adio, eu plec undeva
adio, eu plec undeva,
unde e lună plină, cerul senin,
nu mă mai întorc,
nu vreau să mai vin,
acolo cerul e-abastru și foarte clar,
de ce să mai vin, de ce să apar,
e lumea murdară
pe-aici pe la voi,
e în zori și e iarnă,
mă trage jocul la o povarnă,
aș bea tot amarul din mine,
nu-i viață de om, e viață de câine,
ninge-n vitralii aprinse,
translucide ferestre,
vino cu mine, maiestre,
vino să explorăm lumile noi,
fără vânturi și ploi,
să ne-așezăm pe un plaur,
unde Ofelia are părul de aur,
unde fulgii de zăpadă
stau în cuiburi să ne cadă,
veacul măcinat de ornic
să ne fie mai statornic,
să-ți speli fața de belele
cu lacrimioarele mele
să clădim un nou Ninive,
plin de rame sub ogive,
cu efebi, candori și vise
în seraiuri paradise;
ochiul nehrănit de sori
se hrănește cu erori,
în gura lumii avide,
ochiul tragic se închide
și în muzici desuete
ne-necăm în râul Lethe
nu mai vine nici Orpheu,
lângă suflețelul meu
doarme lira lui în vis...
oare ce dor l-a ucis?
luni, 19 decembrie 2016
,
-->
Comentarii