Blog

Scriu
adică
strâng
firmituri
de
la
cina cea de taină

Costel Zăgan, Poeme polițiste

Pe cumpăna uitării ajung câteodată

temutele dileme ce parcă mă străpung

cu muzica venită din gama resetată

de vânturi rătăcite la margine de crâng.

Iar de ascult tăcerea apusului de soare,

când la sfârșitul zilei dispare după deal,

în gândurile mele, fără

Aş face

câţiva paşi

pe verdele frunzelor

dar

nu am soare

să arunc

cu pietre albe şi calde

în mugurii adormiţi.

Mi-aş lăsa

urma paşilor

pe culorile curcubeului

dar

ploile

s-au ascuns

în partea de sus

a timpului

şi au uitat

de nori.

Aş păşi

pe albastrul cerului

dar

nu am

În trupul meu bolnav de lipsa ta

Se-aprinde-o lampă tristă de veghere,

Îşi scutură candoarea o lalea,

Sub ploaia ce desparte emisfere.

Iubirea frântă, scoasă la mezat,

Învăluită-n ceaţă purpurie,

N-a fost un curcubeu, ci surogat,

Un tremur suferind de-anor

Aceşti poeţi cu inimi cât un munte,

Cărând în spate bobi de univers

Şi înălţând trăirile mărunte

Printre ciulinii agăţaţi de vers,

Îşi dăltuiesc, cu uimitoare forţe

Şi cu migală de bijutier,

În pedepsitul lut, sublime torţe,

Să-şi pârguiască dorul de priér

după gratii întunericul

ca o fantomă uriașă

înghite lupi și iepuri/ lei și căprioare

deopotrivă

mirosul de apocalipsă

(ne) soarbe plămânii

plouă cu cenușă în viscere

prin(tre) cadavre

râuri de smoală

nu e nevoie de puști

moartea își ia tributul

dansând în vârfu

În zbor îmi înflorește poezia,

Sfidând elucubrații siropoase,

Mă roade, șerpuită, pân’ la oase,

Îmi dă răgaz să-mi gust „anomalia”.

Lumina-i printr-o geană îmi respiră,

Aștern silabe ca într-o vitrină,

Acord simțirea-mi adolescentină

La noul trend, vibrând

epitete cere poezia
eliminaţi deci verb
verbul ucide
dar el dă nervul
nu însă aici
poezia nu e bici
este emoţie fior
mai mult e sugestie
(dar chiar vreţi o definiţie
a poeziei într-o poezie?)
nu o veţi găsi
vă garantez
într-un poem

poemul trebuie să fie
sugestie

Îmi sărbătoresc rănile cântând

Costel Zăgan

Nu-mi aduc aminte când ai făcut cunoştinţă

cu mine şi nici dacă te-am văzut vreodată

dar ştiu că mi-eşti fructul cu gust universal

din care gust câte un pic când te scriu.

Poate că mă priveşti în toate felurile

în minutele din zi şi din noapte

iubindu-mă c

Ţi-am scris neobosită atâtea zeci poeme

Şi te-am înveşmântat cu gingaşe cuvinte,

Monedă ţi-am bătut şi te-am pictat pe steme

Cu drag şi cu migală mi te-am zidit în minte.

Ca o Șeherezadă în basme te-am cuprins.

Cu zborul nestrăin ascuns pe sub aripă

Mi te

Din valuri te înalți ca un poem

când viața, tragic, colțul și-l arată.

Și n-ai niciun regret, niciun blestem

pentru acei ce te-au trădat odată.

Așa a fost să fie uneori,

suntem pe-o scară-n lumea efemeră.

Am vrea s-avem în viață numai flori,

de multe ori d

De la răsărit la apus

este egal o viaţă.

Bobocul de floare gângureşte-n frunzişul dimineţii

ca bobocul de om.

Mulţi oameni, ca firul ierbii

onduleaza color câmpul de posibilităţi.

Oameni - atom.

De la răsărit la apus

poţi avea ceva de spus.

Te-nconjoară clip

    E din ce în ce mai toamnă.

Vreau să-mi iau gândurile cu mine, să plec într-o lume mai bună...

Mușcata roșie din fereastră doar zâmbește palid şi cred că-i pare rău după mine.

    La radio sunt știri ce înțeapă aerul. Închid. Tăcerea se-aşază iar.

F