Un Iunie 2019 dominat de caniculă și de spectrul amenințător al furtunilor și un debut de Iulie 2019incendiar. Disconfortul termic s-a resimțit în mai multe zile consecutiv, iar primele roade ale anului ( cereale,legume,fructe) sunt de admirat și prin câmpia Crișanei, ca de altfel peste tot prin țară. Sezonul estival este în toi și puțină lume mai doarme de voie sau de nevoie… Răcorirea, deconectarea sunt atât de căutate, secondate de pofta de viață, de dorința de a fi cât mai activ. Orele zilelor au devenit mai intense, trilurile matinale de păsărele deosebit de active năucesc prin diversitate și inițiativă. Răsăritul și apusul de soare sunt emoționante, iar clarul bolții cerești aproape magic putând fi admirate constelații pline de mister.
Econom din fire, dar mai ales din necesitate, nu mă desfăt prea mult cu vizite pe care mi le-aș dori, chiar le-aș merita aș zice. Nici prin România nu mă încumet prea mult, o țară cu peisaje frumoase… Chiar și așa am vizitat enorm. Amintirea obiectivelor vizitate în străinătate mă face să-mi doresc mai mult și mai mult… și doar rezervele-mi șubrezite, nemeritata situație financiară mă reține majoritar la domiciliu. Pot fi prezent însă virtual peste tot și asta mă aduce în a patra dimensiune aș zice, mă stabilizează, îmi oferă doza de optimism necesară sau convingerea că măcar unele speranțe vor deveni realizabile într-un viitor nu foarte îndepărtat.
O dispută în plan literar, un scandal național aș zice, a fost lansată odată cu filipica renumitului critic literar Ion Simuț la adresa revistelor literare. Analiza dumnealui este din păcate dureros de adevărată și tot din păcate nu cred că va soluționa complicatele relații și principii după care funcționează acest mediu select al culturii naționale. Favoritismele au fost de multă vreme evidente și regret că acest demers poate dăuna și autorilor valoroși și bineintenționați. De cealaltă parte, dintre tineri și dintre cei marginalizați sau dintre cei care pur și simplu nu puteau accede și-au frecat mâinile de bucurie sperând la schimbarea “garniturii” și a “mecanicului-șef”… Am găsit și situații în care unii critici literari se autopropuneau la redacția Revistei de Cultură Familia. Cert este că am întâlnit câțiva autori premiați fără prea multă valoare, că adevăratele reviste literare pot fi numărate pe degetele de la o mână și că odată și odată trebuia să se producă această luare de poziție. Am avut onoarea de a discuta de câteva ori cu renumitul critic literar Ion Simuț și mi s-a părut o persoană responsabilă, abilă, echilibrată și pe alocuri hazlie. Mă bucură faptul că a avut curajul de a dezbate și combate pe o temă atât de actuală și sensibilă, în special pentru că este unul dintre bihorenii cu care ne mândrim. Cu siguranță “Elegie pentru Revistele Literare” by Ion Simuț va rămâne un punct de reper major pentru sinteza post-revoluționară a panoramei mediului literar românesc dominat de mediocritate. Autorul concluzionează: “… avem o presă literară inflaționistă, șablonardă, uniformizată, rubricardă, îmbătrînită, inerțială, nejurnalistică, indiferentă la public, nevandabilă, sectară, provincială. Soluții sau remedii există pentru fiecare dintre aceste defecte, dar mai întîi ele trebuie asumate. Un pacient care nu-și recunoaște boala și simptomele ei nu are cum să fie tratat eficient”.
Deși agenda evenimentelor este foarte bogată la Oradea, despre majoritatea lor sau a subiectelor pe care mi le-am propus am scris deja, le-am abordat. Ineditul a apărut însă chiar neprogramat și referitor la un subiect pe care l-am abordat mai puțin. Costel Pătrășcan a prezentat la biblioteca județeană caricaturile dumnealui pe care le-a comentat cu umorul care-l caracterizează. Am obținut de la dumnealui un schimb de volume cu autograf și m-am deconectat pentru o oră de la problemele cotidiene. Temele abordate sunt relativ actuale și relevante, deosebit de profunde, pilduitoare. Volumul “Pas cu pas – reînvățăm să râdem”satirizează socialul sfidând greutățile. Îmi permit doar o exemplificare marca C. Pătrășcan: “Întrebare reporter: Când un cuplu divorțează cine e vinovat: bărbatul sau femeia? Răspuns interogat: SOROS !” Pe durata derulării evenimentului “Academia Cațavencu” a fost la ea acasă. La aceiași locație o expoziție dedicată martirilor greco-catolici, recent beatificați, ne amintea jertfa episcopilor și “caricatura” societății românești de acum șapte decenii. “Față cu reacțiunea” precum Conu Leonida, spun doar că nu mă grăbesc să trag concluzii și deplâng durerile și umilințele fiecărui nefericit indiferent de regim.
Între timp România a trecut printr-o moțiune de cenzură, dar virtutea inerției pare a domina toate orientările politice. Mulțimea datelor problemelor ar necesita cu siguranță expuneri vaste, dar mă limitez la a afirma că sunt nemulțumit de modul în care românii își gestionează și dozează potențialul și resursele politice, economice, diplomatice, intelectuale. Lipsind marile proiecte, primând măruntele interese nu putem înregistra progrese notabile. Paradoxal, deși este privită ca o țară relativ săracă, România este printre cele mai influente țări. De asemenea, ne dorim intrarea în spațiul Schengen și în zona Euro, dar omitem faptul că trebuie să fim cu toții pregătiți pentru asta în special din punct de vedere cultural. Vilele, mașinile de lux, căruța cu bani nu pot suplini educația, profesionalismul, tradiția sau mentalitatea proprietarului. “Maimuța e tot maimuța chiar și îmbrăcată în purpură” spun anticii.
În plan internațional parcă e mai multă liniște decât în alți ani. Spun doar parcă, deoarece Iranul a dat din nou fiori, Hong-Kong-ul pare nemulțumit de China, europenii caută noi soluții și doar S.U.A. pare a fi activă și prezentă simultan pe mai multe continente. Greutățile și instabilitatea sunt observabile peste tot, dar pacea acolo unde este existentă constituie o premisă a soluționării erorilor și neajunsurilor. Trebuie să ne păstrăm optimismul și să fim insuflați de îndemnul lui Demostene: “În primul rând, atenieni, nu trebuie să vă lăsați copleșiți de situația actuală, oricât de critică ni s-ar părea”.
O colaborare de voluntariat m-a convins că trebuie să fotografiez mai des păsărelele întâlnite. Câteva prim-planuri mai reușite m-au convins că merită să fie trimise Societății Ornitologice Române cu speranța că vor folosi la ceva. Așadar atunci când am timp mă străduiesc să realizez un selfie acestor păsări așa zis sălbatice, dar sensibile și oarecum atașate de om. În lumea antică omul consulta cerul, zborul și neliniștea păsărilor în luarea deciziilor. Și într-adevăr privind spre cer spui convins: “Aquila non capit musca”.
Vă doresc o lună Iulie 2019 de vis, prosperă și răcoroasă !
-->
Răspunsuri