Ființă blândă și-atât de frumoasă,
Ce suflete noi naște pe pământ,
Fără de Ea, nu vreau nici pat, nici masă,
Căci viața-i chin, iar doru-i vânt.
Cu vorba Ei cea dulce ca un soare, 
Ea inima-mi încălzește-n piept.
De-i tristă, totul crunt mă doare,
Iar sufletul îmi e deșert.

În viață îmi ești o alinare,
Un dor, o muză, un respect.
Cu Tine-aș vrea să zbor spre soare,
Să cânt, să plâng și-apoi să plec.
Căci nu-mi răspunzi la sentimente,
Iar dragostea mea e doar un vis.
Nu-mi fă nicicând, o... dragă, complimente,
Că nu mă vrei, de mult, ai zis.

Plouă de mult timp

dar sufletul îi uscat-

lacrimi de îngeri 

*****

Indiferență-

vrăbiile suspină

iar cucul cântă

*****

Vară posomorâtă-

 rece, plouă

și ciorile țipă

*****

Punct negru pe cer-

se înalță spre îngeri

o rândunică

*****

În lanul de maci

jocul vesel de fluturi-

culegem amor

   ***** 

Mireasmă de flori

și dulceață de soare-

buzele tale

*****

În codrul tainic

ceva se întâmplă-

suspin de fecioară

Imagini din Internet 

Iubitule, de ce-ai plecat?
Lăsându-mă în miez de noapte,
Distrusă și plângând în pat,
Vorbindu-mi la ureche-n șoapte:

«Adio. Nu te mai iubesc.
Și plec acum pe totdeauna.
Eu nu mai pot, înnebunesc,
Voind-o doar pe dânsa, una...»

Credeam cândva că ești un dar,
Și te vedeam precum un soare.
Dar nu ești miere, vin amar,
Pe care-l beau cu disperare.

De ce-ai respins iubirea mea?
Cum voi trăi fără de tine?
Și chiar de ești acum cu ea,
În suflet îți doresc, doar bine.

Tu crezi, că prin acea femeie
Vei ști ce înseamnă fericire?
Pășind prin lacrimile mele,
Trădată și uitată de iubire.

Inagine din Internet

Mireasa mea, în astă noapte,  când vom gusta din poamele iubirii,

«Amor, amor»  rosti-vor șoapte, toţi  îngerii ce-s martori …fericirii.

Voi fi al tău, vei fi a mea, cu dragostea ce ne uneşte pentru totdeauna,

Tu pentru mine vei fi stea, luceafăr voi fi eu, deasupra noastră  -  luna! 

Fecioara mea, frumoasă, scumpă, dragă, atât de gingașă și bună,

Amor vom face o noapte întreagă, de miere ne așteaptă o lună... 

Vom adormi cuprinși  în zori, răpuşi de-o oboseală dulce

În vis, ne vom plimba pe nori, iar somnul sigur ne-o aduce…

Doar împliniri, suspine dulci, şi-un pui de om...la o răscruce

Îl vom primi înlăcrimaţi, cu-alint îl vom scălda, l-om duce…

                                            Pe brațe părintești, să crească, să se culce..

Se zbate jalnic pasărea în cușcă, 

Vrea libertate: să zboare spre cer, 

Dorul de tine mă seacă, mă mușcă,   

Și doar atâta, iubito, îți cer: 

Dă-i drumul să zboare,  cu vorba dulce, 

Fă-o să cânte,  prin zâmbetul drag. 

Primeşte-o în pomul tău să se culce, 

Iar dimineața,  hrănește-o în prag. 

Nu vrea să moară, visează la bine, 

Merită cerul și-un pic de amor... 

Tot timpul,  cu gândul,  e doar la tine, 

Dar tu o faci  ca să plângă de dor. 

Sufletul meu amărât de la viață, 

Este pasărea,  de care vorbesc. 

Și chiar de ea va dispare în ceață, 

Oricum știi bine,  că eu... te iubesc. 

Imagine din Internet

Sub bolta senină,

Iubiţii suspină...

Ei dragoste fac,

În câmpul de mac.

Scăpat-au de dor:

De maci, de amor...

Erau doar în doi,

Ferice... şi goi.

Cu rouă de flori,

Se spală în zori.

- Gustă o fragă,

Dulcea mea,  dragă.

- Doresc ca să-mi fac...

Cunună din  mac.

-  Vei fi...  florăreasă?

- Nu. Ţie...  mireasă.

Imagină din Internet

Ești în vârstă de acum,
Draga mea, scumpă mămică.
Nu te-nghizui la lung drum,
Doar prin sat, pe cale mică.

Părul tău, frumos însă bălai,
Mâinile atât de obosite,
Câte lacrimi ai putut să dai,
Câte nopți n-au fost dormite...

Și acum mă încălzești
Cu a inimii blândețe.
Pentru mine sfântă ești,
Dragostea și mila vieții.

Mă aștepți mereu să vin,
Sa-ți răspund că totu-i bine.
Pentru mamă e un chin
Când odorul nu-i mai vine.

Să trăiești mereu, o, mamă,
Să ne mângâi cu iubire,
Glasul tău mereu ne cheamă,
E izvor de fericire.

Doar cu zâmbetul pe față
Iți dorim mereu sa fii.
Cât mai ești măicuță, în viață,
Mai suntem și noi copii.

Imagine din Internet

E zi de primăvară,
Zăpada s-a topit,
Dar nu-i frumos afară,
E timp posomorât.

Un ghiocel răsare
Și tremură de frică;
E mic, iar sfântul soare
Pe cer nu se ridică.

-Nu vreau să mor acuma,
Abia am răsărit.
E rece! A fost brumă.
De ce eu m-am grăbit!?

Apari... O, dulce soare,
Nu mă lăsa să mor,
Eu sunt o biată floare
Și tare te ador!

Și soarele se-nalță
Cu raze aurii,
Îl mângâie pe față:
-Alină-te. Tu vei trăi.

Pământul se-ncălzește
Și păsările cânt',
Iar ghiocelul crește:
-O soare, tu ești Sfânt!

Imagine din Internet

E frig, e vânt și ninge iar.

Din nou mă chinui în zadar.

Așa pustiu...  și în uitare,

Fiind mereu în așteptare.

Ce bine a fost, când astă vară,

Zburdau copii  pe afară,

Și se urcau la mine-n brațe,

Voind spre cer să se înalțe.

De dimineață până-n seară,

Pândeam albinele cum zboară.

Cântau pe-ai mele rămurele,

Un stol frumos de păsărele.

La umbră se dădeau drumeții,

Mă bucuram de dragul vieții.

Și ascultam plăcut în noapte,

Iubiții... cum vorbeau în șoapte.

Sub freamătul de frunze adormeam,

Mereu așa... tot îmi doream.

Iar toamna ale mele poame,

Le-am dat celor, ce le era foame.

Mă uit acum cu jale la pământ,

Și simt la poale un mormânt,

De frunze, ce de vânt răpite, 

Au fost cu nea... acoperite.  

Și cine știe, de ajung iară,

Frumos și teafăr... în primăvară.

Mi-i trist, mi-i frig și vreau să plâng,

De scârbă brațele îmi frâng.

Dar de ajung, mulțumesc Doamne!

M-oi bucura din nou de poame.

De-ndrăgostiți și de albine,

Pe suflet... îmi e atât de bine!

Și vor cânta iar păsărele,

Pe înflorite rămurele.

Se vor urca din nou în brațe,

Copii, spre cer să se înalțe.

Imagine din Internet

  Fulguleț de nea,

Din inima mea.

Tare rece ești…

Vreau… să te topești.

Fii  strop de soare,

Dragostea moare…

De floare rouă,

 Că-n suflet plouă.

Lacrimă dulce,

De nu… m-aș duce.

Urcă pe buze,

Să ceară scuze...

  Fulguleț de nea,

Din inima mea.

Tare rece ești…

Rog… să te topești.

Vântul iernii suflă, geme,
Ducând norii de zăpadă,
Și-i trântește în troiene
Ca puterea lui să-i vadă.

El se zbuciumă prin curte,
Prin grădină, prin livadă,
Scuturând sălbatic pomii,
Necăjiți, plini de zăpadă.

Fluieră acut cu ciudă
Și deloc astâmpăr n-are,
Vrea ca lumea să-l audă,
Să se teamă fiecare.

Și din față, și din spate
El te bate fără milă,
Primăvara e departe,
Și degrabă n-o să vină.

Imagine din Internet

Aștept din nou Crăciunul, cu sufletul deschis.

Va fi iar fericire... un pic de Paradis.

Degrabă se va naște... fiul lui Dumnezeu,

Și plin de mulțumire, va fi... sufletul meu.

Ne vor aduce craii... vestea în orice casă,

Vom sta voioși sub brad cu îngerii la masă.

Veseli vom colinda, cu toții împreună,

În noaptea preafrumoasă, în noaptea cea mai bună.

De sus va lumina o stea... atât de minunată!

Când vom slăvi iar vestea, atât de așteptată.

În inimi vom aduce... speranță și iubire,

În lume bunătate... ca drum spre nemurire.

Un fulguleț cade încet, încet pe buzele Tale frumoase,

E vremea de emoții cerești, de sărbători luminoase.

Le sărut, sunt ferbinți, însă simt răceala de nea plăcută,

Pentru mine Tu... totul ești! Pentru mine ai fost născută!

Este frig, dar în părul Tău... simt miros de primăvară,

În sufletul meu... plin de calde dorinţi, cresc flori de vară.

Din toată inima te vreau și atât de tare te iubesc...

De-atâta fericire, uneori, parcă .... înnebunesc.

Dansăm împreună cu fulgii de nea și suntem fericiți,

Ne încălzește cu drag o stea... și de Domnul  suntem iubiți.

Căci dragostea noastră e sfântă, ca lacrima de curată,

Este plină de magie,  o minune adevărată.

Nu pleca, draga mea, hai să mai dansăm, îmbrăţişaţi mereu...

Fără de Tine nu pot trăi și-amar suspină sufletul meu.

Ne învârtim în văzduhul alb, plin de farmec de sărbători,

Se aude râset de îngeri și cântec frumos... dinspre nori.

Imagine din Internet

Cu miros de gutui... și în ploaie de frunze,

«Te iubesc...» îmi spui, mă săruți... pe buze.

Sunt ca mierea de dulci... și au gustul de vie,

Când cu mine te culci... și natura... învie.

Tu ești Toamna mea... și amor  vom face;

Până fulgii de nea...în eter... au să joace.

Imagine din Internet

Nu-mi da lacrima amară, 

Zâmbet dă-mi pe buze dulce, 

Nu vreau Dragostea să moară,

Cu ea viața... tot se duce.

Dă-mi un răsărit de soare, 

Dă-mi un zbor de rândunele, 

Inima cumplit mă doare; 

Dorul a zburat cu ele...

Vreau în suflet Primăvară, 

Iar în inimă... căldură, 

Viața... parcă-i o povară, 

Dragostea prea mult... îndură. 

Dacă totuși ne-om desparte, 

Voi uita încet de rele, 

Și cu sufletul departe, 

Voi privi... la alte... stele. 

Imagine din Internet

Ai apărut în viața mea chiar în furtuna sufletului,

Dăruindu-mi de leac liniștea, dragostea adevărată.

De multe ori când mă chinuiam, îți auzeam din cer glasul,   

Te așteptam ca să vii, iar Tu... mă urmăreai la tot pasul.

Mă alinai cu raze de soare,  cu adiere de vânt,

Aveai grijă de mine, dar voiam să te văd... pe Pământ.

Pe aripi duci speranța, în inimă ceva... din Paradis.

Cu Tine mă simt pe al nouălea cer, îngerul meu din vis.

Îți sărut aripile Tale umede și obosite ,

Potolindu-mi setea sufletului cu picături găsite.

Draga mea, ești trimisă din ceruri pentru a-mi salva viața,

Ești îngerul meu păzitor, totul ce am, te rog... «nu zbura»!

Imagine din Internet

E toamnă. Plouă. Bate vânt.

Cad frunze jalnic la pământ.

Pășesc prin codru și nu știu...

De ce... pe suflet mi-i pustiu.

Dar soare nu-i și vin iar nori,

Nici nu mai simt parfum de flori.

Nu zboară vesel fluturași,

Nu văd nici melci, nici greierași.

Nu cântă mândre păsărele,

Pe înverzite rămurele.

Călcând pe galbenul covor,

Aud «suspinul»… frunzelor.

E trist, urât și vremea-i  rece,

Și înțeleg că viața… trece.

S-a rupt o frunză dintr-un pom

Și în văzduh se-nvârte:

-Vai! Cad! Ajută-mă, te rog!

Nu vreau să plec,  părinte!

Iar el săracul ca un om

Întinde brațele s-o prindă,

Nu izbutește, vântul o ia,

Și-o duce în grădină.

Și prinde jalnic a prâsni

De parcă vrea să moară,

Rămâne gol, răzleț și trist,

Chiar până-n primăvară.

Iar frunza cade pe pământ

Și în noroi se-neacă:

-Adio, viață și pom-sfânt,

Căci fiica ta iubită,  pleacă...

 Imagine din Internet

         Afară era încă întuneric, când  s-a trezit tremurând de frig și din cauza durerilor de stomac pricinuite de foame.   Nu mâncase nimic de ieri, de la prânz, când împreună cu prietenul său - Cuțu găsise în lada  de gunoi niște bucăți de pâine și câțiva biscuiți uscați într-o sacoșă.   Ochii îi erau umflați de plâns; toată noaptea a plâns, prin somn visând-o pe mama...  S-a uitat în ochii câțelului  și văzuse aceeași  foame, chin și tristețe...  I se făcuse și mai greu în suflețelul mic dar atât de  năcăjit...

         «Cuțu» așa  îl numea el, era unicul său prieten, cel mai   apropiat suflet de  la o vreme încoace; de când a pierdut-o pe mama...    Cu el se încălzeau amândoi lipindu-se unul de altul, acoperiți cu cojocul vechi găsit la gunoi, cu el își împărțea bucățica de pâine și nevoia, își alina suflețelul...

         S-au întâlnit  în acea zi; când a pierdut-o pe mama.   Împreună cu mama se aflau de vreo trei zile la gară.   Sărmana nu a mai putut răbda bătaia de joc din partea soțului și într-o zi luându-l pe Ionaș;  au fugit de acasă...  Fiind fără părinți și rude, crescută de mică la orfelinat, ea nu avea unde pleca și nu știa ce să facă. Era atât de deznădăjduită, distrusă și necăjită.    Au fost observați și alungați din gară de către polițiști.

         Mama plângând s-a apropiat de Ionaș, i-a întins sacoșa cu jumătatea de franzela ce mai rămase și i-a zis: «Așteaptă-mă aici. Degrabă mă întorc.»

         Astfel a dispărut, pentru totdeauna.

         Ionaș a rămas lângă gară cu lacrimi în ochi așteptând-o, dar văzându-l pe "Nenea-polițistul" a  fugit de acolo...

         Pe Cuțu l-a întâlnit lângă lada de gunoi. Dârdâia de frig și scheuna jalnic de foame.

         «Probabil că și-a pierdut și el mama»- s-a gândit Ionaș dându-i o bucățică de franzelă.   Mai n-a înghițit-o toată de flămând ce era.L-a luat în brațe, l-a mângâiat pe cap, iar acesta a început să-l lingă recunoscător  pe mâini și pe față.  Era ca și dânsul: un suflet necăjit și singuratic.  Astfel aceste două suflete pătimite s-au întâlnit, au devenit prieteni.   Prietenia lor era sinceră. Împreună înfruntau frigul, foamea și tristețea, se plimbau,  se jucau bucurându-se de viață…  Adeseori se învârteau pe lângă gară.  Ionaș trăia cu speranța că într-o bună zi o va întâlni pe mama… Stăteau până apărea poliția.

         S-au auzit glasuri. Cineva își dădea drumul în subsol. Ionaș și Cuțu se uitau speriați cu lacrimi în ochi unul la altul…

         Era poliția.  

         Ionaș răcnea în gura mare: «Nu vreau! Nu-l las pe Cuțu! Luați-l și pe el!» Dar polițiștii l-au înșfăcat din brațele lui, apoi... alungându-l.  Pe Ionaș l-au urcat în mașină. Cuțu a început a scheuna, se repezi spre mașină, dar fiind lovit cu piciorul de către un polițist, se rostogoli…

         «Nu! Nu-l bateți! Vă rog!» striga copilul.

          Ținut de polițiști, el bătea cu pumnii în fereastra mașinii care deja  pornise din loc.

         Polițiștii au rămas uimiți…Cățelul alerga după ei...

        «Ia dă-i viteză» zise unul dintre polițiști șoferului și acela mări viteza până bietul cățel nu se mai vedea din urmă.

         Sleit de puteri, Cuțu a căzut la pământ. și se uita în direcția unde a dispărut mașina cu prietenul său - sufletul cel mai drag.

         A rămas singur; un suflet pătimit, căruia i-au răpit... unica bucurie din viață.

Se-nvârtesc în cerc cocorii,

Vor pleca din nou departe...

Ploaia ce-ncepu și norii,

Soarele de ei desparte.

Privesc iarăși cu tristețe,

La copaci, la cuib, la case,

Unde lumea cu blândețe,

De plecat nu vor să-i lase.

Copilașii pe toloacă

Înfig bețe în pământ,

La cocorii care pleacă,

Să le facă legământ.

Să mai stea, că stă și vara,

Vreau în codru să se joace...

Însă doar în primăvară,

Ei din nou, se vor întoarce.