11. (poezie, cybersonet)
~ ciclul Calendar ~
trialog – romanțe de dragoste în dialog
Epilog: Ecoul trialogului
Am străbătut împreună un drum de șoapte și arderi, un pelerinaj al sufletului prin labirinturile celei mai complexe și universale emoții. Aici, iubirea s-a deschis nu într-un singur glas, monolitic și cert, ci în trei voci distincte, amintind unui coral unde fiecare partitură, deși autonomă, contribuie la armonia întregului.
Am descoperit, pas cu pas, că dragostea nu se lasă prinsă și îngrădită într-o singură poveste, într-un singur arhetip. Ea are infinite chipuri, o paletă nesfârșită de tonuri, de la cel mai delicat pastel până la cele mai aprinse contraste.
În fiecare titlu, trei voci s-au ridicat, ca trei oglinzi antice așezate una în fața celeilalte, reflectând aceeași flacără primordială sub culori și unghiuri diferite. Și fiecare pereche de îndrăgostiți, privind în aceste oglinzi, a respirat altfel același dor veșnic – unii cu liniștea apei de izvor, alții cu vijelia pasiunii, iar alții cu tăcerea plină a melancoliei.
Astfel, romanțele de aici nu sunt doar pagini de citit, secvențe lineare de cuvinte. Ele sunt coridoare de trăit, spații liminale prin care cititorul este invitat să pășească, devenind, pentru o clipă, un ecou al propriului său destin. Uneori, ele curg ca o atingere delicată, aproape inocentă, un „parfum de crin desfăcut în umbră”, unde dorința este doar o prezență, o promisiune.
Alteori, se aprind cu senzualitatea unui foc nestăpânit, un „joc de flăcări pe piele”, lăsând în urmă cenușa dulce-amară a unei fericirii consumate până la ultima scânteie. Iar când vremea se schimbă, ele se adâncesc în melancolia unui amurg prelungit, transformându-se într-o rugăciune spusă în doi, unde freamătul dorului este ridicat la rang de mister, iar tăcerea devine cea mai elocventă mărturie.
Dar dincolo de aceste nuanțe, dincolo de vălul schimbător al emoțiilor, rămâne întotdeauna aceeași certitudine ancorată în univers: iubirea este o forță arhaică care topește timpul. Ea nu cunoaște început sau sfârșit în paginile unei cărți. Nu se termină cu un ultim vers, nici nu se frânge odată cu închiderea volumului, ca un obiect uitat într-un sertar. Ea continuă să pulseze în adâncul cititorului, să-i aprindă memoria cu un foc moale, să-i învăluie visul cu contururi familiare și, mai ales, să-i trezească propria sete de a iubi și de a fi iubit. Cartea este doar catalizatorul, chintesența unei energii care există în afara ei.
Aici, în acest punct, se închide clepsidra povestirii noastre. Cuvintele își sfârșesc dansul. Dar sărutul – simbolul ultim al comuniunii – nu se sfârșește. El rămâne suspendat în aer, ca o notă care nu-și găsește stinsul, pregătit să se prefacă în altă clipă, în alt anotimp, în alt cuplu ce va naște din propriul său ecou. Și tu, cel care ai parcurs acest drum, nu ești un simplu spectator.
Poți deveni oricând parte din acest ciclu etern: alegându-ți vocea ce ți se potrivește, pășind cu încredere în una dintre aceste oglinzi, lăsându-te purtat de dor mai departe, dincolo de ultima linie.
Căci acesta este, în esență, adevăratul rost al trialogului: să nu lase iubirea prizonieră într-un singur chip, într-o singură definiție, să nu-i permită să se fofileze într-un singur model. Scopul este să o deschidă, larg și generos, înspre toate chipurile posibile, toate metamorfozele. Să ne arate, fără echivoc, că indiferent de ton – fie că e șoaptă, strigăt sau tăcere –, indiferent de ritm – fie că e vals lent sau tarantelă nebună –, și indiferent de culoare, dragostea rămâne întotdeauna aceeași forță provocatoare, senzuală și vie, care sfidează banalitatea și neatinsul trecerii timpului.
Ceea ce ai citit nu e doar poezie. Este chemarea clepsidrei sărutului: o invitație solemnă să transformi fiecare clipă a ta într-un dialog autentic, fiecare dor al tău într-un trialog unde să asculți atât vocea celuilalt, cât și pe-a ta, și fiecare sărut pe care îl oferi sau îl primești într-o eternitate simțită cu toate simțurile. Iar această chemare nu se stinge odată cu lectura.
Și, poate, chiar acum, după ce ultima pagină a fost întoarsă, începe adevăratul dialog: cel dintre tine și dorul tău cel mai adânc, cel pe care cartea doar ți l-a dezvelit. Trialogul continuă în tine.
©Ioan Muntean, 2025
-->
Comentarii