1. O agentie ciudata
Din mersul maşinii, casa, situată pe stânga drumului, trece aproape neobservată. Aspectul ei de cladire părăsită, înconjurată de bălării, nu te îndeamnă să privesti mai atent, la cele zece maşini, de pildă, parcate în spatele unui gard dărăpănat sau la pancarta, decolorată, de pe peretele clădirii, pe care scrie cu litere negre: agenție de detectivi particulari. Femeia o văzuse prin oglinda retrovizoare, în ultima clipă, şi întoarse masina. De aproape, clădirea arata și mai rău, o ruină. Exista însă şi o explicaţie. Probabil că detectivii nu doreau să atragă atenţia asupra lor. „Ei gândesc altfel!” îşi zise ea in gând în timp ce urca scarile. In partea din stanga a scărilor era un fel de grilaj din fier forjat, care se deplasa în toate direcțiile, când îl atingiai cu mina. Era mai sigur să te rezemi de pereți. „Intr-o zi se va intimpla, cu siguranta, o nenorocire!” gîndi. La toate acestea, se adaugă atmosfera grea, copleșitoare, care plutea deasupra. Şi liniştea suspectă pentru acea ora din zi. Era amiază, când oamenii, de obicei, ies la o ţigara, mănâncă sau vorbesc, pur şi simplu ( pe culoare sau scări! ). Dar aici totul pare mort. Departe de viață. Cu toate acestea, undeva, se aude zgomotul enervant, inconfundabil, al unei mașini de scris mecanice. Şi un zgomot de paşi. Cineva, undeva, se învârte ca un leu într-o cuşcă. Ceva îl nemulțumește, cu siguranță! Trebuie să fie șeful ! Domnul Smith. Auzise multe lucruri ciudate despre el. Niciodată, dar niciodată, nu investiga fapta pe teren. De aceea venise acolo. Cu durerea ei …
2. Domnul Smith
Smith este un barbat inalt, voinic, cu o cicatrice adânca pe obrazul drept. Are fața aspră, brăzdată de riduri adânci, ca un om care a trecut prin toate vicistitudinele vieții. El se bărbierește în fiecare dimineață și își poartă părul dat peste cap. Are o coamă albă, rebelă, prin care îşi trece, adesea, mâna dreaptă, cu vene umflate ( un tic nervos, se pare, de necontrolat! ). Ochii sai sunt reci, albaştri, cu reflexe metalice, are buzele subţiri, ca doua linii paralele, şi bărbia proeminentă. Poarta costum negru, cu nasturi lucioşi, cămașă albă, pantofi sport și cravată gri. Nu stă nicio clipa. Măsoară biroul imens dintr-o parte în alta. Dă din mâini. Vorbeşte singur. În partea opusă, asistentul său personal, Diane Rodham, o blondă fragilă, se holbează în tavan. Caută o soluție la ceva, fără prea multă tragere de inimă. Are ochii verzi, de culoarea smaraldului, este extrem de frumoasă pentru un detectiv particular, dar și foarte râvnită în branșă pentru flerul și inteligența ei, demonstrate de-a lungul timpului. Pe partea dreaptă, fotograful, Peter Paul, un tip slab și bărbos, mormăie un refren comic, rasfoind un dosar cu imagini. Pe partea din stanga, omul bun la toate, Micky Ward, impulsiv și veșnic nemulțumit, țipând la telefon, comandă pizza cu suncă. Ziua se anunţă lungă şi plictisitoare. Nimic nu prevestea ceea ce avea să se întâmple. Când au auzit primii pași pe scări, au ciulit urechile.
3. Cine sunt eu!
Numele meu este Jennifer si lucrez ca artist decorativ în Lost Springs, orașul cu 3 locuitori. Indicatorul local pe care scrie 1 locuitor nu mai este de actualitate, populaţia a crescut, între timp, de 3 ori. Eu sunt o persoană plăcută. Sau cel puțin așa cred! Ocup funcţia de primar în Lost Springs, am un restaurant în oraş și o sută de hectare de teren. Împreună cu mine în Lost Spring trăiesc alte două familii: Dodson (Charles și Linda, moștenitorii unei averi impresionante a bătrânului Dodson, fost senator de Texas şi industriaş celebru în vânzarea de fructe şi alcool, produse în Lost Springs.) şi MacPherson-poliţistul (doi oameni, Rosa și Mac, cu un trecut dubios. Mac, cel puțin, fusese investigat pentru trafic de droguri și crimă, dar reuşise să scape cu onoarea și cu banii. Ei aveau un fiu, Clyde, un tanar nonconformist, cu inclinatii spre aventura si jocuri de noroc. Clyde MacPherson, fiul, a fost soțul meu nelegitim timp de 2 ani. Acum trei luni, a dispărut fără urmă. Ultima oară fusese văzut intrând la familia Dodson, cu care întreţinea relaţii cordiale ( în special cu cei doi copii ai lui, Elizabeth şi John, fără ocupaţie, cu o viaţă amoroasă discutabilă ). Se zvonea ( cum credeam şi eu! ) că el era îndrăgostit de Elizabeth, Johon fiind piesa de legătură. Oricum, lucrurile erau tulburi, nimeni nu știa mai multe (sau nu voiau să spună mai mult!). În cele din urmă, tatăl lui Clyde, polițistul-șef al orașului, il declarase mort ( pierzându-şi orice speranță, după atât de mult timp!). I-am trimis domnului Smit declarațiile martorilor :
Declarația mea
”…La 1 martie m-am dus la New York cu afaceri, așa că nu știu nimic…”
.
Declaraţia lui Jhon Dondson
”…A fost o vizită de curtuoazie, ca de obicei. Am baut o sticla de vin şi am vorbit despre masini…”
Declaraţia Elizabeth-ei Dodson
”…Nimic deosebit .Am vorbit despre nimicuri…”
Pentru mine, lucrurile sunt puțin mai complicate, mă îndoiesc, și vreau să știu adevărul. Am venit aici, la dl Smith, cu această speranță. Până în prezent, am vorbit la telefon, de acum vom sta față în față! Cu el şi cu ceilalţi. În această casă ciudată…
-->
Răspunsuri