L-am simţit şi îL simt pe Dumnezeu călăuzindu-mi paşii, ajutându-mă permanent să îndrept greşeli.
Mântuirea vine mai ales prin aproapele nostru, iar Providenţa ne apropie pe toţi oamenii unii de alţii, din iubirea Lui Dumnezeu .
Orice gest bun pe care îl înfăptuim, poate, într-un anumit moment să ducă la salvarea aproapelui nostru, făcându-ne prin voia Lui Dumnezeu prelungirea mâinii Acestuia. Altul rău, chiar neintenţionat, ne poate întârzia mai mult sau mai puţin.
Sunt peste 30 de ani de când regimul comunist ateist a căzut. Ateism ştiinţific, filosofie marxist-leninistă, darwinism, tot atâtea influenţe care au încercat să îşi lase amprenta negativ asupra sfârşitului secolului XX .
Dar, spune pr.prof. George Remete:" Nu numai ateismul este gândul ne dus până la capăt,şi filosofia este gândul tot ne dus până la capăt. Gândul dus până la capăt se numeşte teologie.
Raportul filosofie-teologie este cel între o cunoaştere speculativă, prin raţionalizare, pe o anumită treaptă şi cunoaşterea profundă teologică, pe ultima treaptă a cunoaşterii.
În timp ce adevărul filosofic este permanent teoretic, ipotetic, posibil, cel teologic este certitudine, realitate, imperativ.
"Filosofia propune Fiinţa, teologia impune Fiinţa! "Există o deosebire majoră între filosofie şi teologie, precum cea dintre cunoaşterea teoretică a unei realităţi şi una prin experienţă. Teologia nu îşi permite să afirme decât ceea ce a experimentat.
"Filosofia este cugetare prin îndrăzneală, în timp ce teologia este exact inversul: cunoaşterea prin umilinţă şi prin iubire. Fiinţa nu se deschide decât umilinţei, adică iubirii .Ea nu se deschide îndrăznelii. Adevărata îndrăzneală este umilinţa. Este uşor să fii îndrăzneţ dar trebuie să ai un suflet mare ca să fi umil într-adevăr."1 Ispitele filosofiei au fost şi au rămas şi acum numeroase asupra noastră:
"ispita panteistă,ispita intelectualistă, ispita raţionalistă, ispita luciferică,ispita suficienţei, ispita ciclicităţii.
Argumentând succint: dacă ispita intelectualistă a omului este aceea de a crede că toată existenţa poate fi prinsă odată de către om, descrisă şi asimilată prin intelectualism, ispita panteistă este aceea de a afirma un sens mecanic şi diluat al existenţei, ispita raţionalistă este de a raţiona, de a falsifica totul: adevăr şi viaţă; ispita luciferică este cea de a absolutiza omul ca centru al fiinţei; ispita suficienţei are în vedere faptul că omul îşi este suficient lui însuşi iar prin ispita ciclicităţii înţelegem că nu există ceva peste uman, că omul este rotund -perfect.
În marcarea deosebirii între filosofie şi teologie, Providenţa divină se impune ca o problemă imperativă şi actuală. Una este a afirma existenţa lui Dumnezeu şi alta este a simţi prezenţa Lui, efectivă şi activă.
De aici o consideratie foarte importantă:"1 Existenţa lui Dumnezeu este totuna cu prezenţa lui Dumnezeu".Un Dumnezeu departe nu există. Dumnezeu este prezent întotdeauna .
"Deismul,panteismul,existenţialismul şi alte curente filosofice se dovedesc a fi antecamerele ateismului."Totodată maniheismul,pelagianismul şi semipelagianismul, predestinaţionismul sunt tot atâtea probleme teologice depăşite sau parţial în actualitate sub anumite forme.
Lucrarea mea de licenţă1, expunând în prima parte realitatea şi aspectele providenţei divine, insistă asupra aspectelor providenţei: conservare, colaborare şi conducere de către Dumnezeu sau guvernare, iar în cea de a doua parte trecând în revistă principalele obiecţiuni generale dar şi unele obiecţiuni creştine aduse providenţei încearcă să puncteze câteva răspunsuri la aceste obiecţiuni prin prisma teologiei patristice, a teologiei ortodoxe.
Providenţa este cel mai puternic sprijin moral al omului în lupta cu greutăţile vieţii. În răspântiile vieţii, în necazuri există o colaborare tainică a noastră cu Dumnezeu care ne face să mergem mai departe.
Purtarea de grijă a lui Dumnezeu este mereu nouă faţă de noi şi faţă de lume, menţinându-ne şi apărându-ne, Dumnezeu folosindu-se pentru aceasta atât de forţele noastre proprii cât şi de faptele noastre bune.
Adeseori nu conştientizăm Purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi suferim, ignorând sfârşitul lucrurilor.
Boetius2atrage atenţia asupra cauzei acestor suferinţe: " pentru că ai uitat cum este condusă lumea şi ţi se pare că aceste schimbări ale soartei se petrec fără conducere; acestea sunt cauze mari nu numai de boală ci şi de pieire, dar să mulţumeşti autorului vindecării că natura nu te-a părăsit de tot".
Şi Sfântul Isaac Sirul3se referă la experimentarea existenţială a Providenţei, în situaţiile presante, fortuite:" Datorită acestei cunoaşteri, inima ta va sălta în seninătate,va privi în mare pace şi nădejde spre Dumnezeu,lăudând pronia Lui faţă de oameni, care rânduieşte lucrurile şi le conduce neâncetat după cum se cuvine...căci nici-un gând de uşurare nu se pune în mişcare de către noi decât ca un dar din partea Lui." 3
Salvianus, 4argumentând Pronia ca raport de libertate a lui Dumnezeu cu omul afirmă: "nici una din nenorocirile noastre nu le putem imputa lui Dumnezeu: noi suntem autorii nenorocirilor noastre. Dumnezeu este bun şi milos şi precum este scris nu vrea să piardă sau să vateme pe nimeni."
Sfântul Ioan Gură de Aur5, referindu-se la evidenţa proniei susţine:"Providenţa este mai evidentă decât soarele şi razele lui; în fiecare timp şi în fiecare loc şi în pustie şi în lumea locuită şi în lumea cea nelocuită şi pe pământ şi pe mare şi oriunde ai merge vei vedea aduceri aminte limpezi şi suficiente,vechi şi noi ale Providenţei,glasuri mai clare decât ale glasului nostru raţional purtate din toate părţile şi învăţându-l pe cel care vrea generozitatea Lui."
În acelaşi timp:"Cugetarea şi experienţa umană sunt asaltate de două realităţi diferite. Pe de o parte realităţile negative care par să contrazică total existenţa Providenţei divine, iar pe de altă parte, omul care experimentează realităţile pozitive ce se dovedesc realităţi superioare, date din afară.
Faptul că existenţa este raţională, că atâtea lucruri se întâmplă după un rost superior, chiar absolut pozitiv,impune omului concluzia Providenţei."6
Sfinţii Părinţi au susţinut şi au apărat învăţătura Bisericii referitor la Providenţa divină, colaborând la articolul I din Crez care începe direct cu Providenţa:"Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl, Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute..... "
Bibliografie
1 Pr.prof dr.George Remete,”Filosofia, teologia,providenţa” ,în Rev. Credinţa ortodoxă nr.1, Alba Iulia, 2001, p.25,
2 Boethius, “Mângâierile filosofiei” , partea I proza VI , în Col.PSB, nr.72,Ed.IMBOR, Bucureşti,1992,p.77,
3 Sfântul Isaac Sirul,Cuvinte către singuratici,despre pronie şi judecată, ed. Deisis , Sibiu, 2003, p.333,
4 Salvianus,”Despre Guvernarea lui Dumnezeu", cartea VIII, cap.I, Col.PSB, p.325,
5 Sfântul Ioan Gură de Aur,” Scrieri din exil » , Ed.Deisis , Sibiu, 2003, p.278.
-->
Comentarii
Draga Domnule Muntean,
postarile Dumneavoastra mi-au incalzit mult inima , nu numai prin cele scrise de Dumneavastra ci si prin alegerea remrcabila a materialelor de pe youtube .
Pe doi dintre preotii care vorbesc de Purtarea de grija a Lui Dumnezeu , e vorba de Parintele Calistrat si Narcis Stupcaru i-am cunoscut bine.
Pe unul in anul 2000 , venind la Iasi , de hramul Sfintei Parascheva si trecand pe la Manastirea Barnova iar pe altul acum opt ani , fiind colegi profesori de religie si chimie eu si religie Pr Stupcanu. si ramanand in contact permanent.
Pe parcursul evolutiei mele ca poet, scriitor, eseist, memorialist, teolog, om de stiinta., Pr. Narcis Stupcanu a participat la discutiile avute impreuna prin emisiuni de 30 minute, la Radio Trinitas, alaturi si de colegii acestuia, cand nu a putut , in emisiuni incepand cu anii 2016-2017 care au incalzit inimile ascultatorilor .
Inceputurile dialogurilor noastre s-au constituit intr-un spatiu didactic comun .
Incepusem sa vorbesc de bucuria pe care o poate aduce suferinta unei boli rare , practic incurabile cum este leucemia. Am vorbit cu curaj, de ceea ce urma sa public romanul eseu Drumul inimii catre lumina, sau un Jurnal al vindecarii prin acceptarea suferintei pentru o renastere in 2017, care a parcurs intr-un singur an doua editii bine primite de public.
Parintele Narcis are doua emisiuni exceptionale intre care Cuvantul care zideste. este do emisiune foarte indragita.
Ati gasit un material rar, care desi are doar zece minute, insotit de muzica delicata a lui Copin , dar si de vocea calda, invaluitoare a parintelui, este de o forta a cuvantului ziditoare .
Duhul Sfant, de care vorbiti si in randurile deosebite postate, imi aduce asa cum spune primul material video pus de Dumneavoastra untdelemnul bucuriei.
Pe Parintele Calistrat l-am intalnit la Manastirea Barnova, inainte de a trece la moastele Sfintei Cuvioasei Parascheva, Braul Maicii Domnului adus din Grecia si Mana dreapta ferecata in argint a Sf Gheorghe Purtatorul de Biruinta la Catedrala Sf Ierarhi din Iasi,
Eram intr-un grup de 80 de persoane venite cu doua autocare , impreuna cu Doamna Maria, cea care fiusese salvata de Dumnezeu de cancer la Icoana facatoare de minuni de la Manastirea Necula .
Parintele , care slujea si binecuvanta in fata Bisericii o multime de oameni la momentul venirii noastre, , a lasat pe toti enoriasii imediat ce am venit , pentru a ne face o slujba acolo de binecuvantare in iarba, si a ne darui fiecaruia cate o floare care atinsese moastele Sfitei Vineri, Ocrotitoarea intregii ortodoxii.
Floarea primita pe care am pus-o la piept , ardea de iubire .
Atunci am inteles , inainte de a ma aseza la o coada de sute de mii de persoane, ce va urma izbavitoe cu mine. La apropierea de moaste si de braul Maicii Domnului, , Duhul Sfant a pornit sa ma cerceteze , urcand spre pieptul meu si arzand spinii pacataelor, pentru a ma curata prin focul Duhului Sfant.
Am cazut in genunchi, ne suportand atata har venit brusc.
Dumnezeu a avut grija de mine si prin florile din mana , se ducea mai departe la toate persoanele care veneau sa ia din mainile mele busuioc, patrunse de Duhul Sfant.
Miracole, da , miracole de vindecare.
Parintele Calistrat am inteles apoi ca a plecat de la Barnova la alta Manastire, fiind si medic iscusit nu numai preot, ca si regretatul nostru duhovnic de la Paris,al meu si al sotiei multi ani de zile Parintele cu viata de sfintenie Jean Boboc, care a trecut la cele vesnice anul trecut cu aceeasi boala ca si mine, dupa nu mai putin de 22 de ani de suferinta .Boala leucemica este de metaplazie mieloida cu mielofibroza.
Teza mea de licenta din 2008 , a fost indrumata de marele dogmatician si om de cultura Pr. prof. George Remete atat la Facultatea de Teologie din Alba Iulia cat si in Bucuresti.
Despre Sfintia sa o sa vorbesc alta data , intrucat m-a ajutat si indrumat enorm si in primele mele porniri artistice, alaturi de Pr Prof Petre Comsa , duhovnicul familiei mele si al meu de mai mult timp. si ucenicul Pr. Prof. Constantin Galeriu
- "VOI CERTA CU TOIAG FĂRĂDELEGILE TALE", zice Domnul!
- Dacă vrem să ne dăm seama de necesitatea proniei divine a lui Dumnezeu, să privim în jurul nostru la dezastrele naturale, din ultima vreme, petrecute în țările europene și să prețuim liniștea naturală din România.
- România o țărișoară întinsă și frumoasă, pândită și râvnită de mulți potrivnici, o țară înșelată de mulți hrăpăreți, amăgită de mulți binefăcători falși, distrusă economic de iresponsabilitatea politică actuală, așa o vedem astăzi, totuși este ocrotită de mâna lui Dumnezeu, de toate nenorocirile, care par uneori mai grele, decât le-ar putea duce poporul românesc, cu toată umilința și suferința lui răbdătoare.
- Dar toată această binecuvântare divină, are ca temelie și râvna creștină a unor persoane plăcute lui Dumnezeu în acest popor creștin-ortodox și românesc: - o bătrână cu Ceaslovul obosit de rugăciuni, un parastas la mormântul înaintașilor! o Sfântă Liturghie în sărbători, un imn acatist citit acasă în liniștea rugăciunii, copii mici împărtășiți, o rugăciune de seara și multe alte jertfe personale aduse ca dar lui Dumnezeu.
- Ca răsplată însă Dumnezeu, ne dă harul Lui și ne acoperă prin pronia Sa divină, în chip nevăzut deasupra noastră și a întregii lumi, o pânză de păianjăn, pentru sclipirea și daruirea noastră duhovnicească a fiecăruia dintre noi atât cât poate fiecare să se nevoiască pentru legea lui Dumnezeu.