Muzee și galerii pe care le putem vizita virtual
Întotdeauna evoluăm atunci când ne satisfacem setea de cunoaștere, iar unul dintre modurile în care putem să facem acest lucru este prin călătorii. Din păcate, din cauza pandemiei de coronavirus, suntem limitați și nevoiți să stam acasă pentru binele nostru.
Din fericire, avem la dispozite internetul, care ne ajută să călătorim virtual prin toată lumea și chiar să vizitam unele dintre cele mai faimoase muzee atât de pe mapamond, cât și din România.
Muzeul Național de Artă al României ne oferă tururi virtuale ale Galeriilor de Artă Românească, Modernă și Europeană. Muzee subordonate Muzeului de Artă al României si care pot fi vizitate virtual sunt Muzeul Colecțiilor de Artă, Muzeul Theodor Pallady si Muzeul K.H. Zambaccian. Krikor Zambaccian, care era un mare colecționar de artă, de origine armeană, a locuit în casa devenită astăzi muzeu. Acesta a donat statului roman o serie de lucrări artistice aparținând artiștilor români sau francezi, expuse aici, și a fost decorat chiar de către regele Mihai, pentru generozitatea de care a dat dovadă. În muzeu veți regăsi tablourile lui Tonitza „Portret de copil” și „Țărancă cu copil în brațe”, precum și tablouri ale lui Ștefan Luchian („Turnul de la Brebu”, „Natură statică cu legume””, „Moara”, „Tufănele în ulcică”, „Lăutul”, „Crizanteme”, „Trandafiri” și „Scara cu Flori”), ale lui Camil Ressu („La arat”, „Peisaj”, „Portret de fetiță”) sau Ion Andreescu.
Muzeul Național de Istorie al României, care deține colecții de obiecte cu valoare istorică descoperite pe teritoriul României din timpuri preistorice și până în perioada contemporană, oferă tururi virtuale ale unor expoziții importante. În același timp, în acest an poate fi vizitat și Muzeul Jucăriilor, tot în incinta acestui muzeu, care cuprinde jucării romanești și străine, cărți și reviste pentru copii, jurnale, caiete și oracole. Cu siguranță că va deschide pofta copiilor de a-l vizita fizic atunci când va fi posibil!
Muzeul Luvru din Paris, cel mai mare muzeu de istorie și artă din Franța și unul dintre cele mai importante muzee din lume, ne oferă tururi virtuale ale colecțiilor antice egiptene, ale unor expoziții și galerii. Luvrul deţine opere de artă din epoci diferite ale civilizației.
Muzeul d’Orsay din Paris adăpostește zeci de lucrări celebre ale artiștilor francezi care au lucrat și au trăit între 1848 și 1914. Putem păși virtual prin Muzeul d’Orsay pentru a admira lucrări de artă de la Monet, Cézanne și Gauguin.
Galeria Uffizi din Florența poate fi vizitată virtual aici. Colecția sa de pictură renascentistă este deosebită și conține lucrări ale celor mai celebri pictori ai epocii, inclusiv Michelangelo, Leonardo da Vinci și Botticelli. Conform UNESCO, Galeria Uffizi este cel mai vechi muzeu din Europa și deține cea mai mare pinacotecă renascentistă.
Muzeul Rijks din Amsterdam este cel mai mare muzeu din Olanda și deţine o colecţie de artă olandeză, unică în lume, care ne poartă din istoria Epocii Medievale până în anul 1945. Acesta ne oferă ocazia să explorăm lucrări importante din epoca de aur olandeză, inclusiv lucrări ale lui Rembrandt.
British Museum, care este situat în inima Londrei, ne permite să vizităm Marea Curte și să descoperim piatra Rosetta antică și mumiile egiptene. Acesta oferă informații scrise și audio cu privire la exponatele din muzeu, pe diferite categorii.
Sigur că sunt mult mai multe muzee care se pot vizita virtual și sper ca într-o zi să le putem vizita și în realitate, atunci când vom călători din nou prin lumea aceasta atât de frumoasă și ispititoare!
Răspunsuri