Postările lui Gabriela Mimi Boroianu

Ce suntem noi?

Postat de Gabriela Mimi Boroianu pe iunie 16, 2015 la 16:12

Ce suntem noi?Ce suntem noi? Frunze-n copacul vieții...Ne scriem versul în doiniri de vânt,ne plângem anotimpurile sorții,pe dalbe aripi pline de cuvânt...Ce suntem noi și ce ne curge-n vine?E seva sfânt-a unui neam robit,de ofuri, de cuvânt și de suspine...Urmaș de Eminescu-n dor sfințit.Ce suntem noi? În clocotiri de sevăne arde sufletul de Eminescu plinși revărsăm din versul plin de vervăiubirea sfântă-ntr-o cupă cu venin...Ce suntem noi? Doar simple flori de teiCe numa-n versuri știu a înfloriurmele pașilor ce-au trecut pe aleifără să-nvețe vreodată a muri.de Gabriela Mimi Boroianu16.06.2015

Citeste mai mult…

Muză și poet

Postat de Gabriela Mimi Boroianu pe iunie 10, 2015 la 13:06

Alunecam pe aburul ce ceațăDucându-mi dorurile să se-adapeDin roua ce răsare o dimineațăCând timpul stă în două să se crape.Un ochi de vultur înaltul mi-l tăiaCu o privirea adâncă, scrutătoareȘi mă chema c-un țipat ce vroiaSă-mi fure-a sufletului albă floare.Mi-am lăsat trilul liber către cerȘi dorurile mi le-am despletitCa-n sunetele pline de misterZborul să-i frâng, vrăjind un infinit.Cu talpa am bătut de două oriȘi-am tremurat o undă ce vibrândA scuturat cuvintele din noriȘi l-am legat cu lanțul unui gând!A coborât plonjând spre nicăieri,Renunțând la-ncrâncenarile din ziFăcu din orice mâine-un simplu ieriDoar ca să-mi poată scrie poezii!Alunecam din vis spre fericireȘi prinsă-n jocul ochilor de foc,M-am transformat în muză cu iubireSă îți presar în vers puțin noroc.Dar jocul, ne cuprinsă pe-amândoi.Adânc, în vraja lui mistuitoareȘi-ai devenit poetul ce apoiM-a scris cu pana lui nemuritoare!de Gabriela Mimi Boroianu10.06.2015

Citeste mai mult…

BROASCA ŞI BARZA

Postat de Gabriela Mimi Boroianu pe iunie 5, 2015 la 23:35

(Fabulă)

Într-un stat îndepărtat
Nu știu cum din întâmplare,
Că ajunse împărat
O broască cu gura mare.

Bălăcindu-se-n mocirlă,
Peste măsură de-avară,
Ar fi vrut, gândind senilă,
Doar a ei întreaga țară.

Staff-ul întreg şi-l adună,
Ceru sfaturi și păreri
Ce metodă e mai bună
Să strângă rapid ... averi.

Sfătuită de-oarecine,
Gând năuc prin minte-i trece,
Că se poate trăi bine
Cu pâine și apă rece.

Ca să vadă ce și cum
Pe teren cum șade treaba,
Se găti, plecă la drum,
Că-i era prea mare... graba!

Vrând să știe, curioasă,
Iarna cu ce s-or hrăni,
Cât li-i de bogată masă
Și ce dări mai pot plăti,

Întreba în drumul său
Care, cine, ce mănâncă,
De li-i bine, de li-i rău,
Dacă hran-o să le-ajungă?

În țară se dumiri,
Întrebă pe urs, pe lup,
Dar niciunul nu crâcni,
Team-aveau cu toți de... zdup!

Pleava oricum nu conta,
La un semn strigau cu toții :
"Să trăiești Maria Ta!"
Că-i mânau din spate... hoții!

Gândind că nu sunt probleme
Și-ale ei de-acum sunt toate
Întrebă, după o vreme,
Barza din străinătate

Ea cum o mai duce,-i bine?
Ar dori să vin-acasă?
Hrană, (uite iarna vine !)
Are să pună pe masă?

Curioasă, suparată,
Neprimid răspuns, atunci
Repeta (moară stricată !) :
« -Barză, iarna ce mănânci? »

N-avea frică de nimica,
Nici de barză, bunăoară,
Însă barza, venetica,
Răzbună o-ntreagă țară,

Căci ostentativ privind,
Enervată de-ntrebare
Îi răspunse clămpănind:
« O broască cu gura... mare! »

Și făcând doi pași în spate,
Speriată de-acum rău,
Zise broasca pe-nfundate
Către doamna barză : « Zău... ! »

Prea târziu însă gândi
Că trebui’ gura să-şi ţină,
Barza iute o-nghiți
Și nimeni nu-i găsi... vină!

Morala

Orice faptă se plătește:
Semeni vânt, culegi furtună...
Tot naşul naş îşi găseşte,
Fiindcă soarta... se răzbună!

de Gabriela Mimi Boroianu
05.06.2015

Citeste mai mult…

Nu mai sunt

Postat de Gabriela Mimi Boroianu pe iunie 1, 2015 la 20:55

O zbatere de suflet, aripă tremurândă,
A-nfiorat tăcută aerul dintre noi.
Și rezonând de viață-ntr-o inimă flămândă
A revărsat seninul în lacrima din ploi.

Un porumbel se naște sub geana unui vis
Și se avântă-n ceruri pe aripi de dorință
Dar vorbele, sunt lanțuri ce zborul i-au ucis
Și mările de lacrimi l-adorm în suferință.

Cu ochii-ntunecați în două-ai frânt lumina
Și-a lăcrimat albastru sub cerul azuriu
Stingând în dor și glasul ce nu-nțelege vina
Că te-a strigat mereu... dar, poate prea târziu.

Ascuns în resemnare, acoperit de umbre
Un gând jeleşte dorul, lovit atât de crunt
De vorba ce ucide cu tonurile-i sumbre
Iubirea... dar ajunge, de-azi lacrimi nu mai sunt!

de Gabriela Mimi Boroianu
30.05.2015

Citeste mai mult…

Rebeliune

Postat de Gabriela Mimi Boroianu pe Mai 28, 2015 la 22:59

Vise troienesc a nepăsareÎntr-un muribund "a fost odat'"Flori de dor pogoară în uitareIar iubirea noastr-a evadat.Să-ți mai sriu scrisori cum îți scriam?Inutilă pierdere de timp...Toamna scutură gânduri din ramCa să plângă zeii în Olimp.Răsucesc un fir de gând aleneCaierul pufos i-al unui norIar prezentul zilele își gemeObosit și fără nici un spor.Lăbărțată peste orizontSigură că va veni și mâineRâde ziua de un suflet tontCe-şi urmează viața lui de câine.Mai omor un vis de amorul arteiImortalizând pe pânza vieții,Clipele de dragoste, deșarte,Ce le cântă-n versul lor poeții...Are rost să credem în speranță?Iluzorie promisiune...Când viața-i însăși o creanțăViitoru-i doar rebeliune.de Gabriela Mimi Boroianu28.05.2015

Citeste mai mult…

Dileme

Postat de Gabriela Mimi Boroianu pe Mai 23, 2015 la 10:41

Când ochii se frământă în furtunăIar ploaia are gustul mărilorCă inima se zbate de nebunăSă scape de cuvintele ce dor,Când vântul are șoaptele amarePrecum o tânguire de cavalCând sufletul lovește ca o mareO coastă sfărâmându-se în val,Când noaptea își întunecă dormireaCu lipsa ochilor ce n-au rămasDorind să strângă-n ea nemairginireaȘi s-o reducă la un singur pas,Când vorbele se-așează singureleÎn versuri ce te cheamă repetat,Că risipită dor, în toate celeSă știi că-s eu, cea de care-ai uitat...Dar nu mai știu de-s eu cea din poemeCăci glasul ți-a rămas la fel de mutȘi mă lovesc de întrebări, dilemeCe sufletul bucăți mi l-au făcut.de Gabriela Mimi Boroianu22.05.2015

Citeste mai mult…

Doamnei Lenuş Lungu!

Postat de Gabriela Mimi Boroianu pe Mai 21, 2015 la 17:00

Fondatorul acestui site și al revistei Cronos omul cu suflet minunat care mereu ne-a încurajat, sprijinit și ne-a oferit șansa de a ne întâlni, cunoaște și de a ne împărtăși unii altora din minunile cuvântului în paginile virtuale ale acestui site.
La mulți ani Lenuş Lungu!
Multă sănătate și fericire, prosperitate și iubire, succes în tot ce întreprinzi și mai ales puterea de a împlini vise!

Citeste mai mult…

Scriindu-ți

Postat de Gabriela Mimi Boroianu pe Mai 18, 2015 la 20:37

Nu știu-n câte anotimpuriVisul nostru se împarte,Nici de poate peste timpuriDin cuvânt să bată carte.Nu știu dorul când își scrieSlova lui în bloc de piatră,De-o să dăinuie-n vecieFoc arzând în inimi vatră.Nu știu dacă va străbateDepărtările la pas,Să te-ajungă până-şi bateViața cel din urmă ceas.Știu doar că mă arde-n piept...Asta parcă-i fu menirea,Când lăsându-mă s-așteptAșeză-ntre noi iubirea.Stiu că doare rădăcinaCe de-acest pământ mă leagă,Când am aripi de luminăȘi-aş străbate-o lume-ntreagă.Știu că doare-n noapte gândulCă n-am să te pot ajunge!Versul mi-e coroană, cântulLegănat în frunze-mi plânge.Știu că-mi scriu vise pe steleCând s-adorm mă chinuiesc.Tu să știi citind în eleDorul meu, cât te iubesc...de Gabriela Mimi Boroianu18.05.2015

Citeste mai mult…

Eu zic

Postat de Gabriela Mimi Boroianu pe Mai 18, 2015 la 15:42

Sunt mândră precum Luna-n cerPrecum grădinile în floare,Ca să iubesc nimic nu cerDar vezi tu... și dragostea moare!"Iubita mea cu ochii de stele"Strigai cândva și mă opream,Dar ai plecat și azi doar eleMai știu iubirea ce-ți dădeam."Iubita mea cu buze moiPrecum a macului petală!"Eram, așa-i... azi, suntem doiDe ce-i ceri vieții socoteală?Îmi ceri din nou să-ți fiu iubităDar când eram, cât mai iubit?Plecat-ai la prima ispităȘi nici în urmă n-ai privit!Azi mă privești ... tot trufanda-s!Și-ai vrea cu dragoate să-mi spuiCa altădat "Iubita mea"....Eu zic doar pune-ți pofta-n cui!de Gabriela Mimi Boroianu18.05.2015

Citeste mai mult…

Să te sărut...

Postat de Gabriela Mimi Boroianu pe Mai 14, 2015 la 23:53

Să te sărut când plânge dimineațaCu lacrimi rouă-n cupe de narcise,Ca să provoc încă o dată viațaLa un pariu pe visele promise.Să te sărut cu-amiaza-mbujoratăCa presărând iubire pe bujori,Să le pun aripi, să mai zboare-odată,Dorințelor ce-au adormit în zori.Să te sărut când pune înserareaAtâtea umbre în ochii-nlăcrimațiCă n-au putut să-nvingă depărtareaCe din iubire ne-a făcut damnați.Să te sărut în noaptea cea adancăCând luna își ascunde fața-n norCât dragostea mă mai așteaptă încăRostindu-mi numele încetișor...de Gabriela Mimi Boroianu14.05.2015

Citeste mai mult…

Capitulare

Postat de Gabriela Mimi Boroianu pe Mai 13, 2015 la 16:46

Se varsă luna în odaie
și-argintul ei ți-aşează-n păr
atrăgătoare și bălaie
ispită albă-n flori de măr.

Sub fine pânzuri rotunjesc
apetinsante piersici coapte.
Să le deguști ce te poftesc.
Numai să vrei! Noapte de noapte...

Parfum suav de liliac
te-nvăluie, te amețește,
să te oprească în iatac,
să guști ispita te poftește.

Un foc aleargă pe sub piele.
Flăcări de sub pleoape țâșnesc.
Nicicând nu fu-n altă femeie
atâtea ce te ispitesc!

Dacă esti diavol înger pari
c-o puritate-nşelătoare
Și lanțuri pui cu ochii mari
Chiar dacă îmi stai la picioare.

Şi mi te dărui iaca, goală,
total și necondiționat!
Pătrunzi în mine ca o boală
Și ție ți-am capitulat!

de Gabriela Mimi Boroianu

Citeste mai mult…

Poetul cerului

Postat de Gabriela Mimi Boroianu pe Mai 13, 2015 la 16:37

Plângeam la margine de zi
Cu sufletul de dor albit
Când recitându-mi poezii
Noaptea în tine mi-ai robit.

Mi-ai prins în păr un busuioc
Din neguri când ai coborât
Iubirilor le ești proroc
Căci visu-n vers l-ai zăvorât.

Tu ești poetul visător
Cuvintele bat alb în tine
Ca niște clopote ce mor
Reverberând în piept la mine.

M-ai învelit în vers duios
Să îmi înseninezi privirea
Dar chipul meu cel luminos
În tine a trezit iubirea.

Și macii-au înflorit albastru
Oprind un timp din drumul lui
Ca devenind femeia astru
Să-mi fii poetul cerului!

de Gabriela Mimi Boroianu

Citeste mai mult…

Invitație

Postat de Gabriela Mimi Boroianu pe Mai 12, 2015 la 21:33

Site-ul Cronopedia adună sub cupola sa, mulți scriitori de valoare mai mult sau mai puțin cunoscută. Sunt convinsă că mulți dintre dumneavoastră nu scrieți doar poezie și după cum bine știți, site-ul are o revistă, așa că am să lansez această invitație de a posta și alte materiale : editoriale, eseuri, impresii de călătorie. De asemnea aștept de la dumneavoastră materiale de la și despre lansările de carte proprii sau la care ați participat. În speranța că veți da curs invitației mele, vă urez succes!

Citeste mai mult…

Zburător cu albe plete...

Postat de Gabriela Mimi Boroianu pe Mai 9, 2015 la 10:38

Ți-s paşii mult prea-nceți și parcă-s tot mai greiCărarea-i tot mai lungă în noaptea ce se lasăTristețile umbresc lumina-n ochii meiÎn ultima bătaie stă sufletul să-mi iasă...Mă leagă de-asta lume chemarea unui gândCu dalta când ciopleşte cuvintele-n baladăŞi-mi cere doar o șansă, să nu plec prea curând,Măcar încă odată să poată să mă vadă...Neant lângă neant zidesc o amnezie,Ce fură nu doar clipe, îmi fură amintiri.Aș vrea să pot sa-ți scriu încă o poezieCu versuri de lumină-n a ochilor priviri...Îmbătrânește ceasul sub un blestem amarIar Codrul de Aramă neguri își adânceșteBalada-şi strigă versul dar totul e-n zadarCăci pana care scrie de lacrimi ruginește...De dor a curs culoarea din mândrul curcubeuIar ceru-a-mbătrânit de-atâta așteptareGrăbește-te și vino!... că-mbătrânesc și euIar Moartea de la ușă răbdare nu mai are...Fă un descântec care să-ncremenească clipaIar Timpul să-l întoarcă să bată spre-nceputuri.Ca îngeri când coboară s-atingă cu aripaUn suflet...tinerețea să i-o așeze scuturi.Ca firul din poveste să-ți fie drumul linPădurea de argint să-ți fie mai aproapeÎn ea să te aștept un ... Zburător "Calin"Ce mi-a furat sărutul și dragostea-ntr-o noapte.de Gabriela Mimi Boroianu09.05.2015

Citeste mai mult…

LUCIANA

Postat de Gabriela Mimi Boroianu pe Mai 7, 2015 la 8:24

Visul- II -Alesese cu grije gresia. Zile în șir colindase magazinele de specialitate căutând ceva care să o facă să simtă relaxare și mai ales liniște. Vroia ca atunci când se scufundă în apa din cadă, să se simtă eliberată de orice gând. Nu se grăbise iar așteptarea nu întârziase să o răsplătească.Găsise o gresie crem în jocuri de umbre si două nuanțe în ton, una mai închisă alta mai deschisă, de faianță. Combinase cele două nuanțe în jocuri fanteziste, iar pentru sus folosise o bordură cu linii împletite auriu cu un maro închis. Un dulapior, o cadă pe colț, chiuveta, wc , toate erau albe. Un set de covorașe de baie cu crem și maro combinate cu perdeluțele de la cadă completau aspectul deosebit al băii. Dar elementul de senzație era oglinda imensă în care se putea vedea întreagă.Intră în baie puse la cadă dopul , dădu drumul la apă potrivind-o, se dezbracă și aruncă hainele în coș pregătindu-se să intre în apă când cu coada ochiului își zări silueta în oglindă. Se opri și, goală, se privi mult timp. Corpul i se împlinise, nu mai era o puștoaică sânii grei, plini erau fermi cu sfârcurile mari încadrate de aureole rozali soldurile se rotunjiseră dar picioarele rămăseseră la fel de frumoase lungi si subțiri. Părul îi crescuse. Nu-l mai tunsese după întâmplarea aceea care îi marcase adolescența. Îi ajungea până la jumătatea spatelui negru, des, lucios, cu bucle rebele care mereu îi faceau probleme. Avea gura mică buzele subțiri și cei mai negri ochi tiviți cu o perdea de gene răsucite și lungi. Era frumoasă. Știa că e frumoasă dar își considerase întotdeauna frumusețea un blestem. Fetele toate o urau, se fereau mereu de ea simțindu-se eclipsate. Băieții roiau în prejma ei de cum intra într-o încăpere, lupi hămesiți privind-o ca pe o posibilă pradă dându-i mereu fiori reci pe șira spinării chiar și acum după atâția ani. Trecuse cu greu peste repulsia pe care o simțea vizavi de bărbați. Lăsase în urma ei treizeci și trei de ani de supărări, multe deziluzi și dezamăgiri care îi lăsaseră un gust amar. Se rupse de oglindă și intră în apa fierbinte și parfumată închizând ochii și gonind orice gând din minte. Era o luptătoare! Într-o zi avea să aibă familia pe care și-o dorea!Apa caldă o învăluia și după efortul făcut în grădină simțea cum i se lichefiază toate oasele. Cât iubea să stea în cada cu apă fiartă și ce frumos mirosea sarea de baie pe care o luase. Începuse să-i vină somn așa că se ridică și începu să-şi șamponeze părul. Avea un intreg ritual pe care îl urma. Când fu gata cu totul ieși din cadă și se înfășură în halat prinzând părul în prosop. Spălă cada și șterse apa care mai sărise pe lângă perdeluțele. Ventilatorul din tavan își facea treaba trăgând aburul afară, dar oglinda era încă acoperită. Lăsă ventilatorul pornit și se duse în dormitor.Era cald și bine. Opri muzica și porni televizorul butonând telecomanda până găsi ceva să-i placă. Apoi sterse energic părul cu prosopul până simți că e aproape zvântat, atunci îl lăsă pe spate si luă feonul să-l usuce. Vara stătea pe terasă și îl lăsa să se usuce singur dar acum era iarna nu vroia să se îmbolnăvească. Se îmbracă în pijamale și desfăcu patul pregătindu-l pentru culcare. Nu aștepta musafiri așa că dacă îi venea somn putea să adoarmă liniștită chiar dacă era încă devreme. Nu era nimic interesant la televizor, filmele erau vechi le mai văzuse de câteva ori, știrile o enervau de fiecare dată așa că preferă să-l stingă pornind un radio cu ceas ce-l avea pe noptiera micuță. Aprinse veioza și începu să citească.Alerga pe stradă cu ghiveciul în brațe. Crinul plantat de atâta timp în sfârșit se hotărâse să încolțească. Fugea privind mereu peste umăr simțind pericolul. Parcă toți oamenii se hotărâseră să meargă în cealaltă direcție, ca și cum nu era de ajuns se înmulțeau pe ce înainta. Doar crinul creștea frumos, formându-şi deja floarea, era albă o vedea ... simți o mână pe umăr, se smuci continuând să fugă, apoi o alta încercă să o prindă de mână, vroiau să-i ia ghiveciul! Era crinul ei! Nu, nu-i va lăsa să îl ia. Obosise alergând dar nu renunță. Strângea ghiveciul la piept cu teamă. Mainile o ajunseră din nou. Aveau și voci acum. Se luptă cu ele, țipă, încercă să își apere floarea precum o leoaică își apară puiul dar era gata să îl piardă, atunci văzu bărbatul. Simțea că el o poate apăra și cu un ultim efort se aruncă spre el cu ghiveciul strâns la piept.O ce greșeală. .. Tocmai el cel menit să o apere îi smulse ghiveciul strivindu-l de pământ cu forță ...A simțit că se sfârșește, picioarele i s-au muiat căzând la pământ în genunchi mâinile înnebunite încercau să adune rămășițele dar crinul, crinul era frânt. Îl cuprinse în palme plângând urlând mai bine zis când din rămășițele lui se ridică un porumbel alb, la cer. Își ridică ochii privindu-l cu palmele ridicate într-o rugă mută. Doar lacrimile continuau să-i curgă pe obraji. Se ridică brusc în pat tremurând, leoarcă de apă și cu obajii scăldați în lacrimi. Încă suspina... Avusese un coșmar. Același. Se repeta cu regularitate mai ales când era obosită lăsând-o sfârșită de puteri...de Gabriela Mimi Boroianu

Citeste mai mult…

LUCIANA

Postat de Gabriela Mimi Boroianu pe Mai 6, 2015 la 12:19

Visul- I -Locuia într-un cartier mărginaș format doar din două străzi, dincolo de ele Dunarea...În apele ei răsărea soarele și tot în apele ei cobora. Ar fi stat ore în șir să privească ghidușiile razelor în coama valurilor dar erau puține clipele în care se putea bucura de acest spectacol. Căsuța unde locuia cu părinții se afla chiar pe ultima stradă , de la fereastra vedea Dunărea. Avea o micuță terasă unde , când avea timp se așeza și savurându-şi cafeaua o privea lăsându-şi gândurile să curgă pe valuri.Muncise toată ziua în grădină curățând-o, săpând-o, tăiase pomii, via .. venise primăvara! Adunase tot ce curățase punând în saci, a doua zi urma să treacă mașina ce ridica gunoiul. Schimbase pământul și în ghivecele din cameră ca să impulsioneze puțin florile după iarnă. Era mulțumită de tot ce realizase în ziua aceea. Puse ibricul pe foc să facă o cafea. Mama ei intra în bucătărie-Faci cafea?-Da. Vrei? Întrebă Luciana.-Da. O bem pe terasă?-Da. Vreau să mă bucur de ultimele raze de soare de azi.-E încă rece. Abia e martie, vremea este înșelătoare ai grijă, toată ziua ai stat în grădină și ai muncit, să nu te îmbolnăvești.-Am făcut focul în cameră, după ce beau cafeaua, intru în casă și fac o baie fierbinte. Promit ! M-ai ales ca mi-am luat o sare nouă, abia aștept s-o testez!-Tu știi! Iau eu farfuria cu prăjituri, vii tu cu tava.-Da, mama! Imediat vin.A pus cafeaua în ceștile pregătite pe tavă și își urmă mama pe terasă.Era o plăcere de care îi era dor. Toată iarna băusera cafeaua la masa din bucătărie sporavăind pe lângă foc visând la zilele cu soare, dorindu-le.Avea să cadă frântă, presimțea. Deja o dureau toate oasele, nu făcuse de mult un asemenea efort susținut dar era bucuroasă că terminase. Deja dăduse colțul florilor si căpușa la vie iar corcodușul era ca și înflorit. Cât iubea primăvara!A pus tava pe masă servindu-şi întâi mama apoi luându-și și ea o ceașcă se așeză oftând pe scaun.-Ce gătim mâine?-Nu știu mama, ce ai vrea? Să-mi zici ce trebuie să mai aduc acasă.-Lasă că văd eu mă descurc cu ce am și iei pentru poimâine.-Bine mama, cum spui tu.Nu-i plăcea s-o supere, o necăjea destul tatăl său cu boala lui ca să-i mai facă și ea una în plus.Continuară să bea cafeaua în liniște privind alunecarea rațelor sălbatice pe luciul apei. Lebedele plecaseră deja. Veneau când se lăsa frigul și plecau cum dădea căldura. Le privea uneori de pe geamul dormitorului cum se plimbau cu pui după ele maiestoase, albe, desfășurându-şi din când în când aripile iar micuții imitându-le își scuturau și ei ciotulețele de aripioare cu pufulețul lor negruț. Creșteau atât de repede... Își aprinse încă o țigară privind fâșia de pământ care altă dată era terenul lor de joacă. După construirea hidrocentralei creșterea apelor o îngustase iar ei se împuținaseră plecaseră care încotro căutându-şi norocul. Erau numiți copiii decretului, nu știau de ce de fapt nici nu le păsa, aproape douăzeci numai pe cele două străduțe care formau micuțul lor cartier crescuseră ca frații. Se ajutau, se sprijineau dar mai ales se jucau. Doamne ce copilarie frumoasă avusese până-ntr-o zi...Se scutură de amintirea ce căuta mereu să-şi facă loc în gândurile ei și simți un fior rece o străbătând-o pe spate. Se făcuse frig. Puse ceașca pe tavă ridicând-o și plecă spre bucătărie.Spală ceștile așezându-le în suport aruncând o privire în jur să fie toate la locul lor și cum toate erau în ordine plecă spre camera ei.Casa lor era așezată pe partea dinspre Dunăre a străzii, aveau o grădină micuță în față unde își descărca ea toate furiile și își liniștea sufletul, o alee ce însoțea casa până la portița din spate pe unde ieșeau la Dunare. Camerele ei erau ultimele așezate pe beciul unde iarna țineau butoaiele cu vin și putina cu varză. Avea o baie micuță cochetă pe care o făcuse cu bani din primul ei salariu. Era atât de mândră de ea. Împărțise o cameră în două transformând jumătate în hol, jumătate în baie.Cealaltă cameră avea două ferestre mari pe colțul dinspre răsărit iar dimineața soarele intra printre ghivecele cu flori și dădea binețe. Era aranjată de așa natură ca un cumul de funcții dormitor, sufragerie, bibliotecă toate așezate cu mult gust. Intră verifică focul, constatând că se făcuse deja cald nu mai pusă încă un lemn. Porni casetofonul, pregăti haine curate și intră în baie.de Gabriela Mimi Boroianu

Citeste mai mult…

Dorință

Postat de Gabriela Mimi Boroianu pe Mai 4, 2015 la 10:00

Pui întrebări ce n-au răspunsSau poate încă nu-l știu eu,Când doruri sufletu-au străpunsAlin îmi dă doar versul tău.Și dac-aş vrea nu pot să plecMi-e drumul însemnat pe talpăOri unde gândul mi-l petrecMă cheamă versul tău in șoaptăȘi visul mi-e-nsemnat cu tineCu doruri care mă așteaptăArsura să le-o sting, știi bineCă-și bate ritmu-n partea dreaptă!Tu strigi din munți spre văi de dor.Eu stau pe-un mal și te ascultȘi-n lacrimi scriu versuri ce vorSă calce timpul, chiar mai multSă lege dorul tău de-al meu.Cu vise binecuvântați,Îl vom ruga pe DumnezeuSă nu ne lase-nstrăinați.de Gabriela Mimi Boroianu04.05.2015

Citeste mai mult…

Îmi pasă

Postat de Gabriela Mimi Boroianu pe Mai 2, 2015 la 10:06

Îmi pasă de clipa ce-ți mângâie dorulDe noaptea ce visul la piepu-i răsfațăDe perna ce fruntea ți-ascunde, izvorulCe ochii îl varsă și sufletu-ngheață.Îmi pasă de frunza ce plânge în vântUn of ce te doare făcându-l baladă.Îmi pasă de toate, îmi pasă de-un gândRostit în tăcere pe suflet să-mi cadă.Îmi pasă de ruga înălțată la îngeriCând numele-mi cântă din ochii lăcrimând.Îmi pasă te tine când inima-mi sângeriLovind depărtarea în versuri strigând...de Gabriela Mimi Boroianu30.04.2015

Citeste mai mult…

Oameni? Hm!

Postat de Gabriela Mimi Boroianu pe Aprilie 25, 2015 la 16:30

Sunt unii care-s răi de la mama naturăşi-n loc de sânge-n vene le curge doar venin...Ei te lovesc în spate zâmbind în colț de gurăşi mintea-ți torturează privindu-te senin.Zidită în celulă le este dușmănia.Mila-i un sentiment ce nu l-au cunoscutpurtând doar de fațadă, o mască -omenia-Ei sufletul la diavol de mult și l-au vândut.Nu poți lupta cu falșii ce-n față îți zâmbescspunându-ți că-ți vor bine doar ca să te-adoarmă...Îmbrobodindu-ți mintea-n minciuni te-ncolăcescşi-ncrederea, în ceilalți, încet, încet ți-o sfarmă.Căci doar când pot distruge, atunci simt că trăiescşi-şi folosesc cuvântul prinzându-te-n arcană.Tu crezi că ești iubit dar ei te folosesc,le măguleşti orgoliul căzându-le-n capcană...de Gabriela Mimi Boroianu25.04.2015

Citeste mai mult…

Numai să pot

Postat de Gabriela Mimi Boroianu pe Aprilie 20, 2015 la 18:07

M-ai rupt din lumea mea, femeie.

Pe o insulă, în larg, m-ai dus
Să stăpânesc precum o zee
Lumina ruptă din apus!

Mi-a dat o furcă să torc timpul
Un sfânt război de țesut vise
C-a încremenit privind Olimpul
De-atâtea fapte interzise!

Mi-ai dat chiar nemurirea-n dar
Și-un infinit să-l stăpânesc
Cuvântul mi-ai stropit cu har
Cu el inimi să cuceresc.

Un cer cu stele l-ai arat
Doar ca să mi-l pui la picioare.
Un singur lucru nu mi-ai dat
Și l-am dorit cu disperare...

Puterea de-a schimba destine
Și un ocean cu apă vie,
O lume că să mi se-nchine
Dar nu te-ai dat pe tine, mie!

Și ce să fac cu-acestea toate
La ce pot să le folosesc?
Prefer să dau tribut la moarte
Numai să pot să te iubesc!

de Gabriela Mimi Boroianu
20.04.2015

Citeste mai mult…