absent
absent la tropotul de glasuri,
vreu să ating nepăsător
pe scara vieții când cobor,
esența timpului din ceasuri.
din trupul meu decapitat
vreau să răsară amintiri,
ca iarba printre vechi zidiri
din lumea care m-a uitat.
pasărea mea nu mă desminte,
zboară printr-un labirint
cu aripi sure de argint,
și niciodată nu mă minte.
mătasea somnului e rece,
când sângele se face gând,
cuvintele mereu plângând,
în goana timpului ce trece.
ca niște gesturi de ursită,
minutele trecând agale,
în marș voios și în urale
ne cerne viața printr-o sită.
ne pierdem vorba mai întâi,
tot coborând încet pe drum,
prin ceața timpului, prin fum,
zdrobind cenușa sub călcâi.
de ne întoarcem înapoi,
gâlgâie cuvântu-n sânge
umbra tot mai mult se strânge
între grijuri și nevoi.
vineri, 22 februarie 2013
-->
Comentarii