Începutul cercului

Toamna,

început şi sfârşit!...

Dacă,

iarna,

de îngheţ te-ai ferit,

primăvara,

ai înflorit,

vara,

te-ai copt,

dar nu te-ai topit,

toamna,

poţi culege tot

ce ai crescut,

să ai energie

pentru alt început.

Poezia dă titlul volumului recent apărut, antologie trilingvă de autor: română-engleză-spaniolă

https://revistedecultura.files.wordpress.com/2019/10/c38enceputul-cercului.pdf

Limba care uneşte

Dragii mei, tineri,

colegi de popor,

nu stricaţi ceva

de ce fi-vă-va dor!

Fără limbă,

nu există popor,

fără limbă,

nu avem viitor!

Nu mai putem încăpea

în micul sat natal,

vom trece ţări şi ape,

în marele sat mondial.

Să fim IT-işti,

să fim artişti,

să cutreierăm lumea,

ca automobilişti!

Din tot ce vei face,

vei avea un procent,

mai mic sau mai mare,

cât eşti de inteligent.

Cândva, vei dori

să ai tot, din ceva,

ce vei face, dacă

nu va mai exista?...

Ca români, din ceva,

vom avea mereu tot,

este limba română,

să ne fie al unirii suport!...

Recent, s-a lansat o antologie a Scriitorilor și Publiciștilor Ingineri, la Editura AGIR, lucrare realiztă în cadrul Cenaclului "Literar ing", varianta electronică fiind postată mai jos:

https://issuu.com/nicolaevasile/docs/nicolae_vasile__ioan_ganea-christu-

În istoria filozofiei, sunt cunoscute separările, aproape ilogice, între modelele idealiste, empiriste și cele pragmatiste, fiecare adept al unuia negând  valabilitatea celorlalte.

Lucrarea de mai jos, recent publicată, încearcă să stabilească o relație între ele prin intermediul modernelor mecanisme bazate pe logica fuzzy.

https://issuu.com/nicolaevasile/docs/sistemismul

https://www.youtube.com/watch?v=QQ4kSOcOkK8&t=434s

Sărbătoarea triumfului vieții

          Spiritul căutător, ludic și mereu tânăr al dlui Nicolae Vasile i-a îndreptat pașii spre domenii de activitate diferite, în care și-a dezvoltat cariere de succes. Poezia, însă, pare să aibă un loc aparte în lumea sa, prin ea autorul descoperind sârguincios lucruri noi, pe care, cu bucurie, le împarte cu ceilalți, în edificii lirice pline de prospețime, precum acest nou volum, intitulat „Grădina Domnului”.

O astfel de experiență bogată nu putea decât să fie benefică în pregătirea unor noi provocări și, de ce nu, a unei filosofii proprii, pe care autorul o strecoară printre versurile sale: „este toamna un sfârşit?/ Doar pentru cei,/ ce timpul i-a cam depăşit!.../”, oferind și soluția, direct și simplu, exact ca pentru o nouă porție bună de viață, ce e gata să fie ingerată: „alătură-te celor ce abia încep/ şi o să-ţi fie bine!.../” (ambele din Începuturi de toamnă) (p. 64).

Mereu în pas cu timpul, în vreme ce „pe alții, valurile vieții i-au luat.” (Viața, Glossă) (p. 16), se ia la trântă cu noul, cu „măria sa… calculatorul” (Sfioasa) (p.31), și trăiește cu nostalgie, dar și cu speranța: „să visez cum via­ţa/ o ia de la-nceput!...” (Curtea părintească) (p. 38).

Și pentru că vorbim despre-nceputuri, copilăria are rolul ei important și a lăsat am­prente oferind vioiciune și dinamism, găsindu-l pe poet mereu în acțiune și sedus de frumusețea acelor ani binecuvântați, în care animalele de casă deveneau prieteni de joacă, plini de perso­nalitate: „Aceasta, la rândul ei,/ mai blândă de­cât cu alţi căţei,/ gheruţele nu şi le-a scos,/ n-a scuipat în sus şi-n jos./” (Pisica și cățelul) (p. 36).

Cu aceeași candoare, atinge și petalele iubirii, răsfoind istorii personale: „Ţi-am dăruit un ghiocel/ și nici nu te-ai uitat la el,/” (O lacrimă de viață) și-și transmite limpede sentimentele, în versuri pline de căldură, rememorând curajos o „Durere din iubirea,/ ce-ar fi putut să fie,/” (Sus și jos), într-o formulă prozodică la fel de personală.

De altfel, spre final, chiar stabilește exact limitele între care s-au așezat momentele iubirii: „te-am iubit, m-ai iubit,/ casă bună-am făcut,/” (Ecoul vieții) (p. 111), pragmatismul mergând mână în mână cu aceasta.

Trecerea într-un alt registru, aceea a reverberațiilor din viața de zi cu zi, se face tot prin larghețea acelei filosofii personale de viață, propunând, din loc în loc, ecouri sociale, pentru că, spune poetul: „Dacă aş fi Eminescu,.../ n-aş mai căuta flori albastre,/ pentru că ori nu mai sunt,/ ori nu mai sunt ale noastre!...//” (Dacă aș fi... Eminescu); dar și în poemul „Mentorul”, în care poetul însuși se poate recunoaște cu ușurință: „Lichelele toate/ le-a ţinut departe,/ iar pe cei cu carte/ i-a tratat aparte./”

De remarcat sunt și cele trei glosse, care se plasează strategic în trei puncte importante ale volumul: la deschidere și încheiere, dar și în inima sa, spre mijlocul volumului, închizând spațiul unui univers poetic construit pe bazele experienței deosebite despre care am vorbit mai sus.

Păstrând intactă în suflet dinamica unei tinereți ce-i asamblează foarte bine spiritul inte­ligent pe modestia inspirată de o viață plină de concepții înnoitoare, poetul Nicolae Vasile s-a înscris deja pe linia auctorială a celor care merg în pas cu vremurile, cu mult curaj.

            La finalul acestor rânduri, îmi exprim, cu emoție, recunoștința pentru onoarea de a scrie tocmai despre volumul celui care mi-a deschis drumul către lumea poeților publicați, mulțumindu-i încă o dată și felicitându-l pentru o viață extra­ordinară, într-un spațiu ideatic per­sonalizat cu răbdare și cu bucurie de a trăi.

(Prefața cărții scrise de Nicolae Vasile, Grădina Domnului, poezii, Ed. Amanda Edit, 2017, 122 p.)

Picătură de vis

Eu, tu, noi, voi,

el, ea, ele și ei,

ce, adesea,

ne vedem

niște mici Dumnezei,

toți

cei care avem,

sau am avut un vis,

pe care

l-am cântat,

l-am pictat,

l-am recitat,

l-am scris,

înainte,

sau după,

ce fizic

devenim natură,

visele noastre,

distilate,

crea-vor

câte o picătură de cultură.

“SPOVEDANIILE” unui actor, regizor, scenarist, producător și… poet:

                 Nicolae VASILE în dialog cu actrița Claudia MOTEA

Având în vedere că suntem colegi în mai multe proiecte, precum „TEATRUL NOSTRUM, Revista CRONICA TIMPULUI, ambele sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști, nu cred că trebuie să ne formalizăm prea mult și să discutăm la pertu. Deci:

Nicolae VASILE:

• Claudia, de când te-am cunoscut, ceva mai puțin de un an, nu încetezi să mă surprinzi, prin gama complexă de preocupări artistice, practicate cu deosebit talent și competență. Pe lângă Uniunea Ziariștilor, la care m-am referit mai sus, te-am regăsit la UARF-Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film, unde ești director de relații publice, la Uniunea Artiștilor Plastici, unde conduci Departamentul de Artele Spectacolului. În acest context, cine este de fapt Claudia MOTEA? Cine te revendici tu că ești?

Claudia MOTEA:

Sunt un om , în primul rând, al cărui suflet vibrează la tot ceea ce ține de viață, oameni și artă...Sunt un om smerit ce iubește la nebunie cadru artistic al vieții și încearcă să transmită prin tot ceea ce face mesajul său artistic oamenilor.

Nicolae VASILE:

• Deci, ești, cum îmi place mie să spun, o persoană cu multiple „fețe” artistice, în sensul cel mai bun al cuvântului. Și despre mine îmi place să afirm aceasta. Cum a fost începutul fiecărei dintre aceste preocupări? Cine au fost mentorii?

Claudia MOTEA:

Orice aș face, totul converge spre teatru și film. Fie că scriu piese de teatru, scenarii, poezii, fie că intru în producția unui proiect artistic...totul are un scop precis la final, acela de a desăvărși un act artistic și de a mă exprima la un potențial maxim al profesiei mele. Mentorii fac parte din structura vieții mele, oameni cu care am intrat în contact încă din copilărie. Apoi, vin Virgil Ogășanu, Ruxandra Sireteanu, Silviu Purcărete, Terry Todd, Alecu Croitoru, Shari Hoffman, Dennis Dreith, Ioan Cărmăzan, Diana Mețiu, Oana Palade...și chiar tu, dragă Nicolae Vasile!

Nicolae VASILE:

• Ai lucrat cu mari personalități ale teatrului și filmului românesc, ce crezi că te-a influențat decisiv din colaborarea cu aceștia? Ce ai luat de la fiecare dintre ei?

Claudia MOTEA:

Iubirea și pasiunea dețin primul loc în fascinația mea vis-a-vis de marii artiști.  Apoi, profesionalismul!

Nicolae VASILE:

• După apariția în spectacole de mare succes realizate în țară, jucate și pe mari scene internaționale, ai decis să rămâi o perioadă, circa zece ani, în SUA și Canada. Ce te-a facut să iei această decizie? Ce așteptai de la această schimbare radicală de spațiu, de lucru și de public?

Claudia MOTEA:

Mi-am dorit o nouă viață, mai bună, mai fericită, mai bogată spiritual și material...Am trăit o poveste de iubire ca-n povești, în care am crezut până în ultimul moment...Dacă m-am reîntors în România este pentru că îmi doresc în viitor să realizez o legătură artistică constantă între proiecte româno-americane.

Nicolae VASILE:

• Personal, mă bucur că te-ai întors în țară! Evident că experiența din străinătate ți-a îmbogățit repertoriul, aria de exprimare, modul de a vedea aspectul managerial al fenomenului artistic. Cum vezi, acum după întoarcere, climatul artistic național, din domeniile în care activezi, șansele unor reușite de notorietate internațională a unor realizări autohtone?

Claudia MOTEA:

Eu valorific la maxim talentul nostru românesc. Avem artiști de vârf ce se remarcă oriunde în lume. Cred că ar trebui dată o mai mare importanță susținerii și sponsorizării actelor artistice naționale, mai ales dacă au șanse reale de a căpăta o notorietate internațională. Eu am avut șansa să joc one woman showul meu Iubește-mă...America!, regia AL.G. Croitoru, în peste cincisprezece țări, în Europa , Canada și America...Ce să mai spun de mega-spectacolul Danaidele în regia lui Silviu Purcărete cu care am participat la cele mai prestigioase festivaluri internaționale, culminînd cu reprezentații la Lincoln Center New York pe Broadway? Experiențele acumulate sunt de bun augur și m-au ajutat mult în a mă defini atît ca Artist, dar și ca Om.

Nicolae VASILE:

• O persoană ca tine, care îmbină atât de bine aspecte aparent divergente, iraționalul cu raționalul, artisticul cu pragmatismul, frumusețea cu deșteptăciunea, nu poate lăsa viitorul la voia întâmplării. Ce ne poți spune despre proiectele tale de viitor?

Claudia MOTEA:

Recent am terminat de filmat și de jucat rolul principal în filmul al cărui scenariu îmi aparține, STAREA DE BINE, regia Lucian Petcu. Acum, sunt în pre-producția filmului artistic de lungmetraj, SPOVEDANII, un film independent în care cred cu tărie. Rolul meu e de actriță principală, scenaristă și producător...Arde timpul în acest moment pentru că filmările bat frenetic la ușă și vor ține aproape o lună de zile. În plus, am de lansat o carte de poeme și un spectacol pe versuri proprii. Să mai spun, este musai, că scot un spectacol cu actorii Teatrului Nostrum, al cărui director artistic am onoare să fiu, ... și că o să trag o fugă și până în Los Angeles, până la finele anului...

Nicolae VASILE:

• Despre proiectul „TEATRUL NOSTRUM” am deschis deja discuția mai sus, ce puteți detalia față de ce s-a facut până acum și ceea ce urmează să se realizeze? Ce fel de repertoriu va aborda această nouă trupă de teatru și cărei categorii de public i se va adresa?

Claudia MOTEA:

„TEATRUL NOSTRUM” este un teatru independent afiliat UZPR-ului- Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și UAP-ului- Uniunea Artiștilor Plastici. Rodica Subțirelu, pe care pur și simplu o venerez pentru tot ceea ce ține de ideea de om-prieten-coleg, este spiridușul acestei trupe, cea care ne-a coagulat. Am acel demers artistic de a pregăti și a regiza spectacole. În decursul unui an am ieșit la rampă cu patru spectacole inedite, fie bazate pe texte scrise de membrii teatrului, fie cu piese scrise de dramaturgi români și străini. Totul merge bine și în ritm continuu, ceea ce consider că este extraordinar. Toți actorii , în curînd, vor juca în filmul meu SPOVEDANII și vor avea oportunitatea să fie regizați de un mare maestru al cinematografiei românești, Ioan Cărmăzan. Publicul nostru n-are vârstă,... oricine iubește teatrul ne poate privi,... orice categorie socială ne poate înțelege...

Nicolae VASILE:

• Am lăsat la final priectul cel mai apropiat, finalizarea unui volum de versuri având autor pe... poeta Claudia MOTEA, care se va lansa foarte curând. Ca scriitor, care a scris și câteva volume de versuri, știu că intrarea pe tărâmul poeziei nu se face oricum, ci în urma unor trăiri extreme, în urma unor agonii sau a unor extaze. Ce ți-a provocat scrierea de poezie?

Claudia MOTEA:

Viața mea...care e trăită la maxim prin și cu iubire! De fapt, subiectul central al poemelor mele este tot Iubirea,... zămislită în aluat artistic și purtată până în adâncul ființei mele, să scormonească toate trăirile...

Nicolae VASILE:

• Mulțumesc foarte mult! Îți urez succes în toate proiectele viitoare!

Claudia Motea

Și eu, mulțumesc cu toată inima! Lumină și iubire , tuturor cititorilor!

Dacă aş fi... Eminescu!

Dacă aş fi Eminescu,...

n-aş mai căuta flori albastre,

pentru că ele ori nu mai sunt,

ori nu mai sunt ale noastre!...

Străinii, frumoşi, urâţi,

cei ce au bani de dat,

au cumpărat multe,...

şi muzele le-au cumpărat!...

Dacă aş fi Eminescu,...

n-aş mai cânta codrii falnici,

pentru că ei nu mai sunt,

i-au doborât oamenii jalnici!...

În loc de teii îmbietori,

de poezie mult iubitori,

avem tufişuri, plantate prost,

în parcuri făcute fără rost!...

Dacă aş fi Eminescu,...

lacul nuferilor galbeni

nu l-aş mai cunoaşte,

aşa plin cu bale de broaşte!...

De steaua care-a răsărit,

n-aş mai putea vorbi,

azi, sunt o mie care tot apun,

dar care adună tot ce este bun!...

Dacă aş fi Eminescu,...

aş privi după Luceafăr în zadar,

azi locul lui este luat

de-un mândru satelit militar!...

Dacă aş fi Eminescu,...

n-aş mai vorbi de proletari şi împăraţi,

orânduirea cea crudă şi nedreaptă,

azi este făcută din cumetri şi fraţi!...

Unde eşti tu, Ţepeş doamne?...

Să îi aduni la un loc,

să se mănânce între ei,

nu trebuie să le pui foc!...

Să le dai drumu’ de-acolo,

neascultând al lor suspin,

când vor şti ce este munca,

şi să vezi atunci ce chin!...

Unii se vor da bolnavi,

alţii se vor da nebuni,

să nu îi văitaţi prea tare,

că prostia, ştiţi,... nu doare!

Grijă mare, la tineri să aveţi,

nu-i educaţi doar cu alcool şi tutun

faceţi pentru ei tot ce puteţi,

ca să aveţi un viitor mai bun!

Când te-am cunoscut, evoluţia normală a curgerii timpului meu s-a schimbat! Acesta a luat-o într-o cu totul altă direcţie decât până atunci, căutându-te!... Ca pe un drum şerpuitor de munte, cu urcuşuri şi coborâşuri, pe margini de prăpăstii, prin poeni luminoase, sau pe la umbra copacilor, urmând calea ajungerii la tine, m-am trezit la un moment dat undeva sus, chiar foarte sus, dar unde tu... nu erai! În tot acest timp propriu, altul decât cel normal, te-am avut în faţă şi am făcut mari eforturi să mă ţin după tine, si dintr-o dată ai dispărut!... Nu te mai vedeam niciunde, nu mai erai călăuza mea, nu mai aveam nicio ţintă a călătoriei mele extratemporale!

Mai departe nu mai exista decât Dumnezeu, care era acolo în apropiere, I-am simţit prezenţa prin toţi porii fiinţei mele, am încercat să ajung la El, dar nu m-a vrut acolo!... A decis că mai am o grămadă de lucruri de făcut pe Pământ!...

Am încercat să mă întorc pe aceleaşi cărări pe unde venisem dar nu reuşeam, drumul de întoarcere nu-mi mai era călăuzit de nimeni, şi, deşi era o coborâre, de fapt era mult mai greu, că nu ducea spre nimeni!... Nu mai aveam o ţintă!... Practic singura soluţie a fost să mă arunc de acolo, să plonjez de pe piscurile dorinţei de iubire în platitudinea vieţii normale, fără să se fi inventat o paraşută pentru aşa ceva, o paraşută de coborât în timp. Împactul cu solul a fost unul foarte dureros, dar nu mortal! Altfel m-ar fi reţinut Dumnezeu la el, nu ar mai fi fost necesară această întoarcere!

Pe pământ plantele au fost cele mai prietenoase, pentru că ele nu au niciodată o opinie, animalele au fost foarte simţitoare, ele având toate dotările senzoriale mult mai dezvoltate decât ale omului, iar oamenii mi s-au părut foarte agitaţi şi mici, nemairecunoscându-mă că fac parte din această specie.

Nu am aterizat exact acolo de unde părăsism curgerea normală a timpului! Ceea ce îmi provoacă cele mai mari nedumeriri este referitor la ce s-a întâmplat în acea diferenţă de timp şi nimeni nu îmi poate spune nimic! Toţi spun că nu s-a întâmplat ceva deosebit, că eu nu am fost plecat nicăieri şi că viaţa şi-a urmat cursul ei normal!

Pe Pământ, te-am reîntâlnit şi pe tine, şi cel mai dureros fapt, pentru mine, este că şi tu spuneai la fel ca toţi ceilalţi, că de fapt nimic nu s-a întâmplat şi că totul a fost doar în imaginaţia mea bolnavă!...

Eu mă simţeam ca şi cum aş fi avut un vis foarte plăcut din care m-am trezit brusc şi regretam că m-am trezit!... Aş fi preferat să rămân permanent acolo! Parcă acum înţeleg mai bine teoria neeuclidiană a paralelismului, două axe paralele, cea a vieţii şi cea a lui Dumnezeu, am reuşit să le apropii, şi aceasta pe calea iubirii!... 

Doar în noaptea de Ajun,

să fii moş, e ceva bun,

toată lumea te răsfaţă,

cu veselie pe faţă,

toţi îţi spun doar lucruri bune,

parc-a venit Raiul pe lume,

sunt cu tine mai de treabă

şi te gâdilă… în barbă!

În noaptea cea de poveste,

primim cadouri... şi o veste!

Veste bună-i că soseşte

Pruncul ce ne mântuieşte,

luptând cu a sa firavă viaţă

ca s-avem lumină-n faţă!

Ajunul Crăciunului

face bine omului,

căci el pune la un loc

capetele vieţii,

făcând în ciudă morţii,

tot ce avem mai de preţ,

şi-l face pe om măreţ,

amintindu-ne,

că pentru a fi frumoşi,

ne trebuiesc şi prunci şi moşi!

Pufoasă şi mică,

gingaşa pisică

avea a ei muncă,

cu a ei stăpână, împreună,

vindeau ziare, mână-n mână.

Venea omul de la piaţă,

cu un zâmbet larg pe faţă,

de la pisica şugubeaţă!...

Căţelul pletos,

privind doar în jos,

cu picioare scurte

şi cu gânduri multe,

îşi făcea traseul,

uda o floare, un copac,

făcea treaba mare,

şi-i punea capac,

alerga-o raţă-n păpuriş,

mârâia un beţiv prin tufiş.

Îndreptându-se spre acasă,

văzu pisica pe masă,

cum stătea lângă ziare,

plină de-ncântare!...

Se ridică spre ea, pe lăbuţe,

altfel decât cu alte mâţe,

cu o privire galeşă,

spre pisica ţanţoşă.

Aceasta la rândul ei,

mai blândă decât cu alţi căţei,

gheruţele nu şi-le-a scos,

n-a scuipat în sus şi-n jos!...

Cei doi s-au apropiat,

uşor, cum nimeni n-a sperat,

şi, bot în bot,... s-au pupat!...

Fericire mare, pentru fiecare,

aşteptau să iasă la plimbare!

De lungă durată nu a fost,

vânzarea de ziare mergea prost,

pisica a plecat cu chioşc cu tot.

Aşa a vrut viaţa lor să fie,...

au trecut partea cea grea

şi s-au poticnit în altceva!...

Un dulău, destul de rău,

stăpân pe domeniul său,

curtea toată şi la poartă,

toţi din grajduri şi coteţe,

au trebuit ca să înveţe,

că, pentru a le fi lor bine,

trebuie să ceară voie,

printre alţii, şi la câine!...

Ziua toată stă de pază,

noaptea, el mereu veghează,

să nu vină cineva

neinvitat în zona sa!...

Ar fi trebuit să fie

mulţumit cu a sa moşie,

dar, o durere tot avea,...

bucătăria,... nu era în zona sa!

Acolo,... se lăfăia,

pe la toţi se gudura,

o vietate zburlită şi mică,

un amărât de pui de pisică!

Dulăul abia aştepta,

să-l prindă prin ograda sa,

să-i arate el, hapsânul,

cine e de fapt stăpânul!...

Fiecare-o grijă avea,

când pleca pe undeva,

să fie închis pisoiul, sigur,

să nu decidă dulăul singur!

Într-o zi, lungă, de vară,

de dimineaţă până-n seară,

de amorţelă, de plictiseală,

am plecat eu prin pădure,

poate găseam ceva mure!...

Cum umblam cu mintea dusă,

cu vigilenţa apusă,

mi-am amintit, aşa-ntr-o-doară,

c-am uitat pisoiul afară!...

Imaginaţia mi-a luat-o razna,

vedeam dulăul mâncănd pisoiul,

îmi reproşam tot tărăboiul!...

C-o viteză, demnă de record,

am ajuns acasă, ca să văd,...

soluţia problemei naturale,

minunea negocierii animale,

dulăul stătea la soare,

tolănit, cu burta-n sus,

iar peste el,...

pisoiul dormea,... dus!

Locul pisicii pentru mâncare,

e vizitat de multe animale,

împreună,... sau fiecare!...

Vrăbiile, zglobii şi multe,

tot timpul vor să se înfrupte,

pe gard, pe tava cu merinde,

ele se găsesc oriunde,

sar în castronul cu apă,

se stropesc sau se adapă,

parcă formează o sfârlează,

dar,... una din ele stă de pază!

Deodată,... linişte se face,

cineva vrea să le-atace?...

Nu e decât... un guguştiuc,

care mai este şi uituc,

a uitat că nu e-o glumă

să mânânci cu ele împreună,

care defilează-ntr-una,

între el şi boabe, una câte una!...

Şi-a încearcat şi el norocul, iar,

dar şi de data asta, în zadar!

Ele tare s-au mai bucurat,

că pe intrus l-au alungat!...

Dacă ziua este aşa,

noaptea, linişte ai aştepta,

că n-ar mai fi alte vieţuitoare

să atenteze la a lor mâncare!...

Doar că melcii, liniştiţi şi lenţi,

nu sunt nişte nătăfleţi,

îşi iau casa la spinare

şi pornesc după mâncare,

dovadă că pe cărare

sunt urmele lor sclipitoare,

care vin, din curte, de oriunde

şi ajung la tava cu merinde!...

Nu te poţi păzi de ei,

deşi nu sunt nişte zmei,

dacă sunt aşa înceţi,

în schimb sunt inteligenţi,

merg doar pe lângă pereţi,

ca nu cumva, din întâmplare,

să-i calci noaptea în picioare!...

Urcă garduri, urcă ziduri,

chiar că ei te pun pe gânduri,

că nu te poţi apăra

de cineva legat de casa sa!

Am şi eu o casă a mea,

şi acolo am multă treabă,

dar o să o fac în grabă,

am şi un calculator,

de el nu-mi mai este dor,

că animalele de-afară

m-aşteaptă cu apă şi hrană!...

Lecţiile le-am făcut,

timp mai am de petrecut,

cum nu am un frăţior

mă joc la… calculator!...

Afară însă,… zarvă mare,

ce s-o fi întâmplat oare?...

Tronca, tronca, prin grădină,

se tot juca o felină,

venise de undeva

şi zburda prin curtea mea!

Nu era o siameză,

dar nici o tomberoneză!...

Era aşa de sfioasă,…

nu vroia să intre-n casă,

să stea cu mine la masă,

dar, o priveam pe fereastră!

O zăream cum se răsfaţă,

cu lăbuţele pe faţă,

cu privirea şugubeaţă,

ne iubeam,… de la distanţă!

Cum ziceam odată "pis",

se uita la mine fix,

parc-avea ceva de spus,

doar o-nţelege cineva,

că ar bea şi ar mânca!...

I-am făcut un loc al ei,

pe una dintre alei,

cu bomboane, apă, peşte,

şi mănâncă,... nu glumeşte!

Când termină joaca ei,

doarme în papucii mei!...

Acum, e bine, că e vară,

dar ce-o să facă la iarnă?...

O să-i fac eu un culcuş,

să doarmă-n el ca pe pluş,

iar în casă va intra,

când va vroi... "Pisica mea"!

Aveam de acum un sufleţel

ca să am grijă de el,

nu-mi mai era prea mult dorul,

la prietenul meu,… calculatorul!...

Prieteni vrem, de când suntem mici,

ai sufletului, ai minţii, ai trupului,

să fim sensibili, deştepţi şi voinici!

Alegem greşit, ne este mai uşor,

luăm prieten doar un calculator,

ne aduce ştiinţă şi putere,

fără iubire, dar cu durere!...

Bine este, uneori,

să încerci să te măsori,

dacă chiar faci tot ce poţi,

dacă găseşti timp pentru toţi?

La început creşte o plantă,

ai grijă tot timpul de ea,

vezi să aibă lumină

şi dă-i mereu apă să bea!

Apoi, un animal încearcă să-l creşti,

doar după-aceea poţi spune,

că într-adevăr poţi să iubeşti!

Grijă să ai de el, să aibă apă,

să aibă mereu ce mânca,

abia apoi, de la viaţă,

poţi cere şi pentru tine ceva!...

Poţi spera să ai o viaţă frumoasă,

o educaţie completă şi aleasă,

cu calculatorul, nu în pat, ci pe masă,

crescând plante şi animale acasă!

Cine înlocuieşte cu calculatorul,

o floare, o pisică, un căţel,

nu o va duce bine în viaţă,

şi va rămâne doar el,... cu el!

Resturi

Resturi de fructe,

nu sunt prea multe,

resturi de pâine,

de azi pe mâine,

resturi de haine,

cârpite, nu faine,

resturi de cărţi,

poţi să înveţi,

resturi de eră,

pentru cine mai speră,

resturi de iubire,

un vis subţire,

resturi de oameni,

flămânzi şi fameni,

resturi de viaţă

avem în faţă!...

Stau şi mă-ntreb,

ce mai avem întreg?...

Fructe străine,

de chimie pline,

pâine umflată,

parcă-i din vată,

haine scumpe tare,

de-nmormântare,

cărţi groase şi multe,

de nimeni citite,

vor fi ere noi,

dar nu pentru voi,

iubire de zor,

la televizor,

oameni solizi, întregi,

musculoşi dar blegi,

viaţa toată-n faţă,

în umbră şi ceaţă!...

Din nefiinţă în fiinţă,

din dorinţă şi putinţă,

ne-ai creat cândva pe toţi,

ca să ne arăţi că poţi!

Să ne fie nouă bine,

ne-ai dat credinţă înTine,

dovadă de prietenie,

ne-ai lăsat Fiu’-n custodie!

Să avem o viaţă plină,

din puterea Ta divină,

am putut crea şi noi,

artă, ştiinţă, după nevoi.

Cu învăţare şi insistenţă,

fără a pierde din credinţă,

ne-ai dat destulă competenţă,

pentru o bună existenţă!

Trufia noastră, fără măsură,

a rupt, cu Tine, orice legătură,

al Tău fiu, dat garanţie,

noi l-am ucis-o din lăcomie!

Fiindcă te-ndoieşti de noi,

Ţi-ai luat Fiu’-’napoi,

şi ne dai din când în când

câte-un semnal pe Pământ.

Pământul verde, fost plin de viaţă,

azi, un pustiu pierdut în ceaţă,

asta-am putut face, noi,

pentru îngustele nevoi!

Ia-ne Doamne din dorinţe,

ia-ne Doamne din putinţe,

să nu mai putem strica,

facă-se iar,... voia Ta!...