categorii forum

Giugiuca patafizică

                                     

 

      În cadrul arhetipului feminin al Fascinatoarei există o rămurea sau un lăstăraș cunoscut în bobor cu numele de Giugiuca, după  titlul unui celebru cîntec portughez, ale cărui versuri le vom reda mai încolo. Pe lîngă seducția, feminitatea debordantă și voluptatea irezistibilă manifestate de Fascinatoare, rămureaua Giugiuca are o trăsătură distinctă, anume giugiuceala, caracterizată printr-un control   găurit al energiilor fascinației, fie din lipsa experienței sau din grabă. Din acest motiv li se recomandă bărbaților care le adoră pe giugiuce Frîna la deal, că la vale oricum se duc singuri !

   Motivul Giugiucăi este mult mai vechi decît data apariției sale sub forma hitului portughez și a fost ilustrat pentru prima dată, se pare, de Anonimus Bosch într-un tablou mai puțin cunoscut publicului larg intitulat Giugiuca cu măciuca. Apare acolo un personaj feminin cu o măciucă deasupra capului ce pare a fi destinată unui adorator cam prea semeț. Interpretarea acelui gest de către critica oficială este plată și previzibilă, pe cînd perspectiva inițiatică e mult mai interesantă, anume că măciuca simbolizează inteligența supramentală la care adoratorul cu adevărat  umil ar putea accede dacă ar merita această grație.

   De la Giugiuca derivă și alte nume, cum ar fi Giugiucata pe urzici, care este numele unui dans realizat prin trei pași înainte și patru înapoi, cu refrenul următor :

   Du-te-n colo, vino-n coace,

  Lasă-mă și nu-mi da pace !

     Un alt derivat  este Giucasana, o asana sau postură corporală recomandată îndeosebi femeilor care aparțin celorlalte arhetipuri feminine și care doresc să asimileze energiile Fascinatoarei. Poziția este foarte simplă și la îndemîna oricărei femei, corpul ei fiind întins pe spate pe o suprafață moale cum ar fi  baldachinul sau fotelul, cu picioarele ușor întredeschise, ochii galeși, chemători și un zîmbet misterios în colțul din dreapta jos ! Mintea este focalizată în principal nicăieri și secundar asupra adoratorului. Efectele giucasanei sînt mai mult decît evidente, anume seducția bărbaților, fascinarea lor, iar în unele cazuri chiar năucirea admiratorilor pînă la golirea tuturor țechinilor din portofeț !

   Cîntecul Giugiucăi are mai multe variante, poate și pentru faptul că fiecare Giugiucă deține un set unic de  softuri și mofturi, de aceea se va reda doar varianta cea mai cunoscută :

     Continent de-aș fi deplin,

    Te-aș iubi pîn la Divin,

    Giugiucaaaaaaaaa !

 

   Toată noaptea te-aș iubi,

   Dimineaț-aș reporni,

  Giugiucaaaaaaaa !

 

   Nurii, yoniul ți-aș mînca,

   Kalasurile ți le-aș bea,

  Giugiucaaaaaaaa !

 

     Simbolismul măciucii a fost extins și într-un eseu cu titlul Măciucata de Apoi, care este doar o completare absconsă la Judecata de Apoi adresată îndeosebi tripezilor, adică bipezilor cu un picior în groapă ! Ideea de bază este ca și definiția patafizicii : știință a soluțiilor imaginare care acordă simbolic liniamentelor proprietățile obiectelor descrise prin virtualitatea lor.

      Evident că fiecare giugiucă este unică în felul ei.Unele sînt mai așa, altele sînt mai altfel. Unele sînt mlădițe, altele sînt vulpițe. Unele ne adoră, altele ne ignoră. Unele ne iubesc, altele ne altoiesc. Deviza lor este simplă și ireproșabilă : Shiva o determină pe Shakti ! Altfel spus, oricît de năbădăios ar fi comportamentul lor, bărbații sînt vinovați conform devizei mai sus menționate ! Dacă stăm drept și judecăm înțelept ( opusul lui a sta strîmb și a judeca tălîmb !), deviza e corectă aproape de mie la sută, deoarece, precum se știe, lumea este oglinda noastră, iar fiecare clipă conține o justiție absolută, conform Muntelui Sacru al Iubirii Absolute ! Consecința este că nu există nevinovați, ci doar  ispășitori.

     Dacă giugiuca mea mă privește cu dispreț, ar putea fi din pricină că eu însumi mă privesc  cu dispreț la nivelul corpului fizic sau în altă parte. Dacă giugiuca ta te adoră este pentru că tu ești o metaforă a Luminii Necreate ! Fiecăruia după merit. A ne plînge de comportamentul lor imprevizibil și uneori indezirabil, arată că nu am înțeles în profunzime unele adevăruri spirituale esențiale. Ele sînt perfecte, noi trebuie să ne transformăm ! Dacă nu mă crezi, atunci urmărește să te desăvîrșești spiritual, iar după ce ți-ai revelat Sinele divin Atman pe deplin, ci nu pe trandafir, spune-ne și nouă dacă vreo giugiucă se mai poartă cu tine altfel decît o picătură de rouă pe o aripă de curcubeu ! Giugiuca fiind o creatură superbă din lumea misterioasă a Apelor de Jos, ea dă adeseori impresia de unduire poliformă, care adicătelea își schimbă forma după intenția privitorului sau chiar după impregnările subconștiente ale acestuia.

   Altfel spus, ea este îngeriță pentru îngeri, zînă pentru visători și vulpiță pentru noi... cei care n-avem merite ! Dacă ne-am însuși aceste adevăruri cu adevărat, ne-am scuti pe noi înșine de multe necazuri și neînțelegeri, fiindcă întotdeauna sîntem răspunzători doar pentru propriile fapte, cum bine se știe, însă adesea se uită ! Cu precizarea că e posibil ca acest text să fie urmat de Imnele Giugiucăi,  adăugăm că unii dintre noi își adoră giugiuca mai ales atunci cînd ridică măciuca, chiar dacă sînt ori se prefac a fi supărați !

  

 

 

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Topics by Tags

Monthly Archives

-->