Cerul se răsfiră
valul de lumină curge
peste frânturi desculțe de amintiri
mirosul de viață îmbracă universul
divinul pare aproape de lumea viselor
gândurile prind aripi
poposesc pe corola verde a lumii
descifrând tremurul nopții
sub ferida întredeschisă a lunii
scluptând
sufletele după bunul plac
lacrima pământului își răstoarnă preaplinul
rătăcind prin grotele mute
într-un dans amețitor
contopindu-se cu oceanul vieții
lasând cheia puterii
în fața porții destinului
huma încremenită deschide brațele uriașe
(straiele sunt de mătase verde crud,
semn că speranța rămâne)
spre abisul tăcut
ce ascunde psaltirea rugilor încă nerostite
fragile orizonturi ne hrănesc cu desfătare
visele, dorințele prin măiestria divină
viața, gândul, simțirea
toate contopite cu natura
omul pasager pe drumul sorții
înrobit în gânduri și fapte
în greutăți și bucurii
își deschide inima
bogației lumești.
-->
Răspunsuri