categorii forum

Un final de lună Aprilie 2021 cu zile plăcute și senine, dar și cu câte o sincopă cu cer variabil și averse scurte, și un început de lună Mai 2021 în care căldura primăverii se simte la nivelul solului și ploițele sunt o adevărată binecuvântare pentru plante și pomii fructiferi. Spiritul și beatitudinea sărbătorilor Pascale au putut fi surprinse în tot ceea ce însuflețește ( vegetal și animal ), iar Floriile ( Sărbătoarea Intrării Mântuitorului în Ierusalim ) a făcut să erupă splendoarea naturii aflate în delir. Paștele a venit, de asemenea, și Învierea Domnului a putut fi retraită în acest an exact după sărbătoarea laică a muncitorimii – 1 Mai. O persoană malițioasă ar putea spune că se putea și mai bine: 1 Mai și Paștele să se sărbătorească în aceeași zi.

Lăcrimioarele au început să înflorească, iar cireșii, merii și perii sunt în floare. Lalelele roșii sunt și ele atât de gingașe. Iepurașii mei cei albi ca un bulgăraș pufos de nea au acum o lună și sunt atât de zglobii și de nevinovați. E un fel de terapie pe care mi-o rezerv zilnic și mă minun de lucrurile mărunte care roiesc tăcute și neluate în seamă în jurul nostru de orbirea spirituală și de încrâncenarea materială generală.

Pandemia reprezintă încă o amenințare considerabilă mai ales prin noile tulpini despre care se cunoaște prea puțin. Personal sunt mirat că nu se mai cercetează și că nu se fac eforturi pentru un antidot la acest coronavirus. Vaccinarea este esențială, dar există încă rețineri la nivelul populației influențată de tot felul de teorii. O problemă atât de complexă și de extinsă la nivel internațional ar trebui tratată mult mai serios. Din păcate vaccinul nu oferă protecție totală și definitivă, iar acest aspect descumpănește de asemenea. Bineînțeles, pentru cine nu știe, William Shakespeare spunea: ”Peștii se prind cu undița, iar oamenii cu vorba”.

Sărbătoarea Paștelui a adus în prim plan jertfa divină pentru salvarea umanității, favorizând reflecțiile către însemnătățile spirituale ale existenței și a rolului omului pe Pământ și în Univers. Probabil, Divinitatea nu se grăbește și vorbește oamenilor potrivit cu nivelul lor de înțelegere a chestiunilor spirituale, culturale sau științifice. Mă întreb în aceste momente de maximă importanță spirituală către ce anume ne îndreptăm de fapt sau dacă la nivelurile superioare sunt conștientizate noile trepte de evoluție spirituală și dacă sunt avute în vedere dialogul, respectul și comuniunea reciproce inter-religioase și confesionale. M-aș bucura dacă aceste aspecte ar fi abordate cu maximă responsabilitate și tratate cu înțelepciune deoarece ne luminează pe toți același soare și ne protejează același Dumnezeu. Vă doresc un Paște 2021 Fericit, alături de cei dragi, iar urarea personală este însoțită de un haiku personal: ”vestea cea Bună:/din mormântul pecetluit/ Hristos a Înviat… !”. Potrivit Evangheliilor, Îngerul Domnului a spus femeilor care au mers la mormântul lui Isus: ”Pentru ce căutați pe Cel viu printre cei morți?Nu este aici, ci a înviat”

În plan internațional, criza est-europeană din Marea Neagră și din vecinătatea Rusiei sunt un motiv serios de îngrijorare, dar se speră în găsirea unor soluții de compromis pentru a se evita o vară cu conflicte deosebite. De asemenea, atât în Asia, Africa,cât și în America de Sud există numeroase semne de întrebare și probleme sociale care pot degenera în conflicte. În India, noua tulpină indiană a coronavirus a produs, precum ”o bombă cu ceas”, un boom pandemic care a surprins întreaga lume. Cedarea sistemului sanitar indian a lăsat o parte a populației pe cont propriu, iar incinerările organizate intempestiv au revelat o imagine dezolantă și terifiantă a Indiei. În Europa, protestele privind gestionarea crizei coronavirus de către autoritățile statale sunt tot mai vehemente, semn că efectele sociale ale pandemiei sunt tot mai accentuate. Pentru a aduce un omagiu celor decedați, greutăților și eforturilor mondiale care se depun, adaug un vers din Arhiloh:”Nici cetățeanul Pericle și nici poporul, cu praznic/Sufletul nu-și va îndulci, morții când va jeli./Cei înghițiți de talazul mării învolburate/Inima noastră-au umplut de-ndreptățite dureri./Însă prietene, zeii ne-au dat răbdarea cea dârză” (Arhiloh, Fragmentul 7 – elegie).

Astfel, în cutia Pandorei a rămas doar speranța, iar nădejdea oamenilor este că roadele științei vor putea soluționa problemele actuale și că viața în cele din urmă își va relua cursul normal și favorabil vieții de calitate. Între timp, pe Marte roverul Perseverance și Ingenuity își continuă misiunea cu succes, iar imaginile transmise sunt emoționante. Rezultatele îmbucurătoare de până acum oferă speranțe și întăresc convingerea că destinul omului este legat de spațiul cosmic și că acest nou pas ar putea schimba complet imaginea umanității, mentalitățile și orizontul omului de rând.

O parte a evenimentelor au început să fie susținute cu respectarea măsurilor de protecție, iar eu am ratat câteva dintre ele în plan local din cauza unor suprapuneri sau din cauză că am aflat prea târziu. Cultura (artele, literatura) suferă deosebit de mult în pandemie și chiar și cultura tehnologică este afectată și solicitată. Logistica timpului este insuficient de avansată pentru provocările actuale, deși științele au cunoscut o inflorescență fără precedent în ultimele decenii.

Am ieșit pe la oraș doar de câteva ori, dar mă bucur că pot realiza vizite virtuale în multe zone din lume și că pot urmări realitatea pe site-urile oficiale ale unor orașe și capitale occidentale.O conectare de acest gen mă fortifică și îmi confirmă că dimensiunea europeană și internațională a interconectării generale este activă și posibilă.

Aș dori să închei cu un triolet personal:

boltă fermecată

pe bolta mândră, fermecată

privesc mărgele înșirate…

luceferi curg încă o dată

pe bolta mândră, fermecată…

e veșnicia încrustată

în constelații neschimbate;

pe bolta mândră, fermecată

privesc mărgele înșirate...

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri

Acest răspuns a fost șters.

Topics by Tags

Monthly Archives

-->