Azi dimineață s-au auzit zgomote joase, pământul s-a cutremurat și tot satul s-a speriat! Eram în uliță cu toții și ne întrebam ce-o fi fost.
- Cutremur, maică, aia a fost! Nu ne mai rabdă pământul de răi ce suntem! - striga baba Safta, înnodându-și pentru a suta oară basmaua neagră care-i tot venea pe ochi.
- Da, bre, așa-i! Lătrau câinii, mugeau vacile, behăiau oile, păsările cotcodăceau înnebunite, ce mai... Parcă venea sfârșitul lumii - spuse țața Ioana.
- Uite-l pe Nicu al lui Țâru, cu motoreta... Nicule! Stai o leacă, băăă! De unde vii? Ai simțit cutremuru'? Cum e la voi? Un' te duci? - zise Leana Popii.
- Stai, bre, pe rând, ce-ntrebi atâtea? Să vă zic mai bine io! Al cui e locul de la marginea satului, dinspre Valea Seacă?
- A lui Obeadă, da' ce-i cu el?
- A crăpat pământul, bre! S-a despicat și acolo e acuma o râpă de încap două case în ea, bre! Eu plecam la Brăila dar m-am speriat și m-am întors, dacă erau crăpături pe drum, ha? Dar dacă acasă, Doamne ferește, găsesc la fel? Mă duc, bre, măcar să mă găsească Apocalipsa cu ai mei, Doamne, apără-ne și ne iartă! - zise el și plecă grăbit.
Oamenii erau îngroziți, șusoteau cu ai lor și au pornit-o către case.
Am luat bicicleta și am fugit să văd și eu râpa, era noutatea zilei! Când am ajuns tocmai se surpa încet o margine a râpei, cu tremurături, de parcă cobora pe scări! Simțeam fiori pe șira spinării, dar eram și curios. Am lăsat bicicleta în șanț și m-am apropiat încet să văd ce-i în fundul râpei. Nu era nimic, pământ de diferite culori și cam atâta! Cum stăteam pe margine aud un plâns de copil și-o voce de fată vorbind cu el.
- Hai, că îngerașul ne-a apărat, suntem întregi! Ne ajută el să ieșim vii de aici! Uite, într-un sfert de ceas o să vină primii oameni și-or să ne scoată!
M-am dus în direcția din care veneau vocile și m-am îngrozit! În râpă, pe o cută de margine de pământ, erau o fată și un copil de cinci-șase anișori!
- Fețițo, nu vă apropiați de margine că se poate dărâma! Sprijiniți-vă de perete și urcați ușurel în partea dinspre mine, că pare să fie o ieșire!
- Am fugit repede cam pe unde ar fi ajuns ei, dacă ieșeau și m-am așezat pe burtă, cu frică, pe marginea răpei. Au reușit să ajungă până aproape de mine dar... acolo se termina cărarea, acea cută de pământ pe care ar fi putut merge!
- Stați că vin eu acolo, poate ajung să vă iau de mână!
M-am dus, emoția era mare, oricând se putea rupe malul meu sau al lor. Am întins mâna către ea, nu ajungeam dar nu mai trebuia decât așa, ca o jumătate de metru.
- Uite, ia-l pe Cosmin și pe urmă mă scoți și pe mine, a spus ea!
Am întins mâinile, am ajuns la băiețel și l-am tras afară! Avea privirea îngrozită, se uita după sora lui în râpă.
- Mă, tu vrei să cazi înapoi? Dacă amețești? Te duci și nu te mai scoate nimeni! Stai mai încolo cuminte!
M-am întors și am început să judec: dacă ea nu ajunge sus, ori înălțăm locul pe care stă ea, ori cobor un pic locul de unde stau, să o pot apuca de mâini!
- Auzi, fetițo, eu sunt Ionel! Cum te cheamă?
- Codruța, hai să mai încercăm, poate reușesc să mă ridic mai sus!
A încercat, dar pământul aluneca și exista pericolul să cadă de tot marginea pe care stătea!
- Aha, uite că am o idee, dă-te mai înapoi câțiva pași unde e mai solid locul și eu încerc să dărâm malul de aici, poate se face cărare și ieși singură, sau oricum o să ajung să te ridic!
S-a dat mai încolo, am încercat să dărâm malul. N-aveam cu ce să sap un pic... dacă aș găsi ceva... Uite mai încolo pe marginea drumului o tablă, tot ar fi bună!
- Cosmin, adu tabla aia să săpăm cu ea!
Studiam locul dar, nu era grozav de bine, iarba împâslea stratul de deasupra și nu vedeai ce-i dedesubt. Aha, deci dacă stric împâsleala, o să se dărâme mai ușor! Am început să sap, metodic. Era greu. Mă cam zgâriam în tablă, era și ruginită... Când am ajuns cam la jumate, s-a desprins o parte de pământ cu un huruit sinistru, nu era de la mine! Speriat, m-am dus mai încolo și am căutat-o pe Codruța. Se dăduse cu câțiva pași mai încolo, că bucata ei de pământ începuse să se miște!
- Bine că ai scăpat! Stai, că încerc să sap mai încolo, să nu te atingă căderea malului!
M-am retras îngrijorat, mai încolo era mai înalt, am fi ajuns mai greu...
Am pus mâna și am început o nouă săpătură, verificând mereu că se rupe ce am săpat! Se rupea, era bine, dar mai era tare mult de săpat! Am zărit doi oameni, cu lopeți în mână, venind pe drum. Le-am făcut cu mâna, au venit și le-am prezentat situația Codruței.
Ei, alta era situația acum! Au săpat cum le-am spus eu și în cinci minute era dărâmat malul, oamenii i-au întins lopata fetei, ea s-a apucat de lopată și... Victorie, au scos-o!
Eram cu toții așa fericiți, fata a sărit de gâtul celor doi și i-a pupat, s-a uitat la mine și mi-a întins rușinoasă mâna, eu am luat-o de umeri și am strâns-o în brațe! Când s-a întors cu spatele la mine am văzut pe bluza ei albă două urme de palme roșii, m-am uitat la mâinile mele și am înțeles.
- Ți-am murdărit bluza, Codruța, îmi pare rău...
- Unde? S-a uitat și nu vedea locul, deși căzuseră în râpă era curată de parcă acuma ieșise din casă!
- Pe spate, fătucă, da' o speli tu sau mă-ta, bine că ai ieșit sănătoasă - spuse unul din cei doi oameni care ne-au ajutat. Da' a cui ești tu?
- A lui Georgescu, învățătorul din sat, suntem frați - zise ea arătând către cel mic.
- Să-i spui lui tac-tu că te-a scăpat văcarul satului cu fiu-su, tot văcar, că n-avem carte... Da avem suflet și d'aia... - au spus ei în timp ce plecau.
Am rămas eu cu cei doi copii, mi-am luat bicicleta, l-am pus pe portbagaj pe cel mic iar fata alerga pe lângă noi. Am ajuns la școală, era o clădire modestă cu patru clase, o cancelarie și un hol. Fata a insistat să intru în școală să-l văd pe tatăl ei.
- Scuturați-vă, măi, pe picioare, uite cât pământ ați făcut pe jos, de unde veniți așa murdari? - ne-a spus învățătorul, uitându-se urât la noi!
- Tată, a fost cutremur, s-a crăpat pământul și s-au făcut șanțuri adânci, râpe, iar noi am căzut într-una din ele! Băiatul ăsta ne-a scos, a săpat cu o tablă, uite ce răni are la mâini, în loc să-l cerți mai bine l-ai pansa și i-ai mulțumi! La urmă ne-a ajutat și văcarul satului cu fiul lui! Dar dacă nu era băiatul ăsta... Acuma eram tot acolo!
Stătea cu privirea țintă la mine, eu muream de rușine, avem mâinile ascunse la spate și mă retrăgeam încet spre ieșire. Codruța m-a oprit, m-a împins înainte și m-a așezat pe un scaun. S-a dus, a adus de la dulăpiorul cu crucea roșie câte ceva și a început să mă doftoricească.
Tatăl ei, încă se uita la mine, avea lacrimi pe obraji și mi-a spus:
- Iartă-mă, copile... Mulțumesc!
Și-a luat băiețelul în brațe, a venit lângă noi și i-a luat protector capul Codruței, așa , lângă el și, cu privirea îndreptată în sus, spre un colț de hol, a spus, ca pentru el însuși:
- Doamne, mulțumesc că mi-ai lăsat copiii întregi, mulțumesc că ai trimis să-i salveze, tot un suflet de copil, curat și nevinovat! Îți promit că de azi o să am grijă mult mai frumos și blând de toți copii pe care Tu mi-i trimiți să-i păstoresc, să-i învăț! Și ajută-l, Doamne, pe acest copil deosebit să rămână toată viața așa bun și curat la suflet!
Au trecut ani, Domnul mi-a ajutat în multe feluri și, undeva, în suflet, am credința că Domnul i-a ascultat ruga acelui om deosebit...
-->
Comentarii
Un sfârșit fericit...
Aveți grijă să nu abundați numai cu un anumit cuvânt. „Râpă”, Folosiți-vă și de sinonime: groapă, văgăună, surpătură etc. Mi-a plăcut descrierea animației din sat!...
O poveste scrisă foarte frumos, pe care am citit-o cu sufletul la gură! Felicitări!
Dupa fapta si rasplata! Bine faci, bine gasesti! Felicitari inca odata pentru scrierile tale atat de frumoase!