nu s-au mai întors în tir. Sunt singur și tânjesc s-o văd pe Silvia. Convins că un protest fastuos n-ar rezolva dorința mea, îmi moi picioarele din spate, le îndoi pe cele din față și mă întind pe placa metalică a tirului, căutându-mi somnul. Să fi trecut o oră, poate două până ce lumina a pătruns stridentă în interior, n-aș putea spune. Cert este că doi străini mă trag de căpăstru forțându-mă să ies. Inițial mă împotrivesc, răsturnându-l pe unul din ei, însă când îl zăresc pe director nu mai opun rezistență. În parcare, un microbuz de care-i agățată o remorcă, mă întâmpină. N-am puterea să mai cuget la vacanță sau la o fugă inutilă. Rătăcit printre gânduri, visez c-aș putea deveni cal de tracțiune sau mai rău... salam condimentat cu nepăsare!
N-a fost însă așa. Trăiesc o continuă vacanță pe cele zece hectare de pământ, unde iarba mi se-mpleticește pe copite. Dar, mi-e dor de Silvia! Singurătatea mă macină precum o moară care veșnic caută gustul pâinii. Binefăcătorului meu nu știu cum să-i mulțumesc. Mă înclin destinului că m-a scăpat de roboțeală, însă, să știți că-mi lipsesc aplauzele. Acum, de exemplu, staționez singur în grajdul meu răcoros și aștept ca cineva, cumva să mă scoată la o plimbare.
Nici n-apucă să se cimenteze dorința mea, căci dincolo de gratiile lăcașului meu simt... afecțiune. O mână firavă pătrunde printre zăbrele, oferindu-mi un măr. Mă deplasez timid, miros pielea catifelată și-mi însușesc fructul roșu. Ușa micuței mele încăperi se deschide. O domnișorică, cu cizme lungi din piele maro și cămașă albă, se uită indecisă la mine. Fac un pas, ea face doi și-și lipește mânuțele ei firave de gâtul meu.
– Sunt, Sara, iar de astăzi vom fi o echipă.
Un gând leneș se încurcă printre cuvinte: „Iarăși muncă, of!”
– Dacă ești ascultător, dragă Hector, spre olimpiadă vom pluti în zbor.
Ei, na! Mititica îmi vorbește în rime? Dar îmi place, e drăguță... cred c-o să-i compun chiar un catren:
Afirm, lovindu-mi copita:
Fetițo, m-am îndrăgostit lulea,
Chiar acum, de... dumneata!
Câștiga-om, de-om... putea.
P.S. La Olimpiada de la Sydney, la concursul de echitație în proba de dresaj, Sara, însoțită de calul Hector, a câștigat aurul olimpic.
Notă de subsol:
numărul şi identitatea personajelor: 1. Hector, 2. Silvia, 3. Fantasy, 4. Diablo, 5. spectatorii, 6.directorul circului, 7.grăjdarul, 8.domnul misterios, 9.doi străini, 10.binefăcătorul, 11.Sara.
numărul de cuvinte din text: 1200
lista cuvintelor impuse în forma folosită în text:
soare: soarele |
căldură: călduț |
cafea: cafea |
rătăcire: rătăcit, rătăcit |
furtună: furtunoasă, furtunos |
plimbări: plimbare, plimbare |
noapte: noaptea, nopții |
bronz: bronzată |
nisip: nisipul, nisip, nisipul, nisip |
cărare: cărare, cărare |
cuvintele de 15 litere: obligativitatea, depersonalizați, orchestrațiilor, obstrucționează, calificativelor, binefăcătorului – 6 (șase)
procentajul cuvintelor unice: 51%
-->
Răspunsuri
Dorina, mă bucur nespus pentru succesul tău!
A fost o onoare şi o imensă plăcere să te citesc - şi vrând - nevrând să te şi notez! 
Mă bucur că şi nota mea a contribuit la obţinerea premiului! Felicitări!
Îți mulțumesc, dragă Rodica.
P.S. Cupa pe care virtual mi-ai dăruit-o îmi aduce, pentru moment, aminte de fostele competiții de șah.
TOTAL NOTE: = 43,95
Un text bazat pe dialog interior. Un text care m-a emoţionat. Nu că aş fi un mare fan al cailor. Dar îmi plac transpunerile. Şi aceasta, din acest text a reuşit pe deplin.
Nota mea este 10.
Mă bucură faptul că acest text a trecut de exigența dumneavoastră, domnule Muntean. Vă mulțumesc pentru nota maximă pe care mi-ați acordat-o.
O lume mirifică cu cai. Nici nu puteam gândi aşa ceva. Acest text m-a copleşit prin rafinament, ingeniozitate şi inedit. Din toată inima acord 10 cai zdraveni, numai buni de concurs:
Caii au ajuns la mine, dragă Matei, în galop, ascultând muzică:
Îți mulțumesc și-ți trimit o îmbrățișare și... zece pupici din Timișoara.
Foarte frumos Dorina, mi-a plăcut povestea! Animalele au personlitate și citesc sufletul,oamenilor! Și eu cred asta, deși de cai nu mă apropii prea mult. Acord nota 9.
Nu pot decât să fiu mândră, dragă Maria, că ai rezonat cu proza mea. Poate că acum e momentul unei destăinuiri. E a opta proză din concurs pe care-am postat-o și-i scrisă la sugestia fiicei mele. Pardon, nu la sugestia, la insistența argumentată a Laurei. „Mama, toată lumea scrie despre oameni, intrigi, conflicte, bezele, bla-bla-bla, însă ia un animal și prezintă-i sufletul.” Și am ales... calul. Nu mă pricep eu la cai, însă câinele și pisica sunt prea tocate în literatură și tot Laura mi-a sugerat, nu impus, c-aș putea alege calul. Ideea a rămas bătută-n cuie, însă ce poți scrie, citibil, despre un animal dacă nu știi prea multe despre el? A urmat o documentare destul de stufoasă, în care scurtele videoclipuri au fost încununate și de două filme artistice. Am apelat apoi și la maxima mea dorință de scrie și-a ieșit ce-ați citit.
Armăsarul Hector e mândru de mine, dar și eu sunt mulțumită cum arată în final această proză. Am finalizat-o la căteva ore înainte de încheierea concursului. Dar mai contează? Am ajuns cu bine, cu Hector, la linia de sosire. Și cred... cu fruntea sus.
P.S. Cu altă ocazie voi alege o viețuitoare liliputană. Ceva gen țănțar, șoarece și lista ar putea continua. Ideea însă se lasă așteptată.
Îți mulțumesc pentru notă, dragă Maria Giurgiu.
-
1
-
2
de 2 Următor →