categorii forum

Textul original provine de la Wikipedia, Enciclopedia libera. Traducere şi adaptare de Bogdan Mateciuc (AM). CopyLeft sub licenta Creative Commons.

 

[…] continuare COPYLEFT – CONCEPTE (4)

ESTE COPYLEFT-UL „VIRAL”?

 

Licenţele copyleft sunt menţionate uneori ca licenţe copyright virale, deseori de către cei care simt că prin asta pot pierde, deoarece orice lucrări derivate dintr-o lucrare cu copyleft trebuie şi ele să aibă copyleft. În particular, lucrările cu copyleft nu pot fi incluse legal în lucrări care vor fi distribuită fără sursă, aşa cum sunt majoritatea produselor comerciale, fără permisiunea specifică din partea autorilor. Ca o consecinţă, folosirea lor în industrie este cel mai adesea limitată la uzul intern.

Termenul viral implică propagarea a ceva asemănător unui virus biologic în întregul organism de celule similare sau într-o specie de organisme similare. În contextul contractelor şi licenţelor care angajează juridic, viral se referă la orice, în special la orice lucru mimetic, care se propagă ataşându-se de altceva, indiferent dacă virusul în sine adaugă valoare lucrării individuale.

Susţinătorii copyleft-ului arată că analogia între licenţele copyleft şi viruşii de calculator este nepotrivită, pentru că viruşii de calculator infectează în general calculatoarele fără atenţionarea utilizatorului, căutând să producă pagube, în timp ce realizatorii lucrărilor derivate sunt conştienţi de licenţa copyleft asupra lucrării originale iar utilizatorii lucrării derivate pot beneficia de aceasta. Mulţi evită termenul viral din cauza acestor conotaţii negative.

Susţinătorii copyleft-ului au respins şi folosirea termenului viral datorită utilizării acestuia în drept, ceea ce nu este cazul. Eben Moglen, profesor de Drept la Columbia University şi consilier pentru Free Software Foundation, de exemplu, observă că GPL (vezi episodul precedent) este o licenţă, nu un contract. În plus, GPL declară că dacă apar lucrări derivate, acestea trebuie distribuite sub aceeaşi licenţă; ele pot fi folosite intern fără restricţii.

Microsoft şi alţii, descriind GPL ca fiind o „licenţă virală”, se pot referi şi la ideea că orice lansare a ceva nou sub GPL ar putea crea un efect în reţea de feedback pozitiv, în care în timp va exista o cantitate de coduri cu copyleft în creştere permanent. Reutilizarea Codului este un scop important în ingineria software care tinde să economisească efort prin folosirea de componente generice care există deja, pentru asamblarea rapidă a unui produs fezabil. Cei care lucrează la programe fără copyleft trebuie deseori să „reinventeze roata” pentru multe părţi din programele lor, pentru că masa softului gratuit fără copyleft este relativ redusă.

Acest lucru este deseori menţionat ca un dezavantaj al realizării de software fără copyleft. Mulţi consideră că licenţele copyleft sunt de dorit şi populare pentru lucrările puse la comun anume pentru că sunt virale şi se aplică tuturor lucrărilor derivate, care sunt astfel „infectate” de cerinţa de a reintegra schimbările considerate de dorit de către orice parte din aval. Această cerinţă este considerată importantă pentru că asigură condiţii de licenţiere uniforme şi liberul acces, făcând proiectele cu copyleft rezistente la o ramificare nenecesară întrucât toţi programatorii, ai lucrării originale sau ai celorlalte versiuni, pot folosi modificările lansate de ceilalţi. Modificările utile tind să se cumuleze, iar diferitele versiuni sunt întreţinute numai în măsura în care sunt utile.

Fără licenţa „virală”, versiunilor diferite li se pot aplica condiţii diferite, iar lucrările derivate pot fi controlate comercial de către părţi care le extind sau le traduc, ceea ce poate fi considerat ca unul dintre dezavantajele proiectelor „open source” fără copyleft. Se consideră că Linux nu a suferit de aceeaşi fragmentare ca Unix pentru că deţine un copyleft.

va urma […]


Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri

Acest răspuns a fost șters.

Topics by Tags

Monthly Archives

-->