5 august - Moşii Schimbării la Faţă

Ofrandele aduse pentru morţi la Probejenie (6 aug.) constând în struguri, must şi faguri de albine se numesc Moşii Schimbării la faţă. Boabele de struguri desprinse de pe ciorchine şi sfinţite la biserica se numesc în unele zone etnografice „coliva de struguri”.

De multe ori, fructele erau duse mai întâi la biserică, spre a fi „citite”, adică sfinţite, boabele de struguri fiind numite acum „coliva de struguri”.

Adeseori, prin Bucovina, aceste fructe erau socotite substitute profane ale anafurei. Cu ocazia acestei sărbători, se obişnuia ca Biserica să dea dezlegare la mâncatul merelor, perelor, perjelor şi mai ales a strugurilor, existând credinţa că cei care mâncau struguri înainte de 6 august iîşi afuriseau maţele.

Gustatul primei boabe de strugure se făcea după un ritual din care nu lipsea formula de consacrare pronunţată cu voce tare: „boabă nouă în gură veche”.De la obiceiul gustării rituale a strugurilor şi a altor poame la Moşii Schimbării la faţă, luna august a primit local şi numele de Gustar.

În această zi oamenii evită să plece în călătorii, oricăt de scurte ar fi, căci s-ar putea rătăci şi nu s-ar mai întoarce acasă decăt o dată cu berzele.

În schimb, femeile merg pe cămp şi culeg diverse plante de leac: muşeţel sau leuştean. Alteori se rupe o creangă cu şapte prune, căteva alune şi se lasă într-un loc ferit, fără a umbla la ele. Se folosesc doar la nevoie, pentru a-i vindeca pe bolnavi de friguri sau de orice alte boli care vatămă trupul.


Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Este bine ca mai aminteste cineva Traditiile noastre vechi. Un gest frumos din partea pastratorilor de Datini...
  • Foarte interesant

    Cu stimă Lenuş

Acest răspuns a fost șters.
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu CULTURĂ PRIN INSIGNOGRAFIE – FORMAȚII CORALE BĂNĂȚENE (AICI - ASOCIAȚIA DE CÂNTĂRI DIN REȘIȚA) în Hobby-Club Cronopedia
Acum 3 ore
Pop Dorina a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - amor matinal cu iz de tragedie (cybersonet XLIII) în Cronopediada grup
Acum 3 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Acum 14 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Hălăucești, în limba maghiară – Halasfalva, este o comună din județul Iași care include și satul…
Acum 14 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Într-una din lucrările sale, folcloristul şi compozitorul Tiberiu Brediceanu spunea că „în Banat…
Acum 14 ore
Ioan Muntean a comentat la postarea de pe blogul Ioan Muntean Ioan Muntean - amor matinal cu iz de tragedie (cybersonet XLIII) în Cronopediada grup
""
Acum 15 ore
Ioan Muntean – amor matinal cu iz de tragedie (cybersonet XLIII) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – amor matinal cu iz de tragedie (cybersonet XLIII) – Cronopediada grup –…
Acum 21 ore
postarea de blog a lui Ioan Muntean a fost prezentată în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
21. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
amor…
Acum 21 ore
Ioan Muntean a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - amor matinal cu iz de tragedie (cybersonet XLIII) în Cronopediada grup
Acum 21 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
21. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
amor…
Acum 23 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu THINK THANK 91 - careu definiții rezolvat în Hobby-Club Cronopedia
ieri
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – MINĂ DE AUR DIN LOCALITATEA UNGURENI, JUDEȚUL MARAMUREȘ în Hobby-Club Cronopedia
ieri
Mai Mult…
-->