01. (poezie, sonet)
~ ciclul Voci de rugăciune în Lumina Naşterii ~
Rugăciunea zilei 17
Doamne, Mântuitorul meu, păzeşte-mă de rău
Doamne, păzește-mi sufletul de moarte
Căci răul mă pândește neîncetat,
Și duhul slab abia mai duce parte,
De lupta ce-n adânc m-a sfâșiat.
Tu ești puterea mea nebiruită,
Și scutul blând în noaptea cea amară,
Ridică-mă din umbra înmulțită,
Și fă-mi lumina Ta o sfântă scară.
Nu mă lăsa să cad în rătăcire,
Nici să mă tragă valul spre pierzare,
Ci dă-mi a Ta dumnezeiască ogoire*,
Și-n inimă să-mi pui neîntinare.
Rămâi cu mine, Doamne, ne-ncetat,
Și fă-mi din viață drum spre cel curat.
*ogoire – 1 Liniștire. 2 Alinare. 3 (D. fenomene ale naturii, manifestări, acțiuni) Pierdere din intensitate Si: ogoială (3), (rar) ogoitură (3). 4 Menajare. 5 Mângâiere. 6 Dezmierdare.
©Ioan Muntean, 2025

Comentarii