- Te dau afară și plec și eu, mă amenință cucoana, dacă-mi aduci vreo javra în curte. Ne-ajung găinile și cat curăț după ele prin curte. Adevărul este că mi-era milă de ele și le mai dădeam drumul în gradină, afară din curtea lor, oricum generoasă. Dar nu mai creștea iarba în țarcul acela și îmi plăcea să le văd cum scurmau printre brazde și ciuguleau iarba pe gazonul nereușit. Iar pe Cocoșică, un adevărat gentleman între găini, era o plăcere să-l vezi cum le cheamă când i se părea că a găsit ceva bun. Le chema, se dădea mândru la o parte și admira țanțoș cat ele mâncau. Între noi fie vorba, asta-i o chestie chiar de studiat, pentru că am fost de multe ori criticat în comparație directă cu oratania. Și am înțeles că așa ar face toți confrații lui! Și mai adevărat era că, simțindu-mă vinovat, aproape numai eu curățăm după trecerea alaiului.
De la un timp încoace, când ieșeam dimineața să le duc de mâncare, în gradina nelocuită din spate apărea o mică haită de maidanezi. Poate din frică sau din lipsă de experiență în comunicare, nu se arătau prea interesați de persoana mea. Mai puțin unul, care intuia probabil în agitația păsăretului o scena culinară. Și a-nceput să vină mai aproape de gardul de plasă, cu coada în vânt și înghițind în sec.
- Prietene, nu am... astea nu-s bune pentru tine, i-am explicam eu gesticulând larg ca să fiu mai bine înțeles. Întorcea din cap și scheuna ușor mișcând din coada stufoasă. În prima zi a mers dar, într-a doua mi s-a părut că mișcarea lui din cap arata către casa de unde iesisem
- "Adică ai un ditamai cotetu': și nu poți să dai și tu un colț de pâine?" Pe onoarea mea că asta mi s-a părut că-mi zice. Și mi s-a făcut rușine.
- Nu pleca, mă întorc repede, i-am zis amenințându-l cu degetul.
Și am intrat în casă unde am luat 3 cârnăciori mici ramași de la Revelion.
- Ia potaie, am ieșit strigând la el. Doar că nu cred că se aștepta să fiu darnic și ... nu-l mai vedeam. Jigo' unde ești mă?, l-am strigat din nou. Și în sfârșit dintre bălăriile uscate a apărut căpșorul roșu-portocaliu. A înțeles imediat că e de bine și a ajuns din câteva salturi la gard. Prima bucata a fost pentru morți. Adică am nimerit puțin mai în spatele lui, a intrat prin iarba până la pământ și... dusă a fost. Atunci am văzut că e puiandru de fapt.
- Aoleu, da' prostuț mai ești. Hai, hai mai la gard, îl îndemnam cu cele două bucăți ramase, printre ochiurile de plasa.A tras-o pe prima și, fleap-fleap-fleap. A-nfulecat-o. Apoi și pe adoua, fleap-fleap-gl'mp! Aici s-a înecat puțin.
- Nu vrei mă să-ți dau și-un suc? Ce mănânci așa ca Haplea? Am simțit nevoia să-l civilizez. Ia-o mai ușor că mori p-aici și la cat ești de prost sigur te întorci și mă bântui, că o să zici că eu sunt de vina. Deja era cu lăbuțele pe gard iar botul lui încerca să intre prin fiecare ochi din plasa. Nu mai zic de coadă, ce mișcări făcea.
- Bine, bine, să vedem ce mai pot face, i-am zis. Și m-am întors imediat cu încă o bucată. Am aruncat-o chiar în zona unde se ascunsese prima. Pe asta a găsit-o pentru că devenise specialist între timp.
- Fleap-fleap-leof-leof-gl'mp, a-ncetinit el ușor ritmul.
- Bravo Haplea, ai văzut? Nu, gata, nu mai am, i-am zis hotărât să nu mă las influențat de niciun scheunat sau dat din coada cu boticul printre ochiurile gardului. Dacă mai vrei caută acolo. Acolo, acolo, unde a căzut primul îi arătam eu cu degetul.Și a rămas mirosind prin iarba umedă a dimineții. L-am văzut apoi din casă. A mai mirosit ce a mai mirosit și a plecat după haita lui. A doua zi trecea ca prin întâmplare din nou prin același loc.
- E clar, n-o să mai scap de Șarlă ăsta, am gândit eu. Jigo', hai că vin acum. Și m-am întors cu patru bucăți, pentru că între timp cârnăciorii au fost declarați neconformi de către jupană. Acum am avut ceva mai mult timp că să-l observ. blana portocalie aproape toată, lăbuțele albe.
- "Cu Mâinile Curate"! așa o să te cheme, i-am zis eu uitându-mă la lăbuțele lui albe sprijinite de plasă. Nu cred că l-a impresionat pentru că se uita hipnotizat la al treilea cârnăcior. Se mai apropia și alt dulău, mai mare decât el și m-am grăbit să îl dau repede și pe al patrulea. Deja eram posesiv. Mâncarea mea, câinele meu. Nu vroiam să se mai bage și alții.
- Cu Mâinile Curate, gata. Nu mai am. Hai să mai vedem și mâine. A doua zi urma să plec mai devreme așa că am rugat-o pe stăpâna casei:
- Vezi că o să apără Cu Mâinile Curate la gard mâine dimineață.A ridicat din sprâncene.
- Cu ce o să apără?!
- Cu Mâinile Curate, am răspuns.
- Mă lași cu prostiile tale? Cine o să apără cu mâinile curate și de ce?
- Nu, o să vină Cu Mâinile Curate la gard când o să dai tu la găini să mănânce. Adică un caine tinerel, portocaliu cu lăbuțele albe. Ce? Cum vroiai să-i zic? N-am căzut de acord că dacă o să avem un caine o să-l cheme cum vreau eu?
- Am căzut de acord că nu o să avem caine. Și nu mai vorbi în dodii.
- Deci, mâine când dai la găini să iei și aia 3 cârnăciori din castronul de pe terasa si să îi dai. Ai grijă că înghite ca un apucat. Să-i dai ușor, câte unul pe rand, te rog.
- Nu-i dau nimic, că nu mai scăpăm de el. Și, de fi-tu nu ai grijă ca de asta!
- Ei n-am! E ditamai omul, și oricum nu mai am loc de tine. Deci, a doua zi am sunat și am aflat că, Cu Mâinile Curate a venit și a așteptat cuminte să-și ia masa. A înduplecat-o până la urmă! Apoi am fost plecat câteva zile. Exact atunci a fost codul portocaliu de ninsoare și câteva zile vremea a fost extrem de urată. Am înțeles că nu a apărut la gard. Întors după vreo 5 zile, am stat acasă pentru o perioadă și am reușit să-l bag în curte. A mâncat probabil pentru prima oară pe satutrate și a primit o rogojina în coltul lui de pe terasă. Adevărul este că nu afost primit cu simpatie chiar de toată lumea din casă. Mai ales când a început să facă bucătele cam tot ce se putea distruge.
- E pui, așa-i normal. Când o să fie mare nu o mai facă așa.
- Și până atunci? venea întrebarea. Până atunci o să tot care papuci și ce mai prinde în spatele curții. O să întindă presurile de la uși și tot ce va prinde la îndemână, pardon, la indelabute, pentru că între timp ne-am lămurit și cu treaba asta cu mâinile.
În zilele în care dădea puțin căldura, pământul dezgolit se dezgheța devenind noroi, ca în orice gradina.- Vino-ncoa' Cu mâinile curate! il strigam când ieșeam din casa. Și atunci apărea pe aleea ce duce în spate alergând cu urechile fluturând și cu limba scoasă. Și ce bucurie și ce sărituri pe mine. Doar că mă umplea de noroi.
- Astea-s mâini curate mă? Fugi d-aci, ce-i cu labele astea jegoase. Și pentru că nu puteam să-i zic " Cu Mâinile Curate Doar Când e Uscat Afară", deși pe mine nu m-ar fi deranjat, m-am gândit că pentru o mai bună redare a adevărului ar trebui să-i schimb numele. Deci, ceva sugestiv și politically correct:
- Portocală! Pai nu are blana portocalie și o să se facă rotund dacă mai mănâncă în ritmul asta? Și Portocală i-a rămas. Ba chiar s-a obișnuit repede cu noul nume și nu pare să-mi poarte ranchiună că i-am schimbat frumusețe de nume.
- Aoleu, da' ce e, băiat sau fetiță, că dacă e fetiță nu e bine, m-a sunat doamna disperată.
- Mă uit acuma, am zis eu cu degetele încrucișate la spate.
- Portocală, hai încoa'. Ce avem noi bun aici? am ieșit eu cu două bucăți de nu stiu ce în mână. După ce Portocală le-a hăpăit, ca de obicei îi ardea de joacă.
- Portocală, ce ești mă, băiat sau fată? l-am întrebat privindu-l direct în ochi. Portocală, nimic. Era atent la mâinile mele să mă înhațe.
- Portocală, hai uită-te tu și zi-mi, te rog. Portocală nimic.
- Potrocală, e rușine mamă, nu pot să mă uit eu, am insistat. Îi mai zic și Potrocală când sunt supărat pe el. Nu cred că înțelege prea bine românește ori nu-l deranjează că-i pocesc numele. Probabil că atunci a înțeles, pentru că s-a răsucit pe spate și am văzut, involuntar, că era băiat. Până la urmă, și dacă era fetiță tot Portocală i-aș fi spus. Dar așa, e toată lumea mulțumită.
Între timp primește mâncare doar dacă stă cuminte în fund și a învățat si să latre. Cu ocazia asta a speriat și cotoiul care pusese stăpânire pe terasă. Confruntarea a fost scurtă. Portocală l-a văzut din spatele curții și s-a apropiat în fuga, la intimidare. Numai că motanul, aproape cat Portocală de mare, nu s-a pierdut cu firea. L-a înfruntat cu privirea pe intrusul canin, care i-a dat târcoale de vreo 2 ori. Probabil văzând ceva modificări în decor si mult miros de potaie, a înțeles:" There's a new kid în town" și s-a carat fără luptă. Oricum mai avea vreo 3 curti in stapanire.
Pentru că nu am știut ce să-i dăm de mâncare, de la supermarket am luat printre altele și niște oase cu urme de carne pe ele. Portocală e cam zurliu și cum le primește cum fuge în spate și le roade pitit prin zăpadă.
- Uite-l și p-asta ce prost! Om l-am făcut cu ciolanul ăla iar el îngheață prin nămeții aia în loc să mănânce pe terasa!
- Uite-i și p-ăia ce fraieri! Le-am luat ditamai osul și se tot uită sa înțeleagă cum am făcut și unde am dispărut!
Dacă ne întâlnim în curtea din fata și trece cumva vreun jigărit pe acolo, îl latră mândru și se trage mai lângă noi ca să se laude că are stăpân. Și după disprețul pe care îl arată e clar că nu s-ar mai amesteca vreodată cu vulgul. Până la urma, azi a reușit să între la găini. După ce a intrat în curtea lor, a pătruns și în volieră, curtea inițială, iar apoi în căsuța lor. Noroc că nu a intrat cu gânduri rele dar oricum le-a zăpăcit pe săracele orătănii, care s-au cățărat care pe unde au nimerit. L-am certat și am întărit încuietoarea porții.
Rămâne doar să-l dezvăț să mai sară cu labele pe noi. Dar în câteva zile, ce să faci? După ce a mâncat de seară avea iar chef de joacă. A sărit din nou pe mine, și l-am prins de picioarele din fata. Am rămas uitându-ne unul în ochii celuilalt.
- Ce prost, asta e în stare să mă iubească oricum, am gândit eu.
- Ce idiot, asta e în stare să-mi faca toate poftele, a scheunat el.
-->
Răspunsuri