"Punți între două culturi" - Ultimul eveniment bilingv în 2017.
La 13 Decembrie 2017 editura SAGA a încheiat cu succes un ciclu de patru întâlniri sub denumirea generică: "Punți între două culturi" care au demonstrat integrarea artei și a scrisului romnesc în cultura israeliană actuală. Ultima întâlnire, la ICR -Tel Aviv, a avut ca temă principală traducerile din limba ebraică în română și invers, a unor creații majore. Mai exact, am lansat cartea "Poezii alese - Yehuda Amichai" în traducerea Emanuel Pope și Adrian Grauenfels, iar Beatrice Bernath a citit din cărțile sale de poezie cât și din traducerile sale din Tudor Arghezi în limba ebraică. Ne-au onorat cu prezența lor doamnele: Hana Amichai care a vorbit pe larg despre marele nostru poet național și ne-a delectat cu lectura unor corespondențe speciale dintre Paul Celan (născut în Romania) și poetul Amichai,
dr.Ruth Oren a prezentat opera poetului și a citit 4 poezii în ebraică. La panel a fost prezentă și d-na Otilia Rossetti care a redactat și corectat cu profesionalism volumul "Poezii Alese". În partea a 2-a a serii Beatrice Bernath, artist plastic și poet, (ilustratoarea volumul "Poezii Alese") a prezentat cărțile sale de poezie modernă și a proiectat un film video, bazat pe desenele și picturile sale din ultimul deceniu.
Beatrice realizează o fuziune reușită între arte: poezie, desen și media digitală. Ne bucură aceste încercări de adaptare a autorilor la noua medie electronică care inundă netul și implicit atrage atenția consumatorului de cultură. S-au proiectat filme video: "Israel la 70" (muzică scrisă de dr. Sofia Gelman pe un text de Yaakov Barzilai), un interviu televizat cu Amichai, urmărit de un public larg printre care am zărit doi redutabili traducători: Ani Shilon și Menachem Falek, pe criticul Zoltan Terner, ziarista Biti Caragiale, doamna Lydia Elron (semnalez o minunată expoziție de pictură Baruch Elron prezentată zilele acestea la ICR -Tel Aviv). După ce am aprins lumânări de Hanukah, am prezentat pe scurt cartea "Yehuda Amichai - Poezii Alese" tradusă din ebraică împreună cu prietenul Emanuel Pope din Anglia.
Cartea acoperă peste 40 de ani de poezie publicată la diverse edituri din Israel. Cum subiectul declarat al întâlnirii au fost traducerile, aș dori să fac părtaș cititorul la problematica traducerii poeziei ebraice
într-o limbă latină, cum este limba română.
Probleme pe drum
Amichai oferă traducătorilor un vast şi variat material. Se cunosc numeroase versiuni tipărite în engleză de britanici cât şi de americani. Alte ţări care l-au tradus sunt Polonia, Slovenia, Albania, China şi Japonia. Traducători demni de menţionat sunt poetul britanic Ted Hughes, Chana Bloch, Hana Kronfeld, Stephen Mitchell, Leon Wieseltier. As vrea sa subliniez că până la acest primul volum (Poezii Alese - Editura SAGA), Amichai nu a fost tradus în limba română. După părerea expertului Robert Alter multe poeme au rămas netraduse. Pe de altă parte Alter lamentează existenţa multor traduceri neinspirate, cauzele fiind erori de înţelegere, de ritm, rime nereuşite sau necunoaşterea semnificaţiilor biblice ascunse în text. Este exact şi cazul limbii române în care ne-am permis uneori să alterăm sensul textului ajungând la o soluţie acceptabilă, chiar dacă nu fidelă originalului ebraic.
Deliberat am ales să nu traducem poemele rimate, care sunt măiestre în ebraică, dar imposibil de redat în româneşte. Un exemplu este "Farewell" (rămas bun) care conţine 5 catrene rimate, scrise într-o ebraică sonoră şi expresivă. Robert Alter indică că ar fi bine ca traducătorul să renunţe la rime în favoarea conţinutului plin de imagini puternice, rimele forţate nesatisfacând sensul sau ritmul realizat de Amichai în ebraică.
Se poate cădea uşor în capcanele textului, când nu este familiar cu conotaţiile religioase folosite de autor. Menţionez în poezia "Farewell", o astfel de dilemă aflată în catrenul 4 în care Amichai foloseşte textul binecuvântării "sehakol shel hol" dorind să exprime o dragoste totală, simplă, omenească (hol = profan), dar în ebraică "hol" înseamnă şi nisip. Toţi cei trei traducători ai poemului cad în capcană şi traduc fraza cu "A world of sand", care nu are legătură cu intenţia autorului. Tot Robert Alter scrie: "Amichai rămâne unul dintre cei mai accesibili poeţi ai secolului XX, dar această aparentă simplitate este adesea marcată de complicaţii şi provocări imposibile de anticipat. Este un poet care nu se jenează să ridice probleme personale explicite, erotice sau autobiografice. Aici stă şi secretul succesului său atat de amplu".
Alt farmec vine de la analogia între rugăciuni şi unele fraze care mimează o rugăciune. Iată un exemplu din poemul "Mirosul Benzinei".
Poemul descrie experienţa unui tânăr soldat, când chemat sub arme este obligat să se despartă de iubita sa (mirosul de benzină provine de la camionul cu care va pleca la luptă). Astfel că poemul devine o declaraţie mai largă despre fragilitatea vieţii în momentele ei violente. În locul unui Dumnezeu în ceruri, care îi protejează pe oameni în mod providenţial, iubiţii moderni trăiesc sub protecţia provizorie a unui avion militar care planează deasupra lor. Perspectiva personală a poetului, este plasată la marginea vieţii în vâltoarea secolului al XX-lea, între bolta cerului deasupra şi pământul de dedesubt.
"Mirosul benzinei" se încheie cu aceste cuvinte:
"Un jet face pace în cer pentru toţi, pentru noi şi pentru toţi cei care se iubesc în toamnă". Aceste rânduri mimează în mod explicit cuvintele finale ale rugăciunii Kadiş, pe care orice cititor ebraic le-ar recunoaşte imediat: "Cel ce face pace înălţimilor, poate să facă pace pentru noi şi pentru tot Israelul". Alţi traducători subliniază extravaganţa la Amichai. Este un autor jucăuş, plin de surprize, cum vom descoperi în "Vizita Reginei din Sheba". Un motiv esenţial în unele poeme triste sau personale este moartea parinţilor săi, sau subiectul holocaustului.
Lucrând la traducerea cartii "Poezii Alese" cu amicul şi poetul Emanuel Pope din Marea Britanie, în paralel cu munca la o carte de artă: "Baruch Elron - Magia Penelului" recent lansată, tot aici la ICR, am fost şocat de paralelismul dintre arta celor doi. Cu zece ani mai tânăr, pictorul Elron sosit în Israel, se angajează la o pictură modernă, oscilând între metafizic şi realism, între azi şi trecutul fantastic, magic, al evreiilor. Ca şi Amichai, Baruch Elron pictează o lume specială în care împleteşte prezentul cu trecutul biblic, dragostea, viaţa în Israel, este bărbatul-soldat, urmărit de istorie, de profeţi, de poveştile Tanahului. O face în pictura sa cu forţă, cu filozofie şi cu un umor paralel cu cel găsit la Amichai. Cei doi contemporani, artişti cu muze diferite, dar atât de apropiaţi spirtual, se cer reuniţi; mi-am permis să înserez în cartea mea despre Elron, poezii relevante, semnate de Yehuda Amichai. Scriind aceste rânduri îmi propun să ilustrez al doilea volum de traduceri din Amichai, cu desenele lui Baruch Elron. Aşa vom închide un cerc şi vom aduce un meritat omagiu celor doi mari artişti israelieni. Amândoi iubesc Ierusalimul pe care îl contemplă cu un amestec de dragoste şi disperare. Amândoi descriu, fiecare în mediul lui, praful, pietrele, sârma ghimpată, oraşul vechi cu moschei, zidul plângerii, consulatele, evreii, arabii, turiştii. O legendă spune că în 1973, la izbucnirea războiului de Yom Kipour studenţii îşi împachetau în grabă bocancii, sacul cu efecte, dar şi o carte cu poeziile lui Amichai.
Anumite stratageme sunt realizate de poet prin jocuri de cuvinte sau efecte acustice, sau aluzii care nu pot fi reproduse prin traducerea din ebraică. Ultima sa carte "Deschis-închis-deschis" ne surprinde cu o poezie inspirată de povestea exodului biblic, pomenită în Midrash. Este ultima noapte groaznică în Egipt, când primii prunci născuţi la egipteni sunt daţi morţii, iar israeliţii rămân protejaţi de semnele de sânge care marchează intrarea în caselor lor. Sclavii evrei se eliberează fără să mai aibă vreme să dospească pâinea, hrana pentru drum.
Exod
Nu-mi închipui că în noaptea exodului din Egipt,
între miezul nopţii şi zori, orice cuplu putea să stea împreună,
îndrăgostit. (Dar au fi putut).
În grabă, cu sânge scurs de la praguri şi porţi de uşi,
cu tacâmuri de argint şi de aur agăţate în întuneric,
între şuierul strigătului de moarte al primului născut
şi strigătele pântecului mamei
golit ca burduful de vin.
Şi stând peste ei, crăcănat, cu picioarele larg desfăcute
Îngerul Morţii, înghite bărbaţi şi femei
ca un soare sângeros prăjind cu moartea sa neagră.
Picioare încălţate în sandale frământă aluatul de pască
şi carnea burţii şi coapsele
înlănţuite de curele grele
Probleme pe drum
Amichai oferă traducătorilor un vast şi variat material. Se cunosc numeroase versiuni tipărite în engleză de britanici cât şi de americani. Alte ţări care l-au tradus sunt Polonia, Slovenia, Albania, China şi Japonia. Traducători demni de menţionat sunt poetul britanic Ted Hughes, Chana Bloch, Hana Kronfeld, Stephen Mitchell, Leon Wieseltier. As vrea sa subliniez că până la acest primul volum (Poezii Alese - Editura SAGA), Amichai nu a fost tradus în limba română. După părerea expertului Robert Alter multe poeme au rămas netraduse. Pe de altă parte Alter lamentează existenţa multor traduceri neinspirate, cauzele fiind erori de înţelegere, de ritm, rime nereuşite sau necunoaşterea semnificaţiilor biblice ascunse în text. Este exact şi cazul limbii române în care ne-am permis uneori să alterăm sensul textului ajungând la o soluţie acceptabilă, chiar dacă nu fidelă originalului ebraic.
Deliberat am ales să nu traducem poemele rimate, care sunt măiestre în ebraică, dar imposibil de redat în româneşte. Un exemplu este "Farewell" (rămas bun) care conţine 5 catrene rimate, scrise într-o ebraică sonoră şi expresivă. Robert Alter indică că ar fi bine ca traducătorul să renunţe la rime în favoarea conţinutului plin de imagini puternice, rimele forţate nesatisfacând sensul sau ritmul realizat de Amichai în ebraică.
Se poate cădea uşor în capcanele textului, când nu este familiar cu conotaţiile religioase folosite de autor. Menţionez în poezia "Farewell", o astfel de dilemă aflată în catrenul 4 în care Amichai foloseşte textul binecuvântării "sehakol shel hol" dorind să exprime o dragoste totală, simplă, omenească (hol = profan), dar în ebraică "hol" înseamnă şi nisip. Toţi cei trei traducători ai poemului cad în capcană şi traduc fraza cu "A world of sand", care nu are legătură cu intenţia autorului. Tot Robert Alter scrie: "Amichai rămâne unul dintre cei mai accesibili poeţi ai secolului XX, dar această aparentă simplitate este adesea marcată de complicaţii şi provocări imposibile de anticipat. Este un poet care nu se jenează să ridice probleme personale explicite, erotice sau autobiografice. Aici stă şi secretul succesului său atat de amplu".
Alt farmec vine de la analogia între rugăciuni şi unele fraze care mimează o rugăciune. Iată un exemplu din poemul "Mirosul Benzinei".
Poemul descrie experienţa unui tânăr soldat, când chemat sub arme este obligat să se despartă de iubita sa (mirosul de benzină provine de la camionul cu care va pleca la luptă). Astfel că poemul devine o declaraţie mai largă despre fragilitatea vieţii în momentele ei violente. În locul unui Dumnezeu în ceruri, care îi protejează pe oameni în mod providenţial, iubiţii moderni trăiesc sub protecţia provizorie a unui avion militar care planează deasupra lor. Perspectiva personală a poetului, este plasată la marginea vieţii în vâltoarea secolului al XX-lea, între bolta cerului deasupra şi pământul de dedesubt.
"Mirosul benzinei" se încheie cu aceste cuvinte:
"Un jet face pace în cer pentru toţi, pentru noi şi pentru toţi cei care se iubesc în toamnă". Aceste rânduri mimează în mod explicit cuvintele finale ale rugăciunii Kadiş, pe care orice cititor ebraic le-ar recunoaşte imediat: "Cel ce face pace înălţimilor, poate să facă pace pentru noi şi pentru tot Israelul". Alţi traducători subliniază extravaganţa la Amichai. Este un autor jucăuş, plin de surprize, cum vom descoperi în "Vizita Reginei din Sheba". Un motiv esenţial în unele poeme triste sau personale este moartea parinţilor săi, sau subiectul holocaustului.
Lucrând la traducerea cartii "Poezii Alese" cu amicul şi poetul Emanuel Pope din Marea Britanie, în paralel cu munca la o carte de artă: "Baruch Elron - Magia Penelului" recent lansată, tot aici la ICR, am fost şocat de paralelismul dintre arta celor doi. Cu zece ani mai tânăr, pictorul Elron sosit în Israel, se angajează la o pictură modernă, oscilând între metafizic şi realism, între azi şi trecutul fantastic, magic, al evreiilor. Ca şi Amichai, Baruch Elron pictează o lume specială în care împleteşte prezentul cu trecutul biblic, dragostea, viaţa în Israel, este bărbatul-soldat, urmărit de istorie, de profeţi, de poveştile Tanahului. O face în pictura sa cu forţă, cu filozofie şi cu un umor paralel cu cel găsit la Amichai. Cei doi contemporani, artişti cu muze diferite, dar atât de apropiaţi spirtual, se cer reuniţi; mi-am permis să înserez în cartea mea despre Elron, poezii relevante, semnate de Yehuda Amichai. Scriind aceste rânduri îmi propun să ilustrez al doilea volum de traduceri din Amichai, cu desenele lui Baruch Elron. Aşa vom închide un cerc şi vom aduce un meritat omagiu celor doi mari artişti israelieni. Amândoi iubesc Ierusalimul pe care îl contemplă cu un amestec de dragoste şi disperare. Amândoi descriu, fiecare în mediul lui, praful, pietrele, sârma ghimpată, oraşul vechi cu moschei, zidul plângerii, consulatele, evreii, arabii, turiştii. O legendă spune că în 1973, la izbucnirea războiului de Yom Kipour studenţii îşi împachetau în grabă bocancii, sacul cu efecte, dar şi o carte cu poeziile lui Amichai.
Anumite stratageme sunt realizate de poet prin jocuri de cuvinte sau efecte acustice, sau aluzii care nu pot fi reproduse prin traducerea din ebraică. Ultima sa carte "Deschis-închis-deschis" ne surprinde cu o poezie inspirată de povestea exodului biblic, pomenită în Midrash. Este ultima noapte groaznică în Egipt, când primii prunci născuţi la egipteni sunt daţi morţii, iar israeliţii rămân protejaţi de semnele de sânge care marchează intrarea în caselor lor. Sclavii evrei se eliberează fără să mai aibă vreme să dospească pâinea, hrana pentru drum.
Exod
Nu-mi închipui că în noaptea exodului din Egipt,
între miezul nopţii şi zori, orice cuplu putea să stea împreună,
îndrăgostit. (Dar au fi putut).
În grabă, cu sânge scurs de la praguri şi porţi de uşi,
cu tacâmuri de argint şi de aur agăţate în întuneric,
între şuierul strigătului de moarte al primului născut
şi strigătele pântecului mamei
golit ca burduful de vin.
Şi stând peste ei, crăcănat, cu picioarele larg desfăcute
Îngerul Morţii, înghite bărbaţi şi femei
ca un soare sângeros prăjind cu moartea sa neagră.
Picioare încălţate în sandale frământă aluatul de pască
şi carnea burţii şi coapsele
înlănţuite de curele grele
strânse la talie răzuie pielea,
încurcaţi unul în celălalt:
Pentru a se rostogoli astfel, înlănţuiţi într-o iubire veşnică,
la un loc cu toţii bătrânii din casa robiei, în deşertul promis.
Iată la un loc, un limbaj puternic, exploziv, amestecul de imagini mitice, erotice, cu istoria biblică, un text posibil numai în ebraica în care a fost gândit.
Amichai rămâne un artist de primă clasă, un titan al poeziei, care se cere să fie tradus cât mai copios, şi în limba română.
Adrian Grauenfels 2017
Pentru a se rostogoli astfel, înlănţuiţi într-o iubire veşnică,
la un loc cu toţii bătrânii din casa robiei, în deşertul promis.
Iată la un loc, un limbaj puternic, exploziv, amestecul de imagini mitice, erotice, cu istoria biblică, un text posibil numai în ebraica în care a fost gândit.
Amichai rămâne un artist de primă clasă, un titan al poeziei, care se cere să fie tradus cât mai copios, şi în limba română.
Adrian Grauenfels 2017
-->
Răspunsuri