BUCURIA CU DUMNEZEU

[Mocanu Adrian]

BUCURIA CU DUMNEDZĂU

de MOCANU ADRIAN

 

 

Nuanțe de bucurie cu Dumnezeu

 

  Bucuria înseamnă unitatea – Unul.

  Termenul „bucuria cu Dumnezeu” îmi aparține sau, după cum veţi vedea, este independent de același termen, folosit de un altul, necunoscut acum mie. Termenul  încă nu este înţeles pe deplin sau în uz, ca polarizare, şi nici eu nu-l pot explica în cuvinte pe înţelesul multora. Însă am reușit să surprind până acum douăzeci şi cinci de nuanţe ale bucuriei cu Dumnezeu în scris şi câteva imagini mentale pe care le redau în cele ce urmează.

*00 tehnica de redactare a realității => Dumnezeu este Mântuitor.

*0 propoziție construită, ca un fir prin care trece curentul electric. Apare „bucuria” cu care mă voi hrăni.

*1. Mintea ancorată în cer.

*2. Copacul cu rădăcina în cer.

*3. Totul se face gând. => imaginea cu Ei.

*4.  Ceea  ce  sunt  este  tras  de  VOI,  sunt  ținut  în  sus,  ca  un bulgăre de aur, de brațe.

*5. Sunt în îmbrăţişarea divină.

*6. Sunt în palma LUI.

*7. Există o şapcă a fericirii.

 

 

*8. Bucuria cu Dumnezeu înseamnă oprirea respirației.

*9. Bucuria vine din plăcerea bucuroasă. Bucuria nu vine de la Satan, ci de la Fiul.

*10. Traduceri ca imagine despre bucurie: coperta cărţii mele, cap de copil sărutând o sferă.

*11. Trebuie să ne bucurăm că eu… El există.

*12. Fericirea omului-gândac ce ţine un diamant.

*13. Suprema fericire cu Dumnezeu, unde crucea mea este crucea Lui Hristos.

*14. Cuvintele mama-tata: sârmă-smirnă = bucurie!

*15. A te face proră pentru celălalt.

*16. Vinul împărtăşaniei, vena bucuriei.

*17. Merg înainte, strângând în pumnul drept al minţii bucuria.

*18. În palma dreaptă a Dumnezeului voi dormi. Cu bucurii, cu bucurii.

*19. Stare de îmbălsămat.

*20. Bucuria bucuriei.

*21. Spovedirea cu Dumnezeu e bucuria cu Dumnezeu.

*22. A fi în adevăr = bucuria cu Dumnezeu.

*23. A fi molcom, încalte, cu ochii plimbând lumina de stele.

 

 

Bucuria cu Dumnezeu şi bucurii până la pragul bucuriei cu Dumnezeul Tla din nou:

Aveam în jur de 12 ani (1988): Odată, demult, ca şi cum chemat dintru a lucrurilor vrajă, luminile cerului meu de moment nu au mai fost lumini şi am conştientizat atunci că o perdea misterioasă a căzut instantaneu în jurul trupului, pentru care am zis după aceea ca focul etern al adevărului să inunde larg conştiinţa mea, mistuind ceea ce neagă valoarea sa şi conturând în icoane clare un sacru sens. Am rămas doar eu în sinea mea atunci. Realitatea aceasta stă ca o punte care leagă trecutul şi prezentul de viitor.

*

Prima oară când mi-a venit în ochi imaginea cu ţărmurile, castelul era împresurat de o apă de un albastru fermecător, în cadrul căruia stăteau linii drepte, finite şi fosforescente. Aşa era apa atunci. Era atâta puritate! (1991).

Într-un moment de mare sensibilitate m-am văzut înotând în apa din apropierea castelului cu ţărmuri. Când te gândeşti că înainte de aceasta eram cu tabloul porumbelului şi al omului din al doilea plan în mine! Pur şi simplu înotam: o mână înainte, o alta înapoi şi privind de deasupra în jurul meu, alb ca o spumă, în apa verzuie. Era relaxant! (1997).

Şi chiar de ştiu nimic-nimic, mă minunez înţelegând. Eu înţeleg cât tu înţelegi. Cerul credincioşiei mele, Cum sunt lucrurile fără Tine nu mai vreau să ştiu. E loc pe lume de bucurie, pacea ce aştepti la tine să vie, aproape al meu, pe veci

iubit. Potrivnic stă că a putut lumina să se stingă. Cât te doresc, cât te doresc, nimeni nu-ţi poate spune. 1997. Iubirea filosofiei.

*

Înţeleg comicul din repetare. = Amza Pellea, Dem Rădulescu.

Cu o negaţie te poţi elibera de o conştiinţă strâmtorată (prinsă în ghearele încordate ale unei mâini proprii datorită procesului de autopedeapsă), iradiezi, emani ceva, se instalează liniştea, confortul, plăcerea de a fi. (2008?).

Trebuie să ai ochi frumoşi ca să suferi. Fericirea e în ochiul drept. E cosmică.

Sunt limpede deasupra şi se pune de la sine dinte pe dinte şi zâmbetul e tras spre mine până aproape de un maxim. (2010?).

Merg aşa, cu bucuriile ţinute sus lângă „gât”. 2010.

Râd către celălalt din masca râsului. Celălalt fiind o imagine, iar eu, masca râsului, imaginea celuilalt. (2011).

Râsul îmi pare a fi ciudat de la o afirmaţie eronată. (2010?).

După rugăciunea isihastă, în stânga, mâinile-mi albe în albul vieţii îmi cântă. (2011).

Am reuşit să râd de mine, atrăgându-mi din cosmos planeta prin oglindă. Ce stare de bine! Dau să muşc dintr-un fruct. Privesc lucrurile prin ochii mielului. (Planeta este sentimentul de sine.) 2011.

Acesta sunt eu, urmându-mi planeta. Am în ochi două monede de lut. Am două picioare de cal. Aplec urechile, sunt desfundat, trăiesc viaţa, pot iubi. (2011).

Vorbeai cu mine şi am văzut două beţe bătând în emisfere şi am văzut bătând două beţe într-o tobă. Şi cu cântecul tobei am văzut cum renasc. Alunec pe sprâncene, ridicându-mă. (2011).

Ne bucurăm de capul bucuriei (sau de simbol). Bucuria este pentru ieşirea din noi.

Mă bucur pentru cei care sunt prilej de bucurie, căci sunt prilej de bucurie şi împărtăşanie. Aşa este şi Mântuitorul nostru.

În apusul bucuriei sunt înţelegerea lucrurilor şi părerea de rău pentru bucurie. 15.08.11

Faptul că atunci când zâmbesc imit un zâmbet mental!

Mă trag pe nas. Cu ochiul în dreapta încerc să îmi vin cer. Cânt un „mmm” pe nas şi „na na na” pe gură. Cânt „să fie” (piciorul drept). Nana narnana nana (trosnesc din deget). Sunetul cântecului îmi ajunge mai sus decât coada de şarpe. Muzica     porneşte     un      val      în      dreapta.      ww-> Gura plânsului a ieşit în faţa gurii mele ca să plâng era în norul unui gând. Gura râsului mă dă pe spate, la 90 de grade. (2012).

Cine se mai bucură de nimic pe lumea aceasta mergând la pas în haine albe ale vremurilor vechi spre cosmosul  pleiadă? (2012).

Când este, când este, cunoaşterea o clipesc, mă bucur şi zâmbesc. 2012.

Am bucuria că sunt în amândouă tâmplele. Pete verticale. 01.12.15

Zâmbetul = dinţii de sus în feminin, în întuneric.

Iau din aerul infinit? Din minte când râd.

*

M-am trezit brusc din somn văzând că Dumnezeu este totul. Dumnezeu se oglindea pe chipul meu. Am văzut că în El este şi mama din afara mea. În strâmbătatea mea, m-am împărtăşit cu mama. Pot să spun că Dumnezeu era alb.

Mintea    mi    s-a    dus    în    gura    din    creştet.  Apoi am văzut că oriunde se duce, mintea se face şi  Dumnezeu. La început sunt lucrurile, apoi eul-cerc vertical al meu, apoi apare Dumnezeu şi se face sfera în aer. „Iată sunt cu voi în toate zilele!” 16?.11.15

Zâmbetul din mental este primul zâmbet. Şi în trupul meu zâmbetul începe de la colţuri.

A fi în adevăr = bucuria cu Dumnezeu.

 

 

BUCURIA CU DUMNEZEU TATĂL

 

1. Imagini mentale;
2. O porţie de Dumnezeu;
3. Construcţii şi asemănări mentalo-biblice;
4. Traduceri biblice sau înţelegeri după tehnica de redactare a realităţii;
5. Exclamări augustiniene;
6. Lucrarea bucuriei cu Dumnezeu;
7. Teoria omului vs. teoria Lui Dumnezeu prin înţelegerea mentală;
8. Bucurii copilăroase;
9. Bucurii sufleteşti;
10. Bucurii întru ordinea liturgică;
11. Bucuria din bucurii;

 

 

Notă: Construcţiile următoare sunt educative. Nu este importantă construcţia, ci bucuria în care intru. De plăcerea bucuriei te vei linge pe buze.

 

1. Imagini mentale

 

 

 

 

 

 

 

 

*

1. O porţie de Dumnezeu:

i

 

ii

 

 

 

 

 

 

 

iii

 

 

iiii

 

 

 

 

 

2. Construcţii şi asemănări mentalo-biblice

 

Subiect. În dreapta se generează spaţiu. ⇨ Dumnezeu Fiul este de când este ca subiect Dumnezeu-Tatăl.

Numirea mamei. ⇨ ieşirea ei din întuneric?

Cu „Tu eşti Fiul Meu” = scoaterea din întuneric a Fiului. Sunt chip între pământ şi cer. Am în cer urechi de câine?

Chipul Lui Dumnezeu se face după ce apare cerul Pământului.

„să facem om după chipul …”

Înţelegerea înseamnă apropierea platourilor de gândire. Aşa înţeleg că Sfânta Treime este nedespărţită. Dacă prima gândire este a spaţiului, înţelegerea are legătură cu a doua gândire. Pavel spune că Hristos este Puterea, dar şi Înţelepciunea Lui Dumnezeu. (1, Cor. 1, 24)

Vorba ce zice se face cer lui „este”, care era ca un mort şi schimba la faţă pe „este”. Înţeleg taina schimbării Tale la faţă.

Şezi de-a dreapta gândului Meu, ca un răsărit, în loc de apus. Duşmanii tăi îi voi micşora ca pe un aluat ce se micşorează. Vor sta în dreapta, în creaţie, ca o continuare, la picioarele Tale. Tu şi Eu, în gândul Meu, suntem una.

12.06.17 În aerul vorbei este transformarea. Deci Dumnezeu Cuvântul transformă?

25.06.17 Dacă vorbesc se face cer şi totul este cer. ⇨

Vorba este începutul.

Nu vreau chip şi nu vreau să fiu cu tine sau vreau chipul Tău şi vreau să fiu cu Tine.

Ideea o văd cu amândoi ochii. Ochii sunt Tatăl şi Fiul, adică gândul şi creaţia, infinitul, adică ochiul stâng şi drept. Ideea este Duhul Sfânt văzut de Tatăl şi Fiul.

Cunoaşterea se închide tridimensional ca un oval plat?, ca un sân. În sâni zvâcnesc începutul şi sfârşitul. Începutul şi sfârşitul sunt Hristos.

Privirea anulează sentimentul. Privirea celor Trei: Tatăl, Fiul şi Duhul anulează sentimentul de Persoană, rămânând însă sentimentul de Unul.

Binele = nori în stânga şi în dreapta = nor în gândire/ gând?, nor în creaţie. Deci „toate sunt bune!”.

Există ordinea: drum, vorbă. Şi cred că într-adevăr Hristos este mai întâi 1.= calea, apoi 2.= adevărul, 3. = viaţa.

Gândul la ea pentru a face prin ea. = Dumnezeu creează lumea privind înspre Fiul. Dumitru Stăniloaie

Când vreau, intru în prezent continuu? Tu trăieşti în prezent continuu, pentru că Tu spui mereu: „sunt”.

Răutatea pare că se duce către inimă, spre departe, în infinit. Răul va fi trimis în „întunericul cel mai dinafară”

Dumnezeule Tată, voinţa Ta înaintează. „Să vină Împărăţia Ta.”

1. Rău 2. O iau de la început = Calc pe rău = Eva, creaţia calcă pe şarpe.

La Dumnezeu, oamenii cresc unul din altul.

Timpul se naşte să vreau. Rezultă eu. Astfel şi noi suntem tu!?

Eu | 0 noul eu 07.02.19

 

 

 

3.Traduceri biblice sau înţelegeri după tehnica de redactare a realităţii

„Spatele Meu vei vedea, dar Faţa, nu” = Spatele altuia este gândul. Spatele Tău trebuie să fie gândul Tău.

Îmi vine să le vorbesc oamenilor şi înţeleg propovăduirea Ta ca într-o peşteră, o imagine a minţii care va dăinui ca povestea mitului peşterii la greci.

Piciorul celuilalt mă face să văd piciorul mamei în mintea-mi, care mă face şi să urc în lumină la Dumnezeu Creatorul. Urcarea în lumină înseamnă Duhul Sfânt.

Din „Lăsaţi copiii să vină la mine” înţeleg lăsaţi gândurile să vină la mine. Şi animalul este un gând, gândul- Dumnezeu.

Piciorul = chipul. Aceeaşi culoare la pantofi = Dumnezeu Tatăl.

Stânga schimbă în rău = gândirea schimbă în altul? = Tatăl schimbă în altul, ca şi copil-creaţie ⇨ Fiul.

Privit mult = desacralizare, egalitate cu ceilalţi. Al treilea picior al copilului îl percep vibrând în minte şi înţeleg că vibraţia este a Duhului Sfânt.

Cercul nostru ca lucrurile să nu se pună de rău? Tu ai ştiinţa despre Tine. Ştiinţa Ta despre Tine face să apară lucrurile.

Fruntea curbată mă face să înţeleg precum că Dumnezeu trebuie să fie milos cu oamenii.

*

 

• Exclamări augustiniene

Doamne, în locaşul Tău din mintea mea, eşti una cu mine, iar în timp ce merg şi ceva este în neregulă, înseamnă existenţa altuia, a răului.

Omul vrea când se desfăşoară OOO. Omul se vrea unde există desfăşurat. Dumnezeu vrea şi se vrea = trebuie să existe la plural, deci ca Treime.

Doamne, cum S-a însufleţit Fiul Tău? Credinţa este urmată de însufleţire. Începutul unui gând este credinţa. Cred că Fiul Tău este credinţa şi că este însufleţit. 17.02.17

Ascult de subiectul 2 din mine, Dumnezeu, sau de subiectul 2 dinafara mea. 2017

Doamne, şi vorba ce zice creează!

Dumnezeule, Te creezi în creaţie. Astfel înţeleg apariţia Lui Hristos printre noi acum 2000 de ani.

O înţelegere neînţeleasă va avea o experienţă urâtă şi nu se pune de rău. Înţelegerea mea are legătură cu experienţa viitorului. Tu vei fi în viitor.

Din experienţa cu o femeie materialistă înţeleg că Dumnezeu este ca un om bogat.

Mereu este un gând în afara minţii ca să mă facă să fiu din suma a ceea ce este.

Când apare celălalt, pot să fac. Când apare Hristos, pot să fac.

Sentimentul de altul îl are Dumnezeu Tatăl. Creaţia acuză. Marele judecător este Hristos.

Ora 8. Inteligenţa Lui Dumnezeu, oglinda mentală dintre infinit şi gândire, sclipeşte ca din oră în oră.

Gândul nu are mamă, adică creator? Deci gândul este Dumnezeu.

Conştiinţa? vrea să fie celălalt ca ea. Tu vrei ca eu să mă simt ca Tine? (dinte pentru dinte)

În emisfera stângă este creatorul.

Să intri în Împărăţia Cerurilor = să te afunzi.

Sunt cu Duhul Sfânt şi vorbesc cu Tatăl.

În Tatăl nu este contradicţie.

Duhul Sfânt are legătură cu a vrea? = miez cu sâmburi. DF se naşte unde DT vrea?

„Nu” este datorat purcederii DS din sufletul DT. Dumnezeu face un truc, ca mine câteodată, pentru a exista clipa următoare. 10.12.17

Tatăl este suma gândurilor Fiului şi aerul ce-l respiră. Tatăl îl dă pe DS Fiului, ca o femeie ce-ţi pune poalele în cap. DF este şi „vreau” al DT?

Fiecare nouă cunoaştere este asemenea unui bob  de orez ce-l primeşte orice pasăre.

Te-ai născut în câteva minute ca un prunc şi toate zilele au fost ale tale.

Am simţit puterea în mâna micuţului Luca şi am gândit că tu, Fiule, ai putere mare în mâini.

Dumnezeule, Tu răscoleşti, işti tensiune şi pleci.

Iisuse, tu eşti începutul şi sfârşitul. Sfârşitul îl înţeleg ca pe imaginea de sine.

Timpul este în legătură cu mişcarea. Dacă lumea se mişcă ceva se mişcă în Dumnezeu. 06.02.19

Zodiacul mă face să înţeleg că Dumnezeu, în pantaloni, merge la pas cu mine. 09.02.19

Cei trei ierarhi au afirmat: Noi în faţa Lui Dumnezeu una suntem. Astăzi înţeleg că DT, explodând, nu S-a rupt pur şi simplu în bucăţi precum un material, ci corespondenţa sau asemănarea omului cu alte lucruri ale naturii vorbesc mai bine despre explozia DT sau refacerea chipului Lui DT. 18.08.18

*

5. Lucrarea bucuriei cu Dumnezeu

Fiii porumbului înseamnă raiul.

“Că dracu’ vă găseşte”, spuse o colegă = O, Himalaia!, spun eu = o vorbă a sufletului… şnururi cu drapele.

Carne de oaie ⇨ Dumnezeu este o dulceaţă.

*

6. Teoria omului vs. teoria Lui Dumnezeu prin înţelegerea mentală riposta, din punctul de vedere a teoriei omului, e ceva imoral, de neacceptat, are gust  rău    riposta, din punctul de vedere a înţelegerii mentale, e a veni tu din urmă, ca din cele ale Lui Dumnezeu.

*

7. Bucurii copilăroase

Din sărbătoarea Buna Vestire, iau pe buze buna vestire! Dumnezeu este precum un om care este tot timpul pe W.C. Dumnezeu ne iubeşte şi excrementele.

Lumea e precum puii de găină din cutie. Dumnezeu merge ca o babă cu chiloţi de tablă.

Noi suntem ca fructele, ca animalele, ca dinţii, ca degetele, ca ochii Lui Dumnezeu.

Creştinismul revoluţionează religia din jurul hinduismului trinitar, precum Sofocle teatrul grecesc.

Prezenţa Lui Dumnezeu este precum prezenţa patronului, pentru ca oamenii credincioşi să aducă ordine la locul de muncă.

Patronul dă noroc cu mine. Eu eram în haina aceasta. Şi Iisus a avut haina… dumnezeii au o haină a lor!

Dacă trupul meu e templul Duhului Sfânt, capul meu e turla, irişii mei sunt vitraliile templului, gândul meu este braţ de lambriu.

*

8. Bucurii sufleteşti

Prin pui o vad pe mama, adică pe Tatăl Dumnezeu.

Căldura din cuibul de berze cu pui îmi aminteşte de mama.

 

Cât de mult trebuie să se bucure Dumnezeu de copiii Lui, oamenii!

Pentru copiii lor, Dumnezeu strigă către noi: copiii mei, copiii mei!

Portret în ulei de măsline meriţi, Doamne, să ai, din măslinii Grădinii Ghetsimani!

Ce lecţie importantă ne oferă vieţuitoarele mâncând fiecare ce le dă stăpânul!

Cântecul oamenilor mă face să înţeleg că îngerii ar cânta cu mult mai frumos!

*

9. Bucurii întru ordinea liturgică.

Mă vreau fără „că sunt”.

...

Sunt în biserică. Un preot începe să spovedească.  Pentru faptul acesta mi-a venit să plâng, ducându-mă până în emisfera stângă.

Văd femeile Lui Dumnezeu, adică două tinere cu batic şi îmi vine să plâng. Îmi vine să plâng când biserica toată  cântă: Mărire Tatălui şi Fiului şi Duhului Sfânt. Binecuvântează      suflete      al      meu       pe       Domnul.  Îmi sare în ochi dvera neagră de la icoana Maicii Domnului cu Pruncul.

Văd că orbirea întunecată după plâns se duce până în străfundul fiinţei (minţii), parcă spre dincolo de lume, unde SUNT (cel din afara mea, în plan vertical).

Văd maleficul precum şoarecele ce înţelege lucrurile, în timp ce mestecă seminţe în obraji. 20.03.16

Ce poate să spună în noapte şoarecele când ronţăie?

„Nu sunt căruţă la plug”. 2011?

La taina spovedaniei, duhovnicul îmi spune: Împărăţia Lui Dumnezeu este tensiunea între deja şi nu încă. Însă nu vreau să îmi explice acum… 20.03.16

*

IMAGINI EVANGHELICOMENTALE

 

Apa din mine s-a despărţit în două = Marea Roşie. Amintirea e o cunoaştere punctată şi prinsă în cerc. Nunta. = Iisus este mirele.

Suntem amintire, formam chipul Lui. Sau Tatăl – lumea este amintirea Fiului.

Piatra ovală a mormântului meu, rostogolită în dreapta de buna amintire = Învierea Lui Hristos.

Iisus pe măgar = Plânsul de fericire al Lui Hristos = Intrarea Domnului în Ierusalim.

Prin aluzia vorbei, gândul orb vede prin lumina aluziei.

= Văd. Este. Cred. Vreau. = Vorba dintre Hristos şi orb.

Eu cu dracul = animal ⇨ Luaţi jugul Meu. Nu cred în vise. = Iisus pe apă.

Mormântul Domnului gol, luminat, face raiul. Vorba + suferinţa = credinţa lui Toma.

A ierta (schimbarea în alb), întoarcerea banului celuilalt şi arătarea drumului (sensului). = “Daţi Cezarului cele ale Cezarului şi Lui Dumnezeu cele ale Lui Dumnezeu” =

„Tu zici” vorba sufletului, a lui Iisus, care face trecerea de la stânga la dreapta în minte, de la gând la Iisus, la infinit, la altul, la conştiinţă.

Tatăl nostru… sfinţească-Se numele Tău. = numele este înaintea cuvântului.

Lumina este după ce sunt în gândul meu. = Hristos va veni în slavă la a doua venire.

Sfârşitul vremurilor = a intra în gândul tău… al Tău.

La    nivelul      norului      omor     =    a    doua    venire     a Mântuitorului.

Tatăl vorbeşte din nor. = a fi în nor în minte… (cerul şi pământul sunt pentru a gândi.)

„Când va cânta cocoşul … te vei lepăda de Mine…” = Cânt „cucurigu” pentru că mă uit în urmă după o credinţă.

Eu, copil ce nu sunt eu, ci Iisus Dumnezeu, mă adulmecă în emisfera dreaptă. El este cel „sărac cu duhul”.

„Daţi Cezarului cele ale Cezarului.” = Chipul nostru este împăratul locului.

Credinţa vine după întuneric. După răstignire a fost întuneric.

Să intri în Împărăţia Cerurilor = să te afunzi. 1.Rău

2. O iau de la început = Calc pe rău = Eva, creaţia, calcă pe şarpe.

Primordialul ca miel în minte!

Mă duc sa va pregătesc un loc. = Locul ce se face e vecin cu mine, e întuneric.

 

 

 

EVANGHELIA din experienţa răului

 

„altul” este răul ca sentiment.

Satana = Tatăl îl vrea pe FIUL.

Când începi să mergi în sus, în plan vertical, răul se schimbă în bine.

Când ştii, visezi. Moartea morţii. Dumnezeu este sfânt.

Altul va fi Maria ta, Măria ta. Ia apărarea tuturor.

Satan îmi dă înţelegerea, iar Iisus puterea de a crede.

Satan trebuie nenumit şi Iisus pupat şi crezut atât el, cât şi eu în prezenţa tăcutului Satan.

Răul divide şi cucereşte.

Cu ajutorul răului devin uns.

Satan este, în oglinda lui Dumnezeu, Duhul Sfânt.

Satan este spiritul lui Dumnezeu Tatăl, este fiecare ipostază a Treimii.

Satan îmi ia sentimentul de sine, spaţiul „aici”. Rău înseamnă fără spaţiu în minte. Gândirea de rău înseamnă a nu fi cu tine.

 

acolo?

Platou de gândire magnetic. Spaţiul identic aici =

 

Răul apare în imagine dimensională. Satan este Fiul născut cu ochii închişi.

 

 

Satan este „nu” = Sfânta Treime ca gând.

Mă acuză cel ce este ca mine.

Răul vorbeşte despre final: îl va face pe TATĂL să încremenească ca un chip, arătându-se Fiului şi apoi explodează, amestecându-se cu Fiul.

Satan, prin mine, creează steaua fără nume din care iese Hristos.

Satan, prin mine, se întâlneşte într-o iubire cu Hristos, ca şi cum ar da mâna cu Hristos.

Satan este sudor, cântă la bas şi toba mare.

Te gândesc rău acolo unde te reconstruiesc ca fundal. Gândesc rău = lipesc eu-tu în fundal.

Răul creează forma.

Gândul închis face să apară gândirea de rău.

A gândi de rău când eşti întors în tine cu chipul. Dacă conştiinţa/ mintea este deschisă spre ceva nou,

răul te ajută să faci noi simboluri.

„Răul” este duplicitatea doresc/vreau, la fel cu „că’

este”.

A vrea + a voi = oscilaţie în „rău”. Răutatea creează infinitul.

Maleficul răutăţii este ca un „tu” fără nume pentru a o

putea lua atât înainte cât şi înapoi.

Răul şi efectul praştie.

Când prima imagine a ceva este răul ⇨ Tatăl este într- un spaţiu ca ochi.

Dracii fac rău ca să se ridice în cerul minţii.

Răul te supără până râzi şi apoi îţi adulmecă de la distanţă fericirea.

 

 

Răul rămâne rău? Atunci se face graniţa. Dacă răul este duios => Fiul este copil.

Ripostez din răutate. Înţeleg că acel chip, al celuilalt, îl face pe Fiul să se vadă pe Sine.

Mă confrunt cu o răutate. Înţeleg că e vorba de o foaie de magnetism. Înţeleg că magnetismul înseamnă că Tatăl şi Fiul lucrează.

Pun picioarele lui Fiul pe pământ când începe „răul”.

Răul divide subiectul în două obiecte identice de porţelan.

În ziua albă a nunţii, eu voi fi Satan ce râde către mama sa, Dumnezeu Tatăl.

Tendinţe ale gândirii de rău = Dracul este vârful degetului arătător al Lui Dumnezeu. Înţelegerea despre cel rău face să fiu împăcat cu eu-l meu din cer, împăcat cu mine.

Când minciuna te face să apari ca diavol, înseamnă că Fiul încă gângureşte.

Existenţa răului => există o fericire! Gândesc de rău neeliberându-mă în cer.

Când Tatăl va vedea răul, atunci se va simţi tată.

Răul mă supără, mă supără, mă supără. Înţeleg că este vorba de pupat, căci Tatăl şi Fiul se pupă continuu.