Blog

- Şi cum mai e la tine-n Suflet? auzii un glas şugubăţ.
- Ooo, bună întrebare! răspund şi încep să-mi râd în barbă, păi ce să-ţi spun, măi frate?
- Ei, dar ştiu că mi-ai găsit un apelativ super-fain. Îmi place la nebunie, dar scuză-mă că te întrerup,

(blagiană)

Încolţeşte marea în privirea ta,

Gheaţa dintre inimi într-un val se sparge;

Degete de soare, după o perdea,

Mângâie surâsuri prinse de catarge.

Peste fruntea zării joacă pescăruşi,

Susură lumina-n tonuri de opale;

Tu mă iei de mână, mă strecori

Primește-mă în seara care vine,

sunt un pribeag cu suflet rătăcit,

mânat de doruri sfinte către tine

precum ursitele mi-au prorocit.

Primește-mă în casă, nu te teme,

să îmi urezi în prag și bun venit,

aduc cu mine dalbe crizanteme

să-ți mângâie surâsul răv

Un lan de trestii înfloreşte-n mine,

Atunci când ochiul ţi se scaldă-n ape

Prin nuferi albi şi roz. Am ciuturi pline

Cu jocul tău nebun zvâcnind sub pleoape.

Apoteotic zbor spre noi victorii –

Sub platoşe de-argint schiţează cercuri;

Mi-e sufletul în braţ

Dacă ne-ar creşte pietre scorţoase pe
sufletul îmbrăcat cu iubire ură şi cu toate
suplimentele ca bunătatea răutatea invidia etc
în ce interval dintre cele douăzeci şi patru de ore
şi-ar putea găsi prietenii noştri sau măcar unul dintre
ei cinci-zece mi

m-am împrietenit cu durerea
încă din pântecul tău
eram o rană
noapte de noapte m-a durut carnea
gingiile când mi-au dat dinții de lapte
mă vindeca o îmbrățișare
o mână îmi ștergea fruntea de sudoare
cu alta îți alinai focul din sfârcul pieptului prin mișcăr

Mereu se-mpânzeau norii pe cer
făcându-le cu mâna şi fluierând
celor din suflet care când
reuşea să-l cârpească pe unul să nu
mai plouă pe panta obrazului
se crăpa altul obez şi cenuşiu ca
părul senectuţii ce şi ea începe să
fulguiască uşor pe cineva fiind

Mi-e sufletul rob în căuș de magnolii,

Iar inima zace în grota-ispită –

Iubirea-fecioară cu chip de-Afrodită;

Se stinge Infernul subit, din orgolii.

În tigva tristeții secat-a-nnoptarea,

Își plimbă lumina privirea-i placidă,

Crestează bujori pe simțirea-m

Ce liniște face tăcerea de-aci
de-acolo de dincolo de peste tot
că doar prin culoarea vieții urlă
dar nu se-aude pentru că e învelită sub
aparența care-și potrivește oglinda în
așa fel încât să se vadă locul

neciobit și neprăfuit că în rest pe unde
e cio

Să îmi prefaci soartă gândurile
rele începând de mâine când zorile
zilei vor valsa cu minutele dimineții
care-mi pregătește de fiecare dată
aceiași porție de sentimente și trai
în speranțe înflorite dintr-un colț de
gând bun desprins din albastrul
cerulu

Eu n-aveam curaj să-ți spun dar sufletul
meu îi șoptea timid la ureche sufletului
tău despre povestea nopților cu cerul
înstelat și din mijlocul lor regina
Lună plină privea îngăduitor mirându-se
de ce le țin de urât în loc să dorm și să
visez cu ochii

Când porți în buzunar eternitatea

Și tragi cu gingășie de fermoar,

Să nu lezezi vreo filă din grimoar,

Împăturind cochet realitatea,

Când tragi pe visuri ploi cuneiforme,

Cu muza prăbușindu-se discret,

Neanunțată de niciun decret,

Vezi „evadarea“-n mii și

Un călător prin viaţă
unul ca mine sau ca tine
a obosit într-o zi de primăvară
dar nu de mult mers pe jos
- şi dacă l-ar fi obosit mersul
gândurile şi amintirile-i
furaseră oboseala fizică şi-o
agăţaseră de soare şi cer.

A văzut la un moment dat
o salcie înmu

marya - desen realizat de elya - internet

În momentele lor se bucură lacrimile
în prelingerea şpagatului reuşit
pe obraz pe-o rază unde sufletul îşi
extinde grafica de unde se poate distinge
în ceaţă lumina printre culorile simţurilor
ce-l ridică sau

Pământul nostru

îmi pătrunde în oase,

ca o boală incurabilă:

ţărână în ţărână –

doi fraţi siamezi cu tricolorul în atomi.

Dunărea îşi deschide, din când în când,

porţile în pieptul meu,

inundându-mi poiana de narcise.

La hotar de suflet,

steiuri de Carpaţi

îşi

Zăpada patimilor noastre,

Căzând febril pe-un câmp de maci,

Mi-e evadare-atunci când taci –

Magia Păsării Măiastre.

Plimbăm cuvinte printre astre,

De întuneric mai săraci –

Zăpada patimilor noastre,

Căzând febril pe-un câmp de maci.

Hoinari prin suflete al

Răsfir

printre degete

izvoarele lumii.

Apa caută în cercuri concentrice

teama luminii

de a-i reda strălucirea,

spărgând în irizări ciudate

prezentul căzut din viitor.

Clipele se țes printre

viituri de gânduri

în pânze firave

ce tremură de încordarea

iubirii.

Crep

M-am săturat să-ncalec pe himere,

Cernând, prin aștri, noaptea peste gropi,

Și strepezită de avizii stropi,

Din neputință să îmi fac avere.

Când savurez legende cu ciclopi

Sau Eve prinse-n raiuri efemere,

La porțile simțirii austere,

Observ cum poți în vis

Întunericule nu vreau să te mai văd

eşti atât de slăninos şi de guşat

în greutatea urii ce se revarsă-n valuri

din sufletele neştiutoare de iubire

cel mai obez gol pe care l-am întâlnit

vreodată pe unde mergem şi simţim.

Oricât de tare îl doare pe trup

(dur