Soarele de primăvară îşi împrăştiase razele pe cer, pentru a încălzi ţinuturile Cazanelor Mici din Defileul Dunării. Printre munţii stâncoşi şi proaspăt înverziţi se strecura Dunărea agitată de un vânt uşor. Imaginea lor reflectată pe suprafaţa apei dădea acestor ţinuturi un aspect de basm.
De pe podul masiv de piatră şi asfaltat ce se întindea deasupra apei, pe partea dreaptă, se vedea impunător şi temerar, Capul lui Decebal de la Mraconia, cum obişnuiesc localnicii din zonă, să-i spună. Imaginea sa este puntul principal de atracţie pentru turişiti şi atrage atenţia oricui, care ar trece pe acolo.
Ideea de a construi această sculptură magnifică în munte, a avut-o marele om de afaceri, Iosif Constantin Drăgan. Fiind totodată şi un pasionat de istorie, acesta a dorit din tot sufletul să comemoreze şi să demonstreze tuturor, contribuţia românilor la formarea culturii europene, pornind de la premisa că identitatea culturală a românilor se defineşte în mod special prin originea noastră daco-tracă.
Construcţia ei a avut loc între anii 1994 – 2004, într-un timp foarte scurt, comparativ cu sculpturile de pe Muntele Rushmore, asemănătoare cu aceasta, care au fost construite în paisprezece ani. La acel proiect au lucrat peste trei sute de sculptori alpinişti, în timp ce construcţia Capului lui Decebal a fost realizată într-un timp mai scurt şi doar doisprezece persoane au lucrat la realizarea ei. În ciuda tuturor pericolelor, a înălţimii, a viperelor veninoase si a temperaturii toride de vară, această sculptură superbă a fost finalizată.
Totul a început în vara anului 1994, cu defrişarea copacilor care împădureau stânca. Următorul pas a fost curăţarea stâncilor şi a rocilor care erau periculoase pentru viaţa oamenilor. Uneltele folosite au fost transportate cu barca, aduse în saci de 40 -50 de kilograme şi cărate în spinare, pentru că zona era greu de explorat cu utilaje grele. S-a folosit mai mult de o tonă de dinamită şi cei doisprezece sculptori au lucrat în două ture, câte şase ore pe zi, în perioada martie – octombrie, a fiecărui an, numai când temperatura de vară le permitea accesul pe stânci. Stânca se încingea şi condiţiile de lucru erau foarte proaste, de nedescris în cuvinte. Datorită lor, arhitecţii au avut parte şi de accidente de muncă. Cinci dintre ei au căzut în gol de pe schelă, pentru că două pitoane de susţinere au fost smulse, deoarece nu fuseseră fixate bine în stâncă, dar slavă Domnului, au trecut cu bine peste acest accident, fără urmări grave.
Capul lui Decebal este cu şase metri mai mic decât Statuia Libertăţii şi cu aproape zece metri mai mare decât legendarul Colos din Rhodos. Este cea mai mare sculptură de piatră din Europa. Înălţimea sa este de cincizeci şi cinci de metri şi lăţimea, de douăzeci şi cinci de metri. După cei zece ani de muncă grea, o mare operă de artă răsărea din munţi. Pe ,,gâtul" lui Decebal este scrisă inscripţia latină Decebalus Rex-Drăgan Fecit, ceea ce înseamnă Regele Decebal - făcută de Drăgan, ca semn de recunoştinţă faţă de omul de afaceri şi pasionat de istorie.
Al doilea punct de atracţie pentru turişti, este tabla de ciment, montată pe un caldarâm pietros, de pe marginea podului. Pe ea scrie SPOR DACIA 107 DECEBAL 98-106 DACIA FED DRAGAN 2001. Este înconjurată de două rânduri de lanţ gros de fier, care sunt prinse de nişte piloni micuţi de metal, rotunjiţi la cap şi la mijloc.
Puţin mai în colo, cam la vreo cincizeci de metri distanţă de această tablă, este şi o mănăstire micuţă şi albă, cu trei turnuleţe şi cu trei cruci, numită Mănăstirea Mraconiţa.
Pe pod se vedea o maşină roşie Ford Focus, care încetini viteza şi opri la mijlocul podului. În ea erau doi tineri ce aveau în jur de treizeci de ani.
Ea era o femeie înaltă, blondă cu părul prins în coc şi cu breton. Era îmbrăcată într-o pereche de blugi bleumarin şi-o geacă maro de catifea. Fizionomia sa era compusă din nişte ochi mari şi căprui-rimelaţi, cu sprâncene frumos arcuite. De sub nasul drept şi puţin în vânt se vedeau nişte buze roz şi senzuale. Perechea de cercei, cu clipsuri şi cu trei biluţe turcoaz dădeau fizionomiei sale un aspect de eleganţă.
Şi el era un bărbat înalt şi bine făcut. Era îmbrăcat în nişte blugi albi, asortaţi cu o curea neagră, iar în picioare purta o pereche de pantofi maro şi lăcuiţi, o cămaşă lungă, înflorată şi bufantă, cu primii doi nasturi deschişi, care-i dezvelea gâtul lung, împodobit cu un lanţ de aur şi avea o fizionomie frumoasă. Pe fruntea sa înaltă se vedea o cută subţire. Era brunet cu ochi albaştri şi avea tenul uşor măsliniu. Părul drept îi era pieptănat pe spate. Deasupra ochilor albaştri, împrejmuiţi şi umbriţi de gene negre, tronau o pereche de sprâncene negre şi dese, care îi dădeau un aspect de seriozitate, împreună cu nasul lung şi puţin arcuit. Buzele roşiatice şi frumoase ascundeau pe moment o dantură albă şi îngrijită.
El era din Orşova şi-l chema Sandu, iar ea era din Timişoara şi-o chema Adriana. Coborâră din maşină, se luară de mână şi priviră în jurul lor.
- Oauuu! Sandule, e atât de frumos, e o splendoare, nu-mi vine să cred că există un asemenea loc! Îi spuse Adriana lui Sandu cu o voce înflăcărată.
- Ţi-am spus iubito, că este un loc care merită să fie văzut şi ţi-am promis că o să te aduc să-l vezi, îi răspunse Sandu, şi-ţi promit că nu este ultima oară când venim aici.
O cuprinse cu braţul drept de după mijloc. Când ea se întoarse spre el, se îmbrăţişară şi se sărutară, apoi îl întrebă:
- Dar nu putem să ajungem aproape de el?
Şi privind podul, întoarse privirea spre partea dreaptă. La un moment dat, zări coasta, pe care trebuiau să urce câţiva paşi, pentru a se apropia mai mult de el. Trebuiau să se întoarcă de la mijlocul podului, pentru a ajunge acolo.
- Ba da, se poate ajunge la el, exact pe acolo, pe unde te uiţi tu acum.
- Hai, mergem să-l vedem?
- Da, normal! Cum să nu?
Şi o porniră înapoi, pe picioare, în direcţia din care veniseră cu maşina.
La un moment dat ajunseră la capătul podului şi la micuţa coastă asfaltată, dar puţin deteriorată. Cu privirea ridicată şi fascinată, porniră cu paşi înceţi. Imaginea sublimă a lui Decebal din piatră, zidit pe munte, cu faţa spre Dunăre, ca un adevărat străjer, îi tăie respiraţia Adrianei. Statuia indiferentă şi eternă privea ţintă în zare, cuprinzând întreaga panoramă a Cazanelor Mici.
- Oauuu! Doamneee! Este superb, n-am cuvinte! Exclamă Adriana.
- Da, este într-adevăr superb şi te lasă fără respiraţie. Deşi am fost de atâtea ori aici, de fiecare dată când vin, sunt la fel de încântat, îi răspunse Sandu, privind-o cu drag.
La un moment dat, Sandu îşi aminti de aparatul micuţ de fotografiat, pe care îl uitase în maşină şi îi spuse Adrianei:
- Iubito, am uitat aparatul de fotografiat în maşină, merg după el. Aşteaptă-mă aici, mă-ntorc imediat.
- Bine dragul meu, te aştept.
Şi se întoarse spre maşină. Ajungând la maşină, o deschise, luă aparatul de pe bancheta din spate şi apoi o închise la loc. Când se întoarse cu faţa spre locul unde ar fi trebuit să-l aştepte Adriana, ea nu mai era. Uitându-se peste tot în jurul lui şi inclusiv spre Capul lui Decebal, văzu că nu era niciunde.
Nedumerit şi puţin speriat în acelaşi timp, Sandu rămase pe loc câteva clipe. Privi în jurul său şi nu-i venea să creadă că Adriana dispăruse aşa de repede. Şi totuşi nu era, de parcă ar fi venit singur. Începu să o strige:
- Adrianaaa! Adiii!
Dar ea nu-i răspunse şi atunci se uită peste tot, învârtindu-se pe loc. Fără să-şi dea seama, băgă aparatul de fotografiat în buzunarul drept de la blugi şi se învârti aşa timp de un minut, din ce în ce mai mirat şi mai speriat.
Capul uriaş al lui Decebal era bine înfipt sub pelerina de verdeaţă, de pe stânca muntelui. Căciula pietroasă şi ascuţită a lui Decebal era împodobită cu smocuri de iarbă pe alocuri. Din vârful căciulii, se ridica spre cer o cruce, semnul lui Dumnezeu. Chipul uriaş avea privirea îndreptată spre Dunăre, fără să-i dea vreo importanţă lui Sandu, fiind surdo-mut la strigătele sale. Are ochii lungi de 4,3 m şi adânciţi în orbite, un nas drept de 4 m şi nişte buze subţiri, cam tot de 4 metri. Bărbia şi jumătate din obrajii de pe faţa lungă de piatră erau acoperite de barbă cimentată. Înscripţia latină de pe gâtul său, Decebalus Rex-Drăgan Fecit, se vedea clar.
Puţin mai sus la dreapta, spre locul unde era Sandu, se mai vedeau vârfurile ascuţite ale unei stânci acoperite de verdeaţă. În rest, totul era acoperit de iarbă pe dealul muntelui în jurul Capului lui Decebal până jos, în dreptul drumului asfaltat şi deteriorat pe o parte.
Pe marginea coastei, la dreapta se vedeau printre firele de iarbă nişte zambile micuţe şi nişte narcise, iar pe stânga o micuţă poieniţă care părea un covoraş strălucitor cu floricele răzţeţe. Pe ea trona o tufă de mărimea unui copăcel.
Datorită acestei sculpturi uriaşe şi magnifice, sătucul de vacanţă Mraconia, unde s-au construit în ultimii ani multe vile, câteva pensiuni de referinţă şi nişte cabane superbe de lemn, este vizitat de foarte mulţi turişti din întreaga ţară şi din lume. Unii dintre ei vin şi cu rulotele. Majoritatea turiştilor care vin, sunt interesaţi de construcţia Capului lui Decebal sau de istoria întregii zone, şi atunci leagă prietenii cu localnicii şi cu pescarii din Orşova, Eşelniţa sau Dubova, care vin aici. Se fac petreceri cu grătare în aer liber şi uneori cu focuri de tabără.
Sandu o mai strigă odată pe Adriana:
- Adrianaaa! Iubitooo! Unde eşti?
Începuse să intre în panică. Chiar nu înţelegea ce se întâmplă, unde este şi cum fusese posibil să dispară aşa dintr-o dată, când apăru un Jeep negru, care se opri în spatele maşinii lor. Din ea ieşiră trei persoane, o doamnă şi un domn în jur de cincizeci de ani, şi un domn în vârstă, ce părea să fie tatăl unuia dintre cei doi.
În acel moment simţi cum mijlocul lui era înlănţuit de două braţe. Zbătându-se uşor, până să se întoarcă să vadă cine este, auzi la ureche un hohot râs şi o voce:
- Ce-i iubitule, m-ai pierdut?
- Ceee? Doamneee! Unde ai fost? Că m-am speriat.
- În spatele tău am fost tot timpul, numai că am avut grijă de fiecare dată să mă plimb în jurul tău în aşa fel, încât să nu mă vezi, îi răspunse ea râzând.
- Doamne, ce m-ai speriat măi Adi, să nu mai faci aşa ceva, niciodată! Îi răspunse el puţin supărat, dar şi uşurat în acelaşi timp.
Ea râse din toată inima. După aceea îl îmbrăţişă şi-l sărută cu foc. Îl iubea foarte mult, dar vrusese să-i facă o glumă şi reuşise. El continuuă să o întrebe:
- Dar cum ai reuşit prima dată să te ascunzi, ca să nu te văd?
- Simplu. Când tu ai plecat după aparatul de fotografiat la maşină, eu m-am ascuns repede după tufa aceea, îi răspunse, arătându-i tufa mare, care semăna cu un copăcel.
- Doamne iubito! Să nu mai faci aşa ceva niciodată! Repetă el şi luând-o în braţe, o mângâie şi apoi se sărutară din nou, după care ea râse veselă şi se alintă, lipindu-se de el:
- Ei, am vrut să văd dacă mă iubeşti.
- Dacă te iubesc? Of, că te iubesc atât de mult, şi eşti viaţa mea! Nu ştiu ce m-aş face fără tine!
- Şi eu te iubesc dragul meu, foarte mult.
Cei trei oameni ieşiră din maşină şi se apropiară, privindu-i discret, pentru că atunci când ajunseră ei şi când parcaseră maşina în spatele maşinii lor, îl văzuseră pe el cum se învârtea pe loc şi pe ea plimbându-se în jurul lui ca să n-o vadă. Acum încercau să-şi vadă de treaba lor, dar Adriana şi Sandu le atraseră din nou, atenţia.
La un moment dat el strigă tare:
- Te iubeeesc! Uite! Mă aud şi domnii, şi măreţul Decebal!
- Şi euuu! Şi eu te iubeeesc!
- Vrei să fii soţia mea? Continuă el pe acelaşi ton.
- Ceee?!
- Ce nu-nţelegi? Te-am întrebat dacă vrei să fii soţia mea?
- Daaa! Vreauuu! Strigă ea sărindu-i în braţe şi sărutându-se încă o dată.
Cele trei persoane începură să aplaude şi se apropiară de ei. Domnul cel în vârstă se apropie primul, mai nerăbdător să le spună:
- Bravo copii! Să vă iubiţi mult şi să fiţi fericiţi!
- Mulţumim! Şi dumneavoastră să fiţi sănătos şi să aveţi parte numai de bine! Îi răspunse Sandu, vesel.
În spatele domnului în vârstă, ceilalţi doi se apropiară şi ei. Sandu dădu noroc cu cei doi domni şi doamnei îi sărută mâna. Doamna o îmbrăţişă pe Adriana, după care îi spuse:
- No, să fii fericită draga mea şi să ai tot ce-ţi doreşti! E o zi mare azităzi pentru tine.
- Mulţumesc frumos, Doamnă. Şi dumneavoastră să aveţi parte numai de bine! Îi ură Adriana.
- Mulţumesc şi eu, draga mea.
Sandu scoase din buzunarul stâng al blugilor albi o cutiuţă vişinie şi catifelată, în care era un inel de aur cu piatră roşie. Îi luă mână stângă şi il puse pe deget. Martorii aplaudară încă o dată şi apoi Sandu spuse:
- Hai să facem poze draga mea, şi întorcându-se către cele trei persoane, le spuse, doriţi să faceţi şi Domniile voastre poze cu noi?
- Da cum să nu! Răspunseră aceştia, entuziasmaţi.
Şi prima oară îi dădură domnului în vârstă aparatul de fotografiat. Acesta le făcu poze celor doi tineri şi apoi aparatul umblă din mână în mână. Făcură o mulţime de poze împreună. Toţi erau veseli şi fericiţi, de parcă se cunoşteau de-o viaţă. La un moment dat, Sandu îi întrebă:
- De unde sunteţi?
- Suntem de la Câmpia Turzii. Şi voi copii? Întrebă doamna.
- Eu sunt din zonă, din Orşova. Iubita şi viitoarea mea soţie e din Timişoara. Bine, în viitorul apropiat va fi şi ea din Orşova, adăugă el râzând, după care continuuă, ei, dacă sunteţi dintr-un loc atât de îndepărtat, vă lăsăm aparatul Domniilor voastre, că noi putem să venim aici de câte ori dorim.
- Ei nuu! Pozele sunt amintirea voastră, copii, le spuse domnul cel în vârstă, zâmbind.
- Da, dar sunt şi ale Domniilor voastre. Cum am mai spus, noi putem să venim aici când dorim, dar Domniile voastre, cine ştie când o să mai ajungeţi pe aceste meleaguri. O să ne facem noi alte poze când vom reveni aici, le spuse Sandu.
- Bine copii, cum doriţi voi, răspunse domnul în vârstă.
Timp de o oră au vorbit şi-au glumit unii cu ceilalţi. Sandu le spuse la un moment dat:
- Ne pare bine că am avut ocazia să vă cunoaştem, dar cred că vom pleca acum.
- Şi nouă ne pare foarte bine şi ne bucurăm foarte mult pentru voi, le spuse doamna.
Adriana şi Sandu îşi luară rămas-bun de la cei trei prieteni şi se urcară în maşină. În timp ce Sandu porni maşina şi aceasta se îndepărta, Adriana îşi întoarse privirea în spate la măreţul Decebal şi le făcea cu mâna râzând, celor trei ardeleni.
Sfârşit
Mihaela Moşneanu
-->
Răspunsuri
proyă, selectat 13-14-15