categorii forum

Într-un sfârșit de Iulie 2017 și început de August 2017 ne străduim să rezistăm temperaturilor demne de cartea recordurilor. Razele astrului parcă și-au dublat forțele și nocivitatea. Nu aș fi crezut că avertizările ecologiștilor nu sunt cosmetizate și că își vor dovedi atât de repede observațiile, deși i-am sprijinit de fiecare dată când am avut ocazia. Trebuie să rămânem optimiști, totuși, și să fim convinși că în cele din urmă obiectivele majore comune vor triumfa.

 

Marcat de caniculă am traversat o perioadă de ușoară indispoziție și absolvit fiind de orice responsabilități prin grija altora am adormit târziu în noapte și m-am trezit dimineața târziu. De vreo două săptămâni aproape că nu am mai gustat dimineața ca dimineață, aerul proaspăt și înmiresmat, răcoros și umed al acestora. Încercam să-mi verific prospețimea mintală și strategică prin jocurile de șah online la care participam zilnic. Acest joc atât de interesant poate să-ți sufere datorită unor factori externi chiar dacă experiența proprie este acum notabilă. Procentul victoriilor îmi este favorabil până acum, dar ar putea fi îmbunătățit. Consider că acest joc poate oferi o ordine, igienă și stabilitate mentală și psihică care fortifică și mobilează individul. O povestioară intitulată “Jucătorul de șah” a lui Stefan Sweig istorisea o întâmplare care se desfășura pe un vapor. Mai multe persoane pasionate de șah, dar de diverse profesii au convins cu mare dificultate campionul mondial de șah să joace cu ei. Un necunoscut a încercat să indice câteva mutări excepționale grupului pasionat împotriva marelui campion. În cele din urmă necunoscutul este pus în fața marelui campion care pierde prima partidă și începe să nu se mai simtă în largul lui. Incredibilul se produsese: un necunoscut care nu mai jucase șah de zeci de ani învinsese un campion mondial. Revanșa s-a consumat cu o eroare a necunoscutului. Povestioara este deosebit de interesantă și atrăgătoare.

Într-o anumită măsură cu toții sunt în concediu în această perioadă. Marea parte a populației este însă vizibil deprimată. Ajuns în una dintre zile la Oradea am vizitat o expoziție de artă contemporană în Cetatea Oradea pentru a urmări care sunt trendurile sau ce gen s-au decis autorii să redea. De regulă, autorii expun singuri, dar ineditul situației făcea acum ca patru artiști să expună propriile pânze în cadrul unei expoziții intitulată sugestiv: “Contrast în patru”. Deși pânzele abordau genuri ca mineral, metamorfoze, citadin, natură, abstract, cred că am devenit eu prea pretențios, deoarece nu pot să spun că am fost complet satisfăcut. Thierry de Duve spunea despre cuvântul artă că reprezintă un semn, un consens, o “metaforă a înțelegerii dintre oameni- una dintre cele mai eminente pe care le-a produs omenirea”. Încercând o analiză M. Heidegger constata:“Artistul este originea operei. Opera este originea artistului. … Cromaticul este propriu tabloului”( M. Heidegger,Originea operei de artă). Din nefericire, în ciuda unor realizări impresionante, grotescul social lasă urme în fiecare domeniu. Precum într-un bal al condamnaților ( spânzuraților ) rimbaudian, dintr-un bovarism de dimensiuni fenomenale sau dintr-o esență a luptei generațiilor identică cu esența învățăturii desprinsă din “elixir de viață lungă” al lui H. de Balzac, absolut toate detaliile din societate tind să se sedimenteze, iar amploarea situațiilor îngrijorătoare este fulminantă.

   

În puținele zile când m-am găsit prin oraș am trecut de fiecare dată câteva ore pe la biblioteca județeană unde un grup mai consecvent al unor absolvenți de la drept și studenți de la medicină se pregătesc în diferite faze ale evoluției personale. Câțiva dintre ei mă salută, am purtat și câteva discuții cu ei încercând să-i sfătuiesc pe cât este posibil. Atunci când nu îmi pun lap-topul pentru a fi mai degajat port cu mine câteva mici carnețele și smartphonul.

Datorită unor regretabile suprapuneri nu am reușit să particip la evenimentele majore ale unui club deosebit de interesant care propune activități impresionante atât tinerilor, cât și adulților. Astroclub Meridian Zero a împlinit anul trecut zece (10) ani de activitate și încearcă să pună în valoare tradiția orădeană privind astronomia în Evul Mediu. Aniversarea a beneficiat atunci de participarea unor personalități în plan național și internațional.Deși clubul are întâlniri săptămânale nu aș dori să particip la o întâlnire ordinară. Dintr-o emisiune televizată am înțeles de la organizatori că s-a reușit achiziționarea unor telescoape performante. Trebuie să mărturisesc că mă pasionează și acest domeniu. În clasa a cincea am primit din partea dirigintei și a clasei o cărticică care purta numele “De la Pământ la Stele”. O păstrez încă și poartă dedicația : “La Mulți Ani ! -1987”. Până atunci priveam vara sporadic spre cer și cunoșteam doar Ursa Mică și Mare ( Carul Mic și Mare), dar această cărticică îmi prezenta toate constelațiile din cele două emisfere, distanțele astronomice, aș putea spune că m-a făcut să privesc dincolo de imediat. Îmi sunt atât de comune acum Vega, Hercule, Cassiopeea, Peștii, Dragonul. Îmi amintesc că am încercat să-mi construiesc un telescop atunci după indicațiile din cartea respectivă, dar nu a prea fost o reușită. Am găsit printre rânduri o maximă a lui H. Coandă: “Într-unul dintre brațele uneia dintre galaxii ( printre cele mai mici, poate cea mai mică) se găsește o stea dintre cele mai mici. I se zice <<Soarele>>. În jurul acesteia se învârte o bucățică foarte mică de materie, zisă <<Terra>>. Și, pe aceasta există un infinit de mic viețuitor, zis <<omul>>. În creierul acestuia sunt 10 miliarde de particule, zise <<neuroni>> și una dintre acestea sunt capabile să înregistreze și să înțeleagă ce se petrece în jurul ei. Ce mare este omul!”. În ciuda unei societăți lipsită de astfel de perspective în acele timpuri, îmi plăcea să visez la călătorii astrale. Mult mai târziu, nava spațială Enterprise ne fascina prin aspectul și vitezele ei. Optimiștii spun că în câteva zeci de ani o asemenea navă ar fi realizabilă ( cine știe?!).

  

În plan național și internațional putem găsi suficiente motive de îngrijorare. Parcurg informațiile și știrile internaționale și nemulțumirile tuturor oamenilor onești și rezonabili sunt deplin întemeiate. Realitatea nu ar fi dezastruoasă, cel puțin în Europa, dar unele scenarii posibile, pe care credeam că le-am depășit și sunt imposibile, îngrijorează și descumpănesc la culme.

O mică drumeție realizată din dorința de a mă scoate din această hibernare estivală m-a convins că este benefică chiar și o ieșire recreativă de doar câțiva kilometri. Pădurea Cefa este răcoroasă, iar unele luminișuri sunt atrăgătoare. M-am bucurat de compania câtorva căprioare și pe ici, pe colo puteau fi identificate tufe și arini cu fructe de pădure. Din păcate, pădurea este lipsită de vitalitatea de altădată. Revenit în localitate spre seară am mers la alergare pentru a mă meține în mișcare continuă câteva ore, deoarece am observat că asta mă fortifică. Latinii spuneau plini de înțelepciune:“Mens sana in corpore sano”.

  

Vă doresc o lună August 2017 dominată de timp liber, sănătate și prosperitate !

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri

Acest răspuns a fost șters.

Topics by Tags

Monthly Archives

-->