drumul glorios se fălea în fața noastră
era standard la aniversare,
norii zdrențuiți îmbrăcau
umerii munților,
priveam de la înălțime
alonja inimilor
mature încântate de ostoirea curbelor
proclamate
peste liniștea priveliștilor atipice,
in memorii furibunde
pline cu acuze sau laude
se comemorau decenii aurite,
hanul cu uși de lemn și geamuri ca ochii unui urs
tăia în amplitudine printre copaci
intrări în fabulos,
stânci cu nervii profilați pe cer
alcătuiau cetăți,
brazii ca niște arcași se ondulau
în bătaia vântului,
cerul părea să fi coborât pe pământ,
în golul alpin
parada militară recunostea atributele
constructorilor demni ce s-au sacrificat în cremene
au statui în rai.
La miezul nopții
tata
pocnea carbidul în amestec cu apa
se auzea în tot satul,
se speriau mistreții veniți la cuiburile cu cartofi
proaspeți,
alerga fiarele
mai ales noaptea când luna
îi surâdea și îi făcea cu ochiul,
pe întinsul ei
era ciobanul cu oile
la păscutul viselor,
dobitoacele flămânde
fugeau de pe terenul său,
dupa dispariția sa
îl visez numărând oile selenare.
trupuri goale strâng sudoarea
binefăcătoare
încinse emit criptograme
în alfabetul morse,
plăcerea suverană aprinde petarde,
ard instantaneu emoțiile,
cerul este sublim
artificii dau foc infinitului mare,
ce dorești veșnicie?
timpul tău este etern,
moartea reînnoiește ecoul.
noaptea în candelă untdelemnul arde
mai vârtos decât un sărut
pe lemnul crucii,
sedimentată ca o viață în multe răspânti
iubirea caută protecție
ca și când lăsând câinii liberi
afli cine sunt adevărații stăpâni,
ungi capetele plecate cu mir
să nu vorbească de moartea
copiilor uciși
într-o sinucidere colectivă a sentimentelor,
ei își strigă mamele în sâmbetele moșilor.
fata din colțul prelung al străzii
se rătăcește în cifrele mărunte,
vântul o asaltează cu pagini de ziar,
se simte înconjurată ca si cum o ceată de maimuțe i-ar cere mângâiere,
tacticos ea își toarnă din lumina galbenă a zilei
surâzând silabelor,
cuvintele îi sunt
sugrumate de privirile curioase
ale pietonilor strânși
ca pe un câmp cu fluturi în jurul său,
îi fac tabloul
în care desfac inima asemeni unui pepene,
multe felii cu semințe negre și umede
le împart în iarba mirosind a primăvară
ivită după genunchii rotunzi ai fetei,
cu zeama pepenului în barbă ei
sorb cuvintele
în timp ce ea numără norii,
vorbesc despre numere naturale
ca despre iubire.