O afirmaţie pe cât de adevărată, pe atât de crudă. făcută de Glenn Close în documentarul "Home" lansat anul trecut în România de Ziua Internaţională a Mediului. Nu este nici primul, nici ultimul film care aduce in prim plan fragilitatea planetei pe care convieţuim, însă o face într-o manieră unică: filmul nu apelează decât în unele momente la imaginile tulburătoare ale amprentei dezastruoase lăsate de noi, în cea mai mare parte a lui axându-se pe sensibilizarea privitorului,prin furnizarea unor imagini din aer unice, care cuprind peisaje, cursuri de apă, drumuri, săpate de natură sau de mâna omului, vieţuitoare trăind în mediul lor, toate filmate in peste 60 de ţări de-a lungul si de-a latul planetei. Aceste superbe imagini vin să ne deschidă minţile , nouă celor care, deşi trăim zi de zi cu urmările haosului creat de noi înşine, suntem total nepăsători faţă de natura care ne oferă adăpost şi ne hrăneşte.Mă întreb câtă lume a văzut acest documentar? La premieră a rulat, în mod cu totul exceptional, şi in cinematografele din mall-uri. Spectatorii din sală puteau fi număraţi pe degete. Se pare că funcţionăm foarte bine după legile lui Newton: CAUZĂ (nu a rulat un blockbuster hollywoodian 3D de doi bani) ŞI EFECT (nu s-a dus aproape nimeni să îl vadă).
Eu unul, în neştiinţa mea, am găsit două motive majore, care au condus la situaţia prezentă:
Primul este egoismul. Adică, mergem pe principiul "Si mie ce imi pasă???"
Avem pretenţia că suntem fiinţe inteligente aflate in vârful lanţului trofic, capabile de a aprecia, nu-i aşa?, frumosul, muzica, pictura, că ne-am depăşit condiţia sau am fost creaţi cu simţăminte profunde care ne separă de restul dobitoacelor. Adevărul este că nu suntem în stare să vedem mai departe de propria noastră persoană. La fel ca restul animalelor, ne interesează un singur lucru: să ne fie nouă bine, restul nu contează. Fiecare ne apărăm interesele, cautăm să adunăm bani cu orice preţ indiferent de consecinte, fără să ne pese de distrugerea pe care o lăsăm în urmă.
Nu suntem în stare să gândim în perspectivă: oare peste 30 de ani, după o viaţă de muncă, vom avea de unde bea un pahar de apă potabilă, oare copiii sau nepoţii noştri vor avea un loc sigur unde să îşi plece capul sau vor avea ce mânca? Nu interesează pe nimeni că aproape că nu mai există apă curgătoare sau stătătoare nepoluată, că nu se poate consuma deja un peşte fără mercur, că suntem aproape şapte miliarde şi in 2050 vom fi peste nouă miliarde şi TOŢI avem nevoie de adăpost, apă, hrană şi îmbrăcăminte, ca să enumăr doar nevoile de bază. Ar trebui să ne gândim că atitudinea de genul "Şi cu ce mă afectează pe mine ca şi român?" este cam dăunătoare, dacă ne gândim la cât de fragil este sistemul economic mondial şi cum o amărâtă de criză începută în celălalt capăt de lume, a ajuns să ne usture destul de rău.
Dacă nu suntem în stare să ne asigurăm supravieţuirea pe termen mediu şi lung, părerea mea este că ar trebui să renunţăm la ipocrizia care ne caracterizează atât de bine, cu privire la superioritatea noastră. Cât de inteligenti putem fi, dacă ne tăiem singuri pădurile, după care ne mirăm că inundatiile si alunecarile de teren ne duc casele la vale? Atât de inteligenti! Nu spun că este un lucru anormal să ne asigurăm cu orice preţ bunăstarea personală, fără să ne intereseze altceva. Facem doar ceea ce face orice alt animal. Dar, în acest caz, orice pretenţie că suntem orice altceva decât animale, devine absurdă.
Al doilea motiv este generat de oamenii care conştientizează consecintele nefaste ale propriilor actiuni, dar nu fac nimic, mergând pe principiul că oricum sunt prea mici pentru a schimba lucrurile.
Ce mai putem să facem noi, dacă George Bush, de exemplu, a refuzat să adere la protocolul de la Kyoto, cu toate că Statele Unite este cel mai mare poluator al lumii. Vedem şi astăzi cum aleargă SUA in Orientul Apropiat după petrol, fără nici un fel de scrupule. Îşi urmăreşte doar interesele... Consecinţele asupra intregii lumi vor fi foarte interesante când se va epuiza şi acesta şi atunci , criza financiară de acum va părerea un mic copil (cu un pic de neşansă va fi chiar in timpul vieţii noastre...). Aşa este, in acest caz nu prea putem să facem nimic. Dar când o intreagă lume copiază atitudinea asta fatalistă ajugem la mâna şi mila câtorva oameni, care, ghiciţi ce, îi doare fix undeva de restul lumii! Şi e normal să fie aşa. Sunt şi ei oameni. Şi îşi urmăresc interesele.
Ar trebui totuşi să realizăm că gesturile mici, care nu costă nimic pot fi esenţiale: gunoaiele se aruncă la gunoi, nu pe stradă, locul unde am făcut grătar se curăţă la plecare, nu se arunca pet-urile care se degradează în sute de ani în apele curgătoare samd. Sunt gesturi mici care adunate au un efect urias!
Revenind la documentarul nostru, acesta a fost regizat de Yann Arthus-Bertrand, un fotograf francez renumit pe plan international si preşedintele organizaţiei non-profit Good Planet. El s-a specializat initial pe fotografierea animalelor, dar mai târziu s-a reprofilat pe fotografierea aeriană a unor locaţii de pe întreg globul. Este autorul a peste 60 de cărti si albume de fotografii, una din cele mai celebre fiind "The Earth from the air".
Eu unul, în neştiinţa mea, am găsit două motive majore, care au condus la situaţia prezentă:
Primul este egoismul. Adică, mergem pe principiul "Si mie ce imi pasă???"
Avem pretenţia că suntem fiinţe inteligente aflate in vârful lanţului trofic, capabile de a aprecia, nu-i aşa?, frumosul, muzica, pictura, că ne-am depăşit condiţia sau am fost creaţi cu simţăminte profunde care ne separă de restul dobitoacelor. Adevărul este că nu suntem în stare să vedem mai departe de propria noastră persoană. La fel ca restul animalelor, ne interesează un singur lucru: să ne fie nouă bine, restul nu contează. Fiecare ne apărăm interesele, cautăm să adunăm bani cu orice preţ indiferent de consecinte, fără să ne pese de distrugerea pe care o lăsăm în urmă.
Nu suntem în stare să gândim în perspectivă: oare peste 30 de ani, după o viaţă de muncă, vom avea de unde bea un pahar de apă potabilă, oare copiii sau nepoţii noştri vor avea un loc sigur unde să îşi plece capul sau vor avea ce mânca? Nu interesează pe nimeni că aproape că nu mai există apă curgătoare sau stătătoare nepoluată, că nu se poate consuma deja un peşte fără mercur, că suntem aproape şapte miliarde şi in 2050 vom fi peste nouă miliarde şi TOŢI avem nevoie de adăpost, apă, hrană şi îmbrăcăminte, ca să enumăr doar nevoile de bază. Ar trebui să ne gândim că atitudinea de genul "Şi cu ce mă afectează pe mine ca şi român?" este cam dăunătoare, dacă ne gândim la cât de fragil este sistemul economic mondial şi cum o amărâtă de criză începută în celălalt capăt de lume, a ajuns să ne usture destul de rău.
Dacă nu suntem în stare să ne asigurăm supravieţuirea pe termen mediu şi lung, părerea mea este că ar trebui să renunţăm la ipocrizia care ne caracterizează atât de bine, cu privire la superioritatea noastră. Cât de inteligenti putem fi, dacă ne tăiem singuri pădurile, după care ne mirăm că inundatiile si alunecarile de teren ne duc casele la vale? Atât de inteligenti! Nu spun că este un lucru anormal să ne asigurăm cu orice preţ bunăstarea personală, fără să ne intereseze altceva. Facem doar ceea ce face orice alt animal. Dar, în acest caz, orice pretenţie că suntem orice altceva decât animale, devine absurdă.
Al doilea motiv este generat de oamenii care conştientizează consecintele nefaste ale propriilor actiuni, dar nu fac nimic, mergând pe principiul că oricum sunt prea mici pentru a schimba lucrurile.
Ce mai putem să facem noi, dacă George Bush, de exemplu, a refuzat să adere la protocolul de la Kyoto, cu toate că Statele Unite este cel mai mare poluator al lumii. Vedem şi astăzi cum aleargă SUA in Orientul Apropiat după petrol, fără nici un fel de scrupule. Îşi urmăreşte doar interesele... Consecinţele asupra intregii lumi vor fi foarte interesante când se va epuiza şi acesta şi atunci , criza financiară de acum va părerea un mic copil (cu un pic de neşansă va fi chiar in timpul vieţii noastre...). Aşa este, in acest caz nu prea putem să facem nimic. Dar când o intreagă lume copiază atitudinea asta fatalistă ajugem la mâna şi mila câtorva oameni, care, ghiciţi ce, îi doare fix undeva de restul lumii! Şi e normal să fie aşa. Sunt şi ei oameni. Şi îşi urmăresc interesele.
Ar trebui totuşi să realizăm că gesturile mici, care nu costă nimic pot fi esenţiale: gunoaiele se aruncă la gunoi, nu pe stradă, locul unde am făcut grătar se curăţă la plecare, nu se arunca pet-urile care se degradează în sute de ani în apele curgătoare samd. Sunt gesturi mici care adunate au un efect urias!
Revenind la documentarul nostru, acesta a fost regizat de Yann Arthus-Bertrand, un fotograf francez renumit pe plan international si preşedintele organizaţiei non-profit Good Planet. El s-a specializat initial pe fotografierea animalelor, dar mai târziu s-a reprofilat pe fotografierea aeriană a unor locaţii de pe întreg globul. Este autorul a peste 60 de cărti si albume de fotografii, una din cele mai celebre fiind "The Earth from the air".
gandeste-rational.blogspot.com
-->
Răspunsuri
Mulţumesc frumos dl Muntean pentru acest videoclip
home from seres on Vimeo.