Oboseala urlă după multe zile şi nopţi prin oase
taie în carne vie cu tăişul stresului
ce-şi agaţă cârligele pe pleoapele grele şi trage
de membrele umane care sunt rătăcite prin locaţii
pe unde se munceşte sau nu
dar pe unde omul caută bunăstarea fizică şi psihică.
Banul mângâie puţine palme prea mult
încălzind cu fâşâitul lor timpanul urechilor
în timp ce majoritatea palmelor sunt uscate
de lipsa şi de dorul lor ce câteodată
se mai ascund vreo zi sau două până când
situaţia revine la normal ca de obicei.
Sănătatea suferă-n tăcere când omul o alungă
nedorindu-şi plecarea prea timpurie
din trupurile tinerilor inconştienţi şi sârguincioşi
ce visează cum bancnotele apar şi dispar
în tumultul planurilor scoase din lada frigorifică
a superficialului care compune în ziua de azi
multe caractere întâlnite pe stradă sau pe oriunde.
Se perindă omenirea să facă legătura cu orice disonanţă
gândind că XXI este secolul vitezei
că internetul îi învaţă şi că este înţeleptul
tuturor spuselor şi faptelor pe care le ilustrează
prin imagini şi videoclipuri pline de fraze şi gesturi.
Urile îşi târăsc minciunile şi invidiile
printre nimicniciile care ciugulesc puţin câte puţin
din sufletele care se vând pe arginţii euro dolari şi alte
valute râvnite în defavoarea leului pipernicit
de care numai numele e de el.
Mai calcă pe pragul omenirii şi moartea
care şi ea este scumpă pentru cei vii
în timp ce morţii merg să-ntâlnească Universul
după ce trupul lor devine lutul greu şi-nţepenit
în sicriul din lemn lăcuit pe care doar
fostul nume fosta dată de naştere şi de deces
rămân doar o dovadă în istoria oficială sau neoficială
a vieţii care îşi îndreaptă nepăsător paşii
călcând şi pe morminte şi pe străzi
cu capul sus şi cu privirea ţintită spre orizont.
Zâmbetele hohotele de râs lacrimile suspinele şi jalea
găsesc în fiecare clipă câte-o sursă de energie
pe care viaţa o acceptă fie că-i place sau nu.
Mihaela Moşneanu
-->
Comentarii
Mulţumesc, Mihail!
Mulţumesc, doamna Aurelia!