Adun in suflet multe amintiri frumoase, 

Sunt pentru mine bijuterii mai prețioase,

Călătoresc în viață liniștită lângă mine, 

Am primit sfaturi foarte bune de la tine. 

Acum alt timp în mine deseori se duce, 

Pe chipul meu un zâmbet liniștit aduce, 

Oriunde merg privesc atentă pe fereastră, 

În suflet am de mulți ani povestea nostră. 

Poate o poveste în viața mea s-a terminat,

Dar eu printre gânduri mereu te-am căutat, 

Toate tristețile mele au fost fără de folos, 

Numai tu mai mângâiat în viață frumos. 

Parcă te văd iar venind în vechiul  cămin,. 

Când râdea în tine sufletul sufletul senin, 

Deseori în suflet cenușa timpului scrie, 

Tu mă călăuzești și într-o noapte târzie. 

Chiar dacă eu nu sunt în viața mea o stea, 

Călătorești liniștit deseori în calea mea, 

Când mai plâng foarte repede mă și ridic,. 

Numai de unele lacrimi mă mai împiedic. 

Aș vrea să culegm amândoi câteva stele, 

Să ne ascundem bine mbrățișați printre ele,

Este ziua iar tristă și seara la noi iar a venit, 

Povestea nostră dragul meu nu are sfârșit, 

Este iar o noapte caldă dar și foarte senină, 

Privirile se umplu mereu și de multă lumină,. 

Ne zâmbește nouă bradul de lângă fereastră, 

Plouă cu frunze triste peste gradina nostră. 

Cu toamna noi avem și amintiri mai multe, 

Luna ne veghează, vrea cântecul să îl asculte, 

 Trece repede printre frunze și ploii iar timpul, 

Privesc pe geam cum pleacă iar anotimpul, 

Aș vrea dragul meu să culegem multe stele,. 

Să zburăm de mână fericiți mereu printre ele, 

Zilele să ne fie toate  frumoase și nesfârșite . 

Să îmi ștergi toate lacrimile de rouă iubite, 

Printre valurile de miresme și de multe culori, 

Să ne trezim dimineața printre mai multe flori. 

Noaptea e tristă, ziua este foarte frumoasa, 

Se odihnesc câteva nuci și gutui pe masă, 

Pe drum toți brazii la noi or să zâmbească, 

Pe pervaz mai multe mușcate să crească, 

Strâng cuvintele in versuri pline de lumină, 

Și pe lângă o rază de Soare într-o zi senină, 

Când vine noaptea este mereu mai răcoare, 

Luna printre stele în sufletele nostre apare 

Viața este un carusel în care nu știu ce se întâmplă, 

Câteodată este mută, câteodată este foarte vocală, 

Îmi trăiesc viața frumos și vreau să mai zâmbesc, 

Când sunt odihnită deseori cu sufletul eu vorbesc.

In fiecare zi mai fac ceva și îmi bucur mult inima,

Când sunt supărată mi se încruntă rău și fruntea,

Anii mei toți sunt bine copți ca și gutuile toamnei, 

Nu mă interesează culoarea și calitatea hainei. 

Am alergat mult în viață dar acum eu m-am oprit, 

Și mulți ani printre lacrimile triste am mai suferit, 

Așteptăm ceva dar nu vedem cum timpul trece, 

Cu gândurile sufletului vesele mereu se întrece. 

Am primit bine de la părinți cei șapte ani de acasă,. 

Mi-au dăruit bunicii,  părinții o copilărie frumoasă, 

Restul anilor mai sunt și anotimpurile dintr-o viață, 

Sunt fericită când mă trezesc bine într-o dimineață. 

Nu mai îmi schimb viața pentru nimeni niciodată,. 

Poate în viața mea din timp eu am greșit o dată, 

Anii mei sunt frumoși și îmi colorează bine viața,. 

De aceea mi se bucură mereu privirea dar și fața. 

Seara desenează frumos multe picturi, 

Privesc iar amurgul roșcat de toamnă,

Roadele pământului toamna le adună,

Calc atențentă câteva bolnave uscaturi.

Se odihnește în curte o frunză galbenă, 

Vietăți mici aleargă pe sub creangături,

Se coc mai bine în vie albe, negre vinuri, 

Mai pun și pe umerii mei încă o haină.

Poate și sufletul meu este mai boem, 

Alunecă vântul printre tristele ierburi, 

Nici de ploile ei reci eu nu mă mai tem.

În foc arunc iar câteva uscate vreascuri, 

Alunecă pe drum un roșu mai mare ghem,

Țes perna toamnei mele cu multe visuri 

Vreau să mai locuiesc în pădurea verde o vreme,

Dimineața să simt bine respirația ierbii devreme,

Să ascult susurul muntelui născut și din izvoare, 

Geamul să îl deschid eu larg numai la căprioare. 

De cântecul frumos al pădurii să fiu înconjurată,, 

De ploaie să mă ascund și să nu mai fiu supărată, 

Printre stegarii bătrâni și visele încep să se adune, 

Și vreau să respir miresmele pădurii verzi o vreme. 

Pe lângă cabana mea trece un șerpuit mic drum, 

Soarele răsare, se vede in depărtare iar un fum, 

Am aici liniștea ca să scriu și mai multe poeme,.

Voi locui in pădurea verde fericită poate o vreme. 

Ascult acum vântul șuieră printre desele crânguri, 

Adun in poezii ale pădurii verzi și multe gânduri, 

Văd prin iarba verde câteva jucăușe mici cheme, 

Stau lângă amintirile stejarului bătrân o vreme... 

Când eram copil vorbeam câteodată cu pădurea, 

Reușeam de multe ori în desene să îi fur culoarea, 

Când vin acasă știu că pădurea o să mă cheme, 

Dimineața voi pleca in pădure mereu mai devreme. 

Gândul meu se roagă și departe călătorește, 

Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru sănătate, 

Am nevoi in viața mea de mai multă liniște, 

Cu sufletul meu rugăciunea mereu vorbește. 

Eu mă rog la Dumnezeu și pentru copii buni,

Așa cum au fost în viata lor ai mei străbuni, 

Nu dau voie unei vorbe urâtei in viață să vină, 

In suflet numai cuvintele Biblie se mai adună. 

Credința ortodoxă îmi mângâie sufletul mereu, 

Prin credință mă ridic pe un drum foarte greu, 

Am primit de la bunicul preot  și o rugăciune, 

Care printre mulți ani sufletului multe ii spune. 

Nu caut bogații niciodată, numai în suflet bun, 

Din credința mea numai ce este frumos adun, 

Caut printre cuvinte să mai scriu  și o poezie, 

Se bucură sufletul când bunicul avea o bucurie. 

Călătoresc bine printre zile și nopți prin credință, 

Numai ruga îmi aduce in viață mai multă voință, 

Mirul îmi curăță privirea bine și toată viața mea, 

Urc prin credință pe drum oricât ar fi viața de grea. 

Stelele cerului dispar, sunt toate stinse, 

În sufletul meu trăiesc dar sunt aprinse, 

Privesc cerul toamnei târziu in noapte, 

Un gând călătorește liniștit mai departe. 

Altă toamnă cu frunze bine mă înconjoară, 

Este mai frig și nu pot să mai stau afară, 

Călătorim printre copacii triști și roșcați, 

De culorile toamnei noi suntem îmbrăcați. 

Frunzele zboară toate frumos surâzând, 

Se ascunde iar altă toamnă într-un gând, 

Călătoresc noaptea printre frunzele mele, 

Când cerul ascunde câteodată multe stele. 

În viața mea vreau ceva să îmi amintesc, 

Cu alte frunze ruginii vrea să mai vorbesc, 

E aici trandafirul cu toate crengile lăsate, 

Pe lângă el vântul mai rece vântul bate. 

Pământul este spălat bine de multe ploii, 

Călătorim in altă toamnă liniștiți amândoi, 

Și vântul printre ramuri mai triste aleargă, 

Vrea toate lacrimile cerului să le șteargă. 

Viața noastră se împrăștie ca un fum, 

Adesea se oprește obosită și pe drum,

Când Dumnezeu te ajută și te iubește

Ea din nou pe drumul tău iar pornește.

Toată viața tu muncești pentru nimic,

După suferință repede eu mă și ridic,

Când Dumnezeu te ajută și iubește 

Prin rugă El și cu sufletulmai vorbește. 

Și la bucurii și suferință foarte mare

Acolo in Cer El grijă te tine mare  are,

Când Dumnezeu te ajută și iubește, 

Și iubirea sfântă în suflet o clădește.

In fiecare zi vezi ceva foarte frumos, 

Șterge lacrima, fii în viața ta bucuros,

Când Dumnezeu te ajută și iubește, 

Și  în sufletul tău bun fericit El trăiește. 

Un cadou mai este ziua dar și noaptea, 

Privește iar pe cer și o stea tristă cădea 

Când Dumnezeu te ajută și iubește 

Iubirea  Lui sfântă mereu te întărește. 

Ne-am cunoscut într-o frumoasă seară, 

Când tu cântai pentru mine la chitară, 

Am pășit fericiți mereu pe același drum, 

Visele mele sunt acoperite iar de fum. 

De multe ori printre nostalgii noi vorbim,

Noaptea râdem mult și mai povestim, 

Din tablou privești atent acum la mine, 

Ne-au legat in viață gândurile mai bune. 

Merg gânditoare pe aceeași tristă stradă, 

O lacrimă din sufletul meu vrea să cadă, 

Mi-e greu peste ani zâmbetul tău să îl uit, 

Din tablou tu mereu îmi zâmbește mult. 

Trecând și prin viață liniștită pas cu pas, 

Ascult noaptea in vis întotdeauna un glas, 

Printre multe gânduri  noi ne-am întâlnit, 

Și glasul iubirii nostre frumos ne-a grăit. 

In suflet și castele din cenușa amintirilor, 

Și am colorat cu vise multe urnele pașilor,. 

Port în suflet  iar urma lăsată de un gând,.

Pe cerul nopții văd Luna frumos trecând. 

Poezia este anotimpul plin de multă culoare, 

Se apropie cu iubire în fiecare zii de o floare, 

Primăvara mi s-a cuibărit printre ani in suflet, 

Este frumos al ploiie nastâmpărat mic ropot. 

Simt, primăvara este in viață și inimă eternă, 

Așez o rază de Soare să mă aștepte pe pernă, 

Soarele solitar vine fericit printre verzi ramuri, 

Mi se încarcă toate privirile și sufletul de culori. 

Soarele se mai odihnește lângă mine în grădină, 

După ploaie simt că o rază de Soare o să  vină, 

Mireasma și frunzele călătoresc  iar printre flori, 

Stau mult și privesc cerul senin în curte deseori. 

Soarele se odihnește iar pe patul verde de lalele, 

Așa mai sunt de mulți ani lângă mine  toate zilele, 

Doar visul se mai oprește lângă copacul bătrân 

Întotdeauna sufletul în curtea timpului este bun. 

Și printre pașii liniștiți ai frunzelor sunt visătoare, 

Căldura verii să mi-o fure acum chiar mă doare, 

Se scurge cerneala timpului peste frunze veștejite, 

Numai cu frunze toamnei sunt toate iar acoperite. 

Peste tot văd numai urmele galbene ale toamnei, 

Am schimbat acum tristă și toate culorile hainei, 

Mă mai amăgește iar un alt răsărit rece de Soare, 

Se pregătește zăpada să revină pe aceeași cărare. 

Mă învăluie cu nostalgii vântul înghețat al iernii, 

Sunt atât de triste la geamul meu razele Lunii, 

Fulgii de zăpadă mi se așează liniștiți pe tâmplă 

Iarna cu fulgi mi se pare câteodată mai simplă. 

O umbră vrea printre anotimpuri să fie întuneric, 

Am pregătit un ceai cald și inflorit într-un ibric, 

Printre ghiocei, frunze verzi, ploi reci călătoresc, 

Și cu timpul anotimpurilor vieții eu mai vorbesc. 

Timpul ne arată ce contează mult în viață, 

Am iar în gânduri o frumoasă dimineață,

Vreau să fac in viață tot ce mai îmi doresc, 

Niciodată pe drum in viață nu mă opresc. 

Timpul mai liniștește câteodată și sufletul, 

Și aduce pe chip și priviri deseori zâmbetul, 

Nu am răbdare cu cei care nu mai merită, 

Sunt deseori de multe priviri reci urmărită. 

Timpul spune când este devreme și târziu, 

Nu îmi place cerul toamnei atât de cenușiu 

Recuperăm multe, nu putem recupera timpul, 

Acum se scurge în clepsidră repede nisipul. 

Timpul nu obosește niciodată pe al lui drum, 

Dar sunt obosită printre multe gânduri acum, 

Trăiesc o poveste și vreau metru să o trăiesc, 

In privirile mele multe raze de soare sosesc. 

Timpul mai trece și noi trecem acum lângă el, 

Privesc cerul care este acum iar foarte vesel, 

Mă mai joc și mai râd eu mereu și in fiecare zi, 

Am lângă casa mea și câțiva mari, verzi brazi 

Îmi mai las gândul întotdeauna și a ușa cerului, 

Nu-mi place să aud pe drum vorba trădătorului, 

In fiecare zi trebuie să mă rog, ascult un cântec, 

Sufletul meu cu intunericul vieții nu îl amestec. 

Mai am gânduri și pentru o vorbă mai înțeleaptă, 

Sufletul meu cu mai multe tristeți mereu se luptă, 

Nu risipesc in viața mea bună niciodată  timpul, 

Aștept să se mai schimbe în suflet și anotimpul. 

Nu îmi este frică acum să încep și lucruri mai noi, 

Și mai am lângă icoana mea un verde și mic trifoi, 

In fiecare zi eu vreau să mă bucur iar  și de viață, 

Știu să rup tristețile vieții și le leg cu o groasă ață. 

Poate nici Soarele nu mai strălucește iar pe cer, 

Timpul meu din viață este un priceput meșter, 

Nu port în sufletul meu și pe față nici o mască 

Începe ploaia pe stradă iar să mă urmărească. 

Picăturile grăbite de ploaie cad și mă apasă, 

Am un ceai inflorit bine și cald iar pe masă,

Cerul este răgușit parcă iarna o și i cheamă, 

Am un tablou foarte nou de așezat in ramă. 

Uneori ploile toamnei gonesc și curcubeul, 

S-a înfuriat printre ramuri goale tare vântul, 

Toată ploaia eu o simt in piept și în gânduri, 

Eram copil când alergăm prin multe păduri. 

Ea ține departe razele Soarelui de noi departe,

De căldura sănătoasă viața acum se desparte, 

Ne plouă cerul cu bogații, noi fugim prin ploi, 

Urmăresc și in grădină printre frunze un șiroi. 

Când plouă tare în curte, plouă în al meu suflet, 

Numa lucrul meu mă așteaptă, este incomplet, 

E ploaie și se joacă de multe zile printre ramuri, 

Și-mi mângâie cu stropii reci mai multe geamuri. 

Umbrela mare nu poate să oprească iar ploaia, 

Dar nu îmi place niciodată să ascult harmălaia, 

Mă ajută prin timpul care trece acum prin ea, 

Este veștejită și tristă prin ploaie curtea mea. 

Prietenia este un suflet în doua trupuri, 

Călătorește fericită printre anotimpuri, 

E o oază de lumină pe cerul întunecat, 

Din greșeală pe ceva iar am alunecat. 

Prietenia dăruiește in viață înțelegere, 

Nu mai are nevoie in viață de atingere, 

Însă te ascultă și poate să te și ierte, 

Cu bucurie o bucată de pâine împarte. 

Prietenia se naște când gândim la fel, 

Alături trecem și prin întunericat tunel, 

Ea se naște singură fără nici un motiv, 

Cântă bine in viață pe același portativ. 

Prietenia nu obosește și mereu te ajută, 

La bucurie și necaz cu sufleul te caută, 

Îți dorește toată viața mereu să fii bine, 

Se apropie de prieten cu iubire câinele. 

Prietenia numai credință și iubire oferă, 

Nu ține cont de bani și nici de cariera, 

Ajută sufletul printr-o caldă îmbrățișare, 

Mai dăruiește și tristeții a iubirii alinare. 

Ploaia dansează iar pe obraz, 

Mai face de sufletul meu haz, 

Toamna îmi spune o poveste, 

În care altă ploaie rece iar este.

Ploaia scrie acum altă poezie, 

Frunza care privește bine o știe, 

Alunecă ploaia printre amintiri, 

Găsesc și alte toamne in priviri. 

Ploaia scrie ceva in sufletul meu,.

Știe că eu merg prin ploaie greu, 

Privesc cum ploaia iar dansează, 

Sufletul simte și toamna oftează. 

Toamna călătorește pe un caiet, 

Vântul printre frunze este șiret, 

Scriu când ploaia frumos cântă, 

Vântul printre ramuri ceva caută.

Ploaia pleacă acum mai departe, 

Toamna mai are în tolbă  de toate,

Și soarele nu mai este in grădină, 

Acum tosmna are și o mare vină. 

Frumosul și adevărul sunt mereu eterne, 

Îmi place in viață mea și să mai fac ordine, 

Caut sinceritatea, niciodată perfecțiunea, 

Gonesc din suflet întotdeauna afecțiunea.

Îmi place mult și sensibilitatea la un om, 

Care știe în viață să îngrijească un pom, 

Sufletul este poarta unde intră și iubirea, 

Care aduce pe drumul vieții acum fericirea. 

Privesc mult pacea dar și fericirea sufletului, 

Am și toate anotimpurile in calea gândului, 

Mintea și sufletul nu merg pe același drum, 

Sunt foarte gânditoare in viață mea acum. 

Nu îmi pasă că ploaia peste grădină iar vine, 

Și florile după căldura mare vor fi toate bine, 

Tot ce îmi doresc este liniștea sufletească, 

Care în sufletul meu frumos o să trăiască. 

Câteodată tăcerea spune in viață mai multe, 

Numai în suflet mai bun poate să o asculte, 

Omul smerit știe și pe ce drum este în viață, 

Din fiecare greșeală  a lui toată viața învață 

Soarele strălucește frumos in ploaie,. 

Ploaia cade iar printre razele de soare. 

Și o floare în gradina este mai vioaie, 

Azi am și multe frunze printre picioare. 

Omul și anotimpul călătoresc la fel, 

Peste ani se așterne timpul călător, 

Câteodată este trist, câteodată vesel, 

Numai vântul este un mare visător. 

Și pământul tot este acum desfrunzit, 

Totul s-a schimbat  și florile se închid, 

Printre triluri ale toamnei am călătorit, 

Seara multe flori câteodată se închid. 

Mă întâlnea cu cineva pe drumul meu, 

Pe drumul vieții întotdeauna eu merg, 

Îmi place și al toamnei liniștit turneu, 

Multe tristeți din suflet repede le șterg 

Timpul toamnei este și  timpul meu, 

Este timpul tău dar este timpul nostru, 

Multulesc în viața mea lui Dumnezeu, 

Frumoasă e toamna cu cerul albastru. 

Dispar câteodată din grădină florile, 

Dar nu pot opri acum iarna să vină 

Câteodată printre mai multe culori, 

Privesc pe geam, ploaia se termină. 

Călătoresc pe covorul curat al sufletului, 

Eu creionez iar in viață și visele gândului, 

Destinul ne aduce și amintiri fără sfârșit, 

Și printre drumurile timpului meu am pășit.

Să ne mai bucurăm de fiecare clipă a vieții 

Dar să fim mai fericiți la venirea dimineții 

In viață numai lui Dumnezeu să mulțumim, 

Printre gândurile frumoase să ne oprim. 

De multe ori in viață cuvintele sunt multe,

Să ne rugăm mereu la Cer ca să ne ajute,

Atunci când ne mai plouă tare în suflet, 

Să nu uităm al vieții nostre mic zâmbet.

Într-o clipă a vieții se poate schimba totul, 

Trăiesc frumos prezentul dar și trecutul, 

Așa să învățăm să iertăm mereu cu inima,

Și să gonim din viata nostră toată teama.

O îmbrățișare nu are nevoie și de  cuvinte,  

De ea îmi aduc în suflet câteodată aminte, 

Ea poate opri toate lacrimile dacă și vrea 

Știu bine ce inima întotdeauna ce dorea.