Un final de Septembrie și un început de Octombrie 2018 aflate sub semnul răcorii toamnei și a pregătirilor noastre de a ne menține optimismul pe fondul schimbării evidente de anotimp. Trena toamnei este tot mai vizibilă și evidentă, iar ignoranții pot avea surprize dacă nu au un pulover în plus dimineața devreme. Nectarul fructelor este de acum mai dulce..., aroma legumelor deplină !
Dorind să mă înscriu în zona ineditului prin toate subiectele abordate devine tot mai greu să găsesc teme filosofice sau idei neabordate. Un eveniment care s-a întins pe durata mai multor zile m-a făcut să-mi amintesc despre zilele copilăriei când venea "caravana" și anunța că un film se va proiecta la căminul cultural din localitatea natală. TIFF a fost la Oradea la prima ediție în 2018 și a propus proiecții palpitante în mai multe locații din oraș. Dorind să nu ratez un asemenea regal mi-am rezervat online mai multe bilete. Prima proiecție pe care am urmărit-o a avut loc la Partium și a propus un film românesc deosebit de bine realizat și cu o desfășurare a evenimentelor amuzantă. "Secretul Fericirii" prezintă relația dintre membrii a două familii din mediul urban al României zilelor noastre. Intelectuali, rafinați, implicați în mediul entertainment-ului ei poartă un dialog modern, dezinhibat, iar deznodământul filmului este de neprevăzut până la final. Este un film românesc de recomandat din toate punctele de vedere, poate mai puțin pentru cei mai tradiționaliști. Deoarece nu prea am o părere foarte bună despre modul cum s-au realizat filmele românești în contemporaneitate, vizionarea acestui film m-a convins că există și încercări de succes care pot surprinde realitatea cu umor și greutățile sau impasurile cu o oarecare detașare.
La scurt timp Piața Unirii era asaltată de către cinefilii care doreau să urmărească Untamed Romania, o proiecție de invidiat din genul documentarelor de brand. Deosebit de bine realizat, documentarul a impresionat prin valorile și simbolurile geo-faunistice românești, prin spectaculozitatea și claritatea fiecărei secunde de proiecție. O stare de delectare și destindere în compania unei astfel de manifestări nu se prea întâlnește foarte des. În compania unei ape minerale și a unui cidru am putut admira România prin minunățiile ei într-o seară în care vremea a fost deosebit de plăcută și doar palatul episcopal greco-catolic din apropiere dezamăgea datorită încercărilor prin care a trecut recent. Filmul a devenit o artă influentă și are acum o tradiție impresionantă.
În ziua următoare mi-am rezervat un bilet la recitalul lui Dorel Vișan intitulat "Omul și Taina lui" care a avut loc la Sinagoga Neologă Zion. Renumita personalitate clujană a prestat excelent ținând echilibrul în discursul dumnealui între buna tradiție creștin-rurală și cosmopolitismul urban. Ideile dezbătute și propuse au militat pentru importanța și necesitatea apropierii omului către Dumnezeu și posibilitatea omului de a se autodepăși prin propriile capacități intelectuale oferite tot de către divinitate. Sfera religioasă și laică s-au contopit armonios pentru a oferi o imagine complexă a omului preocupat de misterul existenței sale. A menționat magistral autori români și străini consacrați, chiar și pe Dostoievski prin magistrala sa referință la sămânța divină. Taina individual-umană transcende uneori din mijlocul celei colective printr-o preocupare filosofico-religioasă mai complexă și profundă sau științifică mai intensă. Omul are aripi de înger, dar nu le vede și rareori crede în ele. Lucian Blaga spunea: "Poți să te împăunezi cu penele altuia, dar nu poți zbura cu ele".Nu în ultimul rând: însuși omul Dorel Vișan era atât de preocupat să găsească răspunsurile la întrebările milenare, a vibrat mistic. N-a fost un simplu recital, a fost vorba despre un geniu interior neîmpăcat și dornic să se exteriorizeze, să împărtășească propriile experiențe. "Greu le este oamenilor să schimbe cugetările zeilor" spun anticii, iar Eclesiastul spune: "Totul este o deșertăciune a deșertăciunilor".
În restul timpului mă găsesc pe acasă unde încerc să-mi îmbunătățesc blogurile personale, să dereticesc câte ceva prin curte și grădină pentru a nu lăsa la vedere rezultatele nedorite ale toamnei. Atunci când merg la oraș mă găsesc pentru mici cumpărături sau plăți uzuale. Ador să mă destind dimineața în vreun local preferat cu o limonadă, un ceai sau un capucino. Atunci, în acele puține momente, pot vedea cum vibrează orașul și să percep România acelui moment așa cum este ea. Pe la bibliotecă trec doar pentru a retușa unele observații conturate. Ultima dată când m-am aflat pe acolo am observat că se pregătea în amfiteatru un eveniment interesant din sfera domeniului medical, psihologic și de numeroase ori m-am întrebat din ce cauză nu există mai multe dezbateri publice pe temele atât de actuale ale acestor domenii, având în vedere atât amploarea efectelor în societate, cât și necesitatea unei calități superioare a personalului calificat care lasă de dorit în majoritatea cazurilor prin prestația lui. "Trauma psihică. Intervenții în situații de urgență" s-a desfășurat cu un public numeros ( medici, asistenți sociali, cadre militare) și a dezbătut probleme sensibile prin care oricare persoană poate trece fără deosebire. De la definirea termenului în sine și până la tipologiile acestuia, trauma psihică a individului în anumite situații este cercetată și analizată. S-a discutat atât despre trauma psihică la modul general, cât și despre trauma psihică în situația unor intervenții de urgență ( accidente, boli, incendii etc.), fiind puse în discuție atât traumele psihice ale victimelor, dar ( caz inedit) și ale persoanelor calificate să intervină care au și ele nevoie de suport psihologic ( psihiatric ) specializat. Țara noastră nu este pe roze nici din aceste puncte de vedere, deși întreaga situație mondială este de regulă dezastruoasă. Din păcate, fiecare dintre noi suntem afectați sub o anumită formă zilnic, ciuntiți sau incomodați, traumatizați de însăși experiența de viață, preponderent relativ nefericită. Socialul însuși nu este o reverie decât prin unele oaze. Am întâlnit persoane deosebit de optimiste ( chiar eu sunt printre ele ) care s-au cam închis în sine și n-au mai iradiat de fericire sau zâmbit în public cu atâta generozitate ca înainte. Precum în Metamorfoza lui Kafka, subiecții se interiorizează și încearcă să reziste imploziei, se izolează în propria cameră uneori ( refuzând o situație artificial creată, nefirească, injustă). Și ... cine rezistă, rezistă. Situațiile de urgență sunt însă vârful de lance și adevărata provocare în privința tăriei psihice. De regulă nici măcar persoanele cele mai echilibrate nu prea rezistă neafectate în urma unor astfel de experiențe. Și la drept vorbind, cine ar putea soluționa ceva atât de complex și bântuind de când e lumea. Andreea Apostol, expert psiholog în cadrul EMDR Europe, a conferențiat timp de mai multe ore. Iar pentru a ne mai destinde..., Legile lui Murphy spun: "Orice urgență are trei faze: panică,teamă și remușcare" și "de obicei apelurile de urgență apar când te pregătești să iei pauza de masă".
Vă doresc o lună Octombrie 2018 inegalabilă, prosperă și răcoroasă !
Răspunsuri