Tu chiar m-ai ţine-n ramă pe perete,
Mi-ai înălţa statuie, chit că-s vie
În ciorbă mi-ai turna pe îndelete
Acid cianhidric, iz de gelozie.

Ţi s-a urât, pesemne, ai regrete;
M-ai vrea inchisa intr-o colivie.
Tu chiar m-ai ţine-n ramă pe perete,
Mi-ai înălţa statuie, chit că-s vie.

Ce-ar fi să batem palma, măi, băiete,
Să dăm orgoliile pe pustie?
Eu încă te iubesc, fără regrete;
Tu, fără margini..., toată lumea ştie;
Tu chiar m-ai ţine-n ramă pe perete.

În grabă, anii trec şi fără veste
Se-nghesuie cu sârg în cupa vieţii;
Din firul lor se naşte o poveste
Uitată-n vălul parfumat al ceţii.

Te-ntreci în zbor cu ei pe culmi celeste,
Apoi te-mbracă-n haina bătrâneţii;
În grabă, anii trec şi fără veste
Se-nghesuie cu sârg în cupa vieţii.

În cartea veşniciei înscris este
Secretul dalbei flori a tinereţii;
Sădeşte-o-n inimă şi-o preţuieşte,
Alungă orice urmă a tristeţii!...
Că anii-n grabă trec şi fără veste.

Iubirea ta,
când bună-rea,
mă ţine-n frâu,
e ca un râu
învolburat.

Iubirea ta
de peruzea
străluce-ades,
e cânt şi vers
înaripat.

Iubirea ta,
adorm cu ea;
e jar nestins,
alean şi vis
înmiresmat.

Iubirea ta,
de catifea
e-un drag fior
cântec de-amor
predestinat.

Iubirea ta
e doar a mea;
etern refren
dintr-un poem
neterminat.

Iubirea ta(-i)
Iubirea mea...

Am să-ţi aşez cuvintele sub pernă
Şi-am să adorm cu ele vara-ntreagă;
În vis voi desluşi vraja eternă,
Uimită de refrenul: " Îmi eşti dragă!"

Când luna va porni din 'nalt a ninge,
Iar prin unghere, pete de culoare
Răsfăţ pe al meu chip se vor prelinge:
Şoptit alint: "A mea rază de soare!"

Ţi-am aşezat cuvintele sub pernă
Să le aud în somn, să stea cu mine;
S-alung din preabăt al meu gând-tavernă,
Când zorii-mi vor vesti: "Mi-e dor de tine!"

Nu-mi las speranţa la voia-ntâmplării,

Nu stau la umbra timpului nicicând;

Mi-e casa inimii pe malul mării,

Înveşmântată-n al iubirii cânt.

Îmi e de-ajuns o rază jucăuşă

S-o prind din zbor, la pieptul meu s-o ţin,

Dar nu disper când, fără veste, o uşă

Mi se închide-n faţă, din senin.

În casa minţii colectez lumină,

Îmi place să conjug verbul "a fi";

Deopotrivă,-n gândul meu, se-mbină

Un dor febril şi vocea inimii.

din kilograme
celor care 
mor de foame
aş mai da
din plinătate
iubirii mele 
de-o noapte
(le)-aş mai da
din al meu somn
boemilor
cu nesomn
(i)-aş mai da 
obsesiei
riduri de expresie
iar iubirilor
din tei
(le)-aş mai da
din anii mei
(ţi)-aş mai da
ţie om drag
zorii ce-mi zâmbesc în prag
talismanul
dragostei
oglindit
în ochii mei

Se-adună nori pe cerul neputinţei
De a spera s-o mai lungim un pic;
Iar dorul mă sfâşie pe din două
Când viată însăşi nu e mai nimic.

Mi-e dor de tine, mamă, dulce, a mea
Mai greu, să-ndur tot răul din jivine.
Nu-i cale să răzbesc prin noaptea grea...
Doar cheia rânduirii e la tine!

Şi iar se mută primăvara-n iarna
Care-a zorit al Tău cumplit sfârşit
Şi iar aprilie îmi joacă feste
Peste mormântul Tău încremenit.

Mi-am pregătit uneltele cu grijă
În roze casa ta am s-o-nvesmant
Iubita mamă, a îngerilor soaţa,
Icoană înrămată-n al meu gând!

Dimineaţa-n zori
Caut printre flori
Gură-mbietoare,
Trandafir în floare...,
Să îi fiu veşmânt
Îmi şopteşte blând.
Două violete,
Vioaie, şirete
Mă măsoară fix
Greu să le rezist!

Dimineaţa-n zori
Te caut printre flori...

M-am împrietenit cu Viaţa,
Când te-ai arătat, minune,
Am preaslăvit dimineaţa,
Care te-a strigat pe nume.

M-am împrietenit cu Jocul,
Să îţi fac pofta inimii,
Bucuroasă, le ţin locul
Alor tăi prieteni, copii,

Retrăind acele clipe,
Care te conduc spre cer
Şi lasă să se-nfiripe
Lumea toată în mister.

M-am împrietenit cu Cartea
Să-ţi fac visele plăcute
Şi să fii mereu de partea
Binelui, pe întrecute,

Să străbaţi tărâmul plin
Cu zâne şi-mparatese,
Să zburzi pe cerul senin,
În lumea ta cu prinţese!

De-atâta dor şi gânduri către voi 
Am dat uitării al meu rost în lume, 
Iar timpul, fără simt a curs şuvoi 
Nu a lăsat nimic, nici paşi, nici urme. 

Nu m-am privit de zile în oglinzi, 
Uitându-mi chipul cu desăvârşire; 
Acasă, într-o ramă, doi ochi blânzi 
Zâmbesc verzui, cu iz de fericire. 

................................................ 
Şi veri în şir s-au strecurat Acasă; 
Acum e-o altă vara, dar pustie. 
Rămas-am doar cu amintirea-n ramă, 
Plângând amar după copilărie.

Tu mi-ai promis c-ai să mă iei cu tine, 
Să stăm, doar noi, sub cer cu lună plină; 
Mi-ai spus de-atâtea ori că sunt divină, 
Că laolaltă ne stă cel mai bine. 

Am tot sperat c-ai să mă iei de soaţă; 
Făcusem târgul doar, atunci la vie: 
Să-ţi fiu stăpână peste-mpărăţie, 
Că-ţi place lucul meu de jună moaţă. 

În timp ne-a nins cu flori de măr pe plete... 
Tot moaţă am rămas - şi-mi şade bine! 
Aş vrea istoria să se repete, 

Aşa că, dragul meu, mă mut la tine! 
Ne-om duce bătrâneţile-ntelepte, 
Uniţi fiind la rău, dar şi la bine. 



moţ, moaţă - locuitor, locuitoare din Munţii Apuseni 

a face târgul - a se tocmi, a cădea la învoială