Ziua pleacă prin fumul amurgului,
Atinsă de brumă, o boare mai rece,
Pe rânduri scrise lacrimile nisipului,
În liniștea nopții, timpul repede trece.
Azi noapte m-am gândit la noi,
Când din largul mării pescărușii veneau,
Nisipul clepsidrei alunecă în amândoi,
Valurile plecau, dar mereu reveneau.
Pe țărmul mării, pustiul este stăpân,
Doar valul se rostogolește peste stânci,
Cu gândul la o altă vară mereu rămân,
Marea aduce la mal mai multe scoici.
Azi noapte m-am gândit la noi,
Timpul ne fură din clepsidră nisipul,
Cade și frunza, copacii sunt mai goi,
Se rostogolește printre valuri vântul.
Cad stele printre valurile înspumate,
Un țărm pustiu, o pagină smulsă de vânt,
Amintirile de valurile mării îmbrăcate,
Noaptea se ascunde într-un rece veșmânt.
Azi noapte m-am gândit la noi,
Nisipul din clepsidră alunecă în veșnicie,
Vântul fugar smulge mai multe foi,
Ne-am întâlnit dragul meu într-o poezie.
-->
Răspunsuri
Multumesc, seara frumoasă!
„Clepsidra” în greacă, chiar înseamnă un hoț al timpului. Toată retrospectiva unei vieți maestruos surprinsă într-o poezie. Și câtă bogăție îi dau metaforele... M-a bucurat popasul!