Savurez epigrama, dar nu scriu epigrame , dar mulțumesc pentru invitație !

MAGIA SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ

Anii trec, amintirile rămân..
..
Sărbătorile de iarnă. Crăciunul, Anul Nou, să nu uit Sfântul atât de drag copiilor, Sf. Nicolae, minunatele sărbători creștine ce lasă în sufletele noastre minunate trăiri.
Era o iarnă grea , grea de tot, aşa cum numai în nordul ţării poate să fie, acolo unde stau de strajă la distanţă egală două oraşe ce păzesc istoria: Suceava şi Cernăuţi,
Într-un orăşel aflat sub troienele viscolite se făceau pregătirile de întâmpinare a sărbătorilor de Crăciun, a Naşterii Domnului.
Bărbatul, aduse un braţ bun de lemne să le fie bine şi cald copiilor.
- Bărbate ce ne facem , rămânem în iarna asta fără brad, de Crăciun ? Viscolul ăsta şi troienirile ne închid în casă , bine că am copt de toate că am gătit ce trebuie , peste două zile e ajunul, bărbate ! Ce facem cu copiii , unde punem cadourile dacă nu avem bradul? Şi să-ţi spun drept bărbate, casa simte nevoia mirosului de brad. nici nu vom simţi că-s sărbătorile.
Tatăl se încruntă, nu-i spuse nimic nevestei, dar mintea lui pregătea , punea ceva la cale.
- Vom vedea femeie, cum va fi, poate se îmblânzeşte vremea, măcar să putem ieşi din casă.
Cei doi copii, blocaţi şi ei în cameră , priveau trişti pe fereastră.-
Unde ai lăsat sania, Dorule? îşi întrebă fratele , Felicia .
- Pe gang, am acoperit-o cu un preş să n-o vadă mama. Ce zici, când se duce să mulgă vaca , o tulim la sanie?
- Cum să mergem seara ?Tu nu ai văzut ce troiene sunt în ogradă. nici nu poţi ieşi pe poartă. M-ai răbdăm şi noi, ce să facem !
Hai să jucăm moara, că te-am bătut ultima dată şi te bat şi acum.
Doru pufni supărat pe soră-sa care mereu se dădea ,, mare,,.
Lasă că o aranjez eu. O să-i arăt că sunt mai bun decât ea !
- Felicia, ai auzit-o pe mama ? Crede că nu vom avea brad de sărbători. Tata nu a spus nimic, ce ne facem ,cum să vină Crăciunul fără brad?
-- Şi unde m-ai pui, Doru ,că am pregătit cu mama şi am copt ,steluţe, inimioare, am făcut din aluat şi un Moş Crăciun, şi nu avem ce împodobi.
Felicia avea nouă ani, Doru, zece. fraţii se împăcau de minune.Îşi programară să meargă la colindă la rude, să împodobească bradul doar ei doi, să facă părinţilor acest cadou, că nu aveau ei bani de cadou.
Felicia , în una din zile scotoci în dulap şi găsi un pachet bine învelit, nu a vrut să rupă ambalajul să nu cunoască mama, dar trase concluzia: acolo sunt cadourile noastre.
- Dorule, mama a cumpărat deja cadourile, noi ce cadou dăm părinţilor?
- Păi ce crezi tu, am eu bani de cadouri ? o să fac eu ceva să-i bucur , îmi vine ceva în minte.
Aş fi mers după brad , să-l aduc eu !
Stai, Doru, aici nu găsim brad la piaţă, ştii că tata merge la pădure în fiecare an şi taie un brad frumos pentru noi. Îi dă doi-trei lei lui moş Vasile, pădurarul, şi gata.
Tu ştii, Felicia, i-am auzit pe părinţi vorbind că pădurea asta imediat de după deal, bucata dinspre gârlă unde mergeam noi să paştem vaca, ar fi a bunicilor ,şi se judecă cu Statul să primim moştenirea de la bunici.
Nu reuşesc să primească înapoi bucata de pădure, chiar dacă au acte.
Ce greu este să fii adult! Eu nu vreau să fiu tată, nu vreau să mă duc la serviciu. Nu-i auzi pe ai noştri că sunt tare necăjiţi ?
Au tot discutat ei, dar nu era rost nici de sanie, nici de vorbă cu mama.
Tatăl se duse să cureţe la animale, mama se duse probabil să mulgă vaca.
Hai, ridică-te, Felicia! Acum, scot sania, poate reuşim să coborâm măcar de două ori, strada. Strada, mai bine zis, uliţa, nu era lungă , să fi avut douăzeci de case bătrâneşti,dar era în pantă, numai bună de sanie, dar vai şi amar de bătrânele ce veneau spre casă cu sacoşe pline. Era greu la deal !
Era greu la deal chiar şi cu sania, dar puştimea pusese stăpânire pe uliţa care dădea într-o stradă importantă, pe care se circula intens, era şoseaua ce ducea spre punctul de frontieră.
.De două zile de când viscolise şi ninsese tare , nu era chip să ieşi din casă. Troiene ce ajungeau până la înălţimea coşului casei, mormane de zăpadă viscolite, acopereau micul orăşel.
A venit Primăria cu maşini de curăţat, reuşiră să cureţe străzile principale , restul rămase în stăpânirea şi forţa braţelor bărbăteşti, uneori chiar şi a muierilor vânjoase.
Doru ieşi din casă, fie ce-o fi! Să încerce să vadă de e măcar o potecă pe uliţă, că, are el grijă să mărească poteca. Ieşi din casă cu ghetele nelegate la şireturi. Alunecă, se împiedică, prima experienţă cu zăpada fusese făcută.
Se ridică sprinten, bombăni ceva, îşi legă şireturile cu mâinile îngheţate, dar trăgând după el sania uşoară. Uhu !
Poteca îngheţată îl primi cu bucurie. Nici nu se aşeză bine pe sanie că neruşinata aproape că pleca fără el. În graba mare îi căzu, căciula de pe cap. dar nu avu timp să o ridice, porni la vale , în mare viteză.
Era seara. O lună rece , batjocoritoare, îl urmărea pe singuraticul copil, nimeni nu se vedea pe uliţă , doar mirosul fumului ieşind din hornurile caselor, pătrunzându-i în nări îl aduceau cu mintea pe uliţa pe care aluneca.
O, a fost nemaipomenit ! Ce se va supăra soră mea când îi voi spune ce grozav a mers sania. Trăgând-o acum la deal îşi făcea calcule că ar încerca să se mai dea odată, cu sania: nu-i păcat de poteca asta pe care am lărgit-o, eu ? Coborî din nou în viteză ameţitoare. Apoi încă o dată. Nu simţea frigul, uitase de căciulă, obrajii îi ardeau de ger dar şi de plăcere.
Se opri totuşi, gândindu-se că părinţii or fi terminat treburile şi nu-l vor găsi în casă,- să vezi atunci cum mă ceartă amândoi.
Dar se întoarse, pentru că uitase de căciulă. o găsi cu greu, era acoperită de zăpadă,- iar ninge după cum se vede, îşi zise.
Privi pe fereastră, o văzu pe Felicia că se uita la televizor ,doar erau în vacanţă, aşadar e linişte.
Intră tiptil ,îşi lăsă sania pe gang, o acoperi iară, şi cu obraji plini de seva vieţii. intră fericit, fericit, pentru că ei părinţii nu aveau habar că el a fost pioner, a încercat primul, uliţa.
- Ai venit ! Bine ! Nu te spun lor numai dacă o să-mi laşi mie o săptămână întreagă sania.Uite scriu aici şi semnezi că , te cunosc eu m-ai putea minţi.
- Nici nu mă gândesc!
Se auzi portiţa de la grajd închizându-se, semn că se întorceau părinţii. Doru se muie şi-i zise: bine fă hârtia că o semnez, na!
Dar vii tu la mâna mea.
Părinţii intrară în bucătărie, tatăl strigă: Felicia, Doru, să mai aduc lemne ?. deschise uşa camerei: da, e de ajuns de cald ! dar ce-i cu tine băiete, ai temperatură de eşti roşu în obraji?
îi puse îngrijorat mâna pe frunte. noroc că se mai încălzise fruntea niţel, că altfel ar fi pipăit tata, o frunte de minus zece grade.
Tatăl se aşeză pe marginea patului Feliciei, privind spre ei, copiii lui dragi :
Măi copii, s-ar putea că iarna asta să nu avem brad, nu pot merge la pădure pe vremea asta. dar am vorbit cu mama, să tăiem bradul cel mic din spatele grădinii.
Nu! ţipară ambii copii. Nu tată, nu-l tăia, mai bine rămânem fără brad,
Ştii , tată, zise Doru, când am sădit eu bradul acela , l-am pus, gândindu-mă, că eu voi creşte odată cu el.
Tatăl se uită mirat la ei,crezuse că vor primi fără comentarii propunerea lui,poate cu bucurie, dar văzu , că nu era aşa.
Se bucura că ei au reacţionat astfel.
Am copii buni, gândi !
- Bine, fie cum vreţi voi, vom avea o sărbătoare de Crăciun fără brad. Tatăl ieşi din cameră, o auziră pe mamă strigând : la masă cu toţii,urgent, că am multă treabă în seara asta. Doru mâncă cu mare poftă .
Mestecă bine băiete, ce grabă pe tine, zise tatăl- vezi nevastă, are poftă de mâncare chiar dacă nu a fost pe afară.
Doru şi Felicia s-au privit, cât pe-aci să pufnească în râs. Încă o zi şi mâine e ajunul Crăciunului. Mama făcea ultimele pregătiri. Azi, pe la ora unsprezece ajunge preotul şi la casa lor. Să sfinţească bucatele puse cu multă răbdare şi dragoste de stăpâna casei, pe masa din sufragerie. la mijloc un colac rotund copt de mama, de două zile. Apoi bucatele ce se mănâncă în seara de ajun:supă de roşii cu orez, ciuperci cu mujdei de usturoi, colţunaşi umpluţi cu varză, salată de cartofi cu măsline, compot de prune ,uscate astă toamnă pe grătarul de nuiele din grădină. Şi alte câteva mâncăruri, douăsprezece feluri, aşa-i obiceiul în Bucovina.
Aşadar pentru seara de ajun fără carne, doar mâncare de post. Mama se sculă devreme să pregătească masa pentru sfinţire.
Felicia deschise dulapul unde ţine mama prăjiturile. Îşi puse pe o farfurie câteva bucăţi una mai suculentă ,mai cremoasă, ca cealaltă. Mânca cu poftă, pentru că mama nu-i dădea voie să se ,, îndulcească,, decât în prima zi de Crăciun, dar îi făcea plăcere să mănânce când are ea poftă nu când se cade,, de parcă mă vede Dumnezeu şi se supără că am mâncat o prăjitură,, !
- Hai, Felicia, ajută-mă să aduc încă două scaune la masa că vine părintele cu încă trei persoane şi le pregătesc ţuica fiartă şi nişte plăcinte..
hai m-ai repede fată, acuşi e aici preotul!
În timpul ăsta cât mamă şi fiică se pregăteau pentru venirea preotului să sfinţească bucatele, tatăl se duse la Primărie. De altfel, acolo lucra el, funcţionar.
Spirule, eşti căutat la telefonul din Secretariat.
Spiru ridică telefonul şi auzi glasul vărului său , Dan : păi bine , vere, mâine e ajunul Crăciunului şi nu mă înviţi în oraşul tău pe care nu l-am văzut de trei ani?
- Dane !! Ce faci omule cum de mă suni , am crezut că te-ai mutat în Siberia că nu dădeai nici un semn. Ultima oara a fost acum un an în urmă, aşa este ?
- Spirule ultima surpriză! Vin la voi, mai bine zis venim: eu, Katia şi Dorin al nostru.
îţi aduc un brad , omule de aici din pădurile Cernăuţi ului, că la voi e o iarnă grea, de la noi a plecat, viscolul cel mare, acum e bine. Sosim pe la ora patru după amiază. Am pregătit maşina deja. În două ceasuri, dacă nu stăm prea mult la vamă, suntem la voi.
Să nu începeţi cina de ajun fără noi, aşteptaţi-ne! Te salut, ne vedem mâine.
Spiru puse telefonul în furcă , privi buimăcit la secretară.
Soseşte vărul dumneavoastră de la Cernăuţi? aşa am înţeles, nu vă supăraţi că am auzit discuţia !
- Da, Olga, vine Dan cu familia la noi. A mai fost acum trei ani la mine , suntem veri după bunici. Bunicii noştri erau fraţi. Dumnezeu să-i ierte că s-au dus de mult .! Ce veste minunată am primit !
Ce se va bucura nevastă-mea ! Dar copiii ! Când le povestesc că vine unchiul cu brad din pădurea Cernăuţilor, vor fi foarte fericiţi.
Ştii, Olga, era să facem sărbătorile fără brad. Cum de a simţit Dan că nu avem brad? Ca să vezi, omul ăsta simte româneşte !

autor : viorica gusbeth 2016

                                                       LA  SCĂLDAT

Şi demult, demult, era la fel de cald. Vară nebună !Dimineaţa, cum răsărea , soarele,  se pregătea , să topească.. Multora le facea o plăcere deosebite puterea de nestăpânit a căldurii. Aerul vibra, o moleşeală plăcută te cuprindea. Hai la scăldat, copii , striga tatăl !. Duminica , era  planificat  scăldatul.. Dacă   locueşti la cincisute de metri de râul  ce trece tumultos   , cum altfel   să rezişti la chemarea lui ?Te cheamă, îţi face oferte apetisante, şi aşteaptă cu nerăbdare să vii la el şi să te bucuri de răcoarea  lui. Copiii au sărit bucuroşi , cei mici , în braţele tatălui, cei mai mari şi-au pregătit   în grabă costumele de baie.

Dar mama nu vine cu noi ? întrebă Paul , cel mai mare dintre ei. Să vină şi ea , doar e duminică astăzi, nu are de lucru!

Mama ieşi în cadrul uşii, legată la spate  cu baticul, , cu picioarele goale, cu o bluză şi o fustă uşoară.. Ieşi cu un castron mare , plin cu plăcinte , din care ieşea aburul fierbinte.

-Vin , şi eu la apă, copii, dar un pic mai târziu, mai am de terminat  mâncarea. Am  urgentat coptul, să vă pot da plăcintele, că nu vreţi să aşteptaţi   prânzul.

Ai făcut plăcinte şi cu magiun , sau numai cu brânză., mamă ?

Am făcut cu de toate, , aveţi acolo şi surprize!  Dar aveţi grijă să împărţiţi în mod egal. Să nu aud că v-aţi certat .

Mamă, dar pere ne-ai pus.?

Mama, dădu din cap, şi-i spuse bărbatului ‚,, ai grijă de ei ca ochii din cap !

Tatăl zâmbi la grija exagerată a mamei.

Am grijă, draga mea ! Ce sunt numai ai tăi, nu şi ai mei ?  Dar, să vii şi tu, te aşteptăm! Să avem putere de muncă săptămâna viitoare!

Îşi îmbrăţişă soţia cu dragoste, pentru străini ar fi fost gest inutil, dar pentru ei, era confirmarea iubirii împlinite. Cei mici, doi băieşi de şapte ani, gemeni, au  plecat în grabă.de parcă le era teamă că nu vor găsi râul la locul cunoscut.

Tată, uite ce fac ăştia mici !zise Dana, fata familiei. Apoi mă cerţi pe mine, tată, că doar eu sunt cea mare şi trebuie să am grija lor.

Tatăl dădu din cap, zicând  ,,lasă-i Dana, nu se duc ei prea departe, că altfel nu-i iau cu mine în apa mai mare. , Paul, îi zise tatălui  ,,eu merg la pescuit, tată,,. Avea în mână undiţa  .

Dar crezi, Paul că pe căldura asta te vizitează vreun peşte ?

Dar, tată , peştilor nu le este cald, aşa că  îi ameţesc eu!  Colbul fierbinte de pe drumul ce ducea spre râu, devenise un nor  ce plutea în urma lor. Copiii răscoleau cu picioarele desculţe   praful fierbinte.

Potoliţi-vă copii, zise tatăl !Am înghiţit numai praf de când am plecat de acasă .

Fă şi tu aşa cu picioarele cum facem noi , zisr Paul .

Dar ce eu sunt desculţ, ca voi ?

O, dar ce bine este aşa fără sandale !

Bine că mergeţi la apă, să vă bălăciţi, că altfel biata mamă ar avea de lucru cu spălatul.

În sfârşit au zărit , apa ! Eu fug prima,  ţipă  Dana. , dezbrăcându-se .

Dana se întâlni cu fetele de vârsta ei simţindu-se   în paradis. Fetele se întreceau , la viteză, la înotul sub apă, la joaca în grup, ţinându-se de mână. Paul  se întâlni cu amicii lui la pescuit, iar talăl îi învăţa pe  gemeni, să înoate. După masă, apăru şi mama . Îşi terminase treburile şi sosi aducând de mâncare la odrasle. S-au întor , târziu. Au admirat oglindirea lunii, pe luciul apei, liniştea serii, potolirea căldurii. Erau obosiţi, dar atât de fericiţi !Era doar una din zilele minunate  pe care o petrecea familia,  într-o  zi fierbinte, fierbinte, de vară.        

    31  iulie  2012                                                                           autor   viorica  gusbeth

                                           VISUL

                                           Autor Viorica Gusbeth

          Avusese o zi nespus de agitată. Întorcea capul, mergând pe stradă. Simțea că e urmărit.

 O senzație atât de neplăcută. Pe cer soarele hotărâse că are dreptul să doboare astăzi limita de temperatură suportată de tereștri. Sudoarea curgea pe fața lui, batista era deja udă, nici nu o m-ai putea folosi.

 Ce e cu căldura asta, a înnebunit și soarele ?

 Ridică privirea spre cer, acceptând ideea de a orbi la vederea lui, dar măcar o privire printre genele strivite să-i arunce, să-și arate nemulțumirea. Apoi nu știu nimic.

 Soarele l-a dat gata !.

 Trecu ceva timp, el zăcea în praful de pe stradă. Trecătorii priveau, întorceau capul zâmbind: ce l-o fi năucit, soarele sau Ha, ha, ha ! Să zacă, așa îi trebuie !

Se apropie cu pași timizi, o fetișcană. Să fi avut 12 ani. O copilă ! Se aplecă deasupra bărbatului întins pe caldarâm, îi puse o mână pe frunte, scoase din buzunarul foarte mic ce-l avea pe bluzița scurtă, o sticluță mică. Îi puse la nas și brusc bărbatul sări drept în picioare. Privi în jur buimăcit, ar fi dorit să întrebe pe cineva, ce se întâmplă cu el, unde se află acum, dar, nici o făptură nu se vedea în apropiere. Ridică privirea spre cer, amintindu-și parcă că a privit acolo ceva timp în urmă.

 Așadar memoria sa era neatinsă. Dar pe cer, doar un nor de o culoare neobișnuită, se lățea văzând cu ochii. Apoi el simți că îi este frig ! Tot mai frig !

 Să mă întorc acasă să mă îmbrac, ce se întâmplă aici, ce o fi cu norul acela rozaliu ?

. Nu mi-a fost dat să văd un astfel de nor până acum ! Înțelese că a căzut, că a fost trântit pe caldarâm, își aminti că s-a simțit urmărit. Cum termină acel gând, simți din nou prezență străină.

 - Cine ești ? Te simt aici lângă mine ! Ce se întâmplă cu mine ?

 Auzi o voce subțire, atât de subțire încât corpul său tresări:

- Eu sunt aici lângă tine, privește-mă !

- Nu în dreapta sau stânga, privește-mă sunt aici la picioarele tale !

 Speriat, el privi în jos, la picioare. Dar nu vedea nimic

- Doar tu mă poți vedea altcineva nu ! Ai răbdare încă o picătură de Leg și mă vei vedea:

 Se holba la picioarele sale, înnebunit de spaimă. Se gândea că are halucinații provocate de soarele nebun. Dar și ăsta dispăruse ! Și îi era atât de frig !

 Acum, privește-mă !

 O copilă, aceea ce-i pusese pe față micuțul obiect ce ar fi putut să semene cu o sticluță de parfum., apăru în fața ochilor săi aplecați spre piciorele sale. Dar numai o jumătate din corp se afla în fața ochilor. Sunt cu membrele mele ce nu seamănă cu ale tale, în solul pe care calc. Pentru că eu calc pe altă rocă nu pe cea pe care ești tu. Acum închide ochii și te voi duce undeva. Acolo vei afla ce se întâmplă cu tine !

Se ridică în aer. Plutea ! Se simțea minunat ! Ar fi râs în hohote, dar de ce să râdă, cu cine să râdă ?

 Așa a început totul !? Era atât de singur aici. Așa credea el. Dar vocea aceea neplăcut de subțire se făcu prezentă.

 - Nu - i așa că te simți minunat ? Și atât de ușor ! Pe Pământ e atât de greu ! Cum locuiți voi acolo legați de solul acela de culoare incertă ?

  Bărbatul se sperie, îi trecu râsul. Cum eu nu sunt pe pământ ? Unde e casa mea, orașul meu, prietenii, familia ?

  De ce intri în panică ? Ai răbdare, se auzi vocea subțire.

 Privi speriat. Urât, cât e de urât aici ! Totul e cenușiu, ba nu, un roșu, dar nu roșul meu,. Unde e roșul meu ? Unde e verdele meu ? Unde e galbenul meu ?

 Se supăra, se enerva, dezamăgirea îl copleșea. Când răbdarea sa ajunse la cote maxime, o melodie îi strivi urechile. Un amestec de voci care scoteau sunete de neînţeles. Dumnezeule, ce se întâmplă cu mine ?

 Încă puțin, ai răbdare. !

 Nu a știut când se schimbă peisajul Dispăru culoarea acelui roșu incert, dispăru urâtul !

 Simți că alunecă ! Parcă mă aflu în lift ! Coborrr ! Coborr !

 O viteză amețitoare îi zdrobea creierul. Ochii nu reușeau să prindă imaginea căderii. Nici glasul acela extrem de subțire nu se mai auzea.

 Apoi nu știu nimic, poate leșină !

    Glasuri, o mulțime de glasuri, zgomote necunoscute. Deschise, speriat, ochii.

 Se pare că era întins pe ceva. Privi în jur ! Nimic care să-i amintească de lucruri obișnuite ochilor săi. Totul era altfel. Și auzi o voce !

- Bine ai venit la noi ! Călătoria ta a durat un an pământean. Poți să te ridici.

  Bărbatul se ridică încet de teama vreunei surprize. Mintea lui căuta explicație, dar aceeași voce, alta nu cea extrem de subțire, îi spuse: ești îngrijorat, dar nu trebuie.

 Te-am adus aici pentru că a venit ziua în care voi, Pământenii, trebuie să știți !

Bărbatul se ridică în picioare. Își simțea corpul ușor ! Aerul, sau ceea ce îi intra în plămâni era atât de plăcut. Îl supăra un singur lucru în aceea clipă, zgomotul.

.Ai putea adormi ușor aici, gândi. Câte pisici care torc fac zgomotul acesta ?

 Pisici ! Da, pisici, acele animale blânde și minciunoase !

. Nu, nu de acolo vine zgomotul ce îl auzi doar tu !

 Da, nu te speria, îți citesc gândul ! O să primești acest dar din partea noastră când vei pleca, o să asculți și tu gândurile celor de lângă tine.

 Acum, vom porni într-o scurtă călătorie: Voi apare, sunt ghidul tău pentru acest timp. Să nu te sperii, sunt puțin altfel decât tine, decât voi pământenii.

 Inima bărbatului se strânse de teama surprizei. Ce va vedea, cum va accepta ?

 Chiar în apropierea corpului său simți un miros inexplicabil, apoi apăru ființa cu care discutase prin telepatie, poate.

 Un pământean ! Același obraz, cap, urechi, nas, ochii. O haină lungă îi acoperea corpul. Privi mai jos, la picioare. Da, acolo era altfel două aripi luaseră locul membrelor pământene.

 - Dar tu ești un om cu aripi așezate unde nu trebuie. La noi îngerii au aripi, dar la brațe, nu acolo unde noi avem picioare.

Ai răbdare ! Acum urmează să privești realitatea, în față, așa spuneți voi Pământenii ! Pășește ușor alături de mine, e prima parte a cunoașterii.

 Bărbatul Pământean nu dorea să comenteze, era depășit de tot ce ajungea la creierul său.

 Poate că visez, își spuse !

 Așa a început !

 Un uriaș ecran apăru în fața ochilor săi !

 Acum foarte, foarte mult Leg în urmă, a venit înghețul. Am așteptat căldura cu care eram obișnuiți dar au trecut mii de Zene și nu am mai simțit căldură. Ne-am obișnuit, ne-am acomodat, dar a venit foamea ! S-au terminat rezervele ! Știam că vom muri !

 O speranță enormă a apărut în VOL -ul următor. Un Geniu ! El ne-a salvat !

Aveam a o singură posibilitate, să pătrundem în interiorul casei noastre. Acolo, în adâncuri vom trăi, zene. Vom crea, vom rezista.

  Privește, aici vezi exodul nostru. Acesta s-a desfășurat în cinci mari etape. Azi îți arătăm prima etapă. Bărbatul pământean privea îngrozit.

Dar aceștia sunt ca și noi, au picioare, umblă, iar acum voi arătați altfel, de ce ?

 S-a întâmplat de-a lungul a zece Vole.

 Ți-am transmit explicația pământeană pentru valorile noastre, mai știi ?

 Da ! Zenele, sunt ani pământeni, Vola- un mileniu pământean, Leg-timpul !

 Dar e îngrozitor ce privesc și aud, nu se poate să reziști unor astfel de încercări, țipă înnebunit bărbatul Pământean.

 Noi am rezistat ! Acum te afli aici în casa ce ne-am construit-o cu foarte mult Leg în urmă.

 Privește ! Am pătruns la început în marea Peșteră Marțiană ! Voi așa ne-ați numit Marțieni, casa noastră, planeta Marte ! Dar denumirea este alta ! Noi suntem Xenaboni ! Planeta Xenabonio !

 Bine ai venit pe planeta noastră, în casa noastră.

 Iată, acum privește, xenabonii, coboară ! Vom coborî timp de o sută de zene.

 Iată aici ne-am oprit și am stat zece zene. Ne-am încălzit de la apele termale aflate din belșug. Privește, aici am reușit să ne facem lumina artificială. Iată, acel xenobon a cultivat legume. Ele au fost mai bune la gust decât cel cultivat pe solul planetei noastre.

 Am găsit în adâncuri de toate, pentru nevoile noastre. Aveam căldură, lumină ! Am reușit să ne aprovizionăm cu hrană.

 Dar a venit o altă nenorocire ! Nu puteam rămâne la această adâncime, noi nu știam atunci, dar mult leg va mai trece. Au început cutremure, a năvălit căldura. Ne aștepta sfârșitul dacă nu plecam. Se pregătea erupția vulcanului, noi trebuia să fim departe ca să supraviețuim.

 Leg-ul planificat pentru vizionare se apropie de sfârșit. Acum ne vom urca în acest omabo pentru că ție îți lipsesc aripile și vom vedea ce trebuie de văzut acum, în acest leg !

   Zi marțiană, zi după zi, bărbatul pământean pătrundea în misteriosul Xenobonio. Viziona orașe marțiene, el rămase la denumirea dată planetei, de pământenii din țara sa.

 Singurul lucru cu care nu se putea obișnui era că îi vedea pe ei cât de ușor pășesc, folosind aripile de la picioare.

.Acum înțelegi  de ce picioarele noastre s-au atrofiat de-a lungul milioanelor de ani ?

 Vorbesc în termeni pământeni cu tine ca să-ți fie mai ușor Ne simțim minunat cu aceste aripi în locul membrelor voastre..

 Dar să privești și să afli lucruri mai importante decât acesta. Iată, vom merge cu acest mijloc de transport în capitala Xenobonio.

 Denumirea ei este Angarka.

 Avem acest Omabo cu care călătoresc cei care au avut accidente și nu-și folosesc bine aripioarele, sau pentru musafiri. Acum vei afla câţi pământeni se află aici, la noi. Urcă ! Îi spuse ghidul său.

Astăzi vă întâlniți, aici cu toții, în această mașină, astfel numiți voi Omabo .

 Pământeanul urcă două mici postamente ce nu semănau cu scările obișnuite. O cameră imensă îmbrăcată în albastru atât de plăcut ochilor încât pământeanul simți că se află undeva unde griji și suspine nu există. Se lăsă moale într-un fel de fotoliu rotativ. GHidul său îi spuse: noi comunicăm cu toată gama de culori. Pentru noi culorile sunt vii, ele lucrează în avantajul nostru sunt ajutorul de nădejde. Această nuanță cu care vă primim are scopul de a vă face fericiți și fără griji.. Noi comunicăm cu toate culorile, ele ne învață când, unde, și care sunt de folosit !

 Mă simt minunat, gândi Pământeanul !

- Da, asta dorim noi, să te simți altfel decât acolo la tine !

 - Dar nu înțeleg ceva, gândi el. Voi semănați cu acei îngeri pe care noi îi pictăm pe icoane. Dar aripile lor sunt la umăr. Voi ce sunteți ? Un fel de îngeri ?

Atunci auzi un sunet bizar, I se transmise, nici el nu știe cum ? Să tacă, să nu mai gândească.

 Venea cel MARE !

 Sunete de neînțeles, nu vacarm, nu urlete, nu sunete blajine. Ceva ce semăna a murmur făcut de izvorul de munte și tunete ce sfârșeau în acorduri de melodii când lente când un fel de rock nebun.

 Nebunie ! Nu-și putea opri gândul ! Acesta lucra. Creierul său nu se lăsa intimidat, degeaba primise ordin: taci, nu gândi !

 Sunt om, sunt pământean ! Poate visez. Poate sunt pe pământ !

 Te vom trimite acasă, la casa Pământ ! Creierul tău nu se lasă coordonat ! Pământeanul ce ne conduce și ne ajută să învățăm lucruri pe care noi nu am apucat să le inventăm, nu te vrea aici !

 Nu te place ! Ești prea deștept !

 Dar pentru că îmi ești drag, eu, îngerul tău îți voi spune marele secret ! Nu va mai fi marele Secret ! Știu că îl vei transmite pe planeta ta !

 Marele Secret !

 Da, noi suntem îngerii ! Vă protejăm de multe rele, dar acum noi îngerii avem nevoie de ajutor !

E rândul vostru să deveniți pentru noi îngeri, dacă așa doriți să vă numiți, sau cum doriți !

 Dar, ajutați-ne ! Suntem iarăși în impas. Trebuie să ne aduceți pe Terra 

                             LA POARTA NORDULUI de RĂSĂRIT

                Avem nevoie de un Prinț Celest să privească în ochi Bucovina ?

   Frumusețe ?   E prea sărac cuvântul! Oameni ! Români ! Inventați cuvinte noi să poată mulțumi nevoia de exprimare absolută, pentru a descrie frumusețea acestei minunate zone .

 Vino în prag de vară ! Verdele sănătos s-a instalat total Și aici verdele rămâne verde timp îndelungat,  în Bucovina!  Soarele a învățat să drămuiască razele, să mângâie doar frunza, să dea putere clorofilei să domine pe munți, văi și dealuri. Să-și joace raza fierbinte în răceala apelor repezi de munte.

 Iar florilor ? Multiplelor flori ?  Raza de soare râde fericită ! Se joacă cu roșul fierbinte inventat de el, cu galbenul frate,cu vișiniul elegant, cu rozul celest, cu movul rece.

 Albul Mănăstirilor- Temple, ale Sfinților supremi, strălucește, întărit de raza de soare.

 Norii sunt perfecți de albi ,într-o frumoasă și lungă zi de vară. Liniștea e sănătoasă, nu plicticoasă. În aerul cuprins de tăcere se simte glasul pământului străbun. Aici în Bucovina pietrele vorbesc !  Ele păstrează tainicul zgomot lăsat de copitele cailor alergând la luptă. Pietrele păstrează  tainicul zgomot lăsat de oștenii ce-și zângăneau săbiile, puștile, în țipătul morții. Mușatinii odihnesc în modesta biserică din blândul oraș Siret.

 Bogdăneștii stau și ei în odihnă la biserica din târgul Rădăuților

Iar Ștefan ?  Acolo la Putna lui dragă , cu mintea trează la zgomotul civilizațiilor , face plan de bătaie pentru bătălia, de revenire la sânul Țării- Mamă, a  acelei bucăți rupte din trupul ei!  

  Hei, Soare ! Încălzește oasele vitejilor ! Tu soare ! Dă putere ochilor albaștri, verzi, căprui și blondului păr - arămiu, să zburde iară ! Să prindă putere ! Să cânte un nou Porumbescu și Enescu ! Să colinde iară pe  dealuri, munți și văi, poezia lui Eminescu ! Să revină la viață și să trăiască în veci, Labiș cu a lui Căprioară !

 Și stă și așteaptă la poarta țării, frumoasa Bucovină, cu oameni harnici, strălucind de inteligență, de inventivitate. Voi munților ! Strigați voi țării !

 Ne-ați răpit și bruma de industrie , de posibilitatea de a câștiga un ban cinstit A ajuns Bucovina să fie bănuită de trafic de țigări ? Doar atât poate fruntea țării ? Că, aici în Bucovina, suntem poarta de intrare a multor popoare !  Dar ne-ai uitat țară ! Avem nevoie și noi de un prinț englez să  pună în valoare frumusețea și inteligența ? De ce , țară ?

                         Iulie   2016        Viorica Gusbeth

Cu cei doi copii în brațe, băiatul în brațele tatălui, devenit dintr-o dată absorbit de importanța momentului, ea, mamă devenită așa de la o oră la alta, copleșită de responsabilități, cu mica fetiță în brațe, au plecat la drum.
Cu o Dacie albă, un șofer - om cumsecade, se îndreptară spre orășelul în care nu-i așteaptă nimeni, dar , unde peste ceva ore, poate țipete chiar plânsete însoțite de priviri speriate vor inunda apartamentul.
Băiețelul stă cuminte în brațele bărbatului ce îl strânge cu gingășie , controlându-i căciulița să stea bine pe cap. Dar tânăra femeie , Silvia, privea la micuța ființă cu o adorație mută. Aștepta ca pruncul să deschidă ochii ,să-i dea cu mâna ei prima masă, o sticluță cu biberon , umplut cu cald încă..
Dar micuța dormea , mișcându-și gurița și căutând probabil sursa vitală pentru ea
. Silvia privea fața mică, albă, cu pleoapele închise. pe pleoapa dreaptă o alunița , un semn discret îi dădeau micuței un semn distinct. Apoi, ca la un semn tainic , micuța deschise ochii. Ochi albaștri de o frumusețe aparte, priviră la ființa ce sta aplecată spre ea. S-au privit adânc, micuța ce avea o lună de viață și această tânără femeie copleșită de emoție. Ea, Silvia știa ce a simțit atunci. Își amintește acel moment . A simțit din partea copilului un fel de rezistență, un fel de ,, Nu,, mut .
A plâns tot drumul ! Nu a ajutat nici sticluța cu lapte, nici brațele speriate ale mamei, nici legănatul . Ea, plângea ! Plângea pentru că aceea ființă ce i-a dat viață, a alungat-o . Vor trece câteva zile până când micuța se va obișnui cu noua ei mamă. Dar se va naşte o dragoste pe viață. Iubirea poate înlocui orice durere.
Își aduce aminte cu nostalgie Silvia, de acea zi minunată de sfârșit de martie. Au ajuns târziu după amiază. După ce Gaby plăti şoferul , mulțumindu-i pentru sufletul său omenos ce avu răbdare să asculte pe un drum lung plânsete de sugar , de copii purtați pe brațe încă străine , deschise ușa apartamentului plin de emoție.
Am ajuns acasă copii,le spuse el .Au așezat fetița pe canapea, ea încă nu avea tendință de răsturnare, de altfel ambii copii adormiseră.
Cum vom proceda de azi încolo ? întrebă Silvia ! Nu avem nimic pregătit.
Ba da ! Așteaptă puțin, merg să aduc un cărucior pentru Daria noastră mică ! Ieși din locuință , se duse în vecini. Știa că aceștia nu m-ai aveau nevoie de cărucior, voinicul lor împlinise doi ani. Se rezolvă așadar cu dormitul fetiței. Băiatul va dormi cu noi zise Silvia.
Așa începu noua viață. Au reușit să stea câteva zile acasă , cu copiii, să se adapteze unii cu alții.
Ce zile minunate . Gaby nu m-ai întârzia la serviciu, se grăbea să ajungă acasă.
Când au primit copiii au primit de la medici și diverse sfaturi.
Fetița este sănătoasă, dar la naștere i s-a dislocat piciorușul drept. Veți veni peste cinci luni la control și vă vom spune ce aveți de făcut .
Băiețelul nu este prea sănătos, are rahitism. Atenție când îl veți scoate afară, ochii îi sunt foarte sensibili.
Multă vitamină A, mult morcov !

Ce se întâmplă cu tine , Gaby ? îl întrebă inginerul șef . Am impresia că ești cam nedormit. Ceva schimbări în viața ta ?
- Și încă ce schimbări ! Sunt de ceva zile, părinte. Îi povesti despre frumoasa familie ce și-o construi.
Domnule, ce curaj aveți ! Păi dacă vă treziți cu niște surprize de proporții ?
_ Adică, la ce vă gândiți ?
- De exemplu să vină părinții naturali să vă ceară copii!
- E și aici o regulă, nu merge așa, sunt niște acte , dosare ale copiilor, totul ținut în mare ordine. Nu se joacă nimeni cu vieți de copii.
- Da, frumos ai spus , să fie așa, să vă bucurați de ei și să aveți parte de putere să-i creșteți.
S-au bucurat de aprecieri, de simpatii, dar și de răutăți spuse pe la colțuri. Unii chiar invidioși ce nu le-ar fi trecut prin cap să facă un astfel de gest să crească copii înfiați cu toate că nu-i aveau , bârfeau și făceau pronosticuri mizerabile. Dar ei doi, Silvia și Gabriel își vedeau cu toată responsabilitatea de rolul ce și-l asumară. Silvia, primi trei luni de concediu postnatal. Acum liniștită își vedea de îndatoriri. Primul lucru, să facă rost de un pătuț pentru băiețel. Au cumpărat un pătuţ frumos cu o salteluță flexibilă, cu sertare și alte adausuri simpatice . În dormitorul lor din apartamentul cu trei camere , lângă patul lor au așezat pe partea unde dormea Silvia pătuțul băiețelului. Micuța dormea în căruciorul alb luat de la vecină și care li-l dărui cu multă dragoste. Urmă apoi cumpărare de lapte praf, Humana, le recomandă medicul pediatru. Biberoane, sticluțe, pentru că și băiețelul tot cu biberonul era hrănit. Au urmat zile pline ! Scutece, lapte praf, etc.
Și cât farmec poate fi în astfel de activități o știu doar cei ce trec prin clipe magnifice. când responsabilitatea față de mica făptură stă în mâinile tale.

Termin concediul, ce vom face în continuare se întreba Silvia. O luă pe Daria în brațe, în trei luni crescu , zâmbea și deseori râdea cu gurița ei mică, bucurându-și părinții. Ce copil vesel , spuneau ei. Diferit de surioara lui, micul Gaby , se trezea mai puțin vesel, plângea des, mereu irascibil. Fiind mai mare ca vârstă necesita atenție sporită.
Cît morcov a mâncat micuțul ! Fier, B-uri, și A-uri, sub formă de pastile pe lângă spanac și multe alte legume , l-au pus pe micuț la propriu și la figurat pe picioare.
Ura! am o veste grozavă să-ți dau, iubitule. Micuțul nostru s-a ridicat astăzi în piciorușe. Și imaginează-ți, a sta fără să se țină de pătuț . Când l-am văzut am fost atât de fericită! Eu l-am sărutat iar el mi-a spus pentru prima oară MAMA ! Trebuie să notez neapărat data aceasta, să țin minte, e de o importanță deosebită.
Silvia, povestindu-i lui Gaby evenimentele din aceea zi avea lacrimi în ochi de bucurie. Gaby se desbrăcă repede de haină și fără să aștepte , intră în camera unde cei mici la aceea oră se jucau . O sărută pe Daria, apoi apropiindu-se de pătuțul băiatului, i se adresă : Bună micuțul meu, astăzi ai fost de nota zece, e primul tău zece luat, și sunt sigur că vor urma mulți de zece. hai vino la tata în brațe !
Îl ridică ușor, îl sărută pe creștet și îl puse jos pe covor , ținându-l de mânuțe și încercând să-l îndrume să pășească. Dar Micuțul începu să plângă, nu voia , se sperie.
Bine atunci , uite stai aici pe perina asta lângă pătuț, să văd cât ești de curajos ! Hai, arată-i și lui tata cum înveți tu să umbli.
Micul Gaby luă în mână un rățoi ce măcăi la atingere, apoi uitându-se la tată îi spuse ,, mama !
Bravo băiete, eu te dau jos din pătuț, te răsfăț și tu îmi zici,, mama .

Dar tata ? când  mă bucuri și pe mine, puiul meu drag ?
Copilul nu-i dădu atenție. Atunci Gaby dori să-l pună din nou în pătuț, dar primi rezistență. Copilul nu dori să părăsească micul paradis de pe dușumea, unde spațiul îi permitea desfășurarea. Apoi , în patru labe se apropie de pătuț, se agăță de sertare și încet se ridică în piciorușe.
Bravo, strigă Gaby, speriind copilul. Dar după ce tatăl îl mângâie el făcu câțiva pași , ținându-se de pătuț.
Așadar începutul era realizat . Copilul își înzdrăveni piciorușele, zeama de morcov, i-a limpezit privirea, calciul luat i-a întărit oasele. La un control făcut la medicul pediatru, acesta le spuse : E pe drumul cel bun, copilul. În câteva luni rahitismul va dispărea. Îl îngrijiți minunat pe copil . Când îmi amintesc cum arăta când ați venit cu el la mine, câte luni în urmă, doar trei ? Bravo tinerilor ! Vă onorați frumos rolul de părinți.
Ce poate fi mai frumos decât acele câteva cuvinte spuse de pediatru. Erau atât de fericiți !
Așadar și eu pot face ceva bine, gândi Silvia ! Ea rămase cu o sensibilitate excesivă, după ce ratase cele două nașteri și nu adusese pe lume copii. Se credea vinovată ! Dar, unde era vina ? Nici ea nu putea să răspundă acestei întrebări.
Dar copiii ei dragi pe care îi avea acum , pentru care ar fi făcut orice să-i știe sănătoși, veseli, fericiți, îi dădeau siguranță și încredere în forțele ei, proprii. Desigur, el, iubitul, soțul, , fără el ce ar fi făcut ? Era alături de ea iubind copii, ajutând-o în toate.
la un alt control făcut la medicul pediatru, de această dată cu mica Daria, primiră felicitări, ce bine arăta fetița. Da e jucăușă, veselă : Uită-te la mine, Daria îi spuse medicul. Îi controlă urechiușele, capul, mâinile, apoi se opri la piciorușe.
- Doamnă, dezbrăcați puțin fetița, să-i văd piciorușele. Știți că trebuie să mergeți cu ea la C., să o vadă profesorul Damian. A avut probleme la naștere, s-ar putea să fie luxație la un picioruș. Să vedem
Măsură, întinzând piciorușele fetiței, unul lângă altul. Dar această mișcare de întindere o făcu pe micuță să plângă :
- am remarcat și eu , când îi fac băiță trebuie să fiu foarte atentă , altfel plânge, desigur o doare. Da, știm domnule doctor, când fetița va împlini șase luni ne ducem cu ambii copii la C. Cu ocazia asta ne vor spune ce avem de făcut
Foarte bine, dragii mei. Și , doamna Silvia, concediul dumneavoastră postnatal se termină, dar găsim noi o posibilitate să vă ajutăm, să m-ai primiți la început încă o lună de concediu, apoi m-ai vedem.
Ce bucurie ! Așadar încă o lună își va crește copii liniștită. stând cu ei acasă.
Î

S-au întors la hotel complet dezorientați. Nu s-au oprit nici a privi caișii înfloriți, nici să admire verdele crud ce devenise împăratul localității, nu vedeau oameni grăbiți păşind pe străzi. Mintea lor se oprise la cele câteva vorbe spuse de directoarea de la Casa de copii.
- Mâine pentru noi va fi o zi hotărâtoare, Silvia, cum te simți tu acum ?
- Întrebarea este bună și pentru tine, Gaby! Hai să ne unim forțele și să încercăm să ne facem ordine în minte. Ceea ce am aflat astăzi, mă, ne, face foarte sensibili, dar pentru că tu ești m-ai echilibrat ajută-mă să trec peste bucurie, să asimilez bucuria.

Au vorbit, au făcut planuri. Dar cum vom merge acasă , cu trenul ? Micuța va fi cuminte în prima ei călătorie ? O mulțime de treburi ce trebuiau frumos planificate, să nu apară neprevăzutul. Dar , să avem răbdare până mâine, vom vedea atunci ce trebuie de făcut. Și-au amintit că nu au mâncat mare lucru în ziua aceea , aveau ceva mâncare rece pe care o luară cu ei la drum, dar nu s-au înghesuit să mănânce.
_- Hai, Silvia, îmbracă-te ieșim să mâncăm undeva, doar astă seara mai avem libertate, de mâine suntem părinți și nu vom m-ai avea timp pentru noi.
Silvia se simți minunat în târzia după amiază de primăvară. Un pardesiu ușor , de culoare gri, o eșarfă albastră și un basc gri deschis îi subliniau tenul delicat, puțin obosit. Gaby, un tânăr de treizeci și trei de ani, înalt, suplu, să nu zicem slab, cu ochi vioi de culoare incertă, să fie maro - ciocolată sau maro gri ? cu scurta de stofă de culoarea verde închis, cu capul descoperit ce-i lăsa părul aspru tuns scurt să se bucure de libertate, pășeau unul lângă altul ținându-se de mână. Cine ar fi putut ghici că bucuria lor se datora unui copil pe care îl vor vedea pentru prima oară, mâine?
Au intrat într-un restaurant modest și au luat o cină ușoară., apoi s-au îndreptat spre hotel pășind fără grabă, umplând plămânii cu aerul curat , destul de rece , aer de primăvară.
Au dormit liniștiți, împăcați cu ei însăși, simțind că viața lor se îndreaptă spre un făgaș pe care și-l doreau. Pentru cei a căror viață nu cunoaște suișuri și coborâșuri , pentru care normalul e foarte normal, nu pot înțelege ce simt acele persoane care își construiesc viața după alte tipare. Poate privesc de sus la aceea ,, anormalitate,, spun ei, dar în situații similară poate s-ar comporta la fel.
Unde am pus biletul cu numărul de telefon al doamnei Sofica , întrebă puțin agitat , Gaby.
Silvia scoase din buzunarul jachetei lui , bilețelul .
Nu fii agitat, e totul în regulă. Ne-am odihnit, acum pornim la drum.
Au ajuns la Maternitate, acolo se afla încă micuța. Au discutat cu asistenta Sofica.
Hârtiile sunt pregătite, Aveți nevoie de hăinuțe pentru fetiță, nu are decât trei săptămâni. A rămas în maternitate , mama a început cursurile, e la școală.
De altfel nu vă permite legea să vă cunoașteți . Ce trebuie să știți, va fi trecut în dosarul ce îl veți primi. Fetița e frumoasă și sănătoasă. Dar, înainte de a o primi, veți discuta cu medicul din spital
Nu o putem vedea acum , întrebă Silvia ?
Nu! Când o veți lua în brațe va fi pentru totdeauna,așa că mergeți să cumpărați hăinuțe pentru copil, pot fi și albe zâmbi asistenta, nu neapărat de culoare roz.
Au cumpărat hăinuțe pentru micuță, o plăpumioară călduroasă de mătase. Să cumpărăm și ghetuțe ? o întrebă pe vânzătoare, Silvia.
Vânzătoarea îi arătă niște botoșei drăgălași, dar erau bleu iar ea dorea albi sau roz. Luați-i și pe ăștia, zise vânzătoarea poate o să aveți și un băiat, zise zâmbind.
Silvia îi luă, așa în doară, să-i facă pe plac vânzătoarei. Achită bonul. Gaby se oprise și privea la un cărucior .
- Vom avea nevoie și de acest mijloc de transport pentru micuță.
- Bine, asta vom face acasă la noi, iubitule, doar nu cărăm ,, vehiculul,, de aici.
Pregătiți cu tot ce era scris de asistentă pe bilet, s-au întors la maternitate. Asistenta îi întâmpină , luă din mâna Silviei sacoșa cu lucrurile cumpărate: o voi îmbrăca eu, o veți primi pe mititică pregătită de drum.
- Dar, m-a sunat doamna directoare. S-a întors, este la birou acolo unde ați m-ai fost , dorește să discute ceva cu dumneavoastră.
După ce ați rezolvat treburile puteți să vă întoarceți aici.
Curioși, s-au dus cu teamă în suflet la Casa de Copii. Dacă a intervenit ceva și se schimbă situația ? dacă nu mai dorește să le dea fetița ?
Au intrat în biroul directoarei cu inima strânsă de teamă.
- Bine ați venit dragii mei. Eu mi-am terminat treburile și doresc să discut cu voi ceva ce mă frământă încă de ieri. Am înțeles că ați avut două nașteri, doamnă, o fetiță pe care ați născut-o cu cordon ombilicat și care a murit la naștere și băiețelul născut luna aceasta, de aceea v-ați dorit băiat. Eu am pentru voi o propunere, avem un băiețel care nu se adaptează în mediul din cămin. Nu crește în greutate, nu se bucură, nu se joacă la fel ca ceilalți copii, într-un cuvânt nu se adaptează. Dacă nu va avea parte de căldura unei familii, va muri. Are nevoie de iubire părintească, dragii mei. V-am analizat, ne-am interesat despre comportamentul vostru, altfel nu vă chemam să veniți și iată, vă propun, să vă întregiți familia și cu un băiețel.
Gaby sări de pe scaun și emoționat îi spuse: desigur, unde este copilul, câți ani are, vreau să-l văd !
Silvia privea zăpăcită la soț, neștiind ce trebuie să facă. Doi copii, de parcă aș avea gemeni? gândi . O să mă descurc oare ? Sunt capabilă de un astfel de efort ?
Directoare îi învită: veniți să vă arăt băiatul.
Au intrat într-o camera luminoasă, foarte curată cu o mulțime de paturi mici.. Băieței și fetițe , unii ridicați pe piciorușe , ținându-se de margine de pătuț, unii culcați, alții plângeau. Două tinere infirmiere îi hrăneau sau schimbau scutece. Cu toată hărmălaia , faptul că strălucea curățenia, că ferestrele mari dădeau lumină și căldură camerei, atmosfera era suportabilă. Infirmiera luă din pătuț un copilaș . Îl aduse lângă tânăra pereche. Acesta este copilul, zise directoarea. . Silvia îl luă în brațe. Era atât de mic. Își lăsă capul pe umărul ei,. Gestul copilului cuibărit pe umărul ei a lăsat-o fără cuvinte. Îl mângâie și-l privi cu atenție, ridicându-i obrazul. Un chip cu ochi mari, un obraz alb ca varul, o privi rugător parcă
.Ea nu m-ai suportă, începu să plângă. A simțit nefericirea copilului, a auzit glasul disperat ca o chemare, a nefericirii lui.
Are un an și trei luni și greutatea unui copil de cinci, șase luni. Nu mănâncă , nu a văzut soarele, e mereu răcit nu-l scoatem afară. Noi cunoaștem psihologia celor mici și abandonați, acest copil este altfel. Are nevoie de dragoste de părinți. Mama copilului era studentă la medicină,. S-a întâmplat, ce s-a întâmplat! Nu-l poate crește, l-a abandonat.
Au părăsit cu greu încăperea . Gaby l-a luat și el în brațe și i-a spus copilului: vino la tata, puiule, în sfârșit te-am găsit, m-ai găsit!
Acum aveau altă misiune, hăinuțe pentru băiețel
-. Tu ai cumpărat și ai ales ce ai dorit pentru fetiță, lasă-mă pe mine să aleg pentru băiat, zise Gaby.
Nu plecăm cu trenul, nici vorbă ., închiriez un taxi, așa la mica înțelegere , pentru că trei sute de kilometri plătiți cu ceas, ne lasă lefteri.

Gaby avusese o zi grea la serviciu. Probleme multiple îl asaltau. Fabrica se afla în probe tehnologice . iar el răspundea de un important segment , partea electronică a camerei de comandă .
După ce lipsi acele câteva zile, dorind să fie alături de soție, când durerea îi sufoca , la serviciu problemele nu le rezolvase nimeni. Directorul tehnic îl chemă la raport.
- Înțeleg tovarăşul Kovaci , ai probleme personale, dar fabrica nu așteaptă,problemele de serviciu în această perioadă sunt extrem de importante. Avem termen de dare în funcțiune,, nu putem să ne împiedicăm de micile noastre necazuri.
Tovarășul director, mi-a murit copilul nou născut, e chiar atât de mic necazul prin care trec ?
- Bine, bine, înțeleg, dar , la treabă, să grăbim punerea în funcțiune !
Intră în casă obosit, nervos. Silvia stătea în fotoliu din sufragerie . Se ridică imediat ce auzi ușa ,, se apropie de el, știa că e obosit poate chiar flămând. Îi luă jacheta, i-o atârnă pe cuier.
- Îți încălzesc mâncarea până te speli. Cum a fost la serviciu ? Ai avut necazuri ?
Gaby, după ce-și schimbă hainele și se spălă, intră în bucătărie
-. Bună iubito ! Da, am avut o zi grea , frecuș, oameni lipsă, maistru plecat Dumnezeu știe unde după materiale,
Orlovici și el plecat, așa că am tras astăzi. Dar mi-a prins bine , nu am avut timp să mă gândesc la necazul nostru.
Tu ? Ce ai rezolvat ?
- Am venit foarte dezamăgită, Gaby, E greu Mi-au dat formulare de completat,dar nu asta m-a speriat, m-ai bine zis, dezamăgit, cică îți dau pruncuțul, dacă nu te descurci timp de șase luni, ți-l iau !
De parcă îți iei o haină , o probezi, apoi vine vânzătoarea și spune că nu îți stă bine și ți-o ia.
-- Ei , se dau ei mari granguri, dar dacă împingi niște bani să vezi ce repede se pot mișca lucrurile.
Asta nu aș face niciodată, Gaby, nu ajungem noi să ne cumpărăm copil cu bani. Ar fi degradant, nu crezi ?
Gaby mânca posomorât , adâncit în gânduri, departe de problemele discutate.
Mă întind puțin mă doare spinarea, am stat toată ziua în picioare. Hai, vino și tu lângă mine !
El se duse în dormitor, dar Silvia rămase în cameră la televizor.

Îl lăsă să ațipească. Știa că asta nu dura mult, o jumătate de oră și el se trezea refăcut și parcă alt om, calm și simpatic.
Așa s-a și desfășurat restul zilei. El se trezi odihnit și calm.
Gata, puiul de somn m-a revigorat. Mă simt bine acum. Nu eram în stare să urmăresc ideea , atât eram de obosit. Acum , să discutăm.
După ce amândoi au descâlcit etapele necesare înfierii, Gaby își spuse, doar pentru el în șoaptă:. îmbătrânim până atunci. Trebuie să găsesc o cale mai simplă: cum, oare?

Mă gândesc să procedăm altfel, Gândeşte-te, Silvia, în țară sunt o mulțime de Case de Copii, doar nu suntem obligați să ne luăm copil neapărat din localitatea unde ne aflăm.
Dă-mi cartea de telefoane. Să vezi acum cum lucrez eu. Stai aici lângă mine , căutăm numerele de telefoane de la Casele de Copii din țară,s-o luăm la rând..
După cinci sau poate șase telefoane date în diverse orașe la Casele de Copii, apăru și surpriza cea mare.
- Ura Silvia ! Vom reuși iubito ! Ne cheamă cei din orașul C. Să venim . Ai văzut ,am ținut cont de ceea ce dorim noi, să fie născut copilașul în luna în care s-a născut și al nostru
. Ne cheamă, iubito ! Las totul baltă, nu-mi pasă de darea în funcțiune a fabricii, să aștepte, noi avem altceva de făcut. Pregătește-te, mâine plecăm la gară și ne prezentăm la ei. Ne aşteaptă!.
Explozia de bucurie a soțului îi risipi Silviei neîncrederea.. Ea nu avusese speranță în acel gest de căutare prin telefoane, dar se pare că îndrăzneala lui Gaby va da rezultat.
- Crezi că se poate conta pe ceea ce ai vorbit la telefon cu o persoană necunoscută ?
- iară ești pesimistă, nu ai încredere în mine, nu am dat telefon la băcănii sau măcelării, am sunat Casa de Copii.
Așa era Gaby, plin de surprize, de rezolvări a unor probleme ce păreau de nerezolvat, el găsea drumul pe care se puteau descâlci ițele. În seara aceea se simțiră atât de bine . Își făcură planuri.
Dimineață au plecat la gară. Gaby nu uită să-și sune superiorul , să-și anunţe plecarea:
- Zaharia, îți spun adevărul de ce am nevoie de două trei zile libere, dar inginerului șef, spune-i tu ceva credibil. Am încredere în tine, inginere: Nu mă lăsa la greu !
Zaharia, colegul de serviciu îl liniști,:fac tot ce pot, Gaby, să fie bine. Succes ! Să ne vedem cu bine !Salut-o pe Silvia !
Au dormit în aceea noapte neliniștiți, poate chiar speriați. Dimineața au plecat la gară ,. Călătoria a fost una plină de emoții. Nu se m-ai săturau să-și facă planuri, să întrezărească ce îi așteaptă . Au ajuns în orașul C. La ora la care puține șanse să găsească persoana cu care Gaby discutase cu o zi înainte. S-au dus pentru început să caute un hotel care să le permită libertatea de mișcare. După ce s-au instalat în camera luminoasă primită la hotel, Gaby sună persoana cu care luase legătura cu o zi înainte.
- Dacă sunteți veniți doar de o oră, hai, am avea timp să ne cunoaștem și să discutăm despre ceea ce vă interesează. Poftiți la noi, și-i spuse adresa .
Doi tineri , Silvia și Gaby,ţinându-se de mână au pornit în marea lor călătorie , călătorie ce îi făcea părinți la capăt de drum.
Au cunoscut personalul de la Casa de Copii.Emoționați au intrat în biroul directoarei, cea care avea cuvântul hotărâtor.
Directoarea , femeie trecută de patruzeci de ani, îi primi cu simpatie. Cunoștea povestea lor, și ea se interesase deja de povestea lor, asta ei nu aveau de unde să știe. Știa că își doresc un copil născut în luna în care se născuse copilul lor.
Întâmplarea făcea că, în maternitate, o tânără elevă din ultimul an de liceu născuse chiar la începutul acelei luni o fetiță și dorea să o dea spre înfiere.
Așadar dragii mei copii, le zise directoarea, vă pot satisface doar jumătate de dorinţă, copilul este născut în luna pe care voi o doriți, dar e fetiță, nu băiat : Ce facem ? sexul nu-l putem schimba, glumi directoarea, dar fetița merită văzută. Așadar dacă acceptați, mâine vă aștept să veniți să faceți cunoștință cu micuța. Ce spuneți?
Cei doi, Gaby și Silvia stăteau nemișcați pe scaunele din încăpere, încă nu-și puteau reveni din surpriză. Să fie ei atât de aproape de a deveni părinți ? Desigur , Silvia era puțin dezamăgită că nu e băiat, dar, Dumnezeule ! cum să refuzi o fetiță ? Au părăsit încăperea atât de încântați încât nu nimereau ușa.
- Pe aici dragi mei, înțeleg emoția voastră. Mâine la ora nouă vă așteptăm. Veți lua legătura cu doamna Sofica, eu voi lipsi, dar dânsa vă va îndruma ce aveți de făcut.

- Silvia, de ce mă superi ? Eu nu mă recunosc sub această caracterizare.Ce se întâmplă cu tine ?
Nu am fost lângă tine mereu?
Silvia se apropie tristă de soț: iartă-mă iubitule, nu mă recunosc nici eu , atac, fac presupuneri. Mă simt vinovată, nu am fost acolo lângă micuț zi și noapte . Poate că l-aș fi apărat dacă eram lângă el!
- Astăzi nu se poate discuta cu tine, ai promis că termini cu lamentările. Nici eu, nici tu, nici micuţul, nu avem nici o vină. Cei vinovați ar trebui să plătească !
O zi rece de de primăvară îi întâmpină, făcând-o pe Silvia să strângă m-ai aproape de piept jacheta subțire. Încotro să mergem, unde vrei să te duc? întrebă Gaby
- Să mergem acolo sus , urcăm încet să pot simți mirosul frunzelor putrezite din pădure. Și tot acolo eu am speranța că voi simți mirosul primăverii.Așa ar trebui să simt că vine și pentru mine speranța. La început mă mulțumesc și cu speranța.
Privi în ochii puțin umezi ai soțului Doar vântul este cel care îmi aduce lacrimi în priviri, eu sunt deja împăcat cu soarta, nu fii îngrijorată pentru mine. Ești lângă mine și asta contează pentru mine. Ce m-aș fi făcut dacă vă pierdeam pe amândoi ? Doar știi prea bine și nu ai uitat că medicii nu au fost de acord cu o sarcină dusă de tine cu inima bolnavă.
_ Las-o pe ea, inima, nu-mi pasă de ea acum !
Desigur propoziția era spusă doar așa, fără logică, doar pentru a nu-și plânge de milă.
Ajunseră la marginea pădurii. Mici vlăstari de viitori vajnici copaci își arătau trupul fraged, ieșind din umezeala frunzișului nu de tot putrezit. Silvia deschise largă gura așteptând aerul primăvăratic să pătrundă în plămâni. Gaby dispăru în pădure. Se întoarse după câteva minute ținând în mâini câteva firave căpşoare de flori galbene. Îi întinse Silviei micul buchețel, nu înainte de ai spune să-l miroase, acolo se ascunde o bucățică de primăvară , zise el.
S-au întors după o oră poate două, mai plini de viață . Acolo lângă pădure au pus la cale viitoarele acţiuni ce credeau ei că trebuie să le facă. Vom înfia un copil, va fi pentru noi o mare zi de sărbătoare când micuțul sau micuța ne va intra în casă.
. Tu ai câteva zile de concediu medical.Te simți în stare să te duci la Direcția de Protecţie a Copilului să te informezi să afli, care sunt pașii ce trebuie să-i facem pentru înfiere?
Astăzi o să gătesc eu. Privește în frigider am pregătit deja zarzavatul pentru supă, și fac grătar. Deschise frigiderul scoțând un vas în care zarzavaturile așteptau cuminți să-și îndeplinească rolul.
Dar când ai pregătit zarzavatul, dragul meu ? Când eu dormeam încă ! Dragul meu, drag !
Îl sărută, apoi se așeză obosită pe canapea. Nu se simțea încă bine. Avea amețeli, se simțea slăbită. Doar opt zile trecură de la eveniment. Au gătit împreună, fiecare lucrând în liniște , văzându-și de treburi și încercând să uite, încercând întrezărească viitorul.
Mâine după ce mă voi întoarce de la Protecția Copilului, promit să îmi iau în serios treburile casei. Am neglijat multe în timpul sarcinii.
Au mâncat în liniște, apoi telefonul sună , un bun amic le ura o zi bună și făcea invitaţie pentru o onomastică.
Nu te supăra, Mihai, nu venim, soția nu se simte încă refăcută. La mulți ani sănătoși băiatului tău.
- Lasă-mă pe mine, spăl eu vasele!
- Ba nu, eu, ai spălat destul cât eu am stat în spital.
Ea rămase la vase, el își scoase un carnețel și începu să noteze ceva. Ea veni de la bucătărie, își spălă mâinile la baie, apoi se așeză lângă el. Ce scrii acolo ?
Fac niște planuri, imediat îți arăt. Va fi surpriză. Așa am hotărât să ne facem o planificare a acțiunilor noastre viitoare în ceea ce privește adopția. Dar primul pas îl faci tu mâine. Ne aduci primele informații.

Așa ,care va- să- zică,pornim la luptă. Am aflat de la cineva, o persoană pe care tu nu o cunoști că nu este ușor de înfiat un copil, uneori trece multă vreme pentru o adopție!
Și în acest timp acei micuți stau și așteaptă o mămică , un tătic ? Iar părinții orfani de copii stau și așteaptă , suferind ? Dragul meu înțeleg că este nevoie de timp pentru a verifica familia ce dorește să adopte, dar să nu se exagereze. Ființe umane stau și suferă în acel timp, hârțoage de tot felul pot să aștepte.
Dormiră puțin mai liniștiți. Apartamentul , la întoarcerea ei din spital, nu chiar în prima zi, dar cum se văzu în stare, îl aerisi bine, curăță covoarele, șterse praful , și ceea ce păru că lipsea casei și pe care ea le aduse, au fost florile . Multe , multe flori, inima ei o cerea. Poate duhul micuțului meu poposește în casă și să se simtă bine.
Să-i permite-mi Silviei să aibă această doză de speranță spirituală. E necesară, te ferește de cădere în prăpastia depresiei.
Gaby se trezi primul. În fiecare dimineață ei își făceau reciproc cafeaua, Intră în bucătăria în care, o ce minunat, nu mai erau vase lăsate de la cină, așa cum obișnuia el cât a fost singur. Acum fiecare obiect așezat la locul său, Făcu cafelele, puse două merdenele pe farfurioară,apoi intră ducând pe tavă micul dejun. Somnoroasă, Silvia se ridică în capul oaselor simțind aburii cafelei.
Ce harnic ești ! Mi-a fost dor de cafeaua noastră, acolo la maternitate..
S-au îmbrăcat și au pornit la drum
-- Te las în centru iubito, poți lua de aici tramvaiul până ajungi la Direcție.Te întorci singură, da ? Eu voi lucra până târziu, am lipsit câteva zile, trebuie să recuperez.
- Fii fără grijă! Îți telefonez eu , dacă am de spus ceva interesant, după ce mă intersectez cu domnii de la Direcție. Un sărut ușor i-a despărțit.
Ce și cum aș trece , peste toate astea fără să am lângă mine brațul puternic a lui Gabriel ?
Ne-a rămas ceva din acest zbucium îndurat, ne-a rămas încrederea și speranța. Dar nu speranța deșartă, ci speranța care se transformă, devenind realitate.
Ajunse în fața clădirii ,unde trebuie să afle care este drumul necesar înfierii.
Discută la un compartiment, la altul, apoi la al treilea.
Ieși tristă și disperată , aflând cât drum este de parcurs. -,, Și , să vă intre bine în cap, primul copil ce este la rând pentru înfiere, pe acela îl luați, altfel nu se poate. Vi-l dăm, după ce toate actele îndeplinesc condițiile cerute de noi, vă dăm copilul timp de șase luni, dacă nu faceți față vi-l luăm !
Iată aceasta este lista cu actele necesare înfierii. După ce dosarul este completat de ambii soți, veniți la noi și programăm pasul următor.
Astfel decurse discuția Silviei cu personalul Direcţiei de Protecția Copilului.
Se așeză obosită pe o bancă din primul parc ce-i ieși în cale.Afară soarele strălucea anemic, un vânt plăcut adia uscând pământul. Se ridică totuși, banca era rece, iar ea încă nu se simțea vindecată după naștere.
Cu inima speriată hotărî, să nu se lase ! Avea atât de multă nevoie să simtă în brațe un trup plăpând de copil. Privea cu disperare la cărucioarele în care mici căpşoare se întrezăreau ieșind din căciulițe.
Se plimbă gânditoare , apoi se auzi strigată pe nume. Se întoarse să recunoască persoana.
-, Silvia ! Ce este cu tine ? Am auzit că ai născut, Felicitări !Cum te simți ?
I-a fost nespus de greu să dea explicații.
- Draga mea, Petruța, tu nu ai aflat că mi-a murit copilașul, altfel nu mi-ai fi răscolit suferința cu întrebarea pusă de tine. Astăzi nu mă simt în stare să vorbesc despre mine și suferința mea, ne vom vedea mai încolo.
Petruța, o bună cunoştinţa de la serviciu, se scuză pentru gafa făcută, desigur ,nu cu intenție.
Și-au văzut de drum, fiecare cu supărarea sa. Sper să nu devin o nesuferită, doar nu sunt centru universului, fiecare dintre noi trece și prin necazuri ., dar să nu ne plângem de milă gândi Silvia.
Se îndreptă spre stația de tramvai, urcă și după trei stații coborî în apropierea casei sale.
Acasă pregăti de mâncare, răspunse la câteva apeluri telefonice, ridică din cutie, corespondența.
O zi plictisitoare. Ar fi citit ceva, dar după câteva pagini, renunță. Nu se concentra suficient.

S E C R E T N E D E Z L E G A T

Privea pe fereastra salonului. Pe geam se preling fire subţiri ca de păianjăn , curge fin şi fără zgomot ploaia ce aruncă tristeţe peste oraş. Se adună nori negri urâţind frumuseţea cerului.Sufletul ei trist ar dori puţină îmbărbătare dar salonul tace. Patru paturi aşezate cap la cap cuprind trupuri de femei . Ele , acoperite cu pături albastre cu margini albe , îşi ascund capetele, încercând să fure un pic de speranţă. Da, da ! Speranţă. Femei tinere , însărcinate , dar fiecare cu sarcină problemă. Stau internate câte una sau două săptămâni , fac tratament să nu piardă sarcina. Uneori , a aduce un copil pe lume este nevoie de mult mai mult decât aceea durere sfâşietoare ce însoţeşte naşterea. Multe necazuri sunt adunate în acest salon al unei maternităţi. Uite-o pe Olguţa! Un cap ciufulit, păr scurt nevopsit şi la ce îi trebuie altă nuanţă la păr când iată, acest şatent cârlionţat e asemănător îngerilor. Nu are douăzeci şi cinci de ani, dar probleme de păstrare a sarcinii, are. Şi nu vrea să-l dezamăgească pe Oscar. Sunt căsătoriţi de doi ani şi, în sfârşit a apărut sarcina mult aşteptată. Dar la un control de rutina doctoriţa ginecolog i-a spus: fetiţo, eşti pe cale să pierzi fătul, uterul tău are o problemă, te internez şi acolo îmi stai până aduci pe lume copilul. Vom face tot ce se poate să ajungi măcar la şapte luni cu sarcina. Fiecare pat din salon are o poveste. De obicei tristă. Ea, Silvia, ce stă la geam pândind o bucăţică de cer de culoare mai puţin vineţie, nu e cu nimic mai brează decât celelalte, sarcină trecută în luna a şaptea. Necesită supraveghere, că are un trecut nu prea optimist. Două sarcini pierdute. Nu e o tinerică, chiar, se apropie de treizeci de ani, iar el, el soţul, bărbatul, masculul, aşteaptă un semn de întregire, de consolidare a unei căsnicii trecute de şapte ani. Ele fetele din salonul şase trăiesc intens senzaţii variate. Aici se împletesc speranţe, vise, dezamăgiri, frustrări, suferinţă. Dacă trece de noaptea asta, zise medicul Silviei, fătul va fi destul de puternic să reziste şi la greutate mai mică. Acum la geam, ea încearcă să -şi aducă în ajutor pronia cerească.
O Doamne, fii lângă mine. Iubesc micuţa făptură, aştept cu nerăbdare să vină pe lume. Nu mă uita, Doamne! Aşa se roagă şi aşteaptă timpul, doar el decide. A trecut şi noaptea asta. Silvia s-atrezit veselă, plină de speranţă. A trecut încă o zi, dragul meu prunc ascultă de mine stă liniştit acolo în uterul călduţ.
Priveşte spre celelalte paturi. Dar, Olguţa? Unde este?
Au luat-o către dimineaţă, tu dormeai fără grijă, zise Magdalena. Aşteptăm să aflăm ce s-a întâmplat. A făcut hemoragie, dar sperăm că nu a pierdut sarcina.
Cam aşa trec zilele şi nopţile acestor femei ce suferă în tăcere, cu speranţa că, mâine va fi m-ai bine. Silvia aştepta cu emoţie următorul control.
Mîine vine medicul şi-mi spune dacă fac cezariană, sau, m-ai aştept.
Ar trebui să aştepţi, Silvia! Acum că ai depăşit şapte luni, ai scăpat. Vezi, ţi-a prins bine medicamentul acela aşa de scump ce îl cumpărai. Au meritat banii, zise Zina.
Seara, înainte de cină, Silvia simţi un început de nelinişte. Ceva o făcea repezită, rea. Lăsaţi-mă în pace, zise ea colegelor de suferinţă, nu-mi trebuie nici o cină, rămân în salon.
Fetele s-au ridicat din pat şi au plecat la sala de mese. Când s-au întors, Silvia nu m-ai era în salon.
Au dus-o o în sala de naşteri, au început dureri mari, sora l-a chemat pe medicull ei.
Bravo! Iată că-i surâde Silviei o naştere naturală, nu cezariană.
Să fie într-un ceas bun pentru ea, zise Zina. Apoi fiecare şi-a văzut de starea sa.. Suferinţa comună le apropie de femei, uită de bârfe, de invidii, de răutăţi.
Silvia era pe masa de naşteri. Durerile erau foarte mari, dar suportabile, îşi zise. Apăru şi medicul ginecolg care o supraveghease în timpul sarcinii problemă.
E bine, doamna Silvia! Rezistaţi! Veţi reuşi!
Da, reuşi! A adus pe lume un băiat. 1 kilogram 300 de grame, zise asistenta după ce îl cântări.
Dar e puternic, aţi auzit ce a ţipat?
A trăiat doar patru zile, iar ea, Silvia nu l-a putut lua nici măcar în braţe. A murit în noapte cu încă trei nou născuţi aflaţi la incubator, pentru că asistenta a lăsat fereastra deschisă uitând să o închidă peste noapte. Se poate numi crimă! Dar se numeşte neglijenţă. Starea unei mame care trece printr-o astfel de experienţă, este cumplită.Se află atât de aproape de a-şi lua şi ea zilele. Aşadar pentru Silvia s-a terminat. Nu va m-ai avea copii.
Nu ajută in astfel de cazuri, nimic şi nimeni nu poate aduce la suprafaţă speranţa unei femei aflate în această stare.
Iorgu, medicul cu care născuse Silvia stătea de vorbă cu Gabriel, soţul Silviei.
Gabriel în clipele acelea de suferinţă îmbătrânise paecă cu zece ani. Se bucurase atât de mult că va fi în sfârşit şi el, tată.
Câteva zile fusese în al noulea cer, cum se spune, dar bucuria a fost scurtă.
- Acum, domnule Kovaci trebuie să te gândeşti la soţie. O externăm mâine, dar ea este în stare gravă. Va face o depresie foarte urâtă. Aveţi grijă de ea. Gaby suferea mult. Ştia, simţea, că durerea Silviei era şi mai mare decât a lui. Ea, săraca s-a chinuit prin spital, zile şi săptămâni a stat cu speranţă. Ce pot să fac eu acum, se întreba. Medicul, parcă citindu-i gândul, îi spuse: da, puteţi face ceva să vă salvaţi soţia. Trebuie să înfiaţi un copil, asta îi va aduce speranţă doamnei şi desigur dorinţă de viaţă.

Cerul devenise albastru, curat. O zi minunată de primăvară. Soarele mângâia pământul dându-i parcă sărutul de împăcare după o iarnă zdravănă şi un început de primăvară năzuros.
-Nu mai plouă. E atât de frumos Silvia, afară. Hai să ieşim să ne plimbăm, poate în aerul tare ne vin nişte idei.
Silvia se simţea încă slăbită după naştere, iar nenorocirea abătută în viaţa lor lăsase parcă o amprentă ce nu se lăsa ştearsă. Se ridică din pat.
- Mă duc să fac un duş, poate va fi mai curat cugetul meu. De acord, vreau să ieşim puţin la aer. E duminica, singura zi în care suntem împreună toată ziua. Promit să nu-mi plâng de milă.
Acolo sub duş îşi promise să termine cu lamentările. Gata, ajunge, mă ridic din nou şi văd ce fac.
Silvia împlinea treizeci de ani peste două luni. De statură potrivită, suplă, nu mai avea nici acel abdomen de după naştere. Dacă nu am mâncat aproape nimic, o săptămână, îşi spuse privindu-se la duş.
Nu era o frumuseţe, dar ochii verzi plini de nostalgie uneori, sau încărcaţi de speranţă, într-un cuvânt, ochii plini de viaţă îi dădeau un farmec aparte.
Părul bogat, castaniu spre roşcat sublinia verdele din privire. Vioaie şi plină de viaţă altă dată, acum încercând să se controleze, să se echilibreze. Va trece şi peste acest capitol al vieţii ei. Ceea ce o făcea să nu se lase doborâtă era iubirea ce i-o purta soţului. O căsătorie din dragoste şi-a dorit şi a avut parte de norocul ăsta, dar nu poţi avea totul, poate nu meriţi, zice soarta. Au discutat foarte serios după ce ea se externă.
- Nu voi avea copii, aşa mi-a spus medicul, eşti liber să ne despărţim. Sunt de acord să divorţăm, nu doresc să te fac să suferi.

E prima iarnă fără tine

E prima iarnă, fără iarna ta.
Poate întâlneşti, pe unde eşti.
Suflete îngheţat e-n nemurire.
Poate, te joci cu bulgării de gheaţă.
Poate că timpul, a dispărut în ceaţă.

Poate întâlneşti, schiori, zburând cu aripi,

Ce-ţi dăruiesc şi ţie sublimul neastâmpăr,

Să poţi zbura spre steaua ta răsare,
Pe care-ai căutat-o pe pământ,
Dar ai plecat, crezând, doar în cuvânt.

Te-au înşelat nemernici pământeni.
Şi-au reuşit să-ţi nimicească ceasul,
ce-l moşteniseşi din bătrâni.
Dar tu rămâi, aici pe pământ,
bărbatul ce-a crezut în legământ.

Dar, să lăsăm şi fie-ţi CĂLĂTORIA.
Un vis frumos ce nu l-ai m-ai visat.
O iarnă blândă, sus la Crucea - Caraiman.
Fie! Să ai parte de iarnă fără ger.
Fie! Să ai parte de darurile din cer.

Viorica Gusbeth 3 decembrie 2014