Motto :
„Rămas bun. / ... /
Mi-e sufletul ca tufişul Păiurului /... /
/... / cu el îmi încing mijlocul şi mă duc.”
Ionel Teodoreanu
3.02.1954 – 3.02.2014... Și iarna se repetă iar viața pare un gând fugar de poet, o clipă menită să se întoarcă în timp, peste puntea celor 60 de ani, ca să poată spulbera, prin amintire, uitarea. Atunci, acolo, într-o iarnă asemănătoare celei de acum, lângă o banală casă de marcat, dintr-un magazin alimentar, își oprea bătăile de ceasornic inima lui Ionel Teodoreanu. Destinul fusese vitreg pentru cei 57 de ani ai scriitorului, abia împliniți în data de 6.01.1954. Mai mult decât atât, în aceea zi de 3 februarie, fiii săi gemeni Ștefan și Osvald Teodoreanu își sărbătoreau a 33-a lor aniversare.
Iubit și contestat, promovat și interzis, Ionel Teodoreanu a trăit pe rând mărirea și decăderea efectului de domino, oferit de propriul său condei.
Dacă ar fi să facem un bilanț, al operelor sale, astăzi la 60 de ani de la dispariția scriitorului, ne putem declara simbolic moștenitorii spirituali a celor 17 romane editate, a celor 4 scrieri memorialistice, a volumului de poeme în proză, a celor două cărți de poezii ( toate editate post-mortem ), a celor două volume de publicistică și a unui roman neterminat, aflat în manuscris la Academia Română.
Este un lucru incontestabil că Ionel Teodoreanu a scris pentru dragii săi cititori, pe care i-a iubit și de care a fost iubit și admirat. Trăia și respira prin toți porii ființei sale – actul creativ, fapt ce nu l-a împiedicat nici o clipă să fie un renumit avocat și un respectat director de teatru.
Personalitate polivalentă și om de caracter sunt primele cuvinte ce pot fi alăturate, cu ușurință, numelui său, peste care s-a așternut nedrept uitarea unora și indiferența altora... În timp ce Ionel Teodoreanu își doarme somnul de veci, opera domniei sale, respiră încă „tonele” de praf sub care au ascuns-o urmașii. Respiră aerul nepăsării noastre...
Personal, am aflat cu mare bucurie de reeditarea unuia dintre cele mai frumoase romane ale copilăriei : „Prăvale–Baba”. Au mai existat și alte încercări, firave însă, de reeditare a Medelenilor și a romanului său cu nume de nimfă : „Lorelei”.
Și totuși... despre Ionel Teodoreanu se știe prea puțin și prea succint iar casa memorială e în paragină. Devenind el însuși Apostol în jurul propriei Mese a Umbrelor, cel pe care Al. Raicu îl numea „Conuʼ Ionel”, surâde șăgalnic peste timp. Surâsul domniei sale ne amintește că trebuie să fim încă demni de cei ce se află astăzi acolo, așezați la „Masa umbrelor” : Mihail Sadoveanu, George Topârceanu, Dinu Pillat, Alexandru Philippide, Garabet Ibrăileanu, Ștefana Velisar – Teodoreanu... și de toți cei care au constituit cândva nucleul indestructibil al „Vieții Românești”.
Amalia Elena Constantinescu
-->