în memoria poetului Grigore Vieru
Ai adormit
cu gândul sprijinit
de-o Mânăstire…
Ai adormit
şi somnul tău
e mai presus de fire.
Frământ în palme vise…
şi mă gândesc
cine mai trece oare
pe Prut… înspre noi –
vorbind în grai românesc ?!
Se pune praful,
frate,
pe slovele-ţi latine !
Şi cimitirul însuşi
mi te-a închis în sine.
Pământul e-ngrădit
cu săbii şi cu spini,
lacrima noastră sapă –
tunel până la tine
durerea ei va naşte
la creştetul tău crini –
Grigore, frate !
Plânsul nostru – strigă,
te cheamă înapoi !
Grigore ! Frate !
Şi pământul
tresare-n lacrimă cu noi.
Ne-a despărţit în viaţă,
ne mai desparte-n moarte
o vorbă – mult temută,
o clipă – sferică !
Mă doare, frate !
Amarnic
mă mai doare
gândul… că merg
la Biserică
fără tine !...
În Sfânta zi –
de sărbătoare.
-->
Comentarii
Mulțumesc mult pentru minunatele gânduri.
alaturi de oamenii simpli, in ganduri si fapte, a ramas in oamenii de dincolo de Prut si in cei care nu il pot uita, Grigore Vieru... Dincolo de prut semnifica insa lumea de dincolo de viata. El ramane in amintire, dar pasii lui nu mai merg spre Manastire cu cei dragi lui. Durerea ramane impietrita in sufletele celor ce-l poarta ca pe o comoara mereu in amintire.
un poem minunat. Felicitari! Imn celui ce a fost Grigore Vieru