Un August 2020 cu zile suficient de însorite care îndemnau la vise către destinații exotice și care prilejuiau contemplarea roadelor care se profilează în natură și un debut de Septembrie 2020 ușor umed, dar plăcut și care favorizează surprinderea spectacolului vegetal și al vieții… Toată suflarea este în căutarea răcoririi și își dorește depășirea oricărui disconfort. Ușoare adieri specifice toamnei pot fi surprinse totuși, deși vara își toarce în continuare liedul… Mă înseninează zilnic o pereche de iepuri albi belgieni și o adolescentă anglo-nubiană ( caprină) cam neastâmpărată uneori și ușor egoistă, aflată acum la al doilea an de viață… Iubesc animalele pentru nevinovăția și gingășia lor și pentru multe altele care ar putea fi enumerate și consider că ele pot oferi momente unice gratuite zilnic. În curte și în grădină cea mai mare bucurie au fost cei aproximativ zece ciorchini de struguri albi de masă deosebit de aromați care sunt rodul câtorva vițe-de-vie nobile pe care le-am plantat personal și sunt acum la al treilea an…
Încet-încetișor toamna bate la ușă și alegerile locale de asemenea. Deși nu mă prea interesează politica și viața politică românească îmi displace, încerc să gândesc la viitoarea configurație locală și generală a politicii românești. O moțiune de cenzură a opoziției tocmai a înregistrat un insucces răsunător și mă gândesc că în principal (fără a neglija potențialul stângii) frământarea majoră va fi în dreapta spectrului politic românesc. Singura noutate absolută pare a fi apariția și propunerile POL (Partidul Oamenilor Liberi ) care sunt atât de entuziaști, idealiști și vizionari. Cred că ei sunt utili unei societăți pentru spiritul lor civic, pentru dorința de progres, pentru că militează pentru o lume verde… Nu cred că vor obține succese mari de la început, dar simpla lor prezență și reprezentativitate poate însemna mult pentru România. Pot constitui o oază dacă în cele din urmă nu se vor compromite. Îmi place să cred că în cele din urmă o anumită decență se va instaura și că nu vor fi posibili măscărici à la Caragiale care să se gândească mișcați la … ”țărișoara lor : Româniaaa” …
În țară complexitatea problemelor intensificate de criza coronavirus pare a conduce la extenuare și pesimism. Bolnavii se înmulțesc și ne pregătim timid pentru deschiderea noului an școlar. Cum va fi posibil sau funcțional noul învățământ românesc, care-i vor fi performanțele? ; turbulențele, indisciplina și inconsecvențele nu vor condamna la incultură și inadaptare tinerii români? Mă întreb și întreb mai departe visând la o lume ideală: va fi posibilă vreodată distrugerea generală a tuturor virușilor,bacteriilor, microbilor? Mărind suprafața studiată de miliarde de ori un microbiolog poate revela câte pericole ne pândesc. În rest e vorba doar despre șansă și imunitate… Un micro-univers nevăzut ne înconjoară și vorba aceea : ”Totus mundus agit histrionem” …
Se apropie și ziua mea de naștere pe care o voi sărbători cu moderație la fel ca în ceilalți ani… Reflectez cu înfrigurare că s-au împlinit cinci ( 5 ) ani de când nu mai am un loc de muncă (stabil) la care se adaugă alții (nu-i mai număr ) din perioada anilor 90 și început de 2000… Nici n-ar fi fost nevoie dacă reușeam să încheg ceva pe cont propriu. De fapt chiar sunt pe cont propriu, cred într-un destin al meu, dar deocamdată rezultatele financiare mă ceartă.Nimeni nu s-a grăbit să mă sune pentru a-mi oferi ceva fie și temporar, nimeni nu se consideră responsabil. Nici măcar vreun ajutor pe timp de pandemie nu m-a curtat. Foarte interesant este faptul că atunci când se întâmplă să întârzii cu vreo datorie, fie entitate de stat, fie privată te găsește și în gaură de șarpe… Cu siguranță am nevoie de propria ”autostradă” pentru a reuși. Regretul principal este în special din cauza faptului că propriul potențial nu a fost valorificat decât într-o mică măsură și că obscurantismul umblă în hainele adevărului și a dreptății… Un ”cincinal” și o experiență care nu știu cui au folosit…
Ieșind pe la oraș am reușit să concretizez o vizită la muzeu pentru a admira o expoziție dedicată ingeniozității lui Arhimede. Epoca acestuia, mai exact sec. III î.e.n., insuflată de realizările elenistice, a promovat artele și științele pe la curțile regilor elenistici. Arhimede este unul dintre cei mai mari oameni de știință ai tuturor timpurilor. Contribuțiile lui în matematică, fizică, astronomie sunt până în zilele noastre uluitoare. Viziunea lui abstractă în geometrie și ambițiile lui de a pune în practică propriile invenții și observații au fost susținute de orașul Siracuza. Personalitatea lui a fost recunoscută unanim în toate epocile ulterioare. Fidelitatea și dedicarea lui pentru știință este reflectată și de ultimele cuvinte care îi sunt atribuite: ”Noli perturbare circulos meos”, murind la cucerirea Siracuzei de către romani în anul 212 î.e.n. Deși îmi sunt cunoscute toate principiile respective, exponatele m-au obligat să reflectez mai adânc la bogăția antichității și la erudiția reprezentanților săi.
Rasismul a fost o pacoste a tuturor timpurilor. Recent, descendenții scriitoarei britanice Agatha Christie au decis în semn de solidaritate cu normele progresului și civilizației să schimbe numele romanului ”Zece negri mititei” care poate părea în anumite circumstanțe ofensator sau a fost folosit în acest sens rasial de-a lungul timpului… Impactul literaturii în societate poate fi așadar enorm, incredibil, formator și persoane civilizate încearcă să facă câte ceva de fiecare dată în acest sens. În același timp, fără a fi malițios, cred că nicio persoană nu poate fi obligată să accepte necondiționat, pur și simplu, pe cineva indiferent de religie,sex,rasă, etnie,vârstă, orientare sexuală etc. Dacă însă suferințele celuilalt nu ne sensibilizează, ba dimpotrivă ne fericesc și fac deliciul răsăritului de soare și al miezului nocturn atunci cu adevărat avem grave probleme, suntem condamnați istoric și trăim în trecut…
Ne pregătim deja pentru intrarea în noul deceniu.Deși toate lucrurile sunt atât de complicate se întâmplă și lucruri pozitive care dau speranțe umanității. Laserul de la Turnu-Măgurele este unul dintre aceste realizări majore și ambițioase și care va reuși să aducă beneficii imense în societate. El a devenit funcțional de curând și a atins (se spune) capacitatea maximă. Lumină, fotoni, viteză, precizie, observații, concepte toate se reunesc pentru a descoperi tainele cerului și ale divinității și pentru a le folosi pentru o viață mai bună pe pământ. ”Lumină din Lumină”, perpetuum mobile, monșer … !
Aș dori să închei cu un triolet personal:
e liniște … (triolet)
e liniște spre dimineață
când roua tainic se depune;
gândul e pur și plin de viață –
e liniște spre dimineață …
cernit de-a nopților povață
sufletul vrea să se aline,
e liniște spre dimineață
când roua tainic se depune…
Vă doresc o lună Septembrie 2020 răcoroasă, benefică și senină … !
Răspunsuri
trioletul este ca un cantec ce se aude dincolo de o anume tristețe a celui ce se mișcă intre o lume reala și anormala și o alta ideala pe care putem doar s-o evaluam mental, poate aici este și una din problemele noastre ,necesitatea unei societăți normale dar...avem de trecut peste prea multi dar...
cu prețuire!
Va multumesc.... !!! Ma bucur ca v-a placut trioletul si ca ati reflectat un pic exersand spiritul si intelectul... Multumesc pentru comentariul sincer,profund si complex... Cu stima , Radu ... !!!