preluare de pe Albastru de mai departe
categorii forum
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
Acest răspuns a fost șters.
preluare de pe Albastru de mai departe
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
-->
Răspunsuri
Richard Wagner a fost unul dintre puţinii aleşi care au schimbat cursul Istoriei Muzicii. Creaţia sa - monumentală, profundă şi de o complexitate nemaiîntâlnită până la el - a dominat secolul al 19-lea şi a divizat lumea muzicală în două tabere adverse. Influenţa ei este încă prezentă la mai bine de un veac de la moartea compozitorului. Wagner a fost un creator total: compozitor, scriitor, poet (îşi scria singur libretele operelor sale), regizor, scenograf, dirijor şi maestru de lumini. Deşi la început a fost influenţat de gândirea lui Meyerbeer (compozitor pe care îl va dispreţui mai târziu) şi de creaţiile inovatoare ale lui Franz Liszt şi Hector Berlioz, Wagner şi-a depăşit toţi contemporanii prin enormitatea scopului propus şi atins: acela de a crea o nouă formă de artă în care muzica şi drama să se contopească, devenind o unică şi indivizibilă cale de expresie, acea Zukunftsmusik (muzica viitorului). Fărâmiţarea accentuată a tonalităţii în lucrările wagneriene a avut o importanţă crucială în dezvoltarea ulterioară a muzicii, proces fără de care secolul 20 ar fi greu, dacă nu chiar imposibil de imaginat. Wagner a declanşat o adevărată revoluţie care a condus la formele interesante, năstruşnice sau inepte ale muzicii experimentale din deceniile '50 -'70. Mai mult, operele sale au creat o nouă „rasă" de cântăreţi, necesitând o nouă tehnică vocală şi o inteligenţă superioară celeia unei simple vedete de mucava. Inventator al leit-motivului - un scurt fragment melodic care defineşte un personaj, caracter sau o situaţie şi care reapare mereu de-a lungul unei opere - Wagner a dat naştere melodiei-personaj, o structură originală care a metamorfozat complet conceptul de operă şi chiar acela de muzică instrumentală. Unicitatea geniului wagnerian a dat naştere unei fundături, căci după el cu greu s-a mai putut creea ceva cu adevărat nou. Criza provocată de Wagner va declanşa toate evenimentele ce aveau să definească noul secol (al 20-lea) din punct de vedere muzical şi artistic, în general. Măiestria fenomenală prezentă în tetralogia Inelul Niebelungilor (faţă de care, aşa cum spuneam în articolul precedent, J.R. Tolkien ne apare ca un biet plagiator), precum şi puterea ieşită din comun cu care acest om a scris, la aceeaşi cotă de înaltă inspiraţie, 18 ore de dramă şi muzică destinate a fi interpretate non-stop, este printre cele mai uimitoare realizări ale spiritului uman.
După Wagner, opera nu a mai putut niciodată să revină la ce fusese. El a transformat-o într-un vehicul de expresie a celor mai complexe emoţii şi probleme psihologice peste care a aşternut o muzică de o forţă hipnotică, o forţă care a făcut şi continuă să facă milioane de „victime". Parafrazând titlul uneia dintre celebrele sale opere, Wagner reprezintă „Amurgul Muzicii" aşa cum o şti(a)m cu toţii. Un amurg dumnezeiesc de frumos.