LUCIANA

[Gabriela Mimi Boroianu]

Visul- II -Alesese cu grije gresia. Zile în șir colindase magazinele de specialitate căutând ceva care să o facă să simtă relaxare și mai ales liniște. Vroia ca atunci când se scufundă în apa din cadă, să se simtă eliberată de orice gând. Nu se grăbise iar așteptarea nu întârziase să o răsplătească.Găsise o gresie crem în jocuri de umbre si două nuanțe în ton, una mai închisă alta mai deschisă, de faianță. Combinase cele două nuanțe în jocuri fanteziste, iar pentru sus folosise o bordură cu linii împletite auriu cu un maro închis. Un dulapior, o cadă pe colț, chiuveta, wc , toate erau albe. Un set de covorașe de baie cu crem și maro combinate cu perdeluțele de la cadă completau aspectul deosebit al băii. Dar elementul de senzație era oglinda imensă în care se putea vedea întreagă.Intră în baie puse la cadă dopul , dădu drumul la apă potrivind-o, se dezbracă și aruncă hainele în coș pregătindu-se să intre în apă când cu coada ochiului își zări silueta în oglindă. Se opri și, goală, se privi mult timp. Corpul i se împlinise, nu mai era o puștoaică sânii grei, plini erau fermi cu sfârcurile mari încadrate de aureole rozali soldurile se rotunjiseră dar picioarele rămăseseră la fel de frumoase lungi si subțiri. Părul îi crescuse. Nu-l mai tunsese după întâmplarea aceea care îi marcase adolescența. Îi ajungea până la jumătatea spatelui negru, des, lucios, cu bucle rebele care mereu îi faceau probleme. Avea gura mică buzele subțiri și cei mai negri ochi tiviți cu o perdea de gene răsucite și lungi. Era frumoasă. Știa că e frumoasă dar își considerase întotdeauna frumusețea un blestem. Fetele toate o urau, se fereau mereu de ea simțindu-se eclipsate. Băieții roiau în prejma ei de cum intra într-o încăpere, lupi hămesiți privind-o ca pe o posibilă pradă dându-i mereu fiori reci pe șira spinării chiar și acum după atâția ani. Trecuse cu greu peste repulsia pe care o simțea vizavi de bărbați. Lăsase în urma ei treizeci și trei de ani de supărări, multe deziluzi și dezamăgiri care îi lăsaseră un gust amar. Se rupse de oglindă și intră în apa fierbinte și parfumată închizând ochii și gonind orice gând din minte. Era o luptătoare! Într-o zi avea să aibă familia pe care și-o dorea!Apa caldă o învăluia și după efortul făcut în grădină simțea cum i se lichefiază toate oasele. Cât iubea să stea în cada cu apă fiartă și ce frumos mirosea sarea de baie pe care o luase. Începuse să-i vină somn așa că se ridică și începu să-şi șamponeze părul. Avea un intreg ritual pe care îl urma. Când fu gata cu totul ieși din cadă și se înfășură în halat prinzând părul în prosop. Spălă cada și șterse apa care mai sărise pe lângă perdeluțele. Ventilatorul din tavan își facea treaba trăgând aburul afară, dar oglinda era încă acoperită. Lăsă ventilatorul pornit și se duse în dormitor.Era cald și bine. Opri muzica și porni televizorul butonând telecomanda până găsi ceva să-i placă. Apoi sterse energic părul cu prosopul până simți că e aproape zvântat, atunci îl lăsă pe spate si luă feonul să-l usuce. Vara stătea pe terasă și îl lăsa să se usuce singur dar acum era iarna nu vroia să se îmbolnăvească. Se îmbracă în pijamale și desfăcu patul pregătindu-l pentru culcare. Nu aștepta musafiri așa că dacă îi venea somn putea să adoarmă liniștită chiar dacă era încă devreme. Nu era nimic interesant la televizor, filmele erau vechi le mai văzuse de câteva ori, știrile o enervau de fiecare dată așa că preferă să-l stingă pornind un radio cu ceas ce-l avea pe noptiera micuță. Aprinse veioza și începu să citească.Alerga pe stradă cu ghiveciul în brațe. Crinul plantat de atâta timp în sfârșit se hotărâse să încolțească. Fugea privind mereu peste umăr simțind pericolul. Parcă toți oamenii se hotărâseră să meargă în cealaltă direcție, ca și cum nu era de ajuns se înmulțeau pe ce înainta. Doar crinul creștea frumos, formându-şi deja floarea, era albă o vedea ... simți o mână pe umăr, se smuci continuând să fugă, apoi o alta încercă să o prindă de mână, vroiau să-i ia ghiveciul! Era crinul ei! Nu, nu-i va lăsa să îl ia. Obosise alergând dar nu renunță. Strângea ghiveciul la piept cu teamă. Mainile o ajunseră din nou. Aveau și voci acum. Se luptă cu ele, țipă, încercă să își apere floarea precum o leoaică își apară puiul dar era gata să îl piardă, atunci văzu bărbatul. Simțea că el o poate apăra și cu un ultim efort se aruncă spre el cu ghiveciul strâns la piept.O ce greșeală. .. Tocmai el cel menit să o apere îi smulse ghiveciul strivindu-l de pământ cu forță ...A simțit că se sfârșește, picioarele i s-au muiat căzând la pământ în genunchi mâinile înnebunite încercau să adune rămășițele dar crinul, crinul era frânt. Îl cuprinse în palme plângând urlând mai bine zis când din rămășițele lui se ridică un porumbel alb, la cer. Își ridică ochii privindu-l cu palmele ridicate într-o rugă mută. Doar lacrimile continuau să-i curgă pe obraji. Se ridică brusc în pat tremurând, leoarcă de apă și cu obajii scăldați în lacrimi. Încă suspina... Avusese un coșmar. Același. Se repeta cu regularitate mai ales când era obosită lăsând-o sfârșită de puteri...de Gabriela Mimi Boroianu

[Gabriela Mimi Boroianu]

Mulțumesc mult. Merita să-l continui ?

[maria giurgiu]

Frumos textul și felul cu l-ați scris,face să fie o lectură plăcută!Apreciere!

[Gabriela Mimi Boroianu]

Mulțumesc frumos, Maria!

[CIOBOTARIU MARIA]

Am lecturat cu drag! Felicitari mii!

[Gabriela Mimi Boroianu]

Mulțumesc frumos draga mea Lenus!

[Muntean Ioan blog]

Felicitări Mimi! Cu mare drag am lecturat...Mi-a plăcut!

[Gabriela Mimi Boroianu]

Mulțumesc mult! Mă încurajezi să continui. Habar nu am cum se scrie proză, scriu tai rescriu ... o ieși ceva bun până la urmă.

[Aurora Luchian]

Mimi, te invidiez pentru răbdarea de a scrie proză...bravo!

O expunere plină de naturaleţe şi frumos îngrijită.

 

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]