Frigul iernii pe toți iar ne-a cumințit,
Soarele coboară liniștit spre asfințit
Vântul nu mai cântă deloc și a amuțit
Adesea mă plimbam seara prin crâng
Mă colorează razele Soarelui în amurg.
Este frig dar și ușile toate sunt închise,
În somn alerg mereu printre multe vise,
Felinarele nopții sunt toate bine aprinse
Încerc deseori noaptea să nu mai plâng,
Șterg lacrima și ochii tare iar îi strâng.
Întotdeauna iarna foarte multe mai știe
Să privesc pe geam deseori mă îmbie ,
Imi aduc câteodată aminte de copilărie
Și pleoapele tremură în nopțile albastre
Veghează toate Craciunițele în glastre.
Mi-e dor de iernile plecate în primăveri
Când vântul mă alintă și cu mângâieri
Noaptea fuge dar fulgii plecă deseori,
Nu mă mai gândesc nici la ziua plecată
Iarnă te plac și ni mai sunt iar supărată.
Liniștea nopții aduce în suflet iar pace
Vântul mai cântă puțin dar repede tace
Este frig și schimbă mai multe cojoace,
Aprind candela și spun iar o rugăciune
Pentru floarea de pe geam ger iar pune .
Iarnă ai adus pe Cer o noapte albastră
Nu mai cântă vântul acum la ferestră
Eu am grijă de Craciunițele din glastre,
Vântul nu se mai liniștește iar pe stradă
Lovește ferestră ,vreau bradul să îl vadă .
Când frigul iernii peste toate iar a venit,
În casa cald și câțiva prieteni am primit ,
Frigul iernii m-a gonit și în casă la citit
Pasul prin zăpadă este mereu hotărât,
Am pus lacrimile și suferința în cuvânt.
Troznește lemnul în sobă și încălzește,
Tăcerea nopții îmi spune iar o poveste,
Vântul șueră și prin zăpadă care crește
Totul este nins dar și fulgii cad din Cer
Omul de zăpadă mă privește stingher.
-->
Răspunsuri