Ieri am postat Casa (Institutul) Sofian - BOTOȘANI

Institutul (Casa sau Azilul) Sofian din Botoșani este valoroasă prin faptul că aparţine Evului mediu târziu şi a fost construită în stilul vienez „secession”. Casa a fost ridicată înainte de anul 1900 şi a aparţinut filantropului grec Nicolae Sofian. Acesta a ridicat casa în scop de locuinţă dar apoi a fost donată fundaţiei sale în scop social, adică pentru a fi folosită ca azil de bătrâni. Locuitorii din preajma casei, situată în strada I.C.Brătianu, nr.59, vecină cu Liceul Pedagogic, îşi amintesc şi acum de mândreţea şi frumuseţea clădirii clădirii şi a parcului care o înconjura. Arhitectul istoric Eugenia Greceanu, care a studiat cu mare atenţie ansamblul medieval al oraşului Botoşani a consemnat în scrierile sale că arhitectura Casei Sofian îi dă valoare internaţională, doar în Veneţia mai pot fi văzute astfel de imobile. În timp clădirea a găzduit diverse stabilimente spitaliceşti, iar la sfârşitul perioadei interbelice şi imediat după instaurarea comunismului, vastul parc aferent clădirii a fost sacrificat, făcând loc sub administraţia Direcţiei Sanitare a Judeţului Botoşani unor clădiri anexe de îngrijire, leagăn de copii, distrofici, lehuze, persoane afectate de sindromul imuno-deficitar, şi altele care, ca şi corpul principal de clădire, erau total improprii unui act medical corespunzător. O perioadă clădirea a fost în gestiunea Consiliului Judeţean Botoşani. În anul 2005 Oficiul Naţional al Monumentelor Istorice s-a decis să finanţeze un proiect de renovare a clădirii. S-a obţinut avizul 158/M/2005 iar Consiliul Judeţean Botoşani a emis autorizaţia de construcţie nr. 304/2007. Proiectul de refacere a fost întocmit de arhitectul Cristina Andrei iar lucrările de renovare au fost încredinţate firmei sucevene SC Restaco SRL. Prin testament, Fundaţia Sofian a lăsat clădirea statului român cu scopul de a-i păstra destinaţia de social, adică de azil. Numai că preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani Constantin Conţac, în împrejurări pe care nu le cunosc, a donat clădirea Mitropoliei Iaşi. Din momentul donaţiei ceva n-a mai funcţionat iar Programul de consolidare şi restaurare pentru punere în valoare au fost întrerupt. De atunci clădirea stă în ruină şi continuă să se degradeze de la o zi la alta. Mitropolia nici gând nu are să investească în renovarea ei iar vreun program cu finanţare europeană nu poate fi accesat câtă vreme clădirea rămâne în proprietatea Mitropoliei. Corect ar fi ca actuala conducere a Consiliului Judeţean să declanşeze formalităţile de recuperare a clădirii pentru renovare şi punere în valoare. Clădirea ar fi nemaipomenit de potrivită pentru a funcţiona în ea Secţia de artă a Muzeului judeţean Botoşani. Iar presiune asupra CJ ar trebui să o facă cei de la Direcţia de Monumente din cadrul Direcţiei Judeţene de Cultură Botoşani şi cu sprijinul de resort din Ministerul Culturii. Din nefericire, nimănui nu-i pasă de această bijuterie a arhitecturii unicat prin Botoşani. 

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri

  • Turnul Alb – un monument pitoresc al Braşovului

    sursa: poveşti de călătorie

    Turnul Alb, situat ca si cel Negru, pe Dealul Straja sau Dealul Romurilor, a fost construit din piatra si caramida in secolul al XV-lea cu scop de aparare si observatie.

    Am ajuns la el urcand din dreptul bastionului Graft, de pe latura de nord a Cetatii, punct de legatura cu aceasta.

    IMG_0422

    IMG_0476

    Turnul Alb are forma de potcoava si a fost destinat breslelor cositorarilor si aramarilor, partea de sus fiind terminata in creneluri.

    IMG_0451

    IMG_0453IMG_0452

    Denumirea acestuia provine chiar de la culoarea cu care este vopsit, nimic altceva decat var alb. Avand in vedere marele incendiu din 1689 care a macinat Brasovul, Turnul Alb a fost supus unei prime restaurari in 1723.

    IMG_0462

    Accesul in turn inalt de circa 20 de metri se facea cu ajutorul unor scari mobile, acum urcand treptele din piatra pentru a intra inauntru.

    IMG_0425

    Turnul era prevazut cu guri de aruncare si tragere impotriva atacatorilor.

    IMG_0468

    IMG_0467IMG_0465IMG_0466

    In interior sunt prezente expozitii temporare, ce apartin Muzeului Judetean de Istorie.  La vizita noastra de anul trecut, am vazut o expozitie cu imagini vechi ale orasului si planuri ale turnului, dar si cu arme.

    IMG_0433

    IMG_0438

    IMG_0447IMG_0449IMG_0463

    IMG_0460

    IMG_0442IMG_0448IMG_0450

    Merita sa il vedeti pe interior si sa admirati Cetatea de la inaltimea lui!

    IMG_0427Hai-hui prin Brasov – Cetatea veche

    • ora 11.00 - 1 raspuuns

Acest răspuns a fost șters.

categorii forum

Topics by Tags

Monthly Archives

-->