https://www.youtube.com/watch?v=QQ4kSOcOkK8&t=434s

Sărbătoarea triumfului vieții

 

 

          Spiritul căutător, ludic și mereu tânăr al dlui Nicolae Vasile i-a îndreptat pașii spre domenii de activitate diferite, în care și-a dezvoltat cariere de succes. Poezia, însă, pare să aibă un loc aparte în lumea sa, prin ea autorul descoperind sârguincios lucruri noi, pe care, cu bucurie, le împarte cu ceilalți, în edificii lirice pline de prospețime, precum acest nou volum, intitulat „Grădina Domnului”.

O astfel de experiență bogată nu putea decât să fie benefică în pregătirea unor noi provocări și, de ce nu, a unei filosofii proprii, pe care autorul o strecoară printre versurile sale: „este toamna un sfârşit?/ Doar pentru cei,/ ce timpul i-a cam depăşit!.../”, oferind și soluția, direct și simplu, exact ca pentru o nouă porție bună de viață, ce e gata să fie ingerată: „alătură-te celor ce abia încep/ şi o să-ţi fie bine!.../” (ambele din Începuturi de toamnă) (p. 64).

Mereu în pas cu timpul, în vreme ce „pe alții, valurile vieții i-au luat.” (Viața, Glossă) (p. 16), se ia la trântă cu noul, cu „măria sa… calculatorul” (Sfioasa) (p.31), și trăiește cu nostalgie, dar și cu speranța: „să visez cum via­ţa/ o ia de la-nceput!...” (Curtea părintească) (p. 38).

Și pentru că vorbim despre-nceputuri, copilăria are rolul ei important și a lăsat am­prente oferind vioiciune și dinamism, găsindu-l pe poet mereu în acțiune și sedus de frumusețea acelor ani binecuvântați, în care animalele de casă deveneau prieteni de joacă, plini de perso­nalitate: „Aceasta, la rândul ei,/ mai blândă de­cât cu alţi căţei,/ gheruţele nu şi le-a scos,/ n-a scuipat în sus şi-n jos./” (Pisica și cățelul) (p. 36).

Cu aceeași candoare, atinge și petalele iubirii, răsfoind istorii personale: „Ţi-am dăruit un ghiocel/ și nici nu te-ai uitat la el,/” (O lacrimă de viață) și-și transmite limpede sentimentele, în versuri pline de căldură, rememorând curajos o „Durere din iubirea,/ ce-ar fi putut să fie,/” (Sus și jos), într-o formulă prozodică la fel de personală.

De altfel, spre final, chiar stabilește exact limitele între care s-au așezat momentele iubirii: „te-am iubit, m-ai iubit,/ casă bună-am făcut,/” (Ecoul vieții) (p. 111), pragmatismul mergând mână în mână cu aceasta.

Trecerea într-un alt registru, aceea a reverberațiilor din viața de zi cu zi, se face tot prin larghețea acelei filosofii personale de viață, propunând, din loc în loc, ecouri sociale, pentru că, spune poetul: „Dacă aş fi Eminescu,.../ n-aş mai căuta flori albastre,/ pentru că ori nu mai sunt,/ ori nu mai sunt ale noastre!...//” (Dacă aș fi... Eminescu); dar și în poemul „Mentorul”, în care poetul însuși se poate recunoaște cu ușurință: „Lichelele toate/ le-a ţinut departe,/ iar pe cei cu carte/ i-a tratat aparte./”

De remarcat sunt și cele trei glosse, care se plasează strategic în trei puncte importante ale volumul: la deschidere și încheiere, dar și în inima sa, spre mijlocul volumului, închizând spațiul unui univers poetic construit pe bazele experienței deosebite despre care am vorbit mai sus.

Păstrând intactă în suflet dinamica unei tinereți ce-i asamblează foarte bine spiritul inte­ligent pe modestia inspirată de o viață plină de concepții înnoitoare, poetul Nicolae Vasile s-a înscris deja pe linia auctorială a celor care merg în pas cu vremurile, cu mult curaj.

 

            La finalul acestor rânduri, îmi exprim, cu emoție, recunoștința pentru onoarea de a scrie tocmai despre volumul celui care mi-a deschis drumul către lumea poeților publicați, mulțumindu-i încă o dată și felicitându-l pentru o viață extra­ordinară, într-un spațiu ideatic per­sonalizat cu răbdare și cu bucurie de a trăi.

 

(Prefața cărții scrise de Nicolae Vasile, Grădina Domnului, poezii, Ed. Amanda Edit, 2017, 122 p.)

 

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

postarea de blog a lui Ioan Muntean a fost prezentată în Cronopediada grup
Ioan Muntean - Panorama literară, mai
02. (poezie, cyberpoem)
ciclul: limbi artificiale
subcilul:…
Acum 9 ore
Ioan Muntean a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - Eroul neînfricat în Cronopediada grup
Acum 9 ore
Ioan Muntean a comentat la postarea de pe blogul Ioan Muntean Ioan Muntean - Eroul neînfricat în Cronopediada grup
""
Acum 9 ore
Ioan Muntean – Eroul neînfricat prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – Eroul neînfricat – Cronopediada grup – Cronopedia Ioan Muntean – Panorama…
Acum 9 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Ioan Muntean - Panorama literară, mai
02. (poezie, cyberpoem)
ciclul: limbi artificiale
subcilul:…
Acum 9 ore
postarea de blog a lui Nitu Constantin a fost prezentată
Jocuri de cuvinte - bărbat (arhaism?) Geografie lingvistică  Partea întâi…
Acum 10 ore
Ioan Muntean a apreciat postarea de pe blogul Nitu Constantin Jocuri de cuvinte - bărbat (1)
Acum 10 ore
Ioan Muntean a comentat la postarea de pe blogul Nitu Constantin Jocuri de cuvinte - bărbat (1)
Bărbat (16) 
Semnificaţie: rom. ’bărbat’,’om adult, puternic, soţ’ şi derivate dintre care cele mai…
Acum 10 ore
Ioan Muntean a comentat la postarea de pe blogul Nitu Constantin Jocuri de cuvinte - bărbat (1)
BĂRBAT, Alexandru (n. 1905, Ucea, jud. Brașov), statistician și sociolog român. Prof. univ. la…
Acum 10 ore
Ioan Muntean a comentat la postarea de pe blogul Nitu Constantin Jocuri de cuvinte - bărbat
BĂRBAT, -Ă, bărbați, -te, adj. Curajos, voinic. – Lat. barbatus.
bărbat-cavaler s. m. Bărbat cu…
Acum 10 ore
postarea de blog a lui Balaj Radu-Alin a fost prezentată
Acum 11 ore
Ioan Muntean a apreciat postarea de pe blogul Balaj Radu-Alin ”Forum decenu.eu”, ”clopoței de lăcrimioare”, ”Hristos a Înviat” și ”șah etern” … !
Acum 11 ore
Mai Mult…

POEZIA SUFLETULUI

 Mi-e sufletul o poezie,Și poezie tot culeg.Pe coala albă de hârtie,Cuvintele cu grij-aleg.Din praf de luna și din stele,Le iau în noaptea selenară,Le scutur ... mă îmbrac în ele,Pe Pegas urc și zbor ... și zboară ...Văd lumea toată ... o poveste…

Citeste mai mult…
0 Răspunsuri
Vizualizări: 9
-->