Prin ce mă deosebesc,
îmi rămâne femeia
ca o trestie crescută sub umăr,
mai mult decât o mlădiere de vânt,
nimeni nu poate s-o frângă.
Împreună în tumultul acestei desfăşurări
căutăm drumuri neumblate şi ţarini
prin care în zile şi nopţi de miere şi otravă
bat vânturi de toamnă şi frunza cade
în tăcerea şi negarea timpului petrecut.
Sub fereastra de nord a munţilor
unde inima şi sufletul meu
stau în echilibru pe balanţă
pământul greu de întuneric
îmi absoarbe râul vieţii să-l sece.
Aştept ploaia ta şi drumul mai departe
ca pe un porumbel pe care-l hrănesc
în fiecare zi cu pâine.
-->
Comentarii
Mulţumesc Dan pentru trecere şi apreciere! Numai bine!
Aştept ploaia ta şi drumul mai departe
ca pe un porumbel pe care-l hrănesc
în fiecare zi cu pâine.
Superb, felicitări Llelu !