27. (poezie, cybersonet)
~ ciclul cărindar de argint ~
pădurea adormită (cybersonet CDXCVIII)
liniștea după viscol
după viscol pădurea e o adormită
cu brațele-ncremenite-n jurul gâtului
povara de nea o apasă-ncet pomului
într-o beznă albă stranie neauzită
niciun sunet doar o tăcere a golului
când și-a scos vântul dinții și-a plecat prin sită
și soarele un ochi palid și sfios se uită
își varsă lumina pe-oglinda-nghețată a râului
o odihnă albă ce te-ntinzi la poiană
tu așterni peste frunzele uscate
o pătură de liniște și uitare
stau și ascult cum inima îmi bate golană
singură voce în această tăcere de păcate
și simt că și-a găsit în sfârșit liniștea în zare
rima: abba baab cde cde
©Ioan Muntean, 2026
-->
Comentarii