Urâte-s bătrânețile, atât de grele
Și încărcate de singurătate,
Doar clipele de dragoste mai pot răzbate,
Din amintiri...să-ți bucuri sufletul cu ele.
Urâte-s bătrânețile și-atât de greu îți pare,
Un trup nevolnic ce nu te mai ajută,
Ai vrea să plângi, dar nimeni nu te-ascultă.
N-ai cui să ceri puțină îndurare.
Urâte sunt când însuși Domnul a uitat de noi,
Gârbovi de supărare și-mpovărați de boli,
Te-ntrebi plângând de ce să te mai scoli,
Pentru o viață atât de plină de nevoi.
Urâte-s bătrânețile și triste lacrimi curg,
Doar amintirile te mai ajută sufletul să ți-l alini,
Iubiri ce au apus de mult, aprind în ochi lumini,
Făcând mai dulci secundele ce-atât de încet se scurg.
Ne-apropiem de moarte c-un pas prea târșâit,
Gândindu-ne cu-amărăciune la tot ce am greșit,
La clipele frumoase pe care le-am trăit,
Înțelegând că viața e doar un drum, prea repede sfârșit!
de Gabriela Mimi Boroianu
26.07.2013
-->
Răspunsuri
poezie, selectat 13-14-15
M-au copleşit profund aceste versuri, triste
însă esenţa este frumoasă...mesaj clar!
Felicitări!
.
Aurora, cu drag
Câtă dreptate!!! Felicitări!
Frumos poem!