C î r t i ţ a

[Arbatel Filotheanu]

                                                         

  

 

 

     Domnul Iscariote , un tînăr de douăzeci şi şapte de ani, mai mult subţire decît înalt, visă într-o noapte că aleargă  printr-o galerie subterană foarte întortocheată,î n căutarea unei ieşiri. Întunericul  era atît de dens, încît se lovi de cîteva ori de pereţi  şi căzu într-un  leşin adînc  din care îşi reveni cu greu, apoi alergă din nou şi din nou   se lovi  şi leşină, pînă zări o lumină îndepărtată, dar pe măsură ce înainta, galeria se îngusta treptat-treptat, astfel că era nevoit să se deplaseze aplecat de mijloc, apoi în patru labe, pentru a sfîrşi tîrîndu-se  cu mare greutate pe abdomen.Pereţii îi presau umerii, iar senzaţia de spaţiu închis aproape că-l asfixia şi trebuia să facă  eforturi supraomeneşti numai pentru a străbate cîţiva centimetri.

      Dimineaţa se trezi cu plapuma strînsă ghemotoc dinaintea lui şi înţelese unde se află numai după ce se lovi zdravăn cu ţeasta de marginea patului.Dînd plapuma deoparte, scoase capul afară, minunîndu-se foarte cum de reuşise să ajungă tocmai acolo, şi tot plimbîndu-şi ochii prin încăpere , observă  un lucru cu totul incredibil.

La cîţiva paşi dinaintea lui, sub masa din lemn de trandafir, un muşuroi de pămînt străpungea capul minotaurului aflat drept în mijlocul covorului, al camerei şi al oraşului, deoarece apartamentul său forma unghiul ascuţit al unui triunghi isoscel circumscris unui trapez cu baza mare  într-un hexagon şi aşa mai departe, pînă cînd totul era rotunjit de sfera perfectă a disperării sale.

     Ieşi de sub pat cu multă fereală, de parcă s-ar fi temut să nu-i cadă candelabrul în cap, dar nu se  osteni să se ridice în picioare, ci se tîrî astfel pînă la muşuroi, pe care-l contemplă preţ de o jumătate de oră sau mai mult cu o perplexitate crescîndă.Îşi dezbrăcă pijamalele pline de praf şi scame, luă mătura şi curăţă pămîntul, aruncîndu-l în găleata de gunoi.Revenit în dormitor, cercetă cu minuţie locul, dar cum nu întrezări nici o posibilitate de remediere, lăsă totul baltă şi intră în baie să se spele.

     Al doilea muşuroi îl găsi luni dimineaţa la cîteva palme de locul unde fusese primul, însă n-avu vreme să se ocupe de el fiindcă se grăbea la slujbă.Cînd se întoarse după amiază, capacitatea sa de uluire fu depăşită complet  găsind un muşuroi drept în mijlocul ferestrei ! Atît de mare i-a fost mirarea, încît ,fără să-şi dea seama ce face, a luat puţin pămînt între degete şi l-a gustat, dar simţindu-l amărui ,s-a grăbit să-l scuipe.Cîteva zile mai tîrziu, uimirea cedă locul unei foarte fireşti revolte cînd descoperi cel de-al patrulea muşuroi în plafon, pe locul unde cu o seară în urmă fusese candelabrul, avînd şapte lumînări aprinse în loc de becuri.Sub impulsul unei idei de moment, se îmbrăcă la iuţeală şi urcă scările în fugă pentru a suna la apartamentul de deasupra sa.Cum nu primi nici un răspuns, apăsă involuntar pe clanţă, iar uşa se deschise.Pătrunzînd în holul de la intrare, fu izbit de căldura greu suportabilă şi aerul stătut al încăperii.Tuşi de cîteva ori pentru a atrage atenţia cuiva, însă nici de această  dată nu primi vreun răspuns, astfel că mai înaintă cîţiva paşi, pînă în pragul unei uşi întredeschise.Acolo se opri foarte derutat la ceea ce-i fu dat să vadă.Pe pat, în partea opusă uşii, se afla o femeie în vîrstă, destul de voluminoasă şi fără nici un veşmînt pe ea.În jurul taliei purta o centură cu tot felul de pietricele sclipitoare, iar pe cap avea o coroniţă de flori veştejite.

    - Pofteşte tinere, spuse femeia cu adînc interes.

    Domul Iscariote nu dădu curs invitaţiei, ci bîigui o  scuză neinteligibilă voind să se retragă, dar femeia insistă .

    - Intră, intră, nu te jena !

    Nehotărîrea tînărului părea mai jignitoare decît dacă s-ar fi decis într-un fel sau altul, însă femeia nu observă acest fapt sau nu-i acordă nici o importanţă.

    - Dacă te deranjează goliciunea acestui trup, îl pot acoperi, deşi nu văd nici un inconvenient, spuse ea întinzînd mîna  spre halatul de la marginea patului.

    În pofida vîrstei, despre care de altfel nu se putea afirma cu siguranţă că era cine ştie ce înaintată, chiar dacă  ridurile feţei  trădau o uzură evidentă - poate prea evidentă ca să nu fie socotite premature – se ţinea încă bine şi tînărul se gîndi că în tinereţea ei  trebuie să fi fost una din acele femei dacă nu deosebit de frumoasă, în orice caz foarte căutată.

    - Nu mă vizitează nimeni de peste nouă ani şi n-are nici un rost să închid uşa, spuse ea drept scuză, probabil, pentru ţinuta ei neobişnuită.

    - Doamnă, începu tînărul, dar fu întrerupt.

    - Ah, iartă-mă, am uitat să mă prezint.Numele meu este Natalia, dar prietenii îmi spun Garoafa, pentru că în tinereţe eram subţire ca o floare.

    - Iscariote, spuse tînărul sec.

    - Ce nume ! exclamă femeia.Răposatul meu bărbat spunea că numele este asemenea unei cărări spre inima pădurii…

    -Vă rog să mă scuzaţi, doamnă, o întrerupse tînărul, dar nu mă interesează ce spunea răposatul dumneavoastră soţ, ci dacă n-aveţi cumva vreun muşuroi de pămînt prin casă !?

    - Răposatul meu bărbat spunea că…Dar ce cauţi acolo? se alarmă gazda.

    - Un muşuroi de cîrtiţă, răspunse Iscariote, care se lungise pe podea şi inspecta atent locurile mai puţin vizibile.

    - Un muşuroi de cîrtiţă ?! se  minună femeia.Cum adică un muşuroi de cîrtiţă ?!…

    Domnul Iscariote nu se osteni să răspundă, ci trecu în camera alăturată, unde purcese la aceeaşi inspecţie minuţioasă, apoi în altă cameră,a poi în tot apartamentul.

   - Un muşuroi ?  mai spuse femeia mergînd după el complet derutată.N-am avut niciodată aşa ceva în casă la mine ! Adică, stai …stai puţin, parcă-mi amintesc ceva…

   - Doar nu vreţi să spuneţi că aţi uitat ?o  întrebă Iscariote cu revoltă în glas, revenind la poziţia verticală.

   - Şi mă rog de ce n-aş fi uitat ? replică jignită femeia.La vîrsta mea, cînd a trecut atîta timp de atunci !…

   - Eu vorbesc de prezent, chiar de ziua de azi, ci nu de vremea potopului, doamnă !

   - Mă jigneşti, tinere, dar îţi trec cu vederea acest amănunt pentru că-mi eşti simpatic.Da, da, nu te uita aşa la mine, adăugă ea văzînd privirea tînărului aţintită probabil involuntar asupra ei, îmi eşti realmente simpatic, deşi tinerii de astăzi sînt cam, sînt cam …

  Iscariote nu mai aşteptă aprecierea doamnei cu privire  la tinerii de azi, ci ieşi val vîrtej pe uşă, fără a-şi face probleme în ce priveşte nepoliteţea gestului său intempestiv.

   La apartamentul de sub el  trebui să asiste la o mică scenă de gelozie pînă i se deschise uşa  de către un invalid bărbos, ale cărui picioare erau retezate ceva mai jos de coapse şi care îi interzicea cu desăvîrşire neveste-si să apară în cadrul uşii, fapt ce nu părea să o impresioneze cîtuşi de puţin pe femeiuşca subţirică  şi grozav de urîtă, căci aceasta asistă impasibilă la dialogul ce urmă  :

    - Vă rog să mă scuzaţi, spuse Iscariote  cu multă simţire în glas, deconcertat de condiţia fizică a celuilalt.

    - Lasă scuzele şi spune ce  pofteşti ­? îl interpelă infirmul cu duritate, privindu-l răuvoitor pe sub sprîncenele încruntate.

    - Aş vrea să întreb dacă la dumneavoastră n-a apărut cumva un muşuroi de cîrtiţă pe podea sau în tavan ?

    - Şi dacă ar fi apărut, trebuie să-ţi dau dumitale raportul ?  întrebă infirmul cu răceală, ceea ce-l umili profund pe tînăr.

    - Nu,nuuuu…răspunse el intimidat, numai dacă nu vă deranjează…

    - Nu înţeleg de ce te bagi dumneata în viaţa particulară a celorlalţi, cînd acest lucru nu te priveşte deloc, spuse infirmul sec şi preţ de o secundă păru interesat de reacţia tînărului, dar cum acesta păstra aceeaşi expresie interogativă, infirmul îi trînti pur şi simplu uşa în nas.

    A doua zi muşuroaiele apărură din nou, mai multe decît în zilele precedente.Deşi covorul fusese scos, primul se afla în acelaşi loc, străpungînd ţeasta absentă a minotaurului, iar celelalte patru mai mici urmînd îndeaproape firul Ariadnei spre ieşirea din labirint.Pe fereastră, de această dată, se  iviră două muşuroaie, al doilea fiind ca o prelungire  a primului în exterior.Cu toate că numai dormitorul fusese invadat, Iscariote găsi pămînt în frigider, în maşina de spălat, ba chiar şi printre filele cărţilor din bibliotecă, ceea ce i se păru nespus de ciudat!

    Puţin timp după această din urmă descoperire, toate camerele se umplură de muşuroaie, inclusiv baia şi bucătăria, astfel că fu nevoit să-şi vîndă  întreg mobilierul, înlocuind patul cu un hamac, dar păstrînd noptiera şi cărţile de care nu se putea despărţi.Găleata de gunoi deveni insuficientă,  de aceea îşi achiziţionă o roabă şi o lopată, şi vreme de cîteva săptămîni  reuşi să facă faţă cu transportul  a două roabe pe zi, dimineaţa şi seara.

    După o lună, situaţia se înrăutăţi însă.Cînd se întorcea de la slujbă, trebuia să-şi îmbrace salopeta, să încalţe cizmele şi mîncînd în fugă, îşi pierdea toate după amiezile muncind pînă seara tîrziu la transportul pămîntului afară.Îşi dădu demisia de la slujbă, ba se despărţi şi de logodnica sa, pe care o curta de vreo nouă ani, aceasta găsind inacceptabilă şi de prost gust noua lui situaţie.

    Numărul roabelor crescu de la opt, la cincisprezece, pentru ca în cîteva săptămîni să atingă  cifra  uluitoare de patruzeci şi nouă pe zi, din care pricină surmenarea  lui spori pe măsură, fiindcă abia mai reuşea să doarmă trei ore pe noapte, socotind aici şi minutele inactive din timpul coborîrii şi urcării cu liftul a celor şapte etaje.

     Într-o seară, la vreo trei luni de la apariţia primului muşuroi, domnul Iscariote nu mai rezistă ritmului infernal şi adormi buştean direct pe pămîntul acela jilav.Cînd se trezi după o săptămînă, avu minunata surpriză să  constate că pămîntul dispăruse ca prin farmec, dar acesta era un amănunt secundar în comparaţie  cu ceva mult mai   grav. Pe piept îi apăruse un muşuroi de cîrtiţă aproape perfect conic, care, privit în oglindă, dezvăluia ochilor un nesfîrşit  labirint de galerii întunecate.