Visele nu pier niciodată
Autor: Claudia Bota
Împărtășește-mi toate durerile, toate,
Nu-mi lua lumina desprinsă din suflet,
Nectarul prinde rădăcini și inima se zbate,
În gânduri înmuiate din taina unor șoapte.
Călător sunt pe acest tărâm necunoscut,
Ce am ales din această viață fără început?
Lumină sau deșertăciune în această pădure,
Culorile toate în eterna pădure sunt pure.
Nu mă înfricați în nopțile cu lună plină,
Căci visele mele nu s-au sfârșit la asfințit,
În fiorul dorului am devenit plină de lumină,
Și aripile mi-au crescut când te-am iubit!
N-am trădat iubirea ce s-a născut din lumină,
Am mers treaptă după treaptă, zi de zi senină,
Pe epitaful inimii stau amprente dorurile noastre,
Zeii au tras la sorți și n-au înfrânt visele sacre.
-->
Răspunsuri