motto< Faima pe care o oferă bogatiile sau frumusetea este trecatoare si fragila;desavarsirea mintii este o avere splendida si durabila. -Sallust-
.
Era în preajma sărbătorilor de iarnă a anului 2005.
Prin minte îmi dansează în ritm de Rock’n Roll gândul că în această noapte, viața mea a intrat pe făgașul hotărât de destin, iar eu nu voi mai fi niciodată cel de până ieri! Asta îmi ziceam, în vreme ce luptam să-mi recapăt stăpânire de sine și să nu-i trezesc pe bătrâni. Abia în următoarele zile mă voi ocupa să recuperez prada, cu multă discreție, neștiut de nimeni. Eram la prima încercare.
Sunt al șaptelea fiu, dintre șapte frați. am 22 de ani şi mă numesc Toni. În copilărie, mama care este o iscusită povestitoare, îmi împuia capul în toate serile cu povești. Fiind al șaptelea născut al său, conform unei vechi superstiții, credea că am primit un dar magic, la naștere. Era convinsă că îmi este scris în destin să pot înlătura din calea mea orice obstacol insurmontabil și că ași fi un custode al cheilor pentru ușile unor tainițe secrete, în spatele cărora stau ascunse comori nebănuite. Are o slăbiciune pentru tot ce ține de magie, şi când eram mic îmi plăcea mult să o ascult.
Asta, gândesc eu acum, a fost ideea ei pentru a se mai consola, fiindcă Dumnezeu nu s-a a îndurat să-i binecuvânteze viața, barem cu o fată așa cum își dorise. M-a adus pe lume târziu, în toamna vieții sale, când ceilalți frați deja crescuseră și începuseră să părăsească cuibul. Frații mă chemau când eram de-o șchioapă Ioan al mamei, în zeflemea, apropo de prezicerile sale. Fiind și o diferenţă cam mare de vârstă între noi, mă mai numeau și Ceaușel!
Cuibul familiar e căsuţa noastră bătrânească de la marginea satului, cuibărit la poala bătrânului deal și al pădurii tainice ce-i îmbracă coastele străvechi.
Toate prezicerile mamei însă, s-au lăsat așteptate zadarnic.
La cei 22 de ani ai mei, de curând, tocmai am avut ocazia să-mi dau seama despre nestatornicia destinului și a dragostei. Frumoasa mea iubită mi-a zdrobit inima, trădându-mă. Nu pentru că nu mă iubea şi pentru că eram un coate goale, cu puține parale și deci vocea inimii a pierdut partida în fața circumstanțelor rațiunii. Perspectivele mele pentru o viață de om așezat pe placul mamei, s-au dus pe apa Sâmbetei.
În prezent, bătrânii mei sunt la pensie și se ocupă de gospodărie, de grădinărit și de mica noastră livadă. Tata a devenit un expert în altoit pomi și grație priceperii sale, avem fructe după pofta inimii. Mama are o ogradă de păsări de curte, una și una; găini, rațe, curcani și bibilici pe care eu nu le prea îndrăgesc fiind foarte gălăgioase. Sunt bătrâni și cu trecerea timpului povara anilor le atârnă tot mai grea și le gârbovește trupurile împuținate din cauza muncii împovărătoare, a reumatismelor și durerilor prin toate mădularele. Pensiile lor sunt neîndestulătoare, mai cu seamă, că o bună parte merg în buzunarele doctorilor și pe medicamente, Tata este suferind cu inima. Corvoadele în gospodărie devin tot mai greu de dus la capăt de ei și automat, trec pe singurii umeri tineri și vânjoși la îndemână, ai mei. Eu sunt unicul rămas în cuibul părintesc. Nici prieteni nu am cine știe ce în sat, căci au rămas mai mult bătrânii. Tinerii s-au dus la oraș sau în străinătate în căutarea norocului.
Mama mă tot îndemna să mă însor și să-i aduc și o fată în casă, să-i bucure bătrânețile fiindcă Dumnezeu i-a dat numai băieți. Gândul meu până nu de mult era că i se va împlini dorința. Îmi pusesem inima gaj în mâinile iubitei mele preafrumoase, Ilinca lui Zavaidoc din Văleni. Dar cum tocmai vă povesteam mai devreme, soarta nu ne-o hotărâm noi și după opiniile tatei care sunt un pic în contradicție cu ale maică-mii, se pare că e scrisă pe undeva, de cineva ce se ține de farse, încă de a când ne naștem.
După terminarea liceului m-am angajat ca vânzător într-un mare magazin de electronice, în orașul cel mai apropiat de satul nostru, unde lucrez încă și urmez cursurile la distanță, la Universitatea dintr-un oraş apropiat cu multe sacrificii, fiind mereu la strâmtoare cu banii.
Până am reușit să-mi cumpăr o vechitură de mașină, o Dacia, am făcut naveta între oraș și casa părintească cu autobuzul. În acea perioadă m-am împrietenit cu Ionuț, un băiat din localitate, care lucra și el în oraș și de multe ori când mă vedea în stație așteptând autobuzul, mă invita să vin cu el cu mașina, un Volkswagen Golf la mâna a doua. Având în vedere că locul său de muncă era aproape de al meu, eu acceptam bucuros. Ulterior, am descoperit că Ionuţ urma la zi cursurile aceleiași universități ca și mine și împărtășea două din cele trei mari pasiuni ale mele: muzica Rock și informatică, mai precis pasiunea pentru hakeraj, în sensul bun al cuvântului. Dorea foarte mult să se remarce, pentru a lucra cu firme de marcă și a fi bine plătit. În condiții normale firmele mari refuzau tineri ca noi, cu studiile neterminate și fără referințe. Ideea mi-a părut colosală şi am aderat cu entuziasm la ea. Amândoi eram hotărâți să ne demonstrăm talentele și valoarea şi ne străduiam din răsputeri să ajungem cei mai buni.
Împreună, o vreme, am format o echipă teribilă. El m-a introdus și în cercuri mai selecte și secrete de hackeri, de la care am învățat multe. Am devenit prieteni buni și de încredere. Deveniserăm între timp şi foarte pricepuţi în noua meserie. Secretul acesta îl cunoaştem doar noi. Nimeni din familie sau din sat, nu aveau nici cea mai vagă idee de performanţele mele.
Cam în timpul acela am observat un lucru ciudat: când mă opream la bufet în sat să iau o bere și să mai schimb o vorbă cu vechi prieteni și cunoscuți, aceștia, se opreau brusc din discuții și mă priveau stingheriți. Când salutam și ceream voie să mă așez alături, ei se ridicau scuzându-se și o roiau în mare grabă. La început nu am dat importanță fenomenului, care ar fi trebuit să-mi dea de gândit dar în scurt timp am fost adus cu picioarele pe pământ într-un mod cât se poate de brutal. Am aflat toate detaliile mai târziu, de la mama, când într-o seară m-am întors acasă complet distrus. Tocmai avusesem parte de revelaţia care îmi deschisese ochii despre trădare Ilincăi.
Mama ca să-mi aline supărarea m-a luat deoparte și mi-a oblojit rănile sufleteşti cum s-a price put mai bine. Mi-a povestit cele ce urmează:
, Vine taica acasă într-o seară, supărat foc, intră pe ușă ca o furtună, trântește căciula pe masă și înjura printre dinți, doar, doar că mama să-l întrebe ce pricină are de e supărat, ceea ce s-a și întâmplat.
- Ce ai măi Ghiță, ce-ți cășună pe căciulă mă, iar trăseși la măsea cu prietenul tău Pișpiriul și ți se urcă zaibărul la cap? Vezi că te trimit să dormi în coteț cu celălalt Ghiță, dacă nu-ți strunești năbădăii, i-a zis Profira sărindu-i țandăra din cauză că el nu înceta deloc cu bodogăneala.
- Nu sunt beat Profiră, răspunde în cele din urmă. Nu-mi mai arse de băut, când auzii ocara ce căzu pe capul nostru!
- Ce ocară mă omule? El se codea să-i răspundă. Zii totuși Ghiță, ia-ți inima-n dinți și zii, îl îndemnă ea mieros, deși în sinea ei începuse să dea în clocot, presimțind o furtună!
- Hai că-ți zic nevastă, că până la urmă tot îți vor ajunge zvonurile la urechi! Toni al nostru e gay și tare îmi e frică că în loc de o noră în casă, o să ni-l aducă pe Ionuț al lui Vespe, iubitul lui!
- Ce ziseşi mă prăpăditule??? Mă, să știi că încerc făcălețul pe cocoașa ta bețivane, așa să știi, dacă ajunseși să-ți defăimezi copilul!
- Să mă bată Dumnezeu Profiră, dacă aș face eu una ca asta copilului meu! E ceea ce aflai de la Nae al lui Fleașcă. Care și el îi auzi vorbind, pe alde Porcărete, Pițigoi și alții care fuseră în crâșmă la Martalogu înainte să intru eu, să-mi cumpăr țigări. Abia pusei piciorul în crâșmă și tăcură toți ca la comandă, deși înainte să intru auzii din stradă hohotele lor de râs. Nae Fleașcă îndrăzni să-mi zică cele ce se discută de Toni, că el află de la ei și ei aflară de la Zavaidoc, care știa de la Ilinca, fiică-sa, care cică, e cătrănită rău, că Toni o trădează cu Ionuț al lui Vespe! Am simțit că-mi cade tavanul cârcimii în cap și venii acasă cătrănit de necaz.
- Mă, Ghiță, să ştii că eu nu cred așa o bazaconie despre Toni al nostru, cu Ionuț! Știu de la Toni, că Ionuț îi e prieten bun și au amândoi aceleași pasiuni, pentru computere și muzica aia diavolească, Rock, iar eu nu văd nimic rău și necurat în prietenia băieților, că doar îl știi și pe Ionuț. Îi om cuminte, deștept, educat că doar vine pe la noi uneori, și i se citește pe față că-i om la locul lui, și nu un stricat la cap, bată-i Dumnezeu pe cei spurcați și perverși la cuget, iscători de zvonuri otrăvite pe seama copilului meu, își făcu ea cruce cu ochii spre icoana din perete! Psihoza asta, că doi oameni dacă-s prieteni, musai să fie și gay numai nenorociții ăștia cu televizorul au scornit-o, fiindcă așa e pe la străinii ăia din occident, vai de păcatele lor! Ce mă omule de ești așa încuiat la cap și nu le-ai zis-o bețivilor ăia, că dacă Porcăreţe și Pițigoi și ceilalți care-și fac veacul în crâșmă, bârfesc pe seama altora și beau cot, la cot până cad pe sub mese și adorm unii peste alții sunt și ei gay? Pe mama când o apucă furiile, din bună ca pâinea caldă, devine foarte aprigă ca o scorpie și în seara aceea, avea și de ce. Toni al nostru se topește de dragul fetei ăleia zălude, Ilinca lui Zavaidoc, continuă ea cu obidă în glas, dar după ea mai umblă și balamutul ăla de Șandru, Interlopul, că nimic de zis, fata e frumoasă foc dar cu minte scurtă. Dacă tac-so știe de tărășenia asta de la Ilinca, bag mâna-n foc, că scorneala asta e făcătura interlopului, ca să înlăture din calea lui concurentul la favorurile ușuraticei aceleia, adică pe Toni al nostru! Tu care știi de iubirea lui pentru păcătoasă, cum ai putut să taci și să crezi ce zic proștii și bețivii ăia? Ești un mut și te-ai ramolit de tot! Bietul tată amuțise și o asculta, încercând să-și vână-n fire. Păi știu și eu câteva lucruri, continuă Profira să se ambaleze, despre care până acum am preferat să păstrez discreția și pe care le-am aflat de la o prietenă, din Văleni, chiar din sat cu Ilinca. Pia mi-a zis cu vreo două săptămâni în urmă, că fătuca asta cu două fețe, a lui Zavaidoc umblă cu Șandru. A văzut-o cu ochii ei plecând cu el, în mașina aia mare, nouă a lui, VOLKSWAGEN TUAREG, de mai multe ori către oraș, și mai zicea Pia, că de când e cu el, apare îmbrăcată zilnic cu alte lucruri noi și scumpe, de marcă și la gât poartă salbă groasă de aur și smaralde, brățară și cercei la fel, pe care taică-su în nici un caz nu i le-a cumpărat, că abia își duc zilele și ei cu ce câștigă el, ca tractorist.
- Aha, deci așa stă treaba, de fapt! Fata e trădătoarea. Jinduiește după banii interlopului! Ce ticăloși!
- Ia zi-i tu, măi Ghiță, după capul tău ăla deștept! Crezi că își cheltuie Interlopul banii cu ea fără să aibă și el ce-și dorește? Eu am tăcut și nu am plimbat vorba pe seama ei, că mi-e tare milă de prostul meu de Toni. E îndrăgostit nebunește de ea, ceea ce unui gay nu i se putea întâmpla, dar acum nu mai tac! Băiatul meu nu e gay! Așa să știi tu, omule și dacă ai putut să crezi asta, chiar că nu ești mai breaz ca gașca aia de bețivi, ce scornesc vorbe pe seama altora. Perverșii dracului și nu vreau să mai știu de tine!
- Profiro, zău că nu cred așa ceva și nici nu-i zic băiatului! Ştiu ce fac acum! Mă întorc la cârciumă și am eu ac de cojocul bețivanilor ăia perverși, care împrăștie zvonuri false pe seama lui Toni!
- De obicei, eu zic să nu calci în crâșmă dar de astă dată fă cum ziseși, îl îndemnă mama! Tata a plecat înapoi la crâșma lui Martalogu, să pună zăbală zvonurilor, însă gura lumii nu o astupă decât pământul, cum bine glăsuiește proverbul. Vorbele rele odată ce au prins rădăcini, sunt ca buruienile. Așa și cu zvonul că eu aşi fi gay. Deși neadevărat, a sădit îndoiala în mintea oamenilor din sat, în privința mea și astfel mi-au pătat reputația și marcat viața, zguduindu-mi convingerile despre cinste și onestitate, din temelii. Când am aflat toate detaliile și am reușit să înțeleg de unde primisem lovitura, era deja târziu.
Încă nu aflasem de zvonul care circula pe seama mea și nici de Ilinca și Șandru, până când într-o sâmbătă seara la discotecă aveam întâlnire cu ea și mi-a tras plasă.
Îmi făceam gânduri negre să nu fi pățit ceva, mai cu seamă că nu răspundea nici la telefon, nici la mareea de mesaje care plecau de la mine și se izbeau de recifurile tăcerii sale. După mai bine de două ore de așteptare și amețit de câtă bere consumasem ca să-mi înec deziluzia, mi-am pierdut răbdarea și m-am smuls din scaunul de la bar, ca să plec. Am plătit consumația și tocmai când să ies, ușa e dată de perete înainte să pun eu mâna pe clanță și înlăuntru dă năvală odată cu valul de parfumuri tomnatice, (fiind început de octombrie), un grup vesel de fete, vreo patru la număr, în mijlocul cărora pășea Șandru, înalt colțuros și masiv ca un taur. Privirile ochilor săi porcini, căprui spălăcit, bulbucați m-au privit sfidători câteva clipe afișând pe fața lui lătăreață un rânjet dezgustător. Am citit clar în ei, îngustime de minte și lipsa de principii sau scrupule. Plin de înfumurare a trecut pe lângă mine, dându-mi un cot ca și cum eram invizibil. Apoi a pășit țanțoș ca un don Juan înconjurat de curtezane, înțolit cu boarfe de marcă, după ultimul răcnet al modei dar care stăteau să pleznească pe trupul său mătăhălos și pe ceafa-i lată ca de bivol. Ma privit batjocoritor de sub ciuful de păr negru, sârmos, îmbâcsit de prea mult gel, pieptănat spre vârful capului ca o creastă de cocoș galez și m-a trăznit un val de greață de la mirosul puternic al parfumului său scump amestecat cu sudoare. Parfumul trebuia să fi fost tot ceva de marcă, căci el nu se compromitea cu lucruri ieftine.
Mi-a întors stomacul pe dos simpla-i prezenţă. Când am realizat că una dintre fetele care ciripeau în jurul lui ca niște găini în călduri era chiar Ilinca, senzația a devenit iminentă, de necontrolat. Arăta mai trăsnet ca oricând ticăloasa. Inevitabil atrăgea asupră-i toate privirile masculine existente la fața locului, cu coama ei de cârlionți blonzi ce îi încadrau ca o aureolă divină ovalul frumos al feței, cu ochii ca două safire, ce străluceau mai tare decât lanțul gros de aur cu smaralde pe care nu îl mai văzusem până atunci la gâtul ei și radiind fericire. Are multă carismă și e frumoasă, că eclipsează până și luminile reflectoarelor din discotecă. Era îmbracă extrem de sexi. Și un sfânt și-ar fi pierdut capul văzând-o. Aceasta, explică pe deplin reacția mea de greață cu leșin, ca și cum aș fi încasat un pumn în plexul solar, zărind alături de ea pe cel mai înverșunat dușman și rival al meu.
Cred că arătam ca o curcă plouată în comparație cu țanțoșul Șandru. Așa îmi explic privirile ei pline de milă și jale când a dat cu ochii de mine. S-a desprins din grupul vestalelor cu discreție și m-a tras ușor deoparte, încercând să mă îndepărteze și să mă împingă spre ieșire ca să împiedice scene penibile. Restul grupului, de o veselie excesivă care eclipsase toată suflarea din discotecă, s-au oprit la bar. Ochii celor mai mulți însă au rămas lipiți ca atrași de o vrajă, de scânteietoarea mea iubită și evident că strălucirea frumuseții sale s-a răsfrânt și asupra jalnicei mele persoane. Ochii curioșilor păreau impresionaţi şi intrigați totodată, de suferința devastantă zugrăvită pe chipul meu livid, provocată de crizele acute de gelozie amestecate cu senzațiile la fel de acute de vomă, care laolaltă îmi răscoleau stomacul, contorsionându-mi chipul plăcut, altfel, schimonosit de chinurile iadului di cauza iubirii mele trădate.
- Oh, Toni, am uitat de întâlnirea noastră dragule, mi-a mormăit la ureche! Scuză-mă, mi-a mai susurat cu glas graseiat Ilinca, foarte compătimitoare, impresionată de figura mea devastată! În momentul acela se apropie matahala de Șandru și-mi dă lovitura de grație. În tăcerea ce se coborâse în bar la un semn al său, se apropie și îmi zise cu un rânjet batjocoritor, în vreme ce toată suflarea prezentă era cu ochii pe noi:
- Ce e mă sărăntocule, încerci să-ți salvezi reputația proastă, prin diversiune, afișându-te cu Ilinca și prefăcându-te suferind de iubire trădată? E o doamnă, că în loc să te disprețuiască, te compătimește și te apără, gay prăpădit!
Fii bărbat... sau doamnă și recunoaște că ești gay! Hă, hă, hă se forța să râdă, rotindu-și ochii bulbucați și etalându-și dinții galbeni și mi-a suflat în față un miros atât de urât din gură, de am simțit că mă ia leșinul! Cred că și pe Ilinca a simțit impactul duhorii, căci nu și-a putut controla la timp, gestul de a-și strâmba năsucul ei fin și ascunde grimasă de silă, provocată de respirația lui urât mirositoare. Această constatare mi-a dat o satisfacție sadică, lucru care m-a făcut să-mi mai revin în fire, ca o gură de oxigen la un asfixiat. Limbajul trupului ei îi trăda involuntar trăirile, ce contraziceau aparențele. În sinea sa mă preferă pe mine dar devenise meschină, din frica de sărăcie. Jalnic nu? Cum își bate joc viața de noi sau noi de ea!
- Eu nu sunt gay mă boule, am apucat să zic, o iubesc încă pe trădătoarea asta, am arătat spre ea întărâtat la culme și poate să ți-o confirme, că am fost fericiți împreună, până să o cumperi tu!
Poate că berea aceea avusese ceva în ea, sau poate, naiba știe... Mirosurile amestecate și grețoase sau altceva, dar senzația de rău se accentua concomitent cu valul de cea mai pură ură și umilință care îmi invada sufletul și toată ființa, ca o otravă. Simțeam acut nevoia să vomit. M-am repezit la el hotărât să-l sugrum. Ilinca însă s-a interpus iar între noi. Am simţit că dacă nu ies imediat, riscam să mă prăbușesc la picioarele lor. Impactul sentimentelor contradictorii ce le trăiam era atât de puternic, încât acționau ca un drog. Într-un efort suprem de demnitate am găsit forța să o împing cu brutalitate cât colo, pe ea, care-mi stătea în cale să nu sar la gâtul lui. I-am șuierat cu răutate femeii ce o iubeam cu tot sufletul:
- Ești o ticăloasă și o trădătoare ordinară! Invenția asta, cum că aș fi gay e o calomnie mârșavă, inventată de voi doi! Puteai fi cinstită cu mine și să-mi mărturisești că preferi banii lui și tot ce-ți cumpăra, ca de pildă lanțul ăsta scump! Ticăloaso care te vinzi!!! Nu vreau să te mai văd în toată viața mea!
- Toniii! Nu-mi vorbi astfel, nu e ce -ți închipui tu, așteaptă să-ți explic și vei înțelege că te înșeli!
Nu puteam să o mai cred. Am ieșit împleticit pe ușă, alergând până la marginea drumului în noaptea răcoroasă, unde mi-am golit stomacul de focul mistuitor al otrăvii trădării. Mi–am recăpătat cumpătul încet, respirând aerul curat al pădurii din vecinătate și ascultând întins pe iarbă, clipocitul cristalin al apei unui pârâu ce curgea în apropiere. Atunci, în acele clipe amare, am luat hotărârea care mi-a schimbat viața și pe care nu o regret.
În ultimele luni Toni a muncit pe brânci pentru a deveni un excelent specialist într-ale pirateriei pe web. În timp ce își perfecționa metodele de hackeraj, se simțea asemenea viscolului din această noapte. Mânat de o dorință nestăvilită și o ambiție drăcească, pentru a-și trezi acele daruri magice ce credea el, că le poseda de la naștere. O făcea cu credința fermă, că numai astfel va reuși să schimbe pentru totdeauna destinul său comun, mediocru, lipsit de perspective de viitor, ca al majorității tinerilor de condiție umilă, din România. Cel puțin această era concluzia lui actuală, asupra vieții.
În noaptea asta, demonii din interiorul ființei mele s-au luat la întrecere cu demonii care mână Viscolul să răstoarne temeliile lumii și simt că sunt la fel de puternici! Mă simt un învingător și împăcat cu destinul meu, conștient că povestea mamei mele despre cel de-al șaptelea fiu, e reală! E destinul!
O imagine fugară a unor ochi de smarald şi a unor cârlionţi blonzi ce-i mângâiau chipul cu dulceaţă în timpul unui sărut îi fulgeră o clipă inima de învingător, dar suflul rece al viscolului destrămă vedenia minţii, spulberând-o într-un nor de stele de gheaţă.
Toni se strădui într-un acces de exaltare, să străpungă cu privirile imensitatea imperiului alb, cufundat în întunecimea neliniștitoare a nopții fieratice. Privirile ochilor săi ageri ca ai vulturilor, negrii, migdalați și adumbriți de franjul genelor lungi scânteiază îmbătate de succesul îndelungatelor strădanii de a sparge codurile secrete, considerate de regulă inaccesibile.
, Din avanpostul meu, excitat de propria-mi luptă, mă bucur de victorie. Privesc lupta stihiilor iernii, de la ferestrele micuțe ale casei noastre ce tremură zgribulită la poalele dealului. Vechea noastră casă în stil rustic o asemui cu un far salvator clipind în noapte. Pentru familia mea ea e un simbol al binelui absolut. Veghează la siguranța noastră ascunsă printre livezile scufundate într-o mare de omăt, în toiul viscolului nebun. Din livadă își înalță brațele înțepenite de ger crengile disperate, chemând adâncimile nopţii în ajutor.
Pentru mine simt cum tocmai a devenit deodată un fel de casă din turtă dulce pentru pitici, care nu mă mai încape. Mă simt ciudat, străin şi nelalocul meu şi îmi dau seama că trebuie să plec. A sosit momentul când trebuie să zbor cu propriile-mi aripi şi să înfrunt stihiile până voi atinge limanul visat.
-->
Comentarii