Zile dintre Mai 2018 și Iunie 2018 petrecute cu emoția și frenezia ultimelor momente calendaristice de primăvară și a primelor zile calendaristice de vară. Sper ca acest sezon să fie cât mai generos cu fiecare dintre noi și să evidențiem poftă de viață, luciditate, vitalitate și multă inspirație. În cele din urmă, mizăm pe inedit și ne dorim cât mai mult dinamism în activitățile noastre.
O invitație la conferința anuală a Universității Emanuel din Oradea m-a convins să particip la acest regal cu deosebit de mulți invitați din țară și străinătate. Ediția din acest an a fost intitulată:“Antreprenoriat și Etică în Afaceri: Viitorul și beneficiile informaticii românești”.În cadrul evenimentului au fost sintetizate și prezentate cu aplomb situațiile îngrijorătoare ale economiei naționale, dar și motivele de optimism. A fost subliniată corupția din România, necesitatea eticii în afaceri,beneficiile networking-ului și aspirațiile unei categorii a românilor de a deveni cât mai mobili și profesioniști cu putință. Cuvintele de deschidere și de salut au lăsat locul unor analize ale unor speacheri din țară și din străinătate deosebit de pertinente și de necesare. În mijlocul unui auditoriu generos momentele primei zile s-au scurs imperceptibil, lăsând loc unor reflecții personale și colective necesare privind ceea ce se dorește în privința dezvoltării sănătoase și durabile a afacerilor individuale românești și a economiei naționale. În ciuda a tot ceea ce se spune, în cadrul conferinței s-a dorit să se sublinieze că există motive de optimism și speranță și că oamenii de afaceri români și instituțiile de învățământ și cultură românești au relații notabile și cordiale cu Occidentul.
Am vizat de foarte mult timp mai multe destinații turistice pe care mi le-am satisfăcut doar în parte. Pe cele încă neatinse mi le satisfac virtual. În ultimele zile ale celei de-a doua decadă a lunii mai mi-am rezervat o excursie la Viena, oraș-capitală pe care mi-am dorit să o vizitez datorită tradiției sale și a faimoaselor sale construcții medievale și moderne. Orașul imperial este vizibil și în zilele noastre, cu toate că în contemporaneitate Viena este un oraș care a ținut cont de toate sectoarele economice. Am vizitat Piața Maria Tereza care este cu adevărat o capodoperă a arhitecturii imperialiale habsburgice, Hofburgul, am trecut pe lângă Schönbrunn. Deosebit de emoționantă a fost vizitarea StephansDom, una dintre simbolurile spiritualității catolice mondiale. Catedrala este un reper arhitectonic și cultural-religios, iar faptul că am ajuns în preajma lui în vinerea Rusaliilor catolice a cântărit cu atât mai mult.
Dacă aceste capodopere arhitectonice le-am vizitat doar pietonal, în cele din urmă am intrat la Castelul Liechtenstein, un castel de secol XII care ni s-a destăinuit prin bunăvoința și precizările ghidului local. Atât din exterior, cât și în interior castelul familiei Liechtenstein de lângă Viena este un loc în care evul mediu este puternic impregnat, iar sălile sale au slujit la filmarea unor scene de film precum ar fi o variantă a filmului “Cei Trei Mușchetari”. Heuligenkreuz, abație a ordinului cistercian, a fost următoarea destinație și am putut vizita acolo pe-ndelete toate încăperile medievale cu puternicele trăsături baroce ale acesteia. Am fost deosebit de mișcat de orga marii săli a abației care este compusă din 2500 de tuburi. În timpul liber dintre vizitele programate am putut să ne plimbăm sau să savurăm câte un suc, o înghețată sau capucino, sp achiziționăm suveniruri. În ultima zi a excursiei am vizitat Castelul Esztherhazi care are o poveste deosebită și la care m-a impresionat sala tezaurului care a fost descoperită doar în epoca contemporană. Dincolo de faptul că el nu a fost cucerit de către turci, acest castel ca posesiune a unei familii nobiliare maghiare filo-habsburgice a servit unor contacte și relații habsburgo-maghiare.
Ne-am relaxat câteva ore și în stațiunea Baden care este deosebit de atrăgătoare. Ultima poposire am realizat-o de această dată după părăsirea Vienei în orașul Sopron, cel mai vestic oraș al Ungariei. Aici am putut vizita Turnul de Foc, străzile sale pietonale mărturisind despre un trecut medieval intens. La final, am revenit la Oradea destul de obosit și Viena mi s-a părut maiestuoasă și prietenoasă. Mă gândeam doar la faptul că familia imperială și-a avut sediul aici, la marele număr de intelectuali și funcționari pe care acest oraș i-a format și găzduit. Personalitățile sale s-au ridicat la rangul tuturor cerințelor internaționale, iar Mozart și Beethoven au pășit către universalitate creând în acest oraș cosmopolit. Ei au devenit atât de celebri încât mi se întâmplă să fredonez “Für Elise” în clipele libere sau de destindere și mă binedispune “An der Schönen Blauen Donau” ( Dunăre Albastră) a lui Johann Strauss fiul.Printre altele am trecut chiar pe lângă locuința unde Ludwig van Beethoven a compus Simfonia a IX-a. Deși amenințată de mai multe ori chiar de către turci, Viena a reușit să se descorseteze și a îndepărtat orice pericol otoman, inclusiv în Balcani. În Transilvania au existat legături istorice cu Austro-Ungaria, iar transilvănenii efectuau stagiul militar în imperiu. Resursele Transilvaniei au constituit o atracție și sursă de venit permanente pentru habsburgi și nobilimea maghiară. Aș mai aminti doar că Viena a fost și un oraș roman în perioada antică cu numele de Vindobona în provincia romană Noricum.
După această evadare către una dintre cele mai cosmopolite capitale ale lumii în care trăim, precum Viena, în chiar 1 Iunie – Ziua Copilului a trebuit să particip la Bookfest 2018 în calitate de autor-invitat pentru lansarea la București a propriilor volume ( de eseu și poem). Timp de cinci zile ( 30mai-3 iunie 2018) Bookfest a găzduit lansările, evenimentele, proiecțiile propuse de peste o sutăcincizeci de edituri, având ca invitat de onoare în acest an Statele Unite ale Americii. De 1 Iunie toate activitățile s-au concentrat pentru a promova pe cei mai mici membri ai societății noastre. Așadar, copiii au fost răsfățați. În ziua următoare la orele 16.00 am avut propria lansare, dar m-am bucurat de participanții celorlalți doi autori programați și ei cu lansări la aceiași oră. În consecință mi-am prezentat propriile volume după recenzarea lor de către reprezentanții editurii. Deși aș fi dorit o prezentare mai amplă, datorită timpului limitat, nu am realizat din păcate cea mai ideală intervenție, dar poate fi considerată ca una acceptabilă. În cele din urmă, festivalul cărții din acest an poate fi apreciat ca un regal fără egal până acum în România, dar nu aș dori să credeți că s-a vândut carte peste măsură. Cartea este înainte de toate un act de cultură și cine ia seama la cele menționate de ea poate preveni foarte multe neajunsuri și experiențe nedorite. Marele gânditor Cicerospunea: “Dacă ai o grădină și o bibliotecă, ai tot ceea ce îți trebuie”. Tot el observă că un om înțelept va învăța tainele cunoașterii citind operele înaintașilor și evitând astfel parcurgerea unor etape inutile prin care ar putea ajunge la aceleași concluzii prin experiență. În după-amiezele zilelor pe care le-am petrecut în București am avut timp să vizitez câteva capodopere arhitectonice și de înaltă însemnătate culturală: Arcul de Triumf, Atheneul Român, Teatrul Odeon, Casa de Economii și Consemnațiuni, Lacul și Parcul Herăstrău, Mănăstirea Stavropoleos.
Ajuns acasă sunt înduplecat de căpșunile culese pentru a face un smoothie sau milk-shake, iar mama a pus deja dulceață pentru a fi consumată la finalul anului. Urmăresc ,fără a fi convins, agenda internațională și sunt îngrijorat de unele știri din plan național. Încerc să mă țin de propriile planuri, deși în plan financiar nu sunt nici pe departe mulțumit.
Vă doresc o lună Iunie 2018 mărinimoasă, înseninată de bune intenții, plină cu realizări !
Răspunsuri