Mihaela - ÎNTÂLNIRI ESTIVALE
De câteva săptămâni ne tot bântuia un dor sălbatic de vacanţă, de hoinărit pierduţi prin lume. Fiecare por visa ţărmuri sălbatice, înspumate, pândind răsăritul. Ne-am urcat în maşina închiriată de Andrei, fără un plan. Doar cu dor de hoinărit pe drumuri înguste, străjuite de întinderi de măslini şi troiţe de care atârnă buchetele de flori. Ştiam un loc pe insulă, în care să-ţi doreşti să trăieşti etern. Sau unde să mori. Şi de când am sosit aici, ne tot gândeam la Agios Kostas.
Când am ajuns, soarele era deja sus. Străduţe mici pietruite, flori, arome, culori, animaţie! Sătucul ne-a primit cu adieri răcoroase de brazi şi chiparoşi. Zidurile din piatră văruite proaspăt, îşi poartă mândre tufe de fucsia şi muşcate despletite. Parfumul lor se împletea cu răcoarea mării.
Iar cu marea, eu am o relaţie specială. Este o poveste de dragoste care începe cu „a fost odată” şi „vor trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi”. O iubesc şi o caut ades. Oriunde aş fi eu port marea în suflet. Ea îmi ştie, îmi simte pasiunea. Mă primeşte şi mă îmbrăţişează. Uneori mă înspăimântă. Cel mai ades insă, mă dezmiardă. Eu îi povestesc în gând, de una, de alta... ea îmi răspunde cu şoapte, cu freamăt, cu foşnete, cu vuiete.
Iat-o! Albastră, frumoasă, înspumată! O îmbrăţişez! Ea mă cheamă şi mă alungă!
Istoviţi şi înfometaţi după lupta cu valurile ne întoarcem pe străduţe pietruite, umbrite de tufele de leandrii roz. Ne oprim la tavernă lui Kostas şi o caut cu privirea pe Maria, femeia tristă şi misterioasă întâlnită aici anul trecut. Atunci ne şoptise că şi ea-i din România. O găsim stând pe scările tavernei, aşa cum o descoperisem prima dată, cu chipul împietrit şi cu ochii lipsiţi de lumină. Nu făcea nimic special, doar se abandonase pe treptele pietruite, printre tufele de fucsia. O femeie micuţă, cu părul lung strâns lipit de cap, cu fusta adunată în jurul pulpelor şi braţele cuprinzându-şi picioarele peste fustă. N-aş fi remarcat-o dacă n-aş fi căutat-o într-adins cu privirea.
Dau un bănuţ pentru gândurile ei. Nu sunt de vânzare! O întrebasem de unde e. Din Banat. Nu era vorbăreaţă, era tristă... sau resemnată. Ori şi pe ea o bântuia vreun dor. Strânge de pe masă în tăcere. Ce vânt a purtat-o atât de departe de Banatul ei? Eheeei, poveste lungă! De-asta este tristă? E complicat. Nu-şi doreşte decât să se întoarcă în oraşul copilăriei, să-şi cumpere o grădina şi o casă, aşa, doar să stea peste zi... o căbănuţă de grădină chiar dacă nu e foarte dichisită dar să aibe unde să meargă... să aibe flori, grădină de legume, eventual un câine şi o pisică. Şi iarbă. Şi câţiva copaci.
La plecare, ne întinde un buchet de busuioc pe care îl culege din curtea tavernei. Îi simţeam tristeţea, aş fi vrut s-o-mbratisez dar deja dispăruse. O s-o găsesc şi mâine, îmi zic îngropându-mi faţa în buchetul de busuioc.
Nu am trecut a doua zi, nici a treia... abia după câteva zile, paşii ne-au purtat din nou către sătucul dintre munţi. Arunc din mers tricoul şi pantalonul scurt, cu nerăbdarea de-a întâlni valurile, răcoarea, blândeţea şi asprimea apei. Andrei mă urmează, amuzat de nerăbdarea mea. Îmi spune că îl roade gelozia. Cum mă dărui mării într-un fel special... Îi arunc cu dosul palmei o pală de apă, râzând. Ne abandonăm mai apoi, pe plajă, între stânci.
Niciun apus nu seamănă cu celălalt aici! Aşa cum niciun răsărit nu e acelaşi ca ieri! Nu ai cum să nu iubeşti locul ăsta! Nu degeaba era locul preferat al zeilor! Cântecul valurilor mă leagănă şi mă poartă deasupra lumii, fără aripi. Sau mi-au crescut? Altfel cum aş pluti printre chiparoşi? Şi simt gustul sărat al mării pe buze! Şi simt asprimea valului biciuindu-mi pielea. Mi-au crescut înotătoare şi branhii. Mă cufund şi mă înalt. Înot şi plutesc.
Mă trezesc pe plaja aproape pustie acum. Soarele era jumate în mare. Cu cealaltă jumătate ne mângâia cald şi blând. Îmi vine în minte Maria, misterioasa mea prietenă, româncă. Mă intrigă ceva în legătură cu ea, nu ştiu ce dar e ceva care nu-mi dă pace. Trebuie să lămuresc de unde-mi vin toate astea!
Urcăm treptele tavernei cu paşi greoi, obosiţi şi toropiţi de căldură. Cercetez cu privirea împrejur. Terasa este înconjurată de flori şi braţe de iederă urcă pe grilaje de lemn, de jur-împrejur. Măsuţele cuminţi, dichisite cu fete de masă cu pătrăţele albastre, adăpostesc ghemuri de blăniţă de toate culorile, ce se împleticesc printre picioarele noastre. Miroase a tzatzichi, sărmăluţe, fructe de mare, vin. O muzică în surdină vine de-nu-stiu-unde.
Pe Maria n-am văzut-o. Întreb pe băiatul care ne aduce mâncarea. Ridică din umeri, nu ştie despre cine vorbesc. N-aş vrea să plec fără să o salut totuşi. Până la anul e vreme lungă. Intru în bucătăria tavernei. Ştie cineva unde o pot găsi pe Maria? Mă privesc toţi cu priviri lungi şi intrigate. Nu, nimeni nu-şi aminteşte o astfel de persoană. Un bărbat înalt, masiv, cu sprâncenele şi mustaţă stufoase, din spatele cărora scapără nişte ochi negrii, pătrunzători, mă ia de cot cu o mişcare uşoară dar hotărâtă şi mă conduce afară. Da, şi-o aminteşte pe Maria, dar sunt câţiva ani de când femeia a dispărut. Pe-aici, se vorbea că, ar fi omorât-o iubitul ei, un grec pătimaş şi gelos. Voia să-l părăsească şi să plece în ţara ei, de care îi era un dor devastator! Mi-amintesc...„o căbănuţă de grădină chiar dacă nu e foarte dichisită dar să aibe unde să meargă... să aibe flori, grădină de legume, eventual un câine şi o pisică. Şi iarbă. Şi câţiva copaci.”
Imposibil, e, totuşi, imposibil! Am vorbit eu cu ea, chiar cu două zile în urmă!
Imposibil, zice el!
Imposibil, repet eu, automat! Gânduri de-a valma mă năpădesc. Uite, a rupt un buchet de busuioc, de aici, din faţa tavernei!...
Rămân consternată când mă întorc spre tufele de busuioc! În locul lor, văd şi eu, vede şi el... sunt doar tufe de trandafiri!...
-->
Răspunsuri
Lecturat cu mare drag...Felicitări!
Va multumesc din suflet! Ma bucur tare mult ca v-a placut!
N-aș vrea să deranjez cu remarca mea, dar mi se pare că-i aceeași proză pe care am citit-o la... textul-pilot??? Poate cineva mă dumirește.
Abia acum, intoarsa din concediu, am vazut intrebarea dvs. Nu, nu-i deranj cu intrebarea. Si da, este aceeasi proza din textul pilot, doar ca, am mai completat-o, incercand s-o aduc la numarul de paragrafe/linii cerute. Nu am stiut altfel cum s-o fac. Este o greseala?
Greşeală nu e, numai că trebuia procedat altfel... o rezolvăm/reglăm noi...
Va multumesc frumos!
Va multumesc frumos!
Textul acesta îți lasă și în urmă un fior, așa cum îți rămâne mirosul atât de special al busuiocului.
Ma bucur daca a avut asa un efect!
-
1
-
2
de 2 Următor →