Se spune că un om cu viaţa îmbunătăţită a primit la bătrâneţe de la Dumnezeu darul de a-şi vedea trecutul. Şi-a revăzut viaţa pe care a parcurs-o, paşii pe care i-a făcut în viaţă ca pe nişte urme moi pe nisip. Şi, întorcându-se şi reluându-şi firul vieţii sale de la început, a văzut că, de cele mai multe ori nu era numai o pereche de paşi, ci două. Alături de urmele sale pe nisip era încă o pereche de paşi, şi i-a zis Dumnezeu:
– Acestea sunt urmele Mele, care au fost alături de tine şi ţi-au călăuzit paşii, sprijinindu-te totdeauna.
Uitându-se mai bine însă, omul nostru a observat că, în clipele cele mai grele ale vieţii nu mai erau două perechi de urme, ci doar una, şi atunci a strigat la Dumnezeu şi I-a zis:
– Bine, Doamne, tocmai în clipele cele mai dureroase şi mai grele şi când aveam nevoie mai multă de Tine, m-ai lăsat singur?
Şi i-a zis Dumnezeu :
– Ia priveşte mai bine urmele acelea!
Şi uitându-se, a văzut că, de fapt, urmele nu erau ale lui, ci ale lui Dumnezeu, mai apăsate şi mai adânc înfipte în nisip, şi a zis:
– Doamne, ce înseamnă aceasta?
– Ei bine, i-a răspuns Dumnezeu, în clipele cele mai grele din viaţa ta, pentru că M-ai slujit şi M-ai iubit, pentru că M-ai chemat totdeauna şi M-ai dorit, în clipele cele mai grele ale vieţii tale Eu te purtam pe umerii Mei!…
-->
Răspunsuri
Minunat..
Cu admiratie, multumesc!
Multumim domnule Muntean, deci sa luam aminte!